sâmbătă, aprilie 27, 2013


De la dualitate la trialitate: vointa divina manifestata A DOUA PARTE
De Lauren Gorgo, 11 aprilie 2013 (ii multumim Anei Nicolai)
  
Marea expansiune
Am aflat ca pleiadienii spun ca in luna aprilie incepem sa observam intelegerile subtile, cunoasterea, imboldurile profunde care ne spun ca, dintr-odata, avem capacitatea de a fi, de a face si de a avea mai mult… mai mult din ORICE lucru si din TOT ceea ce dorim.
Am pomenit in trecere despre acest lucru, in raportul anterior, pentru ca, la fel ca Alice, vom incepe sa credem in imposibil… ca acum este posibil sa fim, sa facem si sa avem imposibilul. Aceste mici deschideri/strafulgerari despre potentialul nostru sunt doar inceputul a ceea ce Consiliul numeste „marea expansiune” si, pe masura ce aceste ganduri incep sa se infiltreze in mintea noastra si chiar sa ne duca dincolo de ea, totodata, ele ne transforma – pe noi si chiar intreaga planeta – in plan fizic.
Odata cu acest sentiment neexplorat, al capacitatii noii fiinte supraumane, vine energia vointei divine manifestate. Vointa manifestata nu este altceva decat decizia categorica de a face sa se materializeze in plan fizic, o experienta… diferenta, dupa realizarea de Sine (Dumnezeu), este ca acum efectiv suntem sustinuti de intreaga noastra putere.
Si, chiar daca acest lucru ne ameteste de entuziasm, Consiliul imi explica faptul ca, la inceput, aceasta libertate poate fi coplesitoare, in plan mental… ca atunci cand incepem sa intelegem ca lumea este, intr-adevar, scoica noastra, ne putem bloca intr-o stare de imobilizare mentala. Pentru a depasi acest lucru, trebuie doar sa ne cufundam in spatiul inimii si sa lucram strict de la nivelul dorintei imediate.
Va fi un lucru minunat, sa priviti energiile creatoare ce vor veni, in curand, asupra voastra, insa va amintim ca, intr-o lume in care orice este posibil, doar ceea ce se bazeaza pe inima si este plin de IUBIRE va va atrage interesul, pe termen lung. De aceea, aceia dintre voi care si-au stabilizat energia, care au reusit sa se echilibreze in spatiul neutru al punctului nemiscat/zero si care pot traduce cu claritate, chemarea inimii, ei voi fi cei care vor intelege mai deplin cum sa creeze, in cadrul acestor legi. 
Pentru cei care nu au descoperit inca sensul adevarat al IUBIRII universale – ce poate fi deprins doar prin integrarea si echilibrarea fortelor sacre si divine, feminina si masculina – aceasta perioada va fi cu adevarat dificila. 
Le amintim celor care citesc aceste randuri, ca ei sunt cei care vor fi la carma si e foarte sigur ca ei sunt cei care ii vor conduce pe cei asupriti, pe calea cea buna. 
– CSP (Consiliul Superior Pleiadian)
(Referitor la inima, cei din CSP imi amintesc ca, desi e posibil ca acum sa fim mai capabili sa producem minuni, nefiind limitati de legile fizice ale creatiei 3D, in acelasi timp suntem „limitati” de legile IUBIRII… acele legi care stipuleaza binele cel mai inalt al tuturor si neamestecul… in vointa celorlalti… despre care ne-au vorbit in trecut.)
Atunci cand ne aliniem, cu totalitatea fiintei noastre – intelegand ca intreaga noastra lume se afla inauntrul nostru – orice lucru pe care vrem sa il materializam poate fi adus dinauntrul nostru. In momentul in care devenim centrul absolut al lumii noastre interioare, ne cream ca atare, lumea exterioara. Precum inauntru, la fel si in afara. Precum in ceruri, la fel si pe Pamant. Stiti procedura…
Nu e hocus pocus, ci alchimie. Acelasi concept, aplicare diferita. Este fizica (cuantica)… si, dupa parerea mea, fundamentala intelegerii magiei si ceea ce este necesar pentru a materializa, CU ADEVARAT… ca „din nimic”.
Ganditi-va la acest lucru, astfel… daca suntem doar un microcosmos al macrocosmosului, atunci, cu siguranta ca tot ceea ce ESTE, se afla inauntrul nostru. Ganditi-va la teoria despre fractali. Maestri alchimisti stiu ca orice lucru pe care vor sa il materializeze, trebuie sa vina de la Sine si ca ei nu sunt alcatuiti din nimic altceva, decat compozitia creatiei lor. Cunoasterea acestui lucru inseamna ca orice dorim trebuie sa provina din alinierea vibratiei si din restructurarea atomilor.
Consiliul spune ca toti vom avea mai mult acces la aceste concepte, in zilele ce urmeaza – dar, deocamdata, ei vor doar ca noi sa intelegem ca… pe masura ce incepem sa urmam aceste legi ale IUBIRII (universale)… tot ceea ce ne dorim poate fi cu adevarat creat, sustinut si materializat din vibratia noastra, din propriul camp energetic.
Luna aceasta, veti incepe sa intelegeti natura reala a procesului de creatie, de materializare… si veti dansa in ritmul divin, iar sufletul vostru va canta, in armonie cu simfonia creatiei cosmice, strict din perspectiva existentei cosmosului, in interiorul VOSTRU. Sunteti centrul lumii voastre si, in consecinta, puteti avea tot ceea ce va doriti deoarece… la nivel subatomic… SUNTETI absolut tot ceea ce doriti. 
– CSP
Imbucurator!              
Ce se intampla in continuare
Eu, una, nici macar nu pot vedea inca pasul urmator… continuam sa asimilam foarte multa MARETie… dar cei din CSP mi-au oferit viziuni rapide, cu privire la ceea ce se intampla in continuare – mai exact, mi-au vorbit despre apropiatele eclipse (incepand cu cea din 25 aprilie), pe care ei o numesc perioada de „creatie fizica materializata”.
Cunoastem cu totii – dar uneori ne temem de ele – acele perioade lungi cu eclipse, care, in esenta, sunt „aici ca sa ne slujeasca”… desigur ca ne slujesc, intreaga viata a fost creata ca sa ne slujeasca… dar nu intotdeauna in moduri incantatoare.
Chiar daca, istoric vorbind, exista multa frica in jurul eclipselor, mi s-a spus ca frica provine din misticismul generat de puterea eclipselor – si nu de eclipse in sine. In mod foarte interesant, Consiliul afirma ca aceasta putere este aici nu doar ca sa ne slujeasca, ci si pentru ca noi sa punem stapanire pe ea acum, pentru a ne transforma intr-un mod alchimic, viata – cu ajutorul ei.
