miercuri, ianuarie 23, 2013

Simptome ale Fuziunii


Din ziua de 21 decembrie, au existat cateva semne substantiale si sigure ca am ajuns în noua lume. Chiar daca aceste semnale cosmice continua sa vina si sa dispara (traducere: sunt abia sesizabile), pe masura ce ratacim printre lumi, ele par sa se mentina, pana în punctul în care am putea conta pe ele (spuse ea, tinandu-si respiratia), ca sa discernem care este realitatea din care actionam.
Iata o lista cu cateva dintre lucrurile pe care deja le-am remarcat, atunci cand sunt concentrata în si actionez din 5D… de obicei, din intamplare 8O (va rog sa va impartasiti nestingheriti si experientele voastre):
  • Din 21 decembrie, a devenit enervant de imposibil sa te uiti la ceas, fara sa nu vezi (cel putin) doua cifre duble. De exemplu, 1:22, 1:33, 1:44 etc… în plus, 12:21 devine ceva comun, pe langa numerele obisnuite ale pre-înaltarii: 11:11, 12:12, 3:33, 5:55 etc. Cei din lumea nevazuta spun ca, atunci cand suntem concentrati în 3D, numerele sunt mai aleatorii, în timp ce atunci cand suntem concentrati în 5D, exista uniformitate. Un bun indiciu despre linia temporala din care actionam.
  • Cat se poate de clar… telepatia mentala, în special, este mai intensa/puternica /clara ca niciodata, cu toate formele de constiinta… din lume si din afara ei
  • Optimism, bucurie, clipe magice, expansiunea posibilitatilor, IUBIRE sporita si relatii sincere… indiferent de ceea ce se intampla în lumea noastra exterioara
  • Materializare crescuta si RAPIDA/sincronicitati si abundenta
  • Claritate mentala crescuta, vigilenta, acces la forme de constiinta superioara, în timp real, fara temporizarea (trimis/primit) telepatica
  • Creativitate sporita, vezi noi oportunitati în orice
  • Te simti vioi si refractar la frica si energii joase… fiind capabil sa cobori la frecventele mai joase si sa iesi din ele, cand vrei, ramanand intreg si intact
  • Intelegerea clara ca nimic nu NI se intampla vreodata noua, ci din CAUZA noastra… ca TOATE lucrurile vin dinlauntrul nostru, fara exceptie
  • O stare generala de pace si multumire, ce mentine perspectiva de observator… ca si cand ai pluti deasupra haosului/densitatii/gravitatiei, avand capacitatea de a o observa, de a o intelege, dar nu de a o simti
  • Emotii stabile/neutre sau niciun fel de emotie… doar FIIntare si SIMTire, fiind total prezent
  • Te simti mai impamantat, momente de stabilitate fizica/rezistenta crescuta, pastrezi mai putina apa în celule (nota: acest aspect nu este inca consecvent, dar este sesizabil în zilele de „aliniere”)
  • Granite energetice clare… faptul ca stii ce-i al tau si ce anume „apartine” altuia
  • Capacitatea de a actiona simultan din 3D si 5D… onorand/traind unimea SI dualitatea/polaritatea, în acelasi timp
  • Faptul ca iti dai seama ca sistemul fizic „cade” în 3D, atunci cand esti în prezenta anumitor oameni sau din cauza toxicitatii mediului si/sau a celei emotionale, anumitor genuri de muzica sau de mancare etc. (vorbesc mai pe larg despre acest lucru în Cell Speak™… vom invata sa facem acest lucru, dar exista categoric o curba a invatarii si lucruri pe care le putem face, ca sa ne mentinem echilibrul în lumea exterioara)
  • Niciun fel de imbolduri/pofte/dorinte trupesti sau putine, in afara de a FI si a trai CEEA CE ESTE
  • Sustinerea corpului fizic doar cu prana… nicio nevoie/dorinta de hrana si foarte putin somn. (La inceput, va fi ceva obisnuit ca aceste perioade de autosustinere sa fie urmate de perioade de integrare a energiei opuse… nevoia de somn profund/pofta intensa de a manca. Acest lucru se va echilibra.) Pentru o fiinta umana 5D, respiratia pranica este foarte naturala, dar ghizii nostri din procesul de Inaltare/membrii echipei sufletului nostru sunt aici ca sa ne ajute, daca e necesar. Universal LOVE Breath (Respiratia IUBIRII Universale) este si ea un punct de plecare.
