marți, noiembrie 29, 2011

Fila 268 : FERICIREA VESNICA

-Va sa zica ai venit pentru fericirea vesnica - intreba Judecatorul.
-Da - ii raspunse spiritul proaspat dezancarnat.
-Ai gresit adresa - continua Judecatorul, cu un zambet ambiguu in jurul gurii.
-Stati… nu-i aici raiul? - intreba omul nostru, proaspat trecut prin granita mortii.
-Ba da - ii raspunse Judecatorul.
-Jos pe Pamant mi s-a promis ca aici voi primi in dar, fericirea vesnica.
-Ne pare rau, ai fost informat gresit.
-Am fost informat gresit?! Dar preotul imi zisese ca daca ma rog regulat, daca indeplinesc cele zece porunci, voi ajunge in rai si voi fi fericit vesnic!
-Esti in rai, esti binevenit, dar trebuie sa mananci din merindele tale: sa traiesti fericirea pe care ai adus-o de pe Pamant.
-Nu este corect: pe Pamant n-as putea zice ca am fost fericit…
-Ne pare rau…
-Si nu se poate sa primesc aici fericirea?
-Ne pare rau: nu.
-De ce nu?
-Fiindca asa e regula.
-Care regula?
-Cea instituita de Tatal.
-Nu pot sa cred ca Tatal este atat de crud!
-Pai nu e crud.
-Nu e?
-Nu.
-Dar cum asa?
-Tatal a instituit urmatoarea regula: fiecare trebuie sa-si construiasca propria sa fericire.
-Cum adica?
-Simplu: asa cum un culturist isi cladeste muschii, tot asa cel care cauta fericirea, trebuie s-o construiasca singur.
-Nu mi se pare corect!
-Treaba ta.
-Totusi, ce pot face acum?
-Poti sa te duci inapoi, deoarece corpul tau se afla inca in stadiul mortii clinice.
-Bine, si ce fac daca merg inapoi?
-Exersezi fericirea.
-Exersez fericirea? Si cum fac asta?
-Trebuie sa gasesti propriile tale metode. Cei mai multi incearca prin iubire. Poti sa-ti indrepti iubirea spre Tatal. Sau spre o fiinta draga tie. Dar poti sa exersezi si iubirea de sine.
-Iubirea de sine… n-am inteles-o niciodata… 
-Iti pot explica prin functionarea inimii biologice. Iti amintesti probabil ca inima pompeaza sange in trei directii: are un circuit care alimenteaza partea corpului care se afla mai jos de inima, un alt circuit care iriga tot ce se afla mai sus decat inima, si un al treilea circuit prin care trimite sange in propriile sale tesuturi.
 
Vezi, functionarea inimii este simbolul modului in care este indicat sa-ti administrezi energia si iubirea. Circuitul de jos nu este altceva decat iubirea directionata spre oameni. Circuitul de sus este simbolul iubirii prin care poti comunica cu fiintele mai evoluate decat tine, incluzand Tatal Ceresc. Iar cel de-al treilea circuit, cel prin care inima asigura energia necesara propriei sale functionari, este iubirea de sine.
 
Cand ajungi sa constientizezi razele iubirii care ies din inima ta, poti sa redirectezi o parte din ele spre tine insuti. Este indicat sa pastrezi proportiile definite de inima ta biologica. Prin circuitul mare, cel care porneste spre partea de jos a corpului, trimiti energie si iubire spre toti ceilalti. Prin circuitul mic, cel care porneste in sus, comunici cu fiintele mai evoluate decat tine - cu ingeri, arhangheli, heruvimi, serafimi, si asa mai departe.
 
Fii sigur ca vei primi de la ei mai mult decat reusesti sa oferi lor. Si ai dreptul si la cel de-al treilea circuit, ca sa poti functiona si tu…
-Oh, ce simplu e!
-Da, e simplu ca buna ziua!
-Si ce-mi mai recomandati, ce sa fac cand ajung jos?
-Incearca sa identifici ce anume iti produce bucurii reale. Incearca sa largesti aceasta lista. Bine, iti recomand sa te tii in limita bunului simt. Daca o treci, risti sa-ti strici fericirea. Si exerseaza cele trei tipuri de iubire, cele trei circuite ale inimii.
Si inca un lucru: incearca sa zici “Te iubesc” cat mai des, dar intotdeauna din toata inima.
-Deja ma simt fericit!
-Ma bucur pentru tine! Insa totusi m-as bucura daca te-ai duce inapoi si ai exersa acolo jos, ca sa vii fortificat aici sus, cand iti vine randul.
-Va multumesc - ma simt atat de fericit!
-Fericirea ta e si fericirea mea si iti multumesc pentru ca mi-o dai - incheiase Judecatorul.
Spiritul dezancarnat se umplu de incredere in viitor si plonja inapoi in corpul sau aflat pe cearsaful alb al clinicii de reanimare.
Aparatele electrice conectate la corpul sau incepusera sa semnalizeze reaparitia vietii. Incet, se auzi un oftat, ca o adiere de vant. Tiptil-tiptil, inima incepea sa bata. Electrocardiograma desena o curba tot mai armonioasa. Ochii pacientului inca nu se deschisesera inca, dar pe fata lui se asternu o liniste divina.
Doctorii rasuflasera usurati. Se gandisera la marea minune: viata. Un pacient reintors din inalt valora pentru ei cat un nou-nascut.
-Tipul, mai mult ca sigur a invatat ceva, acolo Sus - zise unul dintre doctori.
-Pai da… nu cred ca s-a intors datorita electrosocului, ca imi pierdusem increderea in el, la un moment dat - adauga un alt halat alb.

luni, noiembrie 07, 2011

Fila 267 : Invidia ( Dan Puric )


    Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.
    Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi.Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza.
    Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon.
    Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel.
    Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.
 A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan.
    Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast.
    In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III.
    A urmat o a doua vila - la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth.
    O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine.
    L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale.
    L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.
       Asa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei.
    Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel,Berdiaev.
    Lupta era stransa, dar echilibrata.
    In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de DNA.
    Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar.
    Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie.
    Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.
    Si atunci ne-a cuprins invidia...

   
Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?

     * Dan Puric * 

vineri, noiembrie 04, 2011

Fila 266 : Despre iubire, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa



"Fara Dumnezeu, orice iubire moare"

- Timisorean la origine, absolvent al Facultatii de Arte Plastice a Universitatii de Vest, in prezent e calugar si preot la Manastirea Oasa, unde picteaza si minunate icoane, pline de aur si har. Dar aurul cu adevarat pretios al tanarului parinte e inaltimea sa duhovniceasca deosebita, care transpare si in textul pe care il publicam. Un indreptar de viata si de iubire adevarata -

"Iubirea e fundamentul fiintei noastre"

- Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca. Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?

- As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

- De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?

- Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

- Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?

- Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.

- Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?

- Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.

- Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea...

- Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat.

Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.

- Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

- Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti.

Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.

- Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel...

- Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.

"Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da
de-a gata si o mare iubire"


- Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.

- Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

- Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.

- Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?

- Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata.
- Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

- In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.

"Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie"

- Si atunci care e rostul casniciei?

-Relatia, casnicia sunt doar un cadru in care noi ne manifestam, ne desavarsim. Ne exersam iubirea, aceasta capacitate de a iesi din noi insine, de a deveni transparenti, ca Dumnezeu sa se poata manifesta deplin in noi, iar noi sa ajungem la acea patrundere reciproca intre oameni, sa putem iubi tot mai mult. Numai daca ne exersam deschiderea, devenim niste vase largi care pot primi mult mai mult decat pe celalalt. Si atunci pot iubi, prin intermediul lui, pe toti oamenii, intreaga natura si toate animalele, pot cuprinde in inima mea toata creatia lui Dumnezeu. Exersand comuniunea in doi ne pregatim pentru comuniunea cu toti, care va fi in Imparatia Cerurilor.

- Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?

- Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu garanteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit! (rade). Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt.

- Asa se nasc gelozia si posesivitatea?

- Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multa suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea adevarata, dumnezeiasca, afirma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are tulburare si n-are ceata.

- Astazi, tot mai multi oameni aleg o forma libera de iubire. Nu se mai casatoresc, ba uneori nici nu mai locuiesc impreuna, dar cu toate acestea, se iubesc si traiesc in armonie. E gresit ca procedeaza asa?
- Iubirea care nu implica responsabilitate si sacrificiu nu e iubire adevarata. E iubire conjuncturala, care nu ajunge la maturitate. De fapt, in cazul lor nici nu se ajunge cu adevarat la iubire, ei raman in faza de indragostire. Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie. Si fara harul dumnezeiesc, omul e finit si dragostea lui tine doar o vreme. Cei care aleg calea aceasta vor o iubire in care sa nu aiba nimic de pierdut, ci doar de castigat. Vor sa ia ceva ce se obtine usor si sa se pastreze mereu liberi, in cazul ca apare ceva mai ofertant.

- Cand traiesti o iubire nefericita, te gandesti adesea ca ar putea exista cineva care sa te iubeasca mai mult, sa te inteleaga mai bine...

- Modul asta de a vedea lucrurile e o consecinta a gandirii tehniciste. Un produs se uzeaza moral, in momentul in care apare o versiune imbunatatita a lui. (rade) Adica iese din uz. Or, oamenii nu ies din uz, ei devin continuu. Trebuie sa aprofundam, sa sapam in relatia respectiva, pentru a ajunge la noi si noi adancimi, chiar daca apar oportunitati de relatii mai bune, chiar daca cunoastem persoane care ni se par mai potrivite. N-avem voie sa schimbam persoana. N-avem voie sa incepem mii de drumuri, pentru ca nu mai ajungem niciodata la capat. Nu poti sa te remodelezi la infinit dupa alte tipare de femei sau barbati, pentru ca te tocesti ca piesa, ajungi sa nu mai ai nici un profil. Tu crezi ca ai capatat experienta, ca ti-ai imbogatit modul de a fi, avand foarte multe iubiri, dar de fapt te-ai pierdut pe tine, nu mai stii cine esti cu adevarat. In iubire, ca si in profesie, e foarte important sa fii statornic. Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.

"Nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii"

- De ce e atat de importanta fidelitatea? Cunosc persoane care spun ca-si iubesc partenerii, desi ii mai insala din cand in cand, si ca asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt sentimente la mijloc.

- Se mint singuri. Infidelitatea e o forma de consum. E foarte urat sa-i consumi pe ceilalti, pentru nevoile tale erotice. Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi. Fara fidelitate, nu poti ajunge la nivele mai profunde. Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti. Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt. Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Inviere. Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Pentru ca asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in pacat. Nu ni se da nimic, daca nu jertfim ceva. Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine. Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.

- De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?

- Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.

- Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?

- Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.

"Fericirea se munceste in fiecare zi"

- Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata...

- Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.

- Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?

- Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam. Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi. E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.


duminică, octombrie 09, 2011

Fila 265 : INFINITUL - călătoria supremă ( film documentar )


 Infinitul – Călătoria Supremă (Infinity – The Ultimate Trip) este un documentar care a fost realizat în 2009 de Jay Weidner. Filmul are o distribuţie uimitoare, reunind profesori de renume mondial, autori, experţi şi vizionari cum ar fiNeale Donald WalschGregg BradenBrian WeissAlberto VilloldoJohn HollandRenate DollingerStanislav GroffDzogchen Ponlop şi Robert Thurman.
     Împreună, aceste persoane ne dezvăluie din experienţa lor despre incredibila noastră natură infinită. De la povestirile amuzante şi până la cunoaşterea profundă a acestor aspecte, documentarul oferă o experienţă excelentă pentru oricine îl priveşte cu mintea deschisă. Filmul explorează natura noastră infinită şi nemuritoare precum şi aspecte fundamentale despre viaţă, moarte şi viaţa de după moarte. El prezintă nişte mesaje fundamentale pline de claritate, optimism, speranţă şi pur şi simplu spulberă anumite tipare învechite despre sufletul nostru şi integrarea lui în spectacolul magic al vieţii. Documentarul ne poate face să trăim, prin reamintirea înţelepciunii noastre, un răspuns viu la eternele întrebări..cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm?!
     Metaforic vorbind, filmul chiar este o călătorie de extindere a conştientizării personale, începând de la tărâmul fizic în care existăm în prezent şi până la lumile de dincolo, graniţa dintre acestea fiind aproape insesizabilă.
     Acest documentar face parte din categoria documentarelor spirituale de top pentru că mesajele sunt minunate, logice, simple dar profunde în acelaşi timp. Ele nu sunt nişte teorii sterile, ci sunt încărcate de trăirile şi experinţa spirituală a interlocutorilor.
     Înainte de a viziona acest documentar este bine să reţinem părerile a doi critici de film :
“Acest film merită văzut şi absorbit…iar şi iar.”
“Ce cadou incredibil este acest film. Atinge ceva în adâncul tău. Ne deschide inima, ne curăţă mintea şi ne ajută pe toţi să îmbrăţişăm misterul morţii.”  

Filmul documentar Infinitul - Călătoria Supremă

Fila 264 : ION PRIBEAGU - Scandal in familie...