Mi s-a aratat imaginea Magicianului din cartile de tarot, odata cu intelegerea faptului ca aceste eclipse le ofera – celor care ajung la maturitatea de a fi noii oameni lideri – capacitatea de a-si exercita vointa divina… de a avea acces la bratul fizic al fortelor cosmice de creatie, ce ne vor permite sa ne ridicam deasupra legilor fizice, sa le transcendem. Magicianul este prima carte din arcana majora a cartilor de tarot, avand vibratia numerica UNU, numarul inceputurilor si reprezinta alinierea cu unimea, la toate nivelurile de existenta… puntea dintre spirit si materie. (In mod interesant, luna aprilie are si ea vibratia UNU)
Asadar, in plan personal… si pentru cei aflati in fruntea paradei… aflu ca sandviciul de eclipse va avea ca tema impamantarea magiei, in forma fizica. Ca aceste eclipse ne conduc dincolo de limitarile fizice ale creatiei 3D si ne zoresc sa intram in taramul achimiei pure. Potrivit celor din CSP, acest tunel de vant al schimbarii va furniza energiile alchimice de transmutare, care sa ne transforme intreaga experienta a vietii fizice. (Sper ca acest lucru sa fie la fel de grozav pe cat suna!)
De acum si pana la solstitiul din iunie, vom fi transformati, ajungand la esenta totala a cine suntem cu adevarat, dobandind acces la partea fundamentala din noi, care stie, in mod inerent, cum sa creeze, sa materializeze, sa depaseasca/supuna legile fizice ale universului. Aceasta parte din noi a fost mereu intacta, disponibila fiecaruia dintre noi… dar, pana acum, a fost necesara ATAT de multa energie/concentrare/intentie, incat, pentru ca puterea noastra creatoare sa ajunga la acest nivel, ar fi trebuit sa consacram o viata intreaga.
In orice caz, acum, in aceasta perioada de bun augur de pe Pamant, fiecare dintre voi… maestru creator, prin aptitudinile proprii… este aici pentru a scoate la lumina, pentru a dezvalui adevarul despre cine sunteti, pentru ca toti sa vada si, facand acest lucru, ramanand cu totul in autenticitatea voastra, aveti puterea de a crea in conformitate cu legile superioare. Spunem aceasta cu o oarecare neliniste, pentru ca in mod sigur vor fi unii care vor interpreta gresit acest dar, aceasta putere, dar nu e deloc de folos sa incerci sa convingi pe cineva de supunerea launtrica fata de sinele sau autentic.  
Totodata, va facem cunoscut faptul ca, desi aceste revelatii despre natura voastra autentica va vor ului, ele vor fi foarte firesti pentru voi, fiind in concordanta cu natura voastra. 
– CSP
Ei mai spun ca, in plan colectiv, energia acestui portal va servi la activarea, extinderea si transmiterea semnalului de libertate, catre mintea colectiva, astfel ca transformarea sa poata incepe la nivelurile cele mai dense. Ca aceasta configuratie de eclipse planeaza deasupra unei parti din experienta noastra umana care, in mod paradoxal, transcende experienta umana.
Ne referim la faptul ca… timp de eoni, experienta omeneasca a fost prinsa in capcana cauzalitatii si acum, ca vălurile au fost ridicate, eliberarea voastra de cauzalitate va atrage dupa sine miscari importante, in mintea colectiva. 
– CSP
Ei explica ca, pe masura ce fiecare dintre noi… pionierii noii mentalitati umane… iese, cum s-ar spune, din matricea mentala a limitarii umane, dintr-odata, mintea colectiva va fi inundata de ganduri mai inalte de libertate, de eliberare din sclavie – si cu posibilitatile extinse, care sunt in prezent la indemana intregii omeniri. Ganditi-va la rezonanta morfica/efectul celei de-a 100-a maimute.
Asadar, daca vreti, imaginati-va pentru o clipa, lucrurile de care va fi capabila omenirea, ca intreg, atunci cand… de pilda… intreaga voastra colectivitate are, atrage si valorifica forme-gand similare? Pentru ca, in mod sigur, mintea individuala va incepe sa reflecte asupra acestor ganduri, odata ce ele sunt ferm ancorate in mintea colectiva… si, prin urmare, va intrebam, ce se intampla cu aceste ganduri, odata ce ele sunt acceptate, la scara mare?  
Va vom spune ca… mai intai, va apare gandul, ideea ca schimbarea e posibila. Apoi, sentimentul ca schimbarea e posibila. Pana cand, in final, este intreprinsa o actiune importanta, care face posibila schimbarea.
 – CSP
Ridicarea energiei kundalini
De buna seama ca am trecut prin transformari intense si adesea dureroase, in corpurile noastre mai dense, de la echinoctiu… si chiar mai demult, in ultimele 7-10 zile.
Sarpele de foc si-a marit serios viteza, mai ales in timpul noptii, producand tot felul de probleme fizice si emotionale neplacute… cele mai remarcabile fiind: alternarea senzatiilor de foc foarte fierbinte/rece ca gheata si fluctuatii de temperatura in organism, bazait si senzatie de disconfort, durere ce vibreaza si se unduieste in josul si in susul coloanei, transpiratii nocturne care insotesc mereu eliminarea reziduurilor, valuri aleatorii de energie sexuala/avant creativ, ARSURA LA STOMAC (de la activarea flacarii intreite), pofta de mancare schimbatoare (de la hamesit de foame, la greata sau dezinteres fata de toate grupele de alimente), slabiciune, dureri musculare ca de gripa, dureri neobisnuite in zona inferioara a spatelui, carcei, spasme/contractii musculare, disconfort digestiv, umflare/retentie de apa, oboseala, dureri/curatari de sinusuri, dureri de cap, ameteala, sensibilitate la lumina, iritabilitate, anxietate, manie/furie inexplicabila si neprovocata, sensibilitate fata de mediul inconjurator si/sau la atingere, schimbari ciudate ale tiparelor de somn (insomnie, dormit toata ziua, somn agitat) etc.
Aceste valuri crescatoare de purificari par sa ne lase morti – dar, in realitate, ele ne invie din morti (3D). (Ca a venit vorba, daca lucrurile ajung sa fie prea intense, il puteti invoca pe Serapis Bey… rostiti-i numele de 3 ori… pentru sustinere/ajutor. Sambata trecuta, am avut dureri atat de mari, incat am strigat dupa ajutor si am fost intampinata de acest… maestru inaltat/chohan… incantator de vioi, as putea adauga… durerile fiind-mi alinate, aproape imediat. El mi-a spus ca guverneaza eliberarea energiei kundalini din chakra radacina si ca se afla aici, ca sa ii ajute pe initiatii din procesul de inaltare, sa faca acest lucru.)

In zilele in care sarpele este foarte activ, e posibil totodata sa fi observat mai multe imagini cu sarpele, in starea de vis, in momentul trezirii sau in timpul meditatiei. (In vederea mea launtrica,  am vazut in continuu serpisori si chiar m-am trezit intr-o dimineata cu imaginea unei cobre care se uita fix la mine, chiar in zona sprancenelor. )
In mod similar analogiei cu sarpele, am mai aflat ca echinoctiul a avut rolul de a ne ajuta sa ne lepadam de vechea piele si ca VOM iesi la iveala, avand o senzatie de noutate, dar ca noile noastre piei sunt atat de fine si imature, incat, de acum si pana la Solstitiu, trebuie sa ne protejam de elementele dure si sa avem grija de devenirea noastra, asemenea unor nou-nascuti.
In mod interesant, Consiliul – si, de asemenea, corpul meu elemental – m-au avertizat recent „sa ma depasesc pe mine insami”, in aceasta luna… lucru care, de la nivelul energiei fizice la care am acces la ora actuala, pare imposibil, dar si foarte caracteristic Berbecului.
Ei spun ca, pe masura ce valul incepe sa se intoarca in favoarea noastra, e posibil sa vrem sa facem multe lucruri noi, cu sinele nostru fizic, dar ca, oricat de invigorati (stiti ce inseamna acest cuvant, da?) ne-am putea simti, suntem indemnati ca, la inceput, sa o luam usurel, pentru ca sistemul corpului nostru mai are de facut upgradari si are nevoie de timp, ca sa se adapteze la costumul sau spatial schimbator (autonom/autostabilizat).
Va rugam sa acordati o atentie deosebita nevoilor voastre fizice. E posibil sa ajungeti intr-un moment in care sa aveti senzatia ca puteti zbura si, desi acest lucru este adevarat, la un oarecare nivel, va trebui sa aveti grija sa nu va lasati ispititi, ca sa spunem asa.
 – CSP
Pentru aceia dintre voi care intreaba, nu stiu cat de mult va dura incheierea transformarii fizice, dar faptul ca aceasta intrebare e in mintea fiecaruia, inseamna ceva. Incheierea ei pare sa se apropie, dar este foarte dificil de aflat durata acestui proces, indeosebi deoarece cea mai mare parte a lui pare sa fie la fel (cititi: groaznic). Mi s-a spus ca ar trebui sa incepem sa simtim un progres sigur al starii de mai bine, care ne conduce la finalizare… fara sa ne mai afundam in iadul fizic, cu care ne-am obisnuit atat de mult… si ca definitivarea procesului de inviere se va incheia la Solstitiul din iunie sau in preajma lui.
Se pare ca, odata ce transmutam/transcendem tiparul corpului karmic… si am senzatia ca acest lucru il facem in prezent… incepem sa adoptam/integram corpul Adam Kadmon (forma noastra perfectionata) si, din cate inteleg, acest moment de inceput (cand el devine posibil) este cel care activeaza procesul invierii fizice, necesar calatoriei noastre de re-incarnare.
Mai aflu de la Consiliu ca aceasta perioada de progres poate fi comparata cu procesul incarnarii umane, cand sufletul patrunde in fetus. Ei il numesc un eveniment delicat, de atinge-si-pleaca… insemnand ca aspectul nostru Christic intra si iese din corpul nostru, putin cate putin, pentru a se adapta la frecventele dimensiunilor inferioare si ca, in mod similar, celulele noastre se vor adapta la frecventele dimensiunilor superioare. Mie mi se pare dureros, dar cei din CSP ma asigura ca acest lucru va fi altfel decat in trecut. Ramane de vazut… desi mi se pare adevarat, la un anumit nivel.
In incheiere, iata cateva sugestii din partea pleiadienilor, care sa ne ajute sa ne sustinem sinele, in urmatoarele aproximativ opt saptamani:
– Ramaneti in armonie cu ritmul corpului vostru… adica, dati-i voie corpului vostru sa va conduca, in urmatoarele cateva saptamani. Spunem acest lucru, nu ca sa insinuam ca veti ajunge sa fiti neputinciosi in vreun fel, ci ca este posibil sa simtiti impulsul de a alerga liberi, de a zbura… si, desi aceasta este realitatea care se apropie, va indemnam sa faceti treptat acesti pasi si sa ii oferiti corpului vostru, timpul si spatiul de a se adapta la noile lui vibratii.
– Va indemnam sa mancati potrivit dorintelor corpului vostru. In unele cazuri, veti fi atrasi subit catre alimentele cu vibratii superioare sau nu veti dori niciun fel de mancare… in alte situatii, e posibil sa constatati ca singura metoda de a sustine transformarea (al)chimica a corpului este cu ajutorul proteinelor animale. Ca intotdeauna, ascultati, in fiecare clipa, de ceea ce i se pare bun corpului vostru. In aceasta privinta, fiecare dintre voi este unic.
– In final, vrem sa va incurajam sa fiti impacati cu ritmul vostru… sa intelegeti faptul ca nu toata lumea trece prin acest proces, in acelasi fel si ca experienta voastra individuala ar trebui sa fie sacra. Sunteti diferiti de toti ceilalti si, prin urmare, procesul vostru va fi diferit de oricare altul.
Ca intotdeauna, aceste cuvinte sunt ghidul nostru, dar inima este etalonul nostru. Un lucru este cert: orice vine asupra noastra ne schimba, indiscutabil, viata si poate insemna cea mai extraordinara calatorie din mii de vieti.
Dezlegati-va centurile; suntem pe punctul de a ne aminti cum sa zburam!
Lauren

duminică, martie 31, 2013

Fii doar IUBIRE


Daca te intrebi cum poti realiza, in mod exact, cea mai mare schimbare in viata ta, in lume si chiar la nivel universal:  Doar FII IUBIRE.
        Cum anume faci ca doar SA FII IUBIRE?
        ESTI IUBIRE, refuzand sa cazi in negativitate sau frica. Atat e de simplu.  De fiecare data cand depasesti un gand de frica, cu IUBIRE, de fiecare data cand iti amintesti ca TOTUL ESTE PERFECT SI BINE, ai invins. Apoi, ramai in IUBIRE, invoca IUBIREA, inspira si expira IUBIRE. Asta-i tot.
        In plus, daca faci acest lucru cu intentia de a raspandi IUBIRE, amplifici fluxul de particule adamantine, care sunt guvernate doar de IUBIRE. La fel ca ionii negativi, aceste particule sacre elibereaza o cantitate enorma de presiune de pe Pamant si din omenire, reducand tensiunea si domolind incordarea. Pur si simplu, nu putem concepe o metoda mai buna de a va schimba viata si lumea.
                                                    - Consiliul Suprem Pleiadian

vineri, martie 29, 2013

Energiile lunii martie (ii multumim Alexandrei)

Energiile lunii martie (ii multumim Alexandrei)
Jennifer Hoffman
Orice luna care incepe cu demisia unui Papa catolic, cu spitalizarea reginei Angliei si cu un guvern al Statelor Unite aflat sub sechestru, promite sa fie interesanta. Toate astea s-au intamplat doar in primele trei zile – si va fi o luna lunga. In ianuarie, am adaptat energiile post 2012, obositi si un pic deziluzionati si dezamagiti. In februarie, am descoperit toate blocajele care ne-au limitat, inclusiv ranile noastre sufletesti, ciclurile karmice, partenerii, credintele si factorii de distragere. A fost o luna dura, in care am avut de procesat un lucru dupa altul. Si acum avem de-a face cu luna martie, care va fi cu siguranta o amestecatura de nebunie si haos, plina de adevaruri, viziuni clarificatoare si validare. Avem si cea mai puternica data a anului, 22 martie, care anunta incheierea tridimensionalitatii (adica, se termina energia care sustine 3D). […]
De o luna am scris ca echinoctiul din 22 martie reprezinta incheierea tridimensionalitatii – ceea ce inseamna ca este sfarsitul polaritatii 3D si a separarii. Ne aflam inca in cea de-a treia dimensiune, dar avem acces mult mai usor la multiple dimensiuni si portaluri. Valurile s-au dus si acum putem vedea si putem fi totul, fara alte restrictii in afara de cele pe care ni le auto-impunem. Papa si regina Angliei reprezinta polaritatea masculina si respectiv feminina, a 3D. Inainte de a fi spitalizata, s-a aflat ca regina este auditata de catre guvernul britanic, care a luat in considerare scoaterea ei din bugetul national. Considerand ca Imperiul Britanic reprezinta o extindere a Imperiului Roman (Londinium, acum Londra, a fost o importanta capitala romana), ca Regina detine 1/6 din terenurile lumii (da, este adevarat), in timp ce papa are si el cam tot atat (amandoi detin aproape jumatate din terenurile lumii), implicatiile sunt enorme. Papii nu prea demisioneaza; ultimul care a facut-o a trait acum 600 de ani. Nu prea se intampla accidente, in special acum.
In previziunile pentru 2013, am scris ca 2013 este anul Puterii si Adevarului Divin. Poarta catre adevar va incepe sa se deschida in aceasta luna si probabil ca nu va fi o imagine prea placuta. Multi oameni vor fi furiosi, speriati, confuzi si uimiti, cand vor afla cat de slabe sunt fundatiile pe care si-au bazat propriile adevaruri. Tridimensionalitatea nu va capitula pe tacute, asemenea unei flori de lotus care se inchide, ci ea se va prabusi in sine, sub greutatea lacomiei, puterii, dominatiei si controlului, care au sustinut-o timp de eoni. Nu mai exista energie care sa-i dea putere acestei paradigme, asa ca ea dispare. La caderea ei, trebuie sa avem pregatite noile paradigme ale puterii personale, intentiile pentru construirea unei lumi bazate pe conexiune (si deci pe egalitate), iubire, pace si bucurie, precum si alinierea noastra la toate acestea, ca paradigma a noastra personala. Este o luna minunata pentru a incepe sa facem asta, pentru ca prabusirea paradigmei 3D capata amploare in fiecare zi, asa ca va rog sa nu va cuprinda frica, deoarece totul decurge ca intotdeauna, conform ordinii divine.
Martie este o luna in care sa ne integram cu Puterea noastra Divina, dar trebuie sa abordam acest lucru, cu multa grija. Vechile modele ale puterii au fost construite pe principiile „puterii asupra” sau a „preluarii puterii de la” cineva sau ceva. Paradigma puterii 3D este un „vampir de putere”, care se hraneste cu puterea celorlalti. Puterea Divina este un concept inaltat, care apare dinlauntru, capata putere prin conexiunea noastra la Sursa si este exprimarea Luminii noastre Dumnezeiesti. Ea nu poate exista fara conexiunea la Sursa – si se extinde printr-un echilibru intre a darui si a dobandi. Nu o putem lua de la altcineva – si nu ne poate fi luata. Daca nu o folosim, ea ramane adormita in noi, pana cand vom fi pregatiti.
Nu putem insa schimba un stapan, cu un altul. Puterea Divina nu are grija de noi. Ea ne sustine. Nu ne hraneste in schimbul puterii noastre, ea ne ingrijeste, atunci cand ne hranim singuri, prin propria putere asumata. Ne va binecuvanta cu iubire neconditionata, dar nu ne va opri de la a ne face singuri rau – daca asta alegem sa facem. Puterea Divina nu se va grabi sa aiba grija de baietii „rai”, dar ne va sustine intentia de bucurie, abundenta, iubire si pace in lume – toate acestea ajutand la prabusirea paradigmei 3D.
In martie, vom primi o doza mare de adevar, ce s-ar putea sa fie cateodata asemenea unui medicament amar, atat in plan personal cat si global si vom avea ocazii de a ne incerca Puterea Divina. Pe masura ce paradigma 3D se prabuseste, intentia noastra colectiva, legata de ceea ce dorim sa vedem in lume, va fi cea care va ajuta la o tranzitie mai ordonata de la lumea „veche”, la cea noua. Evitati sa va concentrati asupra aspectelor negative, pentru ca putem intelege negativitatea, numai atunci cand o observam de pe un alt plan. Este un motiv de sarbatoare, nu de lacrimi si frica. Ne pregatim si pentru urmatoarea cuadratura Uranus/Puto, din luna mai, care va capata putere in aceasta luna, printr-un stellium in Brebec (toti Berbecii fiti gata de actiune). Am petrecut ultimele doua luni in catacombele noastre spirituale intunecate; acum putem iesi in forta, cu noile noastre intentii, noile posibilitati si noua energie, pentru a trece cu putere, la actiune.
Echinoctiul de pe 22 martie este una dintre cele mai puternice zile din acest an si marcheaza oficial, incheierea tridimensionalitatii, ceea ce s-ar putea sa nu se intample foarte zgomotos; fiti doar atenti la ce se intampla in jurul vostru si raspundeti, in loc sa reactionati, fiti detasati si amintiti-va ca lucrurile cele mai importante din viata voastra, Sursa voastra de putere, nu va pot fi luate niciodata. Fiti iubitori cu voi insiva si ,pentru a va ajuta cu energiile acestei luni, va impartasesc afirmatia mea de putere favorita, un dar de la Arhanghelul Uriel:
Sunt indrumata divin, conectata, sigura si protejata in toate felurile si din toate punctele de vedere.
Sa aveti o luna minunata1

Un mesaj de la Kryon, cel ce iubește umanitatea

" Binecuvantata este acea fiinta umana care a renuntat la drama si a inceput cu adevarat sa-isi ia in primire partea spirituala a sa ,lumina sa, a renuntat la obsesia de a gasi in permanenta ceva de facut, ceva de reparat, cuiva sau ceva de care sa apartina..Dragii mei, in momentul in care veti respira adanc si veti hotara cu adevarat sa opriti nebunia asta, veti redescoperi ceva ce a fost intotdeauna acolo, ceva ce nu v-a parasit niciodata, propria Divinitate..Renuntati , va spunem , sa va mai ingrijorati de supravietuire. Sunt acei dintre voi care se trezesc la 3 dimineata, doar sa inceapa sa se ingrijoreze, sa-si faca probleme..Cand incepeti sa aveti incredere in intuitie, in proces, in planul lui Dumnezeu, care nu si-ar parasi copiii niciodata, abia atunci incepeti cu adevarat sa traiti, va spunem..Renuntati asadar la lista cu ce aveti zilnic de facut, pentru a-i permite Divinitatii sa va ghideze..O Dumnezeule, va credeti atat de neputinciosi, de fara ajutor, de fara ghidare..Va este asa de frica de propria lumina, maretie, incat continuati sa va cedati puterea, sa va agatati si sa implorati ajutorul tuturor. Inauntrul vostru este un drum, o directie sacra, daca veti incepe cu adevarat sa va rugati pentru ea, chiar sa cadeti in genunchi pentru ea, implorand, spunandu-i lui Dumnezeu: tatal meu, imi este de-ajuns fara tine, te rog de acum inainte sa-mi ghidezi pasii oriunde ma indrept? Atunci acela va fi momentul revelatiei pentru voi, momentul echilibrarii voastre..Va mai spunem inca odata, acea parte din voi numita umbra, sau intuneric, sau absenta luminii, este valabila numai pentru 3D, nu este interdimensionala, a fost doar creata pentru aceasta realitate limitata, pentru a-i permite luminii sa se experimenteze.. Acei dintre voi care fac zilnic acele alegeri spirituale, sa traiasca in lumina, vor spune intunericului un multumesc sincer pentru participare , incetand sa-l mai hraneasca. Si vrem sa va ganditi la intuneric ca la un copil alintat pe care il luati la plimbare cu masina, il asezati in spate, ii trageti centura de siguranta, iar pe tot parcursul drumului el va va sacai si incerca sa va irite cu intrebari de genul: am ajuns, suntem acolo mami, tati? Dar asta e tot ceea ce poate el sa faca, voi puteti pur si simplu sa-i permiteti SA FIE, sa nu-i mai acordati atentie.. Intelegeti? Fiti acum lumina, permiteti-i sa straluceasca cat mai mult, fiti un far de lumina petru cei din jurul vostru, luminand si binecuvantand pe oriunde mergeti.. Asa sa fie, si asa si este, eu sunt Kryon, cel ce iubeste umanitatea.."

ACTUALIZAREA RAPORTULUI DE NAVIGATIE AL SOLAREI: 19 MARTIE 2013


Solara este persoana care, in 1992 a deschis portalul 11:11, mai intai in Egipt si apoi in alte tari din intreaga lume. In Egipt au participat 144.000 de oameni din toata lumea. Detalii pe  http://www.nvisible.com si http://www.anvisible.com

         Solara in Insula Pastelui

ACTUALIZAREA RAPORTULUI DE NAVIGATIE AL SOLAREI: 19 MARTIE 2013
(ii multumim Alexandrei)

Am trecut cu succes printr-o faza super intensa a lui Mercur retrograd. Experientele prin care am trecut unii dintre noi: pierderea telefoanelor mobile, defectarea altor echipamente electrice/electronice, false cheltuieli aparute in extrasele bancare ale cardurilor, raceli asemanatoare gripei, restabilirea planurilor si directiilor, re-evaluarea a ceea ce vrem cu adevarat, masive revizii interne, prabusirea vechilor vise nerealiste, eliberarea de vechile obiceiuri si comportamente, furtuni intense, accidente de masina si multe alte probleme aduse de Mercur retrograd, cum ar fi cele legate de intarzieri aparute in planurile de calatorie si caderi ale sistemelor de comunicatii.
Cu o saptamana in urma, am tras cartea Purificare, din pachetul meu de carti, inca nepublicat, Carti 11:11. „Ei, Purificarea este intotdeauna buna”, m-am gandit eu. Ziua urmatoare, fara nicio avertizare prealabila, m-am captusit brusc cu o gripa puternica /bronsita. Era prima data in multi ani cand faceam gripa si asta m-a turtit de tot. De atunci, am auzit numerosi oameni pe care ii cunosc, din diferite colturi ale lumii, care au avut, in ultimele cateva saptamani, acelasi gen de gripa.
Pe masura ce continuam sa ne deconectam de la vechile paradigme, ne curatam de multe conexiuni anterioare, de care nu mai este nevoie. Aceasta gripa ajuta procesul de deconectare, oprind totul, scotand multe lucruri din priza si scuturand multe covoare, in toate directiile, pentru a face curatenie peste tot. Unii dintre noi au probleme cu respiratia. Asta, pentru ca nu mai putem respira vechea atmosfera si nu avem destula atmosfera noua, pentru a putea respira cu usurinta. 
In acest moment, au loc schimbari majore. E posibil sa ne programam cu grija o vacanta, pentru a o anula apoi, in ultima clipa. Acest lucru se intampla pentru ca nu sunt inca intrunite toate conditiile necesare. S-ar putea sa gandim ca nu putem materializa un lucru pe care il consideram cu adevarat bun pentru noi, pentru ca, imediat dupa asta, sa apara o deschidere miraculoasa, care sa faca lucrurile sa se intample. 

S-ar putea sa fim propulsati intr-o directie cu totul noua sau s-ar putea sa ne dam seama brusc, ca Directia noastra cea Adevarata se afla, de fapt, de mult timp, in fata noastra. Am fost doar prea speriati, ca sa o recunoastem pana acum. Intr-un mod oarecum surprinzator, aceasta stare extrem de schimbatoare nu ne deranjeaza, asa cum se intampla pana acum. Ramanem, pur si simplu, total deschisi, centrati in cunoasterea faptului ca tot ce poate fi bun pentru noi, este foarte aproape.
Aceasta ultima saptamana a fost ultra–intensa, pentru multi dintre noi. Cateodata, nivelul stresului nostru a depasit orice limite. A existat o infuzie constanta de oameni si activitati care ne-au umplut timpul, lasand doar foarte mici insule de liniste.
Parti ale vechii noastre lumi par extrem de indepartate si ireale, ca si cum nu s-ar fi intamplat niciodata. Nu mai pot fi masurate in timp liniar. Fraze de genul „Asta s-a intamplat acum 12 ani” nu prea mai au nici un inteles. Nu timpul liniar ne separa de amintirile noastre, ci o „masuratoare” a lumilor. „Asta s-a intamplat acum doua lumi” sau „Asta s-a intamplat in vechiul peisaj, atunci cand Lumile noastre Cunoscute pareau mari si erau tot ce stiam.”
Atunci cand ne intoarcem in timp, prin masuratoarea lumilor, exista un intens sentiment de deconectare. Asta, pentru ca de fiecare data cand iesim dintr-o Lume Stiuta si intram intr-una mai mare, vechea Lume Stiuta pare infinit mai mica si toate amintirile noastre legate de ea se micsoreaza si ele foarte mult.
Amintirile inglobate in timpul liniar al vechilor Lumi Cunoscute isi pierd, in mod continuu, din forta vitala si apar mai degraba ca fiind ceva ce am memorat si nu ceva ce ni s-a intamplat cu adevarat. Memorie = Amintire Memorata
Amintirile care par cele mai reale sunt cele care sunt integrate in Atemporalitate. Acestea nu sunt cu adevarat amintiri, ele sunt momente eterne, care se afla in afara timpului liniar, pe taramul Atemporalitatii. Ele sunt super reale si adevarate, ceea ce le permite sa se plaseze in afara timpului. Ele traiesc in camera de alaturi si pot fi accesate oricand.
Unii dintre noi inca ne mai detasam de o serie de vieti profunde, aliniate unui anumit scop, cum ar fi Calatoria noastra prin Portalul 11:11. Acest proces de deconectare a inceput la sfarsitul lui noiembrie 2012 si va mai dura inca cel putin cateva luni. Acest lucru are, in mod natural, un efect foarte puternic asupra multor Prime Valuri, care au fost foarte dedicate scopului lor, timp de multe vieti la rand. Dar, cu siguranta ca nu se limiteaza numai la Primele Valuri. Multe Poduri si Valuri Secundare si Tertiare trec si ele printr-un profund proces de renuntare la intreaga calatorie de pana acum. Asta, pentru ca totul sa poata incepe pe curat, de la zero. 

Parte din renuntarea la calatorie necesita dezmembrarea tuturor structurilor interne pe care le-am construit in noi insine, astfel incat sa putem persevera in angajamentul facut fata de scopul nostru. Ne-am intarit, astfel incat sa putem sustine lumi. Acum, cand am mentinut timp indelungat, o structura masiva si aflam, intr-un final, ca a venit timpul sa renuntam la ea, exista un sentiment de prabusire interioara. Acest lucru este aparent, in mod special in plan fizic.
Nu e Fiinta noastra Adevarata, cea care se prabuseste, acest sentiment de prabusire este determinat de atrofierea combinata a tuturor muschilor supra-dezvoltati, de care nu mai avem nevoie si pe care nu mai trebuie sa ii tinem atat de incordati.
Este asemenea unui balon care isi pierde, brusc, tot aerul care il tinea umflat. In acest timp, s-ar putea sa ne simtim profund vulnerabili, fragili si foarte sensibili. Asta se intampla, pentru ca ne-am obisnuit atat de mult sa ne caram greutatea la care renuntam acum. Renuntarea ne tulbura vechiul echilibru interior si ne doboara. Poate fi o perioada ciudata si sensibila, pana cand vom ajunge de partea cealalta si se va instala noul nostru echilibru. Multi dintre noi facem asta,, chiar acum.
IN CURAND: Sfaramarea a si mai multe iluzii. Iesirea din ultimele frici. A vedea nevazutul. A vedea, intr-un final, ceea ce era absolut evident. A face sau a desface situatii care ne cer fie sa le acordam intregul nostru angajament, fie sa ne indepartam de ele. Decizii majore. Descoperiri. Noua energie. Iubire mai profunda. Si SALTURI MASIVE IN ACTIUNE.
Alaturi de voi, pe tot parcursul,
Solara

joi, martie 28, 2013

CAPCANELE DE PE DRUMUL DE A DEVENI VINDECATOR - Prima parte



Mesaj transmis de Jeshua, prin Pamela Kribbe – 2008 

Dragi prieteni, cu mare placere si fericire va urez bun venit in acest loc unde v-ati adunat sa ma ascultati, ca pe un vechi prieten al vostru. Sunt Jeshua. Eu am fost printre voi in viata mea pe Pamant, ca Iisus.
Am fost om si stiu prin ce treceti ca fiinte umane intr-un corp pamantesc si in viata pamanteasca. Si am venit aici, pentru a va ajuta sa intelegeti cine sunteti.
Voi toti cei care sunteti prezenti aici – si multi dintre cei care vor citi acest text mai tarziu – sunteti Lucratori intru Lumina. Sunteti ingeri de Lumina care au uitat cine sunt cu adevarat. Voi toti ati trecut prin multe incercari, in calatoria voastra pe Pamant, prin multele voastre vieti pamantesti. Si eu cunosc aceste incercari launtrice.
Ati ajuns, acum, la un punct in istoria sufletului vostru, in care va finalizati un ciclu de vieti. In acest punct, sunteti din ce in ce mai conectati la Sinele superior care sunteti cu adevarat – Sinele care este in afara timpului si spatiului. Sunteti in procesul de a va integra Sinele superior, imaterial, in fiinta voastra pamanteasca, in viata voastra de zi cu zi.
Vi se pare ca este greu inca sa pastrati o legatura constanta cu Sinele vostru superior sau mai inalt, pentru ca ati uitat ca voi sunteti, cu adevarat, insasi aceasta mare sursa de Lumina. Insa voi toti ati inceput aceasta calatorie launtrica si, de-a lungul acestei calatorii, ati simtit dorinta, chiar chemarea, sa-i ajutati pe altii in drumul lor spre crestere interioara si constiinta de sine. Este firesc, in special pentru Lucratorii intru Lumina, sa doreasca sa-si impartaseasca opiniile si experientele cu altii. Sunteti toti profesori si vindecatori innascuti.
Din momentul in care va asumati raspunderea sa-i ghidati pe altii, ca profesori sau vindecatori, este probabil sa dati peste o serie de capcane. Aceste capcane sunt rezultatul anumitor neintelegeri despre ceea ce inseamna sa ghidezi spiritual pe cineva. Ele sunt rezultatul conceptiilor gresite despre natura vindecarii si despre rolul vostru in ea, ca vindecatori. Despre aceste capcane as dori sa va vorbesc astazi.

Ce este vindecarea ?
Care este esenta vindecarii ? Ce se intampla atunci cand cuiva "ii merge bine," fie ca este vorba de nivelul psihologic, fizic sau emotional? Ce se intampla daca aceasta persoana este capabila sa se conecteze din nou cu lumina sa interioara proprie, la Sinele sau mai inalt ? Aceasta conectare are un efect de vindecare la nivelul tuturor straturilor sinelui – nivelul emotional, fizic si mental.
Ce cauta fiecare persoana intr-un vindecator sau profesor este un spatiu de energie care sa ii permita sa se reconecteze la propria lui lumina interioara, partea din el/ea care stie si intelege. Profesorul sau vindecatorul este capabil sa ofere acest spatiu, deoarece el a facut deja aceasta conexiune interioara. Vindecatorul are o frecventa la dispozitie, o vibratie energetica, care contine solutia la problema pacientului sau. A fi un vindecator sau profesor inseamna sa contii frecventa energetica a solutiei, in campul tau energetic si sa o oferi altcuiva. Asta inseamna si nimic altceva.
Practic acesta este un proces care poate avea loc fara cuvinte sau actiuni. Energia in sine, pe care o aveti ca profesor sau vindecator, este cea care are efect de vindecare. Energia voastra iluminata este cea care ii deschide cuiva posibilitatea sa-si "aminteasca" ceea ce stie deja, pentru a se conecta la propria sa lumina interioara, la intuitia sa. Aceasta reamintire, aceasta conexiune este cea care face ca vindecarea sa aiba loc. Orice vindecare este, de fapt, o auto-vindecare.
Asadar, a vindeca sau a invata nu are de fapt nimic de a face cu talentele sau cunostintele specifice, care pot fi invatate din carti sau luate din cursuri. Puterea de vindecare nu poate fi obtinuta prin ceva exterior. Este vorba despre "frecventa solutiei", care e prezenta in campul vostru energetic, ca urmare a evolutiei voastre interioare proprii si a claritatii constiintei. Adesea, ca invatatori si vindecatori, sunteti cu totii inca implicati in procesele propriei evolutii personale. Totusi, exista parti din campul vostru energetic, care au devenit atat de clare si pure, incat ele pot avea un efect vindecator asupra altora.
Este esential sa intelegeti ca acest efect nu e ceva pentru care trebuie sa munciti din greu, ca sa-l obtineti. Pacientul este cel care decide daca asimileaza sau nu energia pe care i-o oferiti, daca voi ii permiteti acest lucru. Este alegerea pacientului. Voi i-o oferiti prin ceea ce sunteti, prin "a fi acolo" pentru ceilalti. Nu prin aptitudinile sau cunostintele pe care le-ati invatat de la oricine altcineva, aveti o influenta de vindecare – ci, pur si simplu, prin cine sunteti voi, prin drumul interior pe care ati calatorit. Puteti sa-i ajutati cu adevarat pe altii, mai ales in sfera de actiune a acelor probleme emotionale prin care ati trecut voi insiva la un nivel profund . Lumina voastra in aceste sfere de actiune straluceste ca un far, pentru oamenii care sunt inca blocati in aceste probleme, chemandu-i bland, sa iasa din ele.
In domeniile in care v-ati vindecat singuri, de ranile si durerile voastre profunde, ati devenit adevarati maestri, cei a caror intelepciune este bazata pe cunoastere interioara si pe o experienta autentica. Auto-vindecarea, asumarea responsabilitatii pentru ranile voastre interioare si invaluirea lor in lumina constiintei voastre, este cheia pentru a deveni un profesor si vindecator. Abilitatea de a va vindeca singuri este cea care va face Lucratori intru Lumina. Aceasta creeaza "energia solutiei" in fiinta voastra, care le ofera altora, o poarta catre propria lor putere de auto-vindecare.
Atunci cand va tratati clientii sau ii ajutati pe oamenii din jurul vostru, adesea le "cititi" energia; va acordati la ei in mod intuitiv, atunci cand ii ascultati, le dati sfaturi sau ii tratati, folosind metode de vindecare energetice. Cu toate acestea, pacientul sau persoana cu care lucrati este la fel de ocupata sa va "citeasca" pe voi. Asa cum voi va acordati la energia lor, ei, in mod constient sau inconstient,va absorb energia. Ei simt intuitiv daca ceea ce voi spuneti sau faceti este in acord cu voi insiva, daca se potriveste cu ceea ce voi radiati, cu vibratia energiei voastre. Ei simt cine sunteti, dincolo de cuvintele si actiunile voastre.
In citirea voastra de catre pacient se produce un real progres. Atunci cand pacientul se simte liber si in siguranta in prezenta voastra, atunci cand se simte inconjurat de un tip de constiinta care ii permite sa aiba incredere in cunoasterea lui interioara, atunci tot ceea ce ii spuneti sau faceti dobandeste calitatea de vindecare. Cand cuvintele si actiunile voastre sunt sustinute de catre cine sunteti, ele devin purtatoare de Lumina si Iubire, care pot sa-l duca pe pacientul vostru, in propriul lui centru de Lumina si Iubire.
Ori de cate ori cineva va cere sincer ajutorul, aceasta persoana este deschisa catre energia voastra, in asa fel incat sa poata fi atinsa de partea cea mai pura si mai clara din voi. Aceasta parte din voi nu este rezultatul cartilor pe care le cititi sau al abilitatilor pe care le-ati dobandit, ea este rezultatul unei alchimii personale, o transformare personala a constiintei, care poarta marca voastra unica. As dori sa subliniez cu tarie, acest lucru, deoarece se pare ca exista o tendinta printre Lucratorii intru Lumina (oameni care, prin natura lor, simt un impuls puternic de a-i ajuta pe altii) sa continue sa caute o noua carte, o noua metoda, o noua abilitate care pot sa-i ajute sa fie un profesor sau vindecator mai bun. Adevarata vindecare este atat de simpla.
Cand am trait pe Pamant, am transmis o anumita energie, prin ochii mei. Ceva se revarsa prin ochii mei si a avut un efect de vindecare imediata, asupra persoanelor care au fost deschise la aceasta. Nu a fost un truc magic sau o abilitate unica, aflata in proprietatea mea. Eram in contact cu sursa mea interioara, a adevarului. Am radiat in mod natural lumina divina si iubirea care au fost mostenirea mea – la fel cum sunt si mostenirea voastra – si am atins celelalte fiinte vii, cu ea. La fel este si cu voi. Voi nu sunteti diferiti de mine. Ati mers pe acelasi drum interior si ati trecut prin aceleasi incercari si necazuri care v-au dus, in cele din urma, in acelasi punct in care m-au dus si pe mine, atunci cand am trait pe Pamant. Ati devenit constienti, fiinte Christice.
Energia Christica este destinul vostru spiritual si voi integrati gradual aceasta energie, in existenta voastra de zi cu zi. Christul din voi este cel care vindeca si calauzeste, ca o consecinta fireasca a ceea ce este energia Christica. Prea adesea va identificati cu a fi ucenicul sau elevul care sta la picioarele unui profesor si asculta si intreaba si cauta. Dar eu va spun ca timpul de a fi elevul a trecut. A sosit timpul sa va revendicati starea de maestru. Este timpul sa va incredeti in Christul din voi si sa aduceti aceasta energie in manifestarea realitatii voastre de zi cu zi.
Pentru a deveni una cu Christul launtric si a calauzi si vindeca din acea energie, trebuie sa va eliberati de o serie de lucruri. Aceste lucruri reprezinta capcanele pe calea de a deveni un vindecator / invatator. Voi diferentia trei domenii, in care aceste capcane apar.

Capcana capului


Prima capcana se afla in zona capului sau mintii. Sunteti foarte priceputi in a analiza lucrurile si in a le clasifica in functie de un cadru general de referinta. Acest lucru ar putea fi la indemana in anumite circumstante, dar, in general mentalul, partea din voi care gandeste, apartine, in mare masura, lumii dualitatii. Cu "lumea dualitatii," vreau sa spun un tip de constiinta care imparte lucrurile in bun sau rau, lumina sau intuneric, sanatos sau bolnav, masculin sau feminin, prieten sau dusman etc. Acesta este un tip de constiinta careia ii place sa separe si sa eticheteze si care nu recunoaste unitatea care sta la baza tuturor fenomenelor. Este un tip de constiinta careia ii place sa lucreze cu principii generale si cu o aplicare rationala, obiectiva in cazuri individuale. Ea nu ia, cu adevarat, in considerare posibilitatea unei alte abordari mult mai directe, a realitatii: abordarea cunoasterii intuitive sau "cunoasterea prin simtire".

Energia Christica este in afara dualitatii. Energia Christica constituie fluxul Fiintei care sta la baza tuturor polaritatilor. Dar mintea nu recunoaste existenta acestui nivel foarte mistic de unitate. Mintea ar dori sa imparta oceanul Fiintei, in parti definibile, clasificandu-le in asa fel incat sa poata obtine o intelegere rationala a lor. Mintii ii place sa proiecteze structuri, teorii care sa poata fi plasate asupra realitatii, asupra experientei directe. Din nou, aceasta este uneori utila si benefica, mai ales in chestiuni practice, dar nu atat de mult, atunci cand vine vorba de adevarata vindecare si calauzire – si anume vindecarea si calauzirea din inima.
Atunci cand va apropiati de pacientul vostru cu o abordare teoretica, incercati sa plasati simptomele lui individuale, intr-o categorie generala si le priviti prin prisma teoriei, pentru a afla mai multe despre acest tip de probleme si solutiile pentru acestea. Asta este ceea ce ati invatat, atunci cand v-ati pregatit sa deveniti psihologi, asistenti sociali sau orice tip de consilieri profesionisti. Nu spun ca toate acestea sunt rele. Dar ceea ce as dori sa va intreb este: atunci cand lucrati cu cineva – indiferent daca profesional sau in viata voastra personala–  incercati sa va eliberati de toate gandurile si rationamentele, de toate prezumtiile voastre despre ceea ce se intampla cu celalalt si, pur si simplu, ascultati din inima. Acordati-va la energia celeilalte persoane, dintr-un loc launtric tacut. Doar incercati sa simtiti cu inima si intuitia voastra, unde se afla cealalta persoana, ce simte in lumea sa interioara. (A se vedea sfarsitul channeling-ului, pentru o meditatie ghidata in acest sens.)
Deseori veti incuraja o multime de idei despre ceea ce altcineva trebuie sa faca, pentru a-si rezolva problemele. Voi analizati problema lor si va ganditi la raspunsul pentru ea. Si s-ar putea sa aveti in mare masura dreptate in modul de a gandi. Dar problema este: ideile voastre nu sunt neaparat acordate la energia celeilalte persoane, in momentul de acum. S-ar putea sa fiti complet deconectati de la ceea ce acestea simt, de fapt, in interior. Ajutorul vostru este fructuos, doar atunci cand este acordat la realitatea energetica a celui pe care il ajutati. S-ar putea ca el sau ea sa aiba nevoie de o abordare total diferita fata de ceea ce puteti voi intelege, cu mintea voastra rationala.
Va invit sa vedeti si sa simtiti o alta persoana numai aflandu-va in locul linistit, intuitiv, din interiorul vostru. Permiteti-va sa transcedeti dualitatea si sa fiti plini de compasiunea Christica, in interiorul vostru. Va invit sa fiti cu adevarat inspirati de prezenta celuilalt, atunci cand ii oferiti calauzire si vindecare.
Adesea, solutia e foarte simpla. Ceea ce este necesar din partea voastra nu e cunoasterea, ci intelepciunea voastra. Ceea ce vi se cere nu este judecata, ci compasiunea si intelegerea voastra profunda. Voi nu sunteti acolo pentru a oferi solutia, pentru a fi fata autoritatii. Sunteti acolo pentru a fi fata iubirii.
Sa ne intoarcem la un exemplu, pentru a ilustra aceasta problema. Haideti sa luam parintii care doresc sa-si ajute copiii, in problemele cu care acestia se confrunta. Datorita experientei lor, parintii pot face de multe ori evaluari mai bune a consecintelor unor actiuni, decat pot copiii lor. Pe baza acestor cunostinte, parintii isi avertizeaza adesea copiii; ei doresc sa-i pazeasca de rau si ii sfatuiesc sa faca ceea ce ei gandesc ca este corect. Aceasta ar putea parea a fi o cale buna de a-i ajuta, din punctul de vedere al mintii. Si, in unele cazuri, este foarte rezonabil sa faca acest lucru.
Totusi, de foarte multe ori, in cazul in care parintele s-ar acorda cu copilul dintr-un loc linistit, intuitiv din interiorul sau, el ar afla daca ceea ce copilul are nevoie cu adevarat de la el, nu este ceva complet diferit de ceea ce el crede. Ceea ce, de multe ori, are nevoie copilul cel mai mult este increderea si incurajarea parintelui. "Ai incredere in mine, lasa-ma sa fiu cine sunt eu. Lasa-ma sa fac greseli, permite-mi sa ma poticnesc si pastreaza-ti credinta in mine ". Cand va conectati la copilul vostru, dintr-un spatiu al increderii, de fapt il incurajati sa se bazeze pe propria-i intuitie. Aceasta il poate ajuta sa ia o decizie pe care o simte buna pentru el si care sa fie acceptabila si din punctul vostru de vedere. Daca totusi incercati sa obligati copilul sa faca ceva, pornind de la ideea ca "voi stiti mai bine", copilul va simti neincrederea din atitudinea voastra si acest lucru il va face sa vi se opuna chiar mai mult.
Copiii va "citesc", cand le oferiti asistenta. Este in firea lor sa fie extrem de constienti de emotiile din spatele cuvintelor voastre. Ei pot simti frica sau judecata care stau la baza lor. Adeseori, ei vor reactiona la aceste emotii si nu la cuvintele voastre – si, atunci cand reactioneaza cu aversiune, par extrem de nerezonabili. Totusi, parintele poate actiona "prea rezonabil" – ceea ce inseamna ca el nu-si recunoaste propriile emotii, care stau la baza actiunii sale si nu incearca sa se conecteze la copil, intr-un mod deschis si onest. Pentru a face acest lucru, parintii vor trebui sa renunte la notiunile lor preconcepute si  sa de deschida, cu adevarat, catre realitatea emotionala a copilului. Pentru a asculta, cu adevarat, grijile si preocuparile copilului, trebuie construita o cale de comunicare .

Mentionez acest exemplu, deoarece este atat de simplu sa va raportati la el si pentru ca stim cu totii cat de dificil este sa iti sprijini copiii, avand o atitudine de incredere si sinceritate. Este vorba despre a va elibera – a va elibera de ideile voastre despre "ceea ce ar trebui sa fie," de dorintele si cerintele voastre si sa-i permiteti, cu adevarat, celeilalte persoane, sa fie. Pentru a invalui pe cineva cu un spatiu de sinceritate si adevar, intelegerea simtita din inima este cea care ofera puterea reala de vindecare. Adeseori, ceea ce-i ajuta cu adevarat pe ceilalti este acceptarea voastra totala, a felului in care stau lucrurile. Asta se intampla, numai atunci cand nu incercati sa schimbati ceva de la nivelul mintii, ci va conectati cu adevarat la cineva si deschideti usa dragostei si compasiunii pentru acea persoana.