Corpul de Lumina se manifesta în intregime, atunci cand celulele voastre recunosc energia Sursei, drept principala sursa de energie… asemanator fotosintezei din plante. In aceasta stare, lumina (IUBIREA) realmente anima corpul, moduleaza ritmul inimii si hraneste celulele, cu vitalitate datatoare de viata. – Cele Sapte Surori din Pleiade
Referitor la hrana… si, repet, vorbesc pe larg despre acest lucru, în programul electronic Cell Speak™… cei din lumea nevazuta vor ca eu sa precizez ca desi, teoretic vorbind, forma 5D nu are mereu nevoie de hrana, în primele etape ale fuziunii noastre 3D-5D, alimentatia ar putea fi inca necesara… în special în zilele ce duc la echinoctiul din martie sau atat timp cat integrarea si detoxifierea voastra celulara continua sa aiba loc. E posibil sa observati ca, în zilele de integrare, corpul vostru inca pofteste sa consume alimente mai dense/care va fac sa va simtiti bine, în timp ce, în zilele de aliniere 5D, veti fi atrasi de alimente mai usoare/vii – sau niciun fel de alimente si/sau lichide. Ca intotdeauna, onorati-va corpul si faceti doar ceea ce simtiti ca este bine pentru voi, în orice moment.
Forma noii fiinte umane este un sistem independent de inteligenta, care se adapteaza, se regenereaza, se autosustine. Insemnand ca ea nu este dependenta doar de sursele de sustinere din afara, ca sa supravietuiasca; mai degraba, ea este independenta si opereaza, în primul rand, din sursa INTREGII energii… sursa Dumnezeu (IUBIRE).
Surorile spun ca, datorita acestei reconectari la Sursa puterii noastre originale, în final, ca sa supravietuim, nu ne vom mai baza în intregime pe formele traditionale de alimentatie (alimente solide/lichide), chiar daca uneori hrana ar putea fi necesara în sustinerea noastra…  exemplul pe care ele il dau este situatia/momentul în care suntem în medii discordante sau în care legatura noastra cu Sursa de energie ar putea fi perturbata, impiedicata sau slabita. Interpretarea mea este ca hrana nu va fi o cerinta pentru supravietuirea nolui om, ci mai mult o baterie de rezerva sau o sursa alternativa de combustibil, pentru acele momente în care ajungem sa fim „deconectati” de serverul central. – Cele Sapte Surori din Pleiade, in Cell Speak
IUBIREA de sine, în actiune
Suntem foarte aproape de intelegerea fizica/celulara a IUBIRII de sine. In 5D, nu este nimic mai maret decat Sinele, dat fiind ca Sinele este punctul de inceput, pentru intregul vostru univers (autocreat).
In 5D, intelegem ca intreaga noastra lume si orice lucru din ea sunt doar o proiectie a starii noastre launtrice de a FI. Acesta e modul în care incepem sa ne vedem/cunoastem/intelegem pe noi insine, în lumea fizica, prin intermediul creatiilor noastre… relatiilor, starii noastre de sanatate, mediului, scopului nostru, bunastarii noastre financiare etc. Daca lumea noastra launtrica este armonioasa, lumea noastra exterioara ne poate reflecta doar acea armonie si vice versa… acesta fiind intelesul deplin din spatele afirmatiei: „tu creezi totul”. Adevarul si necesitatea IUBIRII de sine devin deja foarte limpezi si vor continua sa creasca în mintea si în inima tuturor, în acest an – dar, pentru mine, ele sunt deosebit de relevante, în momentul de fata…
Aceia dintre voi care sunt membri activi ai TWYH se poate deja sa stiti, din recentul meu articol de pe blog, cum a inceput noul meu an/noua mea viata. Dupa ce mi-am vizitat, de Craciun, membrii apropiati ai familiei mele, m-am intors acasa si, dupa cateva zile, am primit un telefon care a schimbat totul în lumea mea. Mama mea, care pe 17 decembrie isi sarbatorise a 62-a aniversare, suferise un grav atac de inima si a trebuit sa fie transportata cu elicopterul la spitalul municipal, pentru operatie pe cord deschis.