In orasul – nu spun care –
Nu departe de aici,
Locuia un om cu stare,
Domnul Natan Smilovici. 
Si, pe langa pravalie
Si o casa cu balcon,
Natan mai avea sotie
Si un singur fiu, Aron. 
Tanar, cu purtari alese,
Elegant si studiat,
El era mandria casei,
O podoaba de baiat.
Despre tatal sau – de Natan -
Fabricant de jaluzele,
Se spunea ca-n tinerete
A fost mare pui de lele!
A facut el multe pozne
Cand era mai tinerel.
Dar cum varsta potoleste,
S-a cam potolit si el.
Intr-o dupa amiaza vaga,
Vine Aron, imbietor,
Si ii spune : – Tata draga,
Vreau cu Ester sa ma-nsor!
– Care Ester? – sare Natan,
Parca prins de-o amintire –
– Fata Blimei de pe Carmel ,
Una blonda si subtire.
– Nu se poate! E o taina
Si mi-e greu a-ti relata,
Ca…de mult…adica Ester,
Ester este sora ta!
A plecat Aron, da’n suflet
Clocotea ca un vulcan.
Si incet, incet, de-atuncea
S-a mai scurs aproape-un an.
Si-ntr-o seara, Aron aduse
Tatalui, o veste proasta:
– Aba , o iubesc pe Leia
Si-am s-o iau chiar de nevasta!
– Vai de mine! – exclama Natan,
Iarta-ma de-ti stau in cale,
Insa, si de data asta,
Fi-voi contra vrerei tale !
Fiindc’odata, mama Leiei –
Crede si nu cerceta–
M-a convins, pana la urma,
Ca… si Leia-i sora ta!
Turburat de cele-aflate,
Bietu’ Aron s-a dus distrus
La mamica lui iubita,
Si i-a spus:
– Mama, imi vine sa-mi iau viata
Toata lumea s-o impac.
Da-mi, mamico, o povata
Si ma-nvata ce sa fac?!
Cand am vrut s-o iau pe Ester –
Floare, fir de micsunea,
Tata m-a oprit, spunandu-mi
C-ar fi Ester sora mea.
Azi, cand o-ndragesc pe Leia,
Stea scaldata de aurora –
Tata iarasi se opune,
Ca si Leia-mi este sora.
Mama a ramas furata
Parca de un gînd ascuns,
Si-apoi, dupa o clipa,
Foarte vesela-a raspuns:
– Ia pe care vrei din ele!
Si nici n-o sa-ti para rau,
Fiindca am sa-ti spun o taina:
Natan nu e tatal tau!

....cu umor să trăim și să ne jucăm de-a viața...

luni, octombrie 03, 2011

Fila 263 : Capcane pe calea de a deveni vindecător


Capcane pe calea de a deveni vindecător


RadiantEarthHeart3Mesaj transmis de Jeshua prin Pamela Kribbe
Dragi prieteni, cu mare plăcere şi fericire vă urez bun venit în acest loc unde v-aţi adunat să mă ascultaţi, ca pe un vechi prieten al vostru. Sunt Jeshua. Eu am fost printre voi în viaţa mea pe pământ ca Isus.
Am fost om şi ştiu prin ce treceţi ca fiinţe umane într-un corp pământesc şi în viaţa pământească. Şi am venit aici pentru a vă ajuta să înţelegeţi cine sunteţi.
Voi toţi cei care sunteţi prezenţi aici şi mulţi dintre cei care vor citi acest text mai târziu sunt lucrători în lumină. Sunteţi îngeri de lumină care au uitat cine sunt cu adevărat. Voi toţi aţi trecut prin multe încercări în călătoria voastră pe Pământ, prin multele voastre vieţi pământeşti. Şi eu cunosc aceste încercări lăuntrice.
Aţi ajuns acum la un punct în istoria sufletului vostru în care vă finalizaţi un ciclu de vieţi. În acest punct sunteţi din ce în ce mai conectaţi la Sinele superior care sunteţi cu adevărat, Sinele care este înafara timpului şi spaţiului. Sunteţi în procesul de a integra Sinele vostru superior, imaterial în fiinţa voastră pământească, în viaţa voastră de zi cu zi.
Vi se pare că este greu încă să păstraţi o legătură constantă cu Sinele vostru superior sau mai înalt, pentru că voi aţi uitat că voi sunteţi cu adevărat însăşi această mare sursă de lumină. Însă voi toţi aţi început această călătorie lăuntrică şi de-a lungul acestei călătorii aţi simţit dorinţa, chiar chemarea să-i ajutaţi pe alţii în drumul lor spre creştere interioară şi conştiinţă de sine. Este firesc, în special pentru lucrătorii în lumină, să dorească să-şi împărtăşească opiniile şi experienţele cu alţii. Sunteţi toţi profesori şi vindecători înnăscuţi.
Din momentul în care vă asumaţi răspunderea să-i ghidaţi pe alţii ca şi profesori sau vindecători, este probabil să daţi peste o serie de capcane. Aceste capcane sunt rezultatul anumitor neînţelegeri despre ceea ce înseamnă să ghidezi spiritual pe cineva. Ele sunt rezultatul concepţiilor greşite despre natura vindecării şi despre rolul vostru în ea ca vindecători. Despre aceste capcane aş dori să vă vorbesc astăzi.
Ce este vindecarea ?
Care este esenţa vindecării ? Ce se întâmplă atunci când cuiva "îi merge bine," fie că este vorba de nivelul psihologic, fizic sau emoţional? Ce se întâmplă dacă această persoană este capabilă să se conecteze din nou cu lumina lui / ei interioară proprie, la Sinele său mai înalt ? Această conectare are un efect de vindecare la nivelul tuturor straturilor sinelui - nivelul emoţional, fizic şi mental.
Ce caută fiecare persoană într-un vindecător sau profesor este un spaţiu de energie care să îi permită să se reconecteze la propria lui lumină interioară, partea din el/ea care ştie şi înţelege. Profesorul sau vindecătorul este capabil să ofere acest spaţiu, deoarece el a făcut deja această conexiune interioară. Vindecătorul are o frecvenţă la dispoziţie, o vibraţie energetică, care conţine soluţia la problema clientului său. A fi un vindecător sau profesor înseamnă să conţii frecvenţa energetică a soluţiei în câmpul tău energetic şi să o oferi altcuiva. Asta înseamnă, nimic altceva.
Practic acesta este un proces care poate avea loc fără cuvinte sau acţiuni. Energia în sine pe care o aveţi ca profesor sau vindecător este cea care are efect de vindecare. Energia voastră iluminată este cea care îi deschide cuiva posibilitatea să-şi "amintească" ceea ce ştie deja, pentru a se conecta la propria sa lumină interioară, la intuiţia sa. Această reamintire, această conexiune este cea care face ca vindecarea să aibă loc. Orice vindecare este de fapt o auto-vindecare.
Aşadar, a vindeca sau a învăţa nu are de fapt nimic de a face cu talentele sau cunoştinţele specifice care pot fi învăţate din cărţi sau luate din cursuri. Puterea de vindecare nu poate fi obţinută prin ceva exterior. Este vorba despre "frecvenţa soluţiei" care este prezentă în câmpul vostru energetic ca urmare a creşterii voastre interioare proprii şi a clarităţii conştiinţei. Adesea ca învăţători şi vindecători, sunteţi cu toţii încă implicaţi în procesele propriei creşteri personale. Totuşi, există părţi din câmpul vostru energetic, care au devenit atât de clare şi pure, încât ele pot avea un efect vindecător asupra altora.
Este esenţial să înţelegeţi că acest efect nu este ceva pentru care trebuie să munciţi din greu ca să-l obţineţi. Clientul este cel care decide dacă asimilează sau nu energia pe care i-o oferiţi, dacă voi îi permiteţi acest lucru. Este alegerea clientului. Voi i-o oferiţi prin ceea ce sunteţi, prin "a fi acolo" pentru ceilalţi. Nu prin aptitudinile sau cunoştinţele pe care le-aţi învăţat de la oricine altcineva aveţi o influenţă de vindecare, ci pur şi simplu prin cine sunteţi voi, prin drumul interior pe care aţi călătorit. Puteţi să-i ajutaţi cu adevărat pe alţii mai ales în  sfera de acţiune a acelor probleme emoţionale prin care aţi trecut voi înşivă la un nivel profund . Lumina voastră în aceste sfere de acţiune străluceşte ca un far pentru oamenii care sunt încă blocaţi în aceste probleme, chemându-i blând să iasă din ele.
În domeniile în care v-aţi vindecat singuri de rănile şi durerile voastre profunde aţi devenit adevăraţi maeştri, cei a căror înţelepciune este bazată pe cunoaştere interioară şi pe o experienţă autentică. Auto-vindecarea, asumarea responsabilităţii pentru rănile voastre interioare şi învăluirea lor în lumina conştiinţei voastre, este cheia pentru a deveni un profesor şi vindecător. Abilitatea de a vă vindeca singuri este cea care vă face lucrători ai luminii. Aceasta creează "energia soluţiei" în fiinţa voastră, care oferă altora o poartă către propria lor putere de auto-vindecare.
Atunci când vă trataţi clienţii sau îi ajutaţi pe oamenii din jurul vostru, voi adesea  le "citiţi" energia; vă acordaţi la ei în mod intuitiv atunci când îi ascultaţi, le daţi sfaturi sau îi trataţi folosind metode de vindecare energetice. Cu toate acestea, clientul sau persoana cu care lucraţi este la fel de ocupată să vă "citească" pe voi. Aşa cum voi vă acordaţi la energia lor, ei, în mod conştient sau inconştient,vă absorb energia. Ei simt intuitiv dacă ceea ce voi spuneţi sau faceţi este în acord cu voi înşivă, dacă se potriveşte cu ceea ce voi radiaţi, vibraţia energiei voastre. Ei simt cine sunteţi dincolo de cuvintele şi acţiunile voastre.
În citirea voastră de către client se produce un real progres. Atunci când clientul se simte liber şi în siguranţă în prezenţa voastră, atunci când se simte înconjurat de un tip de conştiinţă care îi permite să aibă încredere în cunoaşterea lui interioară, atunci tot ceea ce îi spuneţi sau faceţi dobândeşte calitatea de vindecare. Când cuvintele şi acţiunile voastre sunt susţinute de către cine sunteţi, ele devin purtătoare de lumină şi iubire, care pot să-l ducă pe clientul vostru în propriul lui centru de lumină şi iubire.
Ori de câte ori cineva vă cere sincer ajutorul, această persoană este deschisă către energia voastră în aşa fel încât să poată fi atinsă de partea cea mai pură şi mai clară din voi. Această parte din voi nu este rezultatul cărţilor pe care le citiţi sau din abilităţile pe care le-aţi dobândit, ea este rezultatul unei alchimii personale, o transformare personală a conştiinţei, care poartă marca voastră unică. Aş dori să subliniez cu tărie acest lucru, deoarece se pare că există o tendinţă printre lucrătorii în lumină (oameni care prin natura lor simt un impuls puternic în a-i ajuta pe alţii) să continue să caute o nouă carte, o nouă metodă, o nouă abilitate care pot să-i ajute să fie un profesor sau vindecător mai bun. Adevărata vindecare este atât de simplă.
Când am trăit pe pământ, am transmis o anumită energie prin ochii mei. Ceva se revărsa prin ochii mei şi a avut un efect de vindecare imediată asupra persoanelor care au fost deschise la aceasta. Nu a fost un truc magic sau o abilitate unică aflată în proprietatea mea. Eram în contact cu sursa mea interioară a adevărului. Am radiat in mod natural lumina divină şi iubirea care au fost mostenirea mea - la fel cum sunt şi mostenirea voastră - şi am atins celelalte fiinţe vii cu ea. La fel este şi cu voi. Voi nu sunteţi diferiţi de mine. Aţi mers pe acelaşi drum interior şi aţi trecut prin aceleaşi încercări şi necazuri care v-au dus în cele din urmă în acelaşi punct în care m-au dus şi pe mine atunci când am trăit pe pământ. Aţi devenit conştienţi, fiinţe Christice.
Energia Christică este destinul vostru spiritual şi voi integraţi gradual această energie în existenţa voastră de zi cu zi. Christul din voi este cel care vindecă şi călăuzeşte ca o consecinţă firească a ceea ce este energia Christică. Prea adesea vă identificaţi încă cu a fi ucenicul sau elevul care stă la picioarele unui profesor şi ascultă şi întreabă şi caută. Dar eu vă spun că timpul de a fi elevul a trecut. A sosit timpul să vă revendicaţi măiestria voastră. Este timpul să vă încredeţi în Christul din voi şi să aduceţi această energie în manifestarea realităţii voastre de zi cu zi.
Pentru a deveni una cu Christul lăuntric şi a călăuzi şi vindeca din acea energie, voi trebuie să vă eliberaţi de o serie de lucruri. Aceste lucruri reprezintă capcanele pe calea de a deveni un vindecător / învăţător. Voi diferenţia trei domenii în care aceste capcane apar.

Capcana capului
Prima capcană se află în zona capului sau minţii. Sunteţi foarte pricepuţi în a analiza lucrurile şi în clasificarea acestora în funcţie de un cadru general de referinţă. Acest lucru ar putea fi la îndemână în anumite circumstanţe dar în general mentalul, partea din voi care gândeşte, face parte în mare măsură din lumea dualităţii. Cu "lumea dualităţii," vreau să spun un tip de conştiinţă care împarte lucrurile în bun sau rău, lumină sau întuneric, sănătos sau bolnav, masculin sau feminin, prieten sau duşman, etc. Acesta este un tip de conştiinţă căreia îi place să separe şi să eticheteze şi care nu recunoaşte unitatea care stă la baza tuturor fenomenelor. Este un tip de conştiinţă căreia îi place să lucreze cu principii generale şi cu o aplicare raţională, obiectivă în cazuri individuale. Ea nu ia cu adevărat în considerare posibilitatea unei alte abordări mult mai directe a realităţii : abordarea cunoaşterii intuitive sau " cunoaşterea prin simţire".
Energia Christică este în afara dualităţii. Energia Christică constituie fluxul Fiinţei care stă la baza tuturor polarităţilor.  Dar mintea nu recunoaşte existenţa acestui nivel foarte mistic de unitate. Mintea ar dori să împartă oceanul Fiinţei în părţi definibile, clasificându-le în aşa fel încât să poată obţine o înţelegere raţională a lor. Minţii îi place să proiecteze structuri, teorii care să poată fi plasate asupra realităţii, asupra experienţei directe. Din nou, aceasta este uneori utilă şi benefică, mai ales în chestiuni practice, dar nu atât de mult atunci când vine vorba de adevărata vindecare şi de călăuzire, şi anume vindecarea şi călăuzirea din inimă.
Atunci când vă apropiaţi de clientul vostru dintr-un cadru teoretic, voi încercaţi să plasaţi simptomele lui individuale într-o categorie generală şi le priviţi prin prisma teoriei pentru a afla mai multe despre acest tip de probleme şi soluţiile pentru acestea. Asta este ceea ce aţi învăţat atunci când v-aţi pregătit să deveniţi psihologi, asistenţi sociali sau orice tip de consilieri profesionişti. Nu spun că toate acestea sunt rele. Dar ceea ce aş dori să vă întreb este: atunci când lucraţi cu cineva, indiferent dacă profesional sau în viaţa voastră personală, încercaţi să vă eliberaţi de toate gândurile şi raţionamentele, de toate prezumţiile voastre despre ceea ce se întâmplă cu celălat, şi pur şi simplu ascultaţi din inima voastră. Acordaţi-vă la energia celeilalte persoane dintr-un loc lăuntric tăcut. Doar   încercaţi să simţiţi cu inima şi intuiţia voastră unde se află cealaltă persoană, ce simte fiind în lumea lui interioară. (A se vedea sfârşitul channeling-ului pentru o meditaţie ghidată în acest sens.)
Deseori veţi încuraja o mulţime de idei despre ceea ce altcineva trebuie să facă pentru a-şi rezolva problemele. Voi analizaţi problema lor şi vă gândiţi la răspunsul pentru ea. Şi s-ar putea să aveţi în mare măsură dreptate în gândirea voastră. Dar problema este: ideile voastre nu sunt neapărat acordate la energia celeilalte persoane în momentul acum. S-ar putea să fiţi complet deconectaţi de la ceea ce aceştia simt de fapt în interior. Ajutorul vostru este fructuos doar atunci când este acordat la realitatea energetică a celui pe care îl ajutaţi. S-ar putea ca el sau ea să aibă nevoie de o abordare total diferită faţă de ceea ce puteţi voi înţelege cu mintea voastră raţională.
Vă invit să vedeţi şi să simţiţi o altă persoană numai din locul liniştit, intuitiv din interiorul vostru. Permiteţi-vă să transcedeţi dualitatea şi să fiţi plini de compasiunea Christică în interiorul vostru. Vă invit să fiţi cu adevărat inspiraţi de prezenţa celuilalt, atunci când îi oferiţi călăuzire şi vindecare.
Apoi adesea soluţia este foarte simplă. Ceea ce este necesar din partea voastră nu este cunoaşterea voastră ci înţelepciunea voastră. Ceea ce vi se cere nu este judecata voastră ci compasiunea şi înţelegerea voastră profundă. Voi nu sunteţi acolo pentru a oferi soluţia, pentru a fi faţa autorităţii. Sunteţi acolo pentru a fi faţa iubirii.
Să ne întoarcem la un exemplu pentru a ilustra această problemă. Haideţi să luăm părinţii care doresc să-şi ajute copiii în problemele cu care aceştia se confruntă. Datorită experienţei lor părinţii pot face de multe ori evaluări mai bune a consecinţelor unor acţiuni decât pot copiii lor. Pe baza acestor cunoştinţe, părinţii îşi avertizeaza adesea copiii ; ei doresc să-i salveze de rău şi îi sfătuiesc să facă ceea ce ei gândesc că este corect să facă. Aceasta ar putea părea a fi o cale bună de a-i ajuta, din punctul de vedere al minţii. Şi, în unele cazuri, este foarte rezonabil să facă acest lucru.
Totuşi, de foarte multe ori, în cazul în care părintele s-ar acorda copilului dintr-un loc liniştit, intuitiv din interiorul său, el ar afla dacă ceea ce copilul are nevoie cu adevărat de la el nu este ceva complet diferit de cea ce el crede. Ceea ce,de multe ori, are nevoie copilul cel mai mult este încrederea şi încurajarea părintelui. "Ai încredere în mine, lasă-mă să fiu cine sunt eu. Lasă-mă să fac greşeli, permite-mi să mă poticnesc şi păstrează-ţi credinţa în mine ". Când vă conectaţi la copilul vostru dintr-un spaţiu al încrederii, de fapt voi îl încurajaţi să se bazeze pe propria-i intuiţie. Aceasta îl poate ajuta să ia o decizie pe care o simte bună pentru el şi care să fie acceptabilă şi din punctul vostru de vedere. Dacă totuşi încercaţi să obligaţi copilul să facă ceva pornind de la ideea că " voi ştiţi mai bine," copilul va simţi neîncrederea din atitudinea voastră şi acest lucru îl va face să vi se opună chiar mai mult.
Copiii vă "citesc" când le oferiţi asistenţă. Este în firea copiilor să fie extrem de conştienţi de emoţiile din spatele cuvintelor voastre. Ei pot simţi frica sau judecata care stau la baza lor. Adeseori ei vor reacţiona la aceste emoţii şi nu la cuvintele voastre şi atunci când reacţionează cu aversiune ei par extrem de nerezonabili. Totuşi, părintele poate acţiona "prea rezonabil", ceea ce înseamnă că el nu-şi recunoaşte propriile sale emoţii care stau la baza acţiunii sale şi nu încearcă să se conecteze la copil într-un mod deschis şi onest. Pentru a face acest lucru, părinţii vor trebui să renunţe la noţiunile lor preconcepute şi  să de deschidă cu adevărat către realitatea emoţională a copilului. Pentru a asculta cu adevărat grijile şi preocupările copilului, trebuie construită o cale de comunicare .
Menţionez acest exemplu deoarece este atât de comun şi atât de simplu să vă raportaţi la el, şi pentru că ştim cu toţii cât de dificil este să îţi sprijini copiii cu o atitudine de încredere şi sinceritate. Este vorba despre a vă elibera - a vă elibera de ideile voastre despre "ceea ce ar trebui să fie," de dorinţele şi cerinţele voastre şi să permiteţi cu adevărat celeilalte persoane să fie. Pentru a învălui pe cineva cu un spaţiu de sinceritate şi adevăr, înţelegerea simţită din inimă este cea care oferă cuiva puterea reală de vindecare. Adeseori, ceea ce-i ajută cu adevărat pe ceilaţi este acceptarea voastră totală a felului în care stau lucrurile. Aceasta se întâmplă numai atunci când nu încercaţi să schimbaţi ceva de la nivelul minţii ci vă conectaţi cu adevărat la cineva şi deschideţi uşa dragostei şi compasiunii pentru ea.
Capcana inimii
Cea de-a doua capcană peste care daţi atunci când încercaţi să fiţi profesori şi vindecători apare în spaţiul inimii. Inima este punctul de întâlnire a mai multor energii. Centrul inimii (sau chakra), formează podul dintre cer şi pământ, precum şi dintre centrele superioare şi inferioare de energie sau chakre. Inima "colectează" energii de origini diferite şi este capabilă să recunoască unitatea care stă la baza lor. Inima vă permite să transcendeţi dualitatea şi să atingeţi pe altcineva cu dragoste şi compasiune.
Inima este sediul abilităţii voastre de vă acorda la energia altcuiva şi de a simţi cum este să fii acea persoană. Este centrul empatiei. În mod clar atunci, inima joacă un rol important în orice formă de învăţământ sau vindecare spirituală. Mulţi dintre voi sunteţi empatici  în mod natural - aveţi o înclinaţie naturală în a simţi starea de spirit şi energiile altor persoane. Aceasta abilitate vă serveşte foarte mult atunci când lucraţi cu oamenii.
Cu toate acestea există o capcană importantă legată de această capacitate. Sensibilitatea voastră faţă de energia altor oameni poate fi atât de puternică încât să vi se pară greu să faceţi distincţia între propriile voastre emoţii şi emoţiile altcuiva. Uneori absorbiţi atât de puternic energia celeilalte persoane încât vă pierdeţi sentimentul de sine. Este posibil să doriţi atât de mult să ajutaţi pe cineva, mai ales că ştiţi cum se simte, încât energiile voastre se amestecă şi începeţi să vă încărcaţi cu poveri care nu sunt ale voastre.
Atunci când se întâmplă acest lucru, apare un dezechilibru. Voi oferiţi prea mult. Vă depăşiţi limitele atunci când vă lăsaţi purtaţi de suferinţa altcuiva şi ieşiţi de pe calea voastră de a-i ajuta. Energia pe care voi o oferiţi "prea multă"  se va întoarce impotriva voastră. Acest surplus de energie va merge la cealaltă persoană, dar nu va contribui la soluţionarea problemei pe care aceasta o are.Clientul poate fi incapabil în a integra sau în a primi această energie, sau poate fi speriat de ea, sau ea poate trece pur şi simplu neobservată pe lânga acesta. Veţi sfârşi prin a vă simţi obosiţi, enervaţi şi frustraţi.
Vă puteţi da seama că aţi dat prea mult după semnalele pe care corpul şi emoţiile voastre le trimite către voi. Ori de câte ori vă simţiţi goliţi, frustraţi sau apăsaţi după ce aţi văzut un client sau aţi încercat să ajutaţi pe cineva, în general, acest lucru indică faptul că v-aţi străduit prea tare.
Atunci când oferiţi călăuzire şi vindecare dintr-o stare echilibrată, centrată, vă simţiţi liberi, vii şi inspiraţi. După ce întâlnirea cu cineva s-a terminat, vă puteţi uşor recăpăta energia şi restabili legătura cu voi înşivă. Voi eliberaţi cealaltă persoană şi nu păstraţi corzi sau legături persistente între câmpurile voastre de energie.
Dacă rămâne o legătură energetică cu o altă persoană pentru că îi doriţi cu atât de mult drag să se facă bine sau să fie fericită, acea legătură are un efect distructiv asupra energiei voastre. Rămânând preocupat de client, veţi absorbi prea puternic energiile lui emoţionale. Voi vă oferiţi singuri să le atenuaţi povara  şi aceasta naşte între voi doi o dependenţă emoţională care merge în ambele sensuri. Clientul începe să se sprijine pe voi şi bunăstarea voastră va deveni dependentă de bunăstarea lui. Această încurcătură de energii nu este utilă pentru client şi este epuizantă pentru voi.
De ce se întâmplă acest lucru atât de uşor atunci când începeţi să ajutaţi oamenii? De ce este atât de dificil de evitat această capcană, mai ales pentru lucrătorii în lumină? De unde vine această dureros de puternică nevoie de a vindeca şi de a întregi, şi de a face lumea un loc mai bun? În parte, această dorinţă naturală din voi este explicată de istoria sufletului vostru care este relatată în seria Lucrătorii în Lumină (partea I din această carte). Voi aveţi misiunea interioară de a aduce călăuzirea şi vindecarea în această lume. Dar tendinţa de a da prea mult  îşi are originea într-o durere de care nu sunteţi complet conştienţi. Această durere vă face  "mai mult decât dornici" în a da.
Există o durere şi o tristeţe în inima voastră care vă face să doriţi să intraţi într-un nou mod de a fi, un nivel al conştiinţei mai acordat cu divinitatea naturală a tot ce este viu. Voi sunteţi dornici de o realitate mai iubitoare şi mai paşnică pe pământ. În încarnarea voastră prezentă, nu aţi venit să exploraţi căile ego-ului. Sunteţi obosiţi şi istoviţi de acest lucru. Aţi venit să răspundeţi unui cântec arhaic al sufletului vostru. Voi aţi venit pentru a ajuta la restabilirea păcii, bucuriei, respectului şi conectării pe pământ.
Corpul vostru emoţional a fost lezat de multele vieţi în care v-aţi străduit să aduceţi pe pământ  lumina sufletului vostru şi aţi întâmpinat rezistenţă şi respingere. Aţi venit aici cu mari rezerve dar în acelaşi timp vechea floare a pasiunii nu s-a ofilit în voi. Sunteţi aici din nou! Dar acum, din cauza durerii pe care o purtaţi în interior, voi sunteţi ca nişte flori delicate şi sensibile care au nevoie de o bază solidă în scopul de a înflori şi  creşte. Fundaţia de care voi toţi aveţi nevoie este un sentiment ferm de a fi împământaţi pe pământ şi centraţi în voi înşivă.
Prin a fi împământaţi Vreau să spun că trebuie să aveţi rădăcini în pământ, să fiţi conştienţi de modul în care funcţionează realitatea pământ, să ştiţi care sunt elementele cu care aveţi de-a face în timpul în care trăiţi într-un corp fizic. Uneori sunteţi atât de îndrăgostiţi de spiritualul pe care aţi uitat să-l luaţi pentru a avea grijă de voi şi de corpul vostru încât voi deveniţi  "în afara spaţiului" sau prea idealişti şi ireali. Aţi vrea de multe ori să transcendeţi realitatea pământ, dar aceasta se poate numai prin pământ, prin a vă simţi acasă şi comod cu elementul pământ,  pentru ca energia sufletului vostru să poată înflori aici.
Prin centrare Vreau să spun că trebuie să fiţi credincioşi propriilor voastre sentimente, propriului vostru sentiment a ceea ce este potrivit pentru voi. Ca fiinţă umană, aveţi un ego sau o personalitate individuală care vă separă de ceilalţi. Ego-ul are o funcţie de valoare. Acesta vă permite să vă concentraţi energia specifică a sufletului vostru în realitatea materială. Voi nu vreţi să renunţaţi la individualitatea voastră pentru orice fel de "bine mai înalt!" Nu sunteţi aici pentru a vă elimina ego-ul, sunteţi aici pentru a lăsa lumina sufletului vostru să strălucească prin ego-ul vostru. Aveţi nevoie de ego-ul vostru pentru a vă manifesta energia înafară.
Din cauza durerii pe care o purtaţi în sufletele voastre, din cauza oboselii voastre vechi, deoarece doriţi să ajungeţi la meleagul promis al Noului Pământ, puteţi deveni neîmpământaţi şi vă puteţi pierde centrarea. Aveţi tendinţa de a împinge schimbarea acolo unde situaţia nu este încă pe deplin pregătită, sau încercaţi să treziţi oamenii într-un ritm care este mai rapid decât pot ei duce. Deveniţi "mai mult decât dornici în a da".  Această dorinţă vie poate lua forma unei mari implicări pentru o cauză bună sau a unei îngrijiri intense pentru bunăstarea altora. Dar în inima acesteia există nerăbdare şi nelinişte. Pentru un timp vă puteţi simţi inspiraţi, pasionaţi şi implicaţi, dar la un moment dat veţi fi dezamăgiţi şi apoi vă veţi simti epuizaţi şi supăraţi pentru că v-aţi epuizat resursele de energie.
Capcana inimii, capcana de a da prea mult, provine din faptul că nu acceptaţi realitatea aşa cum este. Există o nerăbdare şi o stare de nelinişte în voi ce vă face greutăţi în a vă elibera. Aceasta vă crează greutăţi în a menţine distanţa emoţională corectă faţă de oamenii pe care încercaţi să-i ajutaţi sau de cauzele în care sunteţi implicaţi.
Sunteţi profesori şi vindecători, aveţi o misiune pe pământ. Dar pentru a o împlini cu adevărat, voi - paradoxal – aveţi nevoie să vă eliberaţi de acea cumplită nevoie de a schimba lucrurile, pentru că dorinţa voastră de a face acest lucru are o urmă de durere în ea, durerea de a nu vă simţi acasă pe pământ aşa cum este el acum. Adevărata schimbare spirituală începe întotdeauna dintr-o stare de acceptare. Pentru a deveni cu adevărat profesorii şi vindecătorii care doriţi să fiţi, voi trebuie să vă îmbrăţişaţi propria voastră durere şi să o vindecaţi. Aveţi nevoie să vă găsiţi pacea cu cele mai profunde emoţii de frică şi furie ale voastre. Dacă o veţi face, veţi afla că nevoia urgentă de a dărui altora sau de a fi implicaţi într-o "cauză bună", face loc unui sentiment foarte liniştit de pace şi acceptare. Acest lucru se întâmplă atunci când radianţa voastră dobândeşte  cu adevărat o calitate de vindecare.
Eliberându-vă de durerea şi judecăţile altor oameni şi lăsându-le timp şi spaţiu pentru a trece prin propriul lor proces vă poate provoca dureri în interior. Aceasta se datorează faptului că vă duce înapoi la singurătatea şi sentimentul de a fi pierduţi în această realitate pământească. Diferenţa dintre aceasta lume imperfectă şi aspră şi realitatea pe care o visaţi, cu mult mai pură şi mai frumoasă decât aceasta, vă răneşte adânc în interior. Este provocarea voastră de a nu fugi de această rană, ci de a o lăsa să intre pe deplin în conştiinţa voastră şi să o învăluiţi cu aripile voastre îngereşti.

Odată ce v-aţi recunoscut dorinţa de a ajuta sau de a lupta pentru o cauză bună şi deveniţi conştienţi de durerea ascunsă în ea, partea non-acceptării realităţii aşa cum este, puteţi începe să vă eliberaţi de ea. De îndată ce vă daţi seama că dorinţa şi nerăbdarea voastră provin dintr-o durere lăuntrică şi tristeţe, vă puteţi opri să daţi prea mult. Vă puteţi concentra pe voi înşivă şi puteţi găsi modalităţi de a fi într-adevăr împăcaţi cu cine sunteţi. Puteţi începe cu adevărat să vă daţi vouă înşivă.
Acest lucru se întâmplă atunci când deveniţi lucrători ai luminii pe deplin împământaţi şi centraţi, acceptându-vă pe voi înşivă şi pe ceilalţi. Singurul lucru potrivit pe care trebuie  să-l faceţi ca lucrători în lumină este să vă faceţi energia disponibilă altora. Voi călăuziţi şi vindecaţi prin a radia "energia soluţiei" care este prezentă în câmpul vostru energetic propriu. De multe ori atrageţi spre voi oamenii cu exact tipul de probleme prin care aţi trecut voi înşivă. Voi aţi ajuns la limita de jos a acestor probleme şi, prin urmare, în aceste domenii aţi ajuns la o cunoaştere şi o puritate, care au devenit parte a fiinţei voastre. Acestea sunt părţile voastre iluminate. Ele sunt sacre şi inviolabile şi nu pot fi pierdute. Ele nu sunt clădite pe cunoştinţe dobândite pe care să le puteţi uita. Ce aveţi de oferit altora, nu este un instrument sau o teorie, sunteţi voi transformaţi de viaţă, de experienţa şi curajul de a vă înfrunta propriile voastre răni interioare.
"Lucrul în lumină" pe care l-aţi făcut în această privinţă va veni la voi fără efort. Va fi ceva ce veţi simţi ca foarte natural pentru voi. Pentru a vă găsi misiunea, lucrul pe care aţi fost   " meniţi să-l faceţi " în viaţă, trebuie doar să fiţi conştienţi de ceea ce vă doriţi cu adevărat şi să faceţi lucrurile pe care vă simţiţi inspiraţi să le faceţi. Când faceţi acest lucru, vă trimiteţi energia în lume şi ceilalţi vor fi atinşi şi inspiraţi de ea, uneori în moduri de care nici nu sunteţi conştienţi. Nu este nimic mai mult de făcut, într-adevăr. Aceasta este munca în lumină pe care aţi venit să o faceţi.
Lucrătorii în lumină care cunosc echilibrul între a da şi a primi vor avea mai multă pace şi bucurie în vieţile lor şi de aceea vor radia chiar mai fluent "frecvenţa soluţiei" din câmpurile lor de energie. Ei sunt senzitivi şi empatici dar au ,de asemenea, un simţ clar al limitele lor personale. Ei îşi permit ca la fel de uşor să dea ca şi să primească şi în acest fel atât fluxul de a da cât şi fluxul de a primi vor deveni mai puternice în vieţile lor.
Capcana voinţei
Acum, aş dori să discut despre încă o capcană pe calea de a deveni vindecători/profesori. Am menţionat o capcană în zona capului şi una în zona inimii şi aş dori să termin cu capcana voinţei.
Voinţa poate fi localizată în plexul solar, un centru energetic în apropierea stomacului. Acest centru sau chakra guvernează abilitatea de a acţiona, de a vă manifesta energia  interioară spre exterior în planul fizic, pământesc. Când voinţa este conectată la intuiţia voastră, partea tăcută din voi care transcende dualitatea, lucrurile curg cu uşurinţă şi fără efort în viaţa voastră. Veţi acţiona dintr-un sentiment interior de încredere şi cunoaştere. Când plexul vostru solar (care este şi centrul ego-ului) este ghidat de inimă, în general faceţi lucrurile pe care vă place să le faceţi şi vă simţiţi plini de bucurie şi inspiraţi aproape tot timpul. Voinţa (sau ego-ul) a devenit extensia  Christului lăuntric.
Totuşi, adeseori atunci când încercaţi să-i ajutaţi sau ghidaţi pe alţii, voi ieşiţi înafara acestui flux. Există o parte din voi care vrea să facă prea mult. Urmăreşte să obţină rezultate prin forţarea sau împingerea lucrurilor puţin, chiar dacă intuiţia voastră vă spune să renuntaţi sau să daţi înapoi. Adesea ego-ul vostru personal este cel care tânjeşte după rezultate vizibile. Aceasta nu are nimic de-a face cu a-i ajuta pe alţii! Ea are de a face cu o nevoie de validare pe care voi o aveţi, o insecuritate care vă scoate din legătura cu fluxul natural de vindecare care este adesea mai lent şi mai imprevizibil decât doriţi voi să fie.
Faceţi prea mult atunci când simţiţi că aţi lucrat din greu şi implicarea voastră nu este  primită sau apreciată cu adevărat de către alţii. De asemenea, atunci când v-aţi separat de cursul natural al lucrurilor veţi fi adesea distraşi de judecăţile exterioare. Aveţi tendinţa de a vă baza pe ideile şi pe aşteptările altor oameni şi vă este frică să nu rataţi în ochii lor. Cheia pentru a vă recâştiga puterea este de a nu face nimic şi de a deveni cu adevărat liniştit în interior. Doar atunci când vă conectaţi din nou la inima voastră vă puteţi acorda situaţiei dintr-un spaţiu liniştit şi neutru. Apoi, teama şi nesiguranţa dispar în fundal şi vă puteţi concentra cu adevărat asupra a ceea ce clientul are nevoie de la voi.
De multe ori nu este nevoie să faceţi atât de mult pentru el sau ea. Voi sunteţi în primul şi în primul rând rugaţi să fiţi cu ei şi să le oferiţi "energia soluţiei" într-un mod simplu şi direct. Tebuie să aveţi încredere în puterea prezenţei voastre, chiar şi atunci când nu faceţi sau nu spuneţi nimic. Îndrăzniţi să fiţi în acel spatiu liniştit atunci când sunteţi cu cineva. Când aveţi încredere în voi înşivă, veţi şti în acel moment ce este adecvat să spuneţi sau să faceţi. Amintiţi-vă că de multe ori atunci când vine vorba de a oferi ghidare, mai puţin este mai mult.

Eliberarea este iubire
Depăşirea capcanelor pe care le-am descris mai sus implică întotdeauna un tip de renunţare/eliberare. Este vorba despre eliberarea de a gândi prea mult, eliberarea de a vă identifica prea mult emoţional şi eliberarea de folosirea excesivă a voinţei. Dacă vă eliberaţi de toate, şi vă predaţi celei mai înţelepte şi pline de compasiune părţi a voastre, veţi găsi o bucurie profundă şi împlinire în "munca" voastră ca profesor şi vindecător. Ca Lucrătorii în Lumină care sunteti, veţi experimenta un profund sentiment de auto-realizare şi de libertate. În a fi profesor şi vindecător în orice fel aţi exprima-o, vă simţiţi conectaţi la Întreg, la unitatea care stă la baza a Tot Ceea Ce Este. Simţindu-vă parte din această "ţesătură a Spiritului", şi jucându-vă partea voastră naturală în ea vă face să simţiţi că vă îndepliniţi cu adevărat misiunea.
Meditaţie
Acesta este un exerciţiu care vă poate ajuta să luaţi legătura cu aspectele menţionate în channeling într-un mod emoţional mai direct.
Staţi aşezaţi sau culcaţi într-o poziţie confortabilă. Concentraţi-vă atenţia pe muşchii umerilor şi a gâtului şi eliberaţi-vă de orice senzaţie de încordare sau tensiune care este acolo. Faceţi acelaşi lucru cu muşchii abdomenului, braţelor şi picioarelor. Apoi, călătoriţi cu conştiinţa voastră în picioarele voastre şi simţiţi conexiunea voastră la pământ. Simţiţi cum pământul vă poartă oferindu-vă securitatea de care aveţi nevoie. Respiraţi uşor de câteva ori din abdomen.
Acum, lăsaţi-vă imaginaţia să vă poarte înapoi la acel moment în care v-aţi simţit la pământ şi foarte nefericiţi. Luaţi prima situaţie care apare. Mergeţi cu ea. Gândiţi-vă din nou la acel timp din trecut, la felul în care v-aţi simţit în interior.
Apoi mergeţi la "Energia soluţiei". Întrebaţi-vă: ce am făcut să ies din asta? Ce m-a ajutat cel mai mult ? Energia care v-a ajutat cel mai mult poate să fi provenit din voi înşivă sau de la altcineva, asta nu contează. Luaţi în considerare doar tipul de energie care v-a ridicat din cel mai de jos punct.
Acum, lăsaţi trecutul şi gândiţi-vă la cineva din prezent care vă este drag şi pentru care aveţi unele temeri. Ar putea fi partenerul sau copilul vostru, sau un coleg sau prieten. Lăsaţi ca acea persoană să vă apară în imaginaţie şi să fiţi cu adevărat în prezenţa ei. Apoi intrebaţi: Cum te pot ajuta? Care ar fi cel mai valoros lucru pe care l-aş putea face pentru tine? Ascultaţi cu inima. Ce vă arată sau vă spune cealaltă persoană ? Simţiţi răspunsul. Doar permiteţi-i să vină la voi.
Eliberaţi şi concentraţi-vă atenţia din nou pe picioare, pe respiraţie şi reveniţi în prezent.
Scopul acestui exerciţiu este de a deveni conştienţi de ceea ce este cu adevărat util într-o situaţie de criză emoţională sau de durere. Acest lucru poate fi destul de diferit de ceea ce credeţi voi că este de ajutor.
© Pamela Kribbe