Cu toate ca trecuse cu bine prin operatie, în ziua de Anul Nou, ni s-a spus ca inima ei slabise considerabil si ca urmatoarele cateva zile erau atat de critice, incat starea ei se putea inrautati în orice moment… ceea ce s-a si intamplat. Dar mama e o luptatoare, astfel ca medicii au fost de acord sa o conecteze la echipamentele de mentinere a vietii si ne-au asigurat ca daca functiile ei vitale isi reveneau si se apropia momentul sa moara, putea fi o candidata la un transplant de inima.
Asa ca ne-am rugat si ne-am plimbat de colo-colo… ne-am rugat si ne-am plimbat de colo-colo… 5 zile si nopti ingrozitoare la rand, am asteptat rabdatori alegerea mamei. În a treia zi (sfanta) dupa operatie, mama a decis sa faca tranzitia si sa lase în urma lumea fizica… iar în acea clipa paralizanta… chiar în clipa în care intregul meu univers se dadea peste cap, inghetandu-mi sangele în vine… simultan, am inteles ca „asta era”. Acesta nu era doar drumul mamei spre înaltare, despartirea ei de lumea 3D… ci si al meu. Nu numai ca mi se frangea inima, insa, oarecum ciudat, ea se si vindeca. Am avut intelegerea subita si senzatia fizica ca moartea ei mi-a taiat literalmente si imediat coarda umana 3D, deplasand centrul lumii mele, de la mama mea, la Sinele meu. A fost ceva fantastic sa fiu un observator constient al sinelui meu care traia aceasta experienta, acesta fiind singurul mod în care o pot descrie. Niciodata nu am simtit atat de multa durere si atat de multa pace, în acelasi timp… atat de multa pierdere si atat de multa implinire.
Totodata, nu puteam inceta sa nu ma gandesc la relevanta faptului ca mama a reusit sa treaca de data de 21 decembrie, tarandu-se pana în al 13-lea an si, la inceput, m-am gandit ca pentru ea, asta a fost totul. Dar cu cat a trecut mai mult timp, cu atat am inteles mai bine ca, de fapt, ea ne astepta pe noi, planeta si cosmosul, binecuvantarea tamponului de protectie al stratului 5D, ce urma sa ne faca mult mai suportabila durerea doliului. Iar asta o caracteriza atat de mult pe mama… Lucratorul intru Lumina initial din familia mea, dar care i-a pus mereu pe ceilalti oameni si lucruri, inaintea ei… în cele din urma si din nefericire, spre moartea ei.
Dintr-o perspectiva bioenergetica, inteleg de ce inima mamei a cedat, iar lectia nu va fi inutila… din punctul în care suntem acum, este limpede ca acest gen de „iubire altruista” pur si simplu nu poate fi sustinuta, în matricea noii frecvente. Mama mea a fost o profesoara dedicata si pasionata, care s-a implicat în foarte multe lucruri si a avut o influenta benefica în viata foarte multor oameni… cu exceptia, poate, a vietii ei. Cel putin asta e perspectiva mea umana. Si da, am fost în contact cu ea, de cand a facut tranzitia si, de fapt, acum, cand scriu aceste randuri, ea este cu mine… mai exuberanta decat imi amintesc sa o fi vazut vreodata si expansionata, asa cum am stiut mereu ca este capabila… iar ea ma asigura ca scopul ei aici a fost implinit si ca totul s-a desfasurat „potrivit planului divin”. Dar partea umana (3D) din mine si, în special, celulele mele, vor sa numeasca toate astea, scorneli.
De fapt, dupa toata aceasta nenorocire, constat acum ca sinele meu 3D se elibereaza de resentimentul existent pentru mostenirea pe care mama mea a lasat-o în urma ei, deoarece a fost foarte dezechilibrata si deoarece oamenii din lumea ei au respectat-o pentru acel gen de daruire iresponsabila. Si inteleg total expresia „e o chestie de generatie”, insa faptul ca în ultimele doua saptamani am trait în acea lume, m-a facut sa inteleg foarte bine diferenta dintre dimensiuni… lucrurile pe care le pretuim dintr-o perspectiva 3D ne sleiesc atat de mult, incat nu e deloc de mirare ca asta duce la imbatranire, la boala si moarte fizica. Din perspectiva 5D… si constat, în mod ciudat, ca acum imi este clara alegerea perspectivei pe care vreau sa o mentin… pot vedea limpede scopul din toate acestea si chiar onorez acest lucru, atunci cand protestez si tip, din cauza realitatii cotidiene a pierderii mamei mele. În esenta insa, incapacitatea/refuzul mamei mele de a primi, în egala masura, pentru actul ei de daruire, a fost pentru mine cumplit de privit, aproape toata viata mea… astfel ca, o parte din mine, o parte din adancul meu, este si ea despovarata… pentru ea si pentru mine.
În timpul mortii mamei mele, pleiadienii mi-au reamintit ca IUBIREA de sine inseamna mult mai mult decat intelegerea faptului ca suntem vrednici… ea este o actiune continua si constienta si cel mai pur act divin de a pune Sinele inaintea a orice altceva. Fapt care, fara nicio indoiala, contrazice insasi ideile multor invataturi spirituale, religioase si chiar new age, care perpetueaza ideologia lipsei si care considera ca „a fi spiritual” reclama un astfel de sacrificiu de sine si de martiriu. Acesta e subiectul unui intreg articol în sine, insa realitatea acestui adevar va fi imbatabila în zilele ce urmeaza, daca nu ne punem pe noi pe primul plan, orice-ar fi si nu ne deschidem sa primim, la fel de mult pe cat daruim. Sa mergi cu rezervorul gol, nu mai este o optiune. Punct. Ceasca noastra trebuie sa dea pe-afara, iar a da trebuie sa vina din a primi… nu de la ceilalti, ci din Sursa univerala a IUBIRII din noi.
Este limpede ca ideea de IUBIRE de sine nu e inteleasa bine în lumea 3D si chiar si anumite sectoare ale „lumii 5D” lucreaza în continuare, ca sa integreze ce inseamna ea cu adevarat, la nivel fizic si trupesc. Insa acum e foarte important sa o intelegem cum trebuie, deoarece intregul proces de inaltare biologica are loc prin slujirea de sine. Slujirea Sinelui (dumnezeu) mai intai nu este doar calea din 5D, ci si o cerinta pentru a ne sustine pe noi insine, acum. Nu genul de slujire a sinelui, care satisface nevoile egoului, ci expansiunea divinitatii în celulele noastre, care se produce de fiecare data cand ne onoram inima în locul mintii, Sinele în locul altora, iubirea în locul fricii.
Si acesta e motivul pentru care pregatirea drumului pentru transcendenta a necesitat luptatori atat de dedicati, intrucat faptul de a ne iubi si pretui cu adevarat, ca aspecte ale Dumnezeului/Dumnezeitei… in privintele care conteaza… schimba dinamica, structura, fundatia ORICARUI lucru din lumile noastre. Ca urmare a faptului ca ne iubim din nou pe noi insine (supranumit, Înaltare), adeseori induram ingrozitor de multe pierderi, pentru ca foarte mult din viata noastra s-a bazat pe nevoile/dorintele celorlalti si pe eliminarea bucuriei noastre. In realitate, inimile noastre au avut intotdeauna intelepciunea transcendentei, insa faptul de a avea incredere în intelepciunea ei si de a face, orbeste, pasii necesari pentru a urma acea intelepciune, a constituit munca celor mai curajosi, a celor care au optat sa mearga inaintea tuturor celorlalti.
Prin urmare, ACESTA e momentul nostru de rascruce. Acum, ca tot tam-tam-ul/anticiparea legat/a de 21 decembrie s-a potolit… si, ca de obicei, ramanem cu noi insine… vom observa cu totii unde mai avem nevoie sa ne punem pe noi insine pe primul loc, sa gasim curajul de a urma comenzile inimii noastre, ascultand cu atentie, onorand si punand în fapta, orice cerinte de IUBIRE de sine, care au mai ramas.
Cei din lumea nevazuta spun ca generatia Lucratorilor intru Lumina are mai multe lucruri de realizat prin intermediul IUBIRII de sine, decat generatiile mai tinere, de seminte stelare… ca exista un cod activat in ADN-ul grupului din urma, care asigura ca legatura cu Sinele Divin sa ramana intacta, în timp ce generatia Lucratorilor intru Lumina a trebuit sa se elibereze de destul de mult din programarea „slujirii altruiste”, pentru a considera Sinele drept bunul cel mai de pret. Ca intotdeauna, va depinde de fiecare dintre noi sa aiba grija ca trecerea de la slujire fata de altii, la slujire fata de Sine, în primul rand, sa aiba loc în absolut fiecare aspect din viata noastra.
Ce urmeaza?
Imediat dupa 21 decembrie, ni s-a oferit o privire rapida în noua lume ce ne asteapta… si care este, cu adevarat, sublima.
Am intrat în unime si am descarcat primele valuri de IUBIRE cosmica. De la acea prima explozie de IUBIRE, foarte multa nefericire umana a fost starnita, peste tot în jurul nostru… iar acum, diferenta este ca avem alegerea/capacitatea clara de a o evita de tot.
Aceste valuri vor veni succesiv si se vor revarsa asupra noastra, dezvaluind noi straturi de trezire, de deschidere… fiecare avand o rezonanta si o acordare specifica. În clipa de fata, apele sunt inca tulburi, dar în curand ele se vor limpezi, iar Consiliul ne asigura ca, pe masura ce patrundem în aceasta stare exaltata, de divinitate umana, revelatiile vor constitui noua noastra stare normala.
Este clar ca inca mai suntem intr-un tipar de inactivitate – si vom fi, pentru inca catva timp, pe masura ce ne desfasuram tranzitia fizica. Dat fiind ca trecem dincolo, CU corpul nostru fizic, procesul necesita timp… insa avand optiunea de prezenţa deplina si absenta trecutului si viitorului, intr-un fel, pana si aceasta perioada de inactivitate e mai suportabila.
Insa ceea ce pleiadienii vor cel mai mult ca noi sa recunoastem în aceasta perioada, este faptul ca toti suntememisari ai IUBIRII, luptatori ai preotimii si cetateni divin-galactici ai acestei planete si ai multor natii stelare.
Am absolvit scoala dualitatii, am mers in procesiune cu semenii nostri initiati, ca sa ne reunim unii cu altii, intr-o imbratisare divina, în timp ce ne-am primit diplomele. Acum, cu scrisorile de acreditare în mana, avem nevoie sa ne alocam timpul de a decide cu grija ce vom face cu distinctiile noastre, dobandite prin munca grea. Lumea ne asteapta si… pe masura ce ne luam ramas bun de la toti instructorii si invataturile despre viata si binecuvantam, cu recunostinta, fiecare greutate insuportabila… incepem sa ne simtim pregatiti pentru ea!
♥♥♥
În memoria iubitoare a mamei mele, Patricia, cea mai minunata profesoara a mea, de viata si IUBIRE (de sine)…
♥♥♥
ThinkWithYourHEART.com ©Expect Miracles, Inc. 2012  Toate drepturile rezervate.Permisiune oferita de a copia si redistribui DOAR VERSIUNEA GRATUITA a Raportului 5D, cu conditia sa ramana integral si neschimbat continutul, sa se recunoasca total meritul autorului si sa fie distribuit gratuit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu