vineri, august 29, 2014

Mesaj de la Matei din 12 august 2014

Sunt Matei, cu salutari pline de iubire, din partea tuturor sufletelor de pe aceasta statie. Cativa dintre numerosii cititori care pun intrebari legate de epidemia de Ebola, se refera la ea ca fiind panica Ebola si pe buna dreptate, deoarece frica reprezinta unul dintre motivele pentru care virusul a fost raspandit din nou. Atunci cand a fost dezvoltat in laborator, de catre oamenii de stiinta ai Illuminatilor, cu aproape 40 de ani in urma, intentia a fost una dubla: pe de o parte, aceea de a crea o pandemie si pe de alta, de a instila oamenilor acea frica ce insoteste bolile virulent contagioase. 
Noi nu incercam sa minimizam gravitatea bolii de astazi, spunand cala momentul respectivea chiar constituia o boala de temut. S-a imprastiat rapid si a luat multe vieti, inainte de a putea fi controlata, epidemia conducand la o negativitate agresiva, cauzata de numarul mare de mortide durerea, haosul si frica produse. Acum, persoanele sanatoase, care iau aceasta boala si primesc tratamentul corespunzator, isi pot reveni si, la fel ca si in cazul oricarei alte boli serioase, persoanele care mor sunt cele care aveau sisteme imunitare slabite, inca dinainte de expunerea la Ebola sau cele ale caror sisteme au fost afectate in mod serios, de oboseala cauzata de ingrijirea celorlalti bolnavi. De data aceasta, Illuminati nu vor mai ajunge nici macar aproape de gradul de negativitate pe care si-l doresc asa cum s-a intamplat si cu alte incercari ale lor relativ recente, de a decima populatia Pamantului.
S-ar putea sa va amintiti ca, numai cu cativa ani in urma, au aparut pe rand SARS, gripa aviara, gripa porcina si reluarea acesteia, sub forma N1H1 toate fiind insotite, de fiecare data, de o publicitate globala legata de pandemia ingrozitoare pe care o reprezentau, imediat dupa ce fusesera puse primele diagnostice pentru fiecare dintre ele, de fiecare data existand si un vaccin gata sa fie folosit. Publicitatea intensa si reclama zgomotoasa facuta vaccinurilor au durat foarte putin, deoarece de fiecare data, s-a dovedit ca avand in vedere numarul scazut al victimelor, nu era de fapt vorba despre nicio pandemie. Oamenii de stiinta din randul Lucratorilor intru Lumina au neutralizat virusii din vaccinurile menite de fapt sa ii raspandeasca, in loc sa preintampine acele boli si toate s-au dovedit a fi esecuri totale din punct de vedere al atingerii scopului urmarit, acela de a elimina miliarde de oameni, pe care Henry Kissinger, varful Illuminatilor, ii numea cei care manca inutil.
SIDA, care a fost dezvoltata in laboratoare, cam la cinci ani dupa virusul Ebolaa avut mult mai mult succes in ochii Illuminatilor. Daca in cazul Ebolei si al celorlalte boli mai recente pe care le-am mentionat, simptomele apar imediat, SIDA care se propaga in parte prin contact si in parte prin asa numitul tratament pentru HIV  se dezvolta foarte incet si este transmisa de indivizi aparent sanatosi. Astfel, inca de cand a fost raspandita in randurile populatiei, ea si-a urmat, pe parcursul anilor, cursul natural. Facand asta, ea le-a permis milioanelor de vicitime ale sale, cat si tuturor celor care le-au iubit si le-au ingrijit, sa isi traiasca experientele cuprinse in contractele sufletelor lor. 
Cu toate acestea, este logic sa te intrebi de ce aceasta boala, ca si atacul mortalei Ebola, au scapat de sub control si de ce alti virusi, dezvoltati mult mai tarziu, in acelasi scop, nu au facut-o. Sunt doua motive. Virusii SIDA si Ebola au fost fabricati si raspanditi inainte de alegerea libera a Gaiei de a nu permite eliminarea in masa a populatiei sale, prin nici un fel de mijloace si de acceptarea de catre Dumnezeu a solicitarii ei, ceea ce a condus la daruirea inspiratiei necesare sufletelor luminoase, pentru a impiedica punerea in practica a planurilor Illuminatilor. Al doilea motiv este acela ca, in urma cu 30 de ani, era mai putina Lumina atat pe planeta, cat si in cadrul populatiei si corpurile erau mai vulnerabile la boala. 
S-ar putea ca intensa publicitate din jurul Ebolei sa stea la originea numeroaselor mesaje legate de alte probleme de sanatate, pe care le-am primit, asa ca vom raspunde intrebarilor care apar cel mai frecvent: cum putem sti care simptome sunt legate de inaltare si care nu sunt, in ce masura ne afecteaza sanatatea hrana modificata genetic, cat de mult ne afecteaza toxinele provenite din deversarile chimice in atmosfera, ce putem face pentru a ne intari sistemul imunitar, ce determina energia scazuta si oboseala cronica, cand vor disparea toate bolile. 
In toate aceste situatii raspunsul este Lumina remediul universal si va oferim cu bucurie informatia de care aveti nevoie pentru a absorbi mai multa Lumina. Din totdeauna, scopul mesajelor noastre a fost acela de a oferi iluminare, indrumare si incurajare, pe parcursul acestor faze transformatoare prin care trec planeta si locuitorii ei, mai ales ca, in contextul vibratiilor care prevaleaza acum, care fac binele sa fie mai bun si raul sa fie mai rau, sa va purtati de grija in mod corespunzator, de minte, corp si spirit este ceva vital! Avand o buna sanatate, mesajele sufletului ajung mai usor la constiinta, iar sufletul vostru va spune sa vedeti dincolo de iluzie, sa va deschideti mintile si inimile in fata realitatii a cine sunteti asta inseamna inaltarea!  
Acum, nivelele ridicate de energie de pe Pamant produc o multitudine de anomalii fizice, mentale sau emotionale, cum ar fi dureri, schimbari de temperament, nevoia de actiona impulsiv, nervozitate, confuzie, oboseala, uitare, congestia pieptului, depresie, greata, mancarimi, arsuri, constipatie, diaree sau slabiciune generala. Daca un sistem din corp este mai slab sau mai putin fortificat decat celelate, sistemul respectiv devine susceptibil la orice boala care il poate afecta. Atunci cand aceste senzatii sau afectiuni se datoreaza vibratiilor ridicate, care schimba structura celulara din cea bazata pe carbon, intr-o structura cristalina, indivizii sanatosi se ajusteaza rapid si simptomele dispar pana la urmatoarea suprasarcina energetica, ce va fi, la randul ei, urmata de o alta ajustare rapida si asa mai departe, cu cat mai multa Lumina exista intr-un corp, cu atat mai putin observabile devin efectele. 
Fiti atenti la faptul ca simptomele asociate inaltarii pot constitui si semne ale unei probleme de sanatate, aflate in evolutie. Daca ceea ce vi se intampla persista sau se inrautateste, va rugam sa consultati specialistii de preferat specialisti in medicina pe care voi o numiti holistica sau alternativa, care vor sti ca medicamentele alopate pot exacerba o boala, in timp ce ingredientele naturale, in doze corespunzatoare, pot avea efect de ameliorare.  
Mai este si un alt factor important. Pentru echilibrarea altor vieti sau pentru completarea unor lectii karmice neincheiate, unele suflete aleg o boala grava, o afectiune cronica sau o invaliditate, o depresie profunda sau o functionare mentala aberanta. In asemenea cazuri, chiar si cei mai buni specialisti in medicina sau lucratori cu energie nu vor putea trata, cu succes, boala. Acest lucru nu inseamna ca energia Iubirii-Lumina, pe care o preiau Lucratorii intru Lumina, nu poate ajunge la persoanele suferinde, atata doar ca sufletul lor nu permite activarea mecanismelor de auto-vindecare ale corpului. 
Oricine poate trimite Iubire-Lumina oricui oamenilor din intreaga lume si planetei Pamant insasi fluxurile de energie ajungand la destinatia dorita, deoarece in constiinta universala nu exista separare constiinta este Unimea tuturor lucrurilor. Si niciodata nu va impiedica sau nu va intarzia o boala fizica, mentala sau emotionala, inaltarea personala a unui individ care traieste in conformitate cu contractul sufletului sau. 
Trecand mai departe, cu exceptia cerealelor pentru cultura agricola unica care isi au originea in lacomie si sunt incarcate de negativitate hrana modificata genetic este in general considerata a fi mult mai daunatoare decat e in realitate. Publicitatea repetata, legata de orice situatie, genereaza o credinta larg raspandita si ceea ce cred oamenii devine realitatea lor. Prin urmare, credinta ca alimentele modificate genetic sunt daunatoare va produce orice efecte negative le atribuie consumatorii, iar adevarul este ca produsele chimice din mancarea procesata, ingrasamintele, ierbicidele si produsele farmaceutice, steroizii si antibioticele cu care sunt hranite animalele din lantul trofic sunt cele periculoase pentru sanatatea voastra. 
Alimentele cele mai pline de Lumina sunt legumele si fructele si, daca va permiteti, mancati produse crescute organic, alegeti carnea animalelor certificata ca fiind fara aditivi si fructe de mare crescute natural sau cultivate corespunzator. Daca acestea sunt prea scumpe pentru voi, nu va faceti ganduri negative legate de ceea ce mancati! In dieta, ca si in orice altceva, gandurile pozitive sunt puternice si la fel si Lumina recunostiintei fiti recunoscatori pentru mancarea voastra, cereti-i sa serveasca binelui vostru cel mai inalt si credeti ca asa este!
In cele din urma, solul, aerul si apa voastra vor redeveni pure si nutrientii pierduti din mancare vor fi restaurati. Structura celulara cristalina a corpurilor va inflori cu ajutorul fructelor, legumelor, nucilor si cerealelor, carnea si fructele de mare nu vor mai fi doar placute la gust, alergiile alimentare vor disparea si la fel si prolificele chimicale ale zilelor noastre.
Chiar daca toxinele din toate sursele va afecteaza in mod negativ sanatatea, mecanismele de auto-vindecare ale corpurilor rezista sau reduc la minim cele mai daunatoare efecte, atunci cand sistemele imunitare functioneaza in mod optim. Lumina este esentiala pentru mentinerea unui grad ridicat de imunitate si cel mai bun mod de a absorbi Lumina este prin ganduri si sentimente pozitive. In acest sens, va rugam sa va amintiti sa fiti recunoscatori ca echipajele navelor spatiale isi folosesc tehnologia pentru a neutraliza sau a reduce cat mai multe dintre toxinele continute in deversarile chimice in atmosfera, elementele radioactive si toti ceilalti factori poluanti din pamantul, cerurile si apele voastre.
Absorbtia Luminii le vine mai natural persoanelor care au un stil de viata echilibrat. Alaturi de urmarirea recomandarilor facute de specialistii in sanatate si de nutritionistii vostri, urmatoarele cateva sugestii suplimentare va vor ajuta sa va capatati sau sa va recastigati echilibrul: petreceti cat de mult timp puteti intr-o singuratate calma, bucurandu-va de Natura. Hraniti-va talentele si permiteti-i exprimarii voastre artistice sa curga. Fiti buni cu oamenii si cu animalele si reactionati cu calm la surprizele si confruntarile neplacute. Alegeti lecturi si moduri de divertisment usoare si ascultati o muzica melodioasa. Zambiti si radeti des! Aurul monoatomic, cunoscut poate mai bine pentru imbunatatirea functionarii creierului si pentru cresterea claritatii spirituale, intareste si el sistemul imunitar. 
Energia scazuta si oboseala cronica nu sunt legate de inaltare, in masura in care ele ar indica daca o persoana traieste intr-un mod indumnezeit, ele inseamna insa ca in corp este o deficienta serioasa de Lumina. Aceasta lipsa poate fi rezultatul uneia sau mai multor afectiuni nediagnosticate poate fi inceputul unei boli sau a unei afectiuni debilitante, a unui dezechilibru metabolic sau hormonal, al deshidratarii sau al unor alergii alimentare severe. Grijile intense pot mentine nivele joase ale energiei. Alte cauze ar putea fi: expunerea prelungita la radiatiile provenind de la computere, televizoare si telefoane mobile, expunerea la chimicalele din medicamentele alopate, o dieta saraca in nutienti sau efectele poluarii.
Oricare sau mai multe dintre aceste posibile motive ale oboselii si energiei scazute se pot adauga la, sau mai degraba sunt cauzate de emotiile lipsite de Lumina. Fie ca sunt profund suprimate sau vehement exprimate, sentimentele de tipul fricii, furiei, resentimentelor, vinovatiei, remuscarilor, amaraciunii si invidiei secatuiesc energia, iar o scurgere foarte des intalnita o constituie relatiile dezechilibrate sistemul emotional al persoanei cu energia joasa este preponderent feminin, in timp ce al celeilalte este masculin. Asta nu are nimic de-a face cu sexul, ci numai cu alcatuirea energiei persoanei respective si o relatie dezechilibrata poate exista intre parteneri de o viata, frati, parinti si copii, angajati si angajator, vecini, prieteni, co-proprietari ai unei afaceri, coechipieri oricare doi indivizi aflati in orice tip de relatie care implica contactul frecvent si apropiat. 
Gandindu-ne ca energia este Lumina si ca Lumina este forta vietii corpului, persoana cu energie masculina stoarce viata din persoana a carei energie este feminina. Cand un asemenea aranjament este karmic, rareori el dureaza toata viata. Lectia este completa, atunci cand individul obosit ia masuri pentru a remedia relatia sau iese din ea. Daca persoana nu face nimic si lucrurile continua asa cum sunt, expresia pe care o folositi voi Ea/El ma omoara nu va fi departe de adevar. 
Unele contracte ale sufletului includ despartirea drumurilor celor doi, astfel incat fiecare sa poata trai lectiile vietii, cu alti oameni. Acest lucru se aplica deseori partenerilor care au copii toti cei din familia respectiva aleg sa castige cunoasterea oferita de relatia dezechilibrata a parintilor. Alte contracte cer ca ambii indivizi sa recunoasca nevoia de a-si imbunatati relatia si dorinta de a face schimbarile necesare pentru atingerea acestui obiectiv. In orice caz, deoarece nimeni nu stie ce este in contractul lui sau al ei, sufletul transmite mesaje puternice, asemanatoare unor imense sageti care indica directia experientei alese. Liberul arbitru este insa judecatorul suprem si, ca si in alte situatii, persoanele aflate intr-o relatie dezechilibrata pot alege sa ignore indrumarea sufletului si cand o fac, alte vieti le vor oferi mai multe ocazii de a privi si invata.
Boala ca atare nu va disparea, pana cand populatia nu va fi absorbit destula Lumina, pentru a crede ca poate fi lipsita de boli credinta creeaza realitatea. Acest lucru include si intinerirea organelor disfunctionale si cresterea membrelor lipsa regenerarea si restaurarea nu se vor intampla brusc, deoarece aceste procese necesita si ele credinta. 
Oamenii care cred, fara nici un dubiu, ca se pot recupera din paralizie sau ca inima le va functiona perfect fara pacemaker, de exemplu, vor reusi acest lucru mai devreme decat cei a caror credinta oscileaza si cu mult mai devreme decat cei care se indoiesc ca ar avea vreo capacitate in acest sens. Este vorba despre cat de multa Lumina a impregnat mintea, corpul si spiritul si, in acest moment, majoritatea lumii voastre nu crede ca ceva atat de magic, cum ar fi inlocuirea protezei dentare cu propriii dinti noi, ar putea fi catusi de putin posibila.  
Intr-o buna zi, toti cei din lumea voastra vor sti nu numai cat de magnific sunt proiectate corpurile voastre, dar si cat de magnific de puternice va sunt sufletele! Preaiubiti frati si surori, suntem nerabdatori sa va vedem descoperindu-va cunoasterea si capacitatile inascute si ocupandu-va locul de drept, in familia noastra universala, ca suflete multi-dimensionale ce sunteti.
________________________
IUBIRE si PACE
Suzanne Ward
suzy@matthewbooks.com; 

Mesaj de la Matei din 3 august 2014

Sunt Matei, cu salutari pline de iubire din partea tuturor sufletelor de pe aceasta statie. Am fost intrebati in legatura cu speculatia conform careia guvernul Statelor Unite a fost implicat in doborarea avionului malaezian in Ucraina si cu acuzatiile referitoare la implicarea guvernului Rusiei, in acest eveniment. Colegii nostri din Nirvana spun ca niciunul dintre guverne nu este raspunzator – este lucrarea „operatiunilor secrete” ale factiunii controlate de Illuminati din cadrul CIA, aceeasi forta care instiga si miscarea separatista pro-rusa din Ucraina.
Factiunea care opereaza independent de supravegherea oricarui guvern, nu respecta nicio granita nationala. Oriunde cetatenii sunt nemultumiti de conducatorii lor alesi, agentii fie instiga fie exacerbeaza miscarile, pentru a spori tensiunea, pentru a implica orice lideri nationali este nevoie si pentru a ajuta dizidentii sa obtina arme si provizii. Personalul „operatiunilor secrete”, asemenea restului Illuminatilor, se hraneste cu negativitate si mijloacele lor de realimentare creaza haosul incarcat de negativitate, frica, moarte, pagube, suparare si distrugere.
Reteaua internationala a Illuminatilor a fost atat de grav afectata, incat ei nu mai sunt forta suprema pe care o constituiau cu multe decenii in urma, cand au putut cu usurinta sa declanseze doua razboaie mondiale, de pe urma carora au profitat din plin, prin vanzarea catre ambele tabere, a tot ceea ce era necesar pentru mentinerea in functiune a masinariei de razboi. Chiar daca capacitatea de a declansa un al treilea razboi mondial, prin care sa isi sporeasca averile ilicite nu le-a parasit gandurile smintite, ei se hranesc, pentru moment, cu negativitatea grijilor legate de rezultatul luptelor din Ucraina si de emotiile puternice generate de tragedia prabusirii avionului si a urmarilor acesteia.
In orice caz, toate acestea trebuie puse in contextul tuturor lucrurilor care se intampla pretutindeni si va cerem sa va imaginati lumea ca fiind o povestire unica, ce este transpusa intr-un film. Sa desemnam, ca „scenarist”, mintea universala – deoarece ea detine viziunea completa a sfarsitului acestui film epic, in toiul Epocii de Aur a Pamantului. Si sa va numim pe voi „agenti publicitari” – vi s-a prezentat povestirea si modul in care se incheie, astfel incat sa puteti vorbi despre ea, cu oricine este receptiv.
Voi faceti in acelasi timp parte si din distributia de miliarde de oameni, carora li s-a dat, fiecaruia in parte, mana libera sa joace dupa cum cred ei ca este mai bine pentru scenariul avut. Asadar, comportandu-se conform personalitatilor si caracteristicilor lor, cativa actori sunt fara scrupule, in efortul de a monopoliza scena, in timp ce altii se straduiesc intr-un efort de echipa, sa serveasca intereselor tuturor. Unii membrii ai distributiei se enerveza din cauza modului in care se desfasoara povestea, altii sunt multumiti, unii sunt descurajati si multi altii sunt zapaciti. Unii actori nu se comporta rezonabil, altii cer cooperarea pentru ca lucrurile sa se desfasoare mai usor, unii dintre ei capatand mai multa importanta, in timp ce ceilalti trec in fundal. Unii membri ai distributiei cred ca rolurile lor sunt prea mici, altii ca au roluri prea grele; cativa cred ca filmul va fi un succes, altii se tem ca nu. Unii membri a idistributiei mor si intra in joc, nou nascuti. Si, deoarece pe parcursul filmarii, scopul principal al fiecarui actor este acela de a-si juca propriul rol, doar atunci cand intreaga distributie va vedea productia incheiata, vor vedea cu totii de ce toate rolurile au fost necesare pentru a realiza acest film de o amploare si cu o extindere fara precedent.
Poate ca aceasta este o analogie slaba, dar ea este corecta din punct de vedere al lipsei de constientizare a liberului arbitru si a karmei aflate in joc, a inaltarii planetare si personale si a lumii aflate in transformare. Marea majoritate a populatiei voastre nu are nicio idee ca volatilitatea din Ucraina si prabusirea avionului sunt parte dintr-un proces transformator. Marele public nu stie ca toate aceste tragedii ingrozitoare pentru cei care au pierdut oameni dragi, sunt experiente pe care ei si cei dragi lor le-au ales pentru dezvoltarea sufletului lor – telul fiecarui suflet – si ca acelasi lucru se intampla cu cei implicati in aspectele militante.
Acest lucru este adevarat in majoritatea situatiilor sfasietoare – si vom mentiona aici o alta astfel de situatie, despre care au intrebat cititorii, cea a miilor de copii din tarile Americii Centrale, care au venit nesupravegheati in Statele Unite. Ei, familiile lor, care i-au trimis acolo pentru siguranta, indivizii care i-au trecut granita si oamenii care cauzeaza violenta in tarile lor natale traiesc ceea ce ei au ales in contractele sufletelor lor.
Mai este adevarat si faptul ca nu toti cei care mor, sufera o pierdere sau sunt raniti, fara adapost si disperati au ales aceste experiente – si aici este cazul varsarilor de sange si al distrugerilor din Gaza. Acolo, ca si in toate celelalte locuri in care exista traume care nu sunt parte din contractele sufletelor persoanelor respective, intervine gratia divina. Toti cei care continua sa indure situatii pe care nu le-au ales, fac salturi in evolutie si fiecare persoana a carei viata este scurtata, primeste credit pe deplin pentru toate prevederile contractului sau. Aceia care trec in Nirvana se bucura ca au ajuns acolo si trimit o abundenta de Lumina sufletelor celor dragi de pe planeta si celor care se confrunta cu experiente dificile, de acelasi fel.
Stim aceste adevaruri si, cu toate acestea, ne intristeaza profund sa vedem atata vrajba, suferinta, durere si crime in preaiubita noastra familie pamanteana. Ne grabim sa adaugam ca aceste momente sunt trecatoare – negativitatea unor astfel de sentimente intense nu poate supravietui in aceste vibratii – si noi putem sa reluam repede transmisiunea de Lumina, pentru a va ajuta sa continuati sa va miscati in mod constant, spre stralucirea intreaga a Epocii de Aur care va asteapta in continuum.
Din cauza ca atat de putini din populatia voastra stiu ceea ce va impartasim, sentimentele care predomina sunt durerea, furia, disperarea si frica de ceea ce urmeaza sa se intample. Vibratiile joase ale acestor reactii naturale sunt compensate, in mare masura, de Lumina care vine in ajutor, de grija si compasiunea care izvorasc din toate colturile Pamantului. Intr-adevar, alte civilizatii transmit cantitati masive de Lumina catre planeta, dar voi, Lucratorii intru Lumina de la fata locului, sunteti exemplul viu al faptului ca Iubirea–Lumina reprezinta singura cale de rezolvare a tuturor conflictelor si de incheiere a privatiunilor din intreaga voastra lume – mai ales in vremuri de restrişte, lasati-va lumina sa straluceasca!
In intreaga lume, oamenii sunt pregatiti pentru Lumina! S-ar putea sa nu stie despre liberul arbitru, karma si vieti multiple sau despre evolutia spirituala si constienta, sau despre Illuminati; ei cunosc, insa, istoria lumii voastre: Niciodata crimele, acuzaţiile si razbunarea nu au adus pacea de durata si colaborarea dintre natiuni, pe care si-o doresc oamenii, atat de mult!
Aici este un loc potrivit sa va raspundem la intrebarea: Acumuleaza tarile karma buna sau rea? Nu, numai indivizii o fac, iar karma nu este nici buna si nici rea. Este un dar de gratie divina, astfel incat sufletele intrupate sa poata avea experiente foarte diferite, de la o viata la alta, obtinand astfel echilibrul dorit pentru evoluţia sufletului. In orice caz, sufletele aleg sa se nasca acolo unde conditiile le ofera experientele de care au nevoie pentru cresterea sufletului – si asta poate conduce la aparenta ca anumite lectii karmice afecteaza o tara intreaga.
Cititorii au intrebat de ce guvernul Statelor Unite „lucreaza impotriva oamenilor din tara si nu pentru ei” si care este parerea noastra in legatura cu „procesul stupid impotriva presedintelui”, declansat de partidul republican, in loc sa „se ocupe de ceea ce avem nevoie noi, oamenii.”
Motivul principal pentru care guvernul SUA nu e mai sensibil la nevoile cetatenilor sai este ca unii membri ai Congresului fac parte dintre Illuminati, in timp ce altii sunt finantati, mituiti sau santajati sa voteze ceea ce dicteaza Illuminati. Dintre toate natiunile pe care le numiti „industrializate”, SUA are guvernul cel mai controlat din afara – Sistemul rezervei federale, corporatiile multinationale, profesia medicala si industriile si agentiile legate de aceasta au toate un cuvant important de spus in Congres.
In numeroase mesaje am vorbit despre sufletele puternice care au fost de acord sa creeze mari greutati pentru masele de suflete ce aveau nevoie de acestea, pentru a scapa de karma celei de-a treia densitati, urmand ca apoi sa se alature fortelor Luminii; in schimb, aceste suflete au devenit lacome si s-au indragostit de putere si de control si au refuzat sa isi onoreze contractul incheiat inainte de nastere. Acei indivizi sunt Illuminati, iar activitatile lor au impiedicat progresul, mai bine de zece ani.
Ritmul de inaltare a Pamantului nu a fost afectat, insa cel al societatii voastre a fost. Planul general al Epocii de Aur prevedea ca atunci cand Barak Obama avea sa devina presedinte al SUA, in 2008, lumea voastra sa ii sustina cu bucurie eforturile de a uni toti oamenii in pace si armonie cu Natura, in conformitate cu viziunea Gaiei. Ofensiva condusa de Illuminati, impotriva acestui obiectiv a fost neobosita. Chiar si asa, Lumina le-a destramat reteaua internationala si a scazut eficienta ramasitelor acesteia, venind in acelasi timp in ajutorul miscarilor locale din jurul globului si a negocierilor din ce in ce mai reusite, desfasurate in spatele scenei.
In ce priveste procesul impotriva presedintelui Obama, noi il vedem ca pe o sageata de neon, care indica problema serioasa a acestei tari, legata de contingentul cel mai conservator al partidului republican – „Partida Ceaiului” – ce limiteaza si ea sensibilitatea guvernului, la problemele oamenilor. Acest lucru nu inseamna ca acei indivizi fac parte din randurile Illuminatilor; ei doar vor ca tara sa fie condusa conform dorintelor si filozofiilor lor. Ceilalti republicani, nerabdatori sa isi vada partidul castigator in alegeri in toate statele, s-au alaturat membrilor Partidei Ceaiului, pentru a vota in bloc, inregistrarea voturilor aratand ca, deseori, rezultatul lor nu a urmarit neaparat binele majoritatii cetatenilor.
In continuare, vom face tot ce putem pentru a ne conforma rugamintii de a da o „explicatie stiintifica, simpla, a Luminii si a efectului sau asupra civilizatiei”. Lumina – care este aceeasi energie cu cea a dragostei – este esenta Creatorului, Sursa a tot ceea ce exista. Lumina este cea mai puternica forta din cosmos, integralitatea constiintei, ingredientul din care sunt alcatuite sufletele si forta vitala existenta in fiecare entitate vie. Chiar si varful de lance al fortelor intunericului are o scanteie de Lumina – altfel nu ar exista.
Lumina vine in acest univers, prin Fiinta Suprema a acestuia, pe care o numiti Dumnezeu, Alah, Iehova, Yahweh sau altfel si totul este conectat la nivel universal, prin şi în interiorul acestei energii. Prin urmare, spiritul, care este considerat credinta, ca si stiinta, care este considerata fapt, sunt unul si acelasi lucru: Lumina, ce fluctueaza cu o frecventa sau alta.
Sa ne intoarcem, insa, la Inceputurile intregii vieti in cosmos. Prima exprimare de Sine a Creatorului a creat taramul Christic si primele suflete, arhanghelii; taramul insusi si arhanghelii sunt Lumina pura. La un moment necunoscut, Creatorul a inzestrat arhanghelii cu darul liberului arbitru, acesta fiind insotit de puterea de materializare, ceea ce inseamna ca puteau folosi energia Creatorului, pentru a face orice isi imaginau; si, in acest prim proces de co-creatie, ei au facut urmatorul nivel de ingeri, zei si zeite. Aceste suflete erau si ele lumina pura.
La un moment dat, arhanghelii au avut ideea de a crea forme fizice, pentru sufletele care o doreau – aceasta a constituit originea ADN-ului si a elementelor din care sunt alcatuite corpurile – „caramizile” corpului, ca sa le numim asa. In interiorul ADN-ului se aflau fotoni, care absorb si radiaza, in mod continuu, lumina, care, la randul ei, produce corpuri cu celule cristaline, ce contin constiinta cosmica si au capacitatea de a trai in vibratiile celor mai inalte planuri celeste.
In cele din urma, corpurile ale caror fapte negative le-au coborat din Lumina, si-au folosit liberul arbitru pentru a deteriora ADN-ul noilor civilizatii, mai putin experimentate. Schimbarile au condus la corpuri dense, al caror ADN continea electroni, care au mult mai putina Lumina si vibreaza la frecvente mult mai joase decat fotonii. Reducerea Luminii a condus la reduceri ale constiintei respectivelor civilizatii, la reducerea functiilor lor celebrale si a duratei lor de viata. Ele au pierdut cunosterea Inceputurilor lor, corpurile le-au slabit si au devenit vulnerabile la boli, iar temperamentele lor au inclus frica si toate rezultele negative ale acesteia, cum ar fi cruzimea, lacomia, furia, setea de putere, nedreptatea, saracia, diviziunea si ura – ura nu este opusul iubirii, este absenta iubirii sau a Luminii. Acestea sunt conditiile civilizatiilor din a treia densitate.
Nu inseamna ca pe Pamant nu exista corpuri cu fotoni si ca nu exista si o cantitate inimaginabila de fotoni in atmosfera. Electronii sunt insa predominanti in marea majoritate a populatiei voastre – de aceea intarzie acestia in procesul de trezire spirituala si constienta – si in intreaga lume – de aceea aveti echipamente electrice si electronice si platiti pentru ele, in loc sa folositi fotoni. Calea de inaltare spre planurile in care fotonii sunt mai numerosi decat electronii este aceea de spori cantitatea de Lumina din constiinta colectiva.
Energia este neutra. Formele gand sunt cele care sunt atrase de serpentinele de energie pozitive – cu Lumina – sau negative – fara Lumina. Formele sunt create de catre gandurile, sentimentele si actiunile fiecarei fiinte, toate fiintele determinand, in mod colectiv, densitatea unei civilizatii sau gradul ei de evolutie spirituala sau constienta. Aceasta reprezinta o definitie universala a desitatii, o alta fiind legata de masa sau de localizarea masei – cele doua definitii nefiind, neaparat, complementare. De aceea, Pamantul – un suflet din dimensiunea a cincea, din punct de vedere spiritual si constient – se poate afla din punct de vedere al locatiei in primele etape ale celei de-a patra densitati, in timp ce majoritatea oamenilor de pe planeta se afla in etapa de dezvoltare corespunzatoare celei de-a treia densitati. Animalele si plantele absorb mai multa Lumina decat majoritatea omenirii in acest moment – umina din oameni variind de la stralucitoare, la o palpaire care de abia mai tine corpul in viata.
Fiecare persoana si fiecare lucru din lumea voastra emit vibratii aflate in consonanta cu nivelul de constiinta al fiecarei forme, acest nivel fiind determinat de cantitatea de Lumina din fiecare. Atomii obiectelor neinsufletite – cum ar fi o pietricica, o minge de fotbal, un cui sau un scaun – au o constiinta minima, exceptie facand cristalele si aurul, al caror nivel este ridicat. Nivelul de constiinta al solului este mai ridicat decat cel al obiectelor – si la fel este cel al ramelor, viermilor si insectelor efemere; mai sus pe scara se afla speciile de insecte care au o ierarhie bine dezvoltata si un sistem de lucru bine definit in cadrul acesteia.
Regnul plantelor are un nivel foarte ridicat de constiinta. Copacii au inteligenta si emotii pe care putini oameni le-ar putea considera posibile si care se extind mult dincolo de o ghinda care stie ca va deveni un stejar puternic si de samanta de mar care stie ca va rodi. Micile seminte ale florilor isi cunosc culoarea si stiu daca vor inflori doar un sezon sau in fiecare an. Sufletele in general invizibile si, prin urmare, necunoscute ale imparatiei Device, care lucreaza mana in mana cu intreaga Natura, sunt si ele foarte avansate din punct de vedere al constiintei si emotiilor.
Oamenii si alte ordine superioare ale regnului animalelor au cel mai inalt nivel al constiintei – instinct, intuitie, memorie, invatare si capacitatea de a rationa, precum si cea mai larga gama de sentimente – numai omenirea este insa daruita de Creator cu constiinta si liberul arbitru. Chiar daca fiecare fiinta vie si fiecare obiect neinsufletit serveste unui scop in procesul evolutiv al tuturor, doar populatia umana este cea care ii stabileste ritmul.
In conditiile in care alte forme de viata de pe Pamant opereaza in limitele indrumarii lor innascute, ce lucreaza in armonie cu Natura, oamenii pot alege daca sa actioneze pe cai dumnezeiesti sau nu, daca sa asculte constiinta sau nu si alegerile lor colective determina gradul de evolutie al societatii. Pe masura ce omenirea evolueaza prin Lumina, spre o constiinta spirituala treaza, la fel se intampla si cu alte forme de viata de pe planeta si emisiile lor vibratorii colective fac intreaga lume sa avanseze. Si, pe masura ce lumea avanseaza, viata devine din ce in ce mai simpla si mai fericita! Numai in vibratiile joase ale celei de-a treia densitati, poate o civilizatie sa creeze toate complexitatile nascute din negativitate.
Preaiubiti frati si surori, noi stim ca va doriti schimbari dramatice in bine si ca, uneori, va simtiti de parca ati face un pas inainte si altul inapoi. Mijolacele vostre de comunicare subliniaza drama acestui film „epic”, in locul nenumaratelor realizari incununate de succes din sate, orase si tari din intreaga lume, iar reporterii nu cunosc evolutiile vitale ce se petrec „in afara camerelor” .Daca ati putea sa va vedeti lumea asa cum o vedem noi, ati fi uimiti de progres, de obstacolele depasite, de invatarea – reamintirea! – pe care le stapaniti! Va salutam pe voi, avangarda purtatorilor de Lumina de pe Pamant si va inconjuram cu iubire neconditionata.
IUBIRE si PACE
suzy@matthewbooks.com

Al Patruzeci şi Optulea Mesaj - Trezirea la Realitatea Abundenţei

Al Patruzeci şi Optulea Mesaj
Trezirea la Realitatea Abundenţei
Trezirea din visul lipsei şi al durerii
Ființelor umane li se adresează, în clipa de faţă, invitaţia de a-şi recunoaşte, accepta şi onora Sinele multidimensional.

A continua jocul, în vibraţii scăzute şi la o frecvenţă densă, nu vă aduce beneficii, nici vouă, nici celorlalţi.
V-aţi statornicit în această obişnuinţă care constituie, cu siguranţă, un obicei învederat; totuşi, toate fiinţele umane sunt îndemnate să se extindă întru propria magnificenţă.

Omenirea se confruntă, la ora actuală, cu toate consecinţele şi tiparele aferente gândirii mărginite şi acţionării meschine. Aceasta se petrece atât la nivel individual, cât şi la scară globală.
Fiece fiinţă umană stelară îşi înfruntă, la nivel individual, propria mărginire imaginară. Fiece fiinţă umană stelară îşi desfide, la nivel individual, propriile tipare, obişnuinţe, umbre şi demoni. Aceste  obişnuinţe şi tipare sunt amplificate până la nivelul maxim de disconfort. Există o credinţă, conform căreia creşterea presupune disconfort sau durere.

Energia care este emisă din galaxie şi scaldă omenirea, vibrează la frecvenţe înalte; această energie răscoleşte şi spulberă tot ceea ce vibrează la frecvenţe scăzute, dense, mohorâte.
Voi, la nivel individual, dar şi omenirea, în sens larg, aveţi posibilitatea de a observa zona sensibilă în care sunt păstrate tiparele limitate de gândire, precum şi tiparele emoţionale defensive, cele care vibrează la frecvenţe scăzute, dense, mohorâte. Atunci când starea voastră fizică, mentală sau emoţională este dezagreabilă, apăsătoare, împovărătoare, vă situaţi în faţa unui steag roşu, unui indicator de direcţie; şi anume, Sinele vostru celest vă semnalează cărei noi realităţi opuneţi rezistenţă şi în ce loc anume aveţi un blocaj energetic. Eliberaţi aceste tipare anacronice ale limitării, din gândirea şi simţirea voastră!

Vă bucuraţi de susţinere si sprijin, din tărâmurile Adevărului, Iubirii şi Luminii. Vouă vă revine responsabilitatea de a solicita această asistenţă. Onoraţi-vă pe voi înşivă şi transpuneţi-vă conştient în tiparele abundenţei, ale fluxului neostoit şi neîntrerupt.

Totul depinde de gradul de disconfort, de pragul durerii, precum şi de timpul cât vă veţi mai îngădui şi veţi mai răbda să fiţi martori şi beneficiari ai unui flux stăvilit de energie divină. Propria rezistenţă este cea care vă provoacă durere. TREZIŢI-VĂ! A juca numai cărţi mici nu vă aduce beneficii şi nu este în favoarea binelui vostru cel mai înalt.
Recurgeţi la instrumente de elevare a nivelului de conştiinţă, cu scopul de a vă sublima semnătura energetică. Sunt multe lucruri de făcut, pentru a transforma, converti şi transmuta conştiinţa de masă, transpunând-o în tărâmurile adevărului. Fiecare fiinţă umană trebuie să conştientizeze că deţine un rol crucial în această transformare şi că îi revine responsabilitatea de a se desprinde de tot ceea ce îi îngustează orizontul personal.

Rând pe rând, omenirea va începe să vibreze la o frecvenţă pură a IUBIRII. Fiecare om are un rol însemnat şi aduce o contribuţie semnificativă. Orice fiinţă umană are propriile tipare limitate şi experienţe dureroase, pe care numai ea însăşi le poate transforma şi vindeca. Iubiţi-vă pe voi înşivă, mai presus de limitele şi stavilele plăsmuite de imaginaţie! Statorniciţi-vă în inima voastră sacră, menţinând o vibraţie stabilă a bucuriei, recunoştinţei şi aprecierii.

MATERIALELE CERCULUI CRIMSON - Seria Kharisma:

MATERIALELE CERCULUI CRIMSON
Seria Kharisma: 
Kharisma 1 – Cu Adamus, transmis de Geoffrey Hoppe 
Prezentat Cercului Crimson in data de 2 august 2014
www.crimsoncircle.com; www.shaumbra-in-hd.ro

Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran.
Bine ați venit la adunare. Pentru cei dintre voi care s-au întors, bine ați revenit. (Adamus chicotește) Sunt mereu uimit. Mereu uimit. Nu știu dacă sunteți încăpățânați, tenaci sau nu aveți nimic mai bun de făcut într-o după-amiază de sâmbătă decât de a fi aici, dar bine ați revenit, dragi prieteni.
Este un semn în Clubul Maeștrilor Ascensionați, de fapt chiar atunci când intri pe ușă, iar semnul spune: "Am renunțat la tot și nu aștept nimic în schimb, în afară de mine."


Dincolo de Personalitate 
Fiecare Maestru Ascensionat trece printr-un tip de pubertate spirituală în care renunță la tot. Oh și nu este vorba doar de bani sau bunuri sau de mașină, casă, serviciu, familie. Dar atunci când într-adevăr ați terminat cu toate acestea, veți renunța cu adevărat la tot ceea ce ați știut că este al vostru - unul dintre lucrurile cele mai dificile pe care voi sau orice alt om în trezire îl va face vreodată; cu siguranță, deoarece există întotdeauna dorința de a vă baza pe această personalitate, de a vă baza pe voi înșivă. Faceți asta prin lucruri cum ar fi garderoba voastră, locul de muncă, statutul vostru în comunitate, relația cu voi înșivă, încercând întotdeauna să vă definiți într-un mod interesant și nou. Dar, în cele din urmă, totul se prăbușește sau se rupe în bucăți, ori este eliberat în mod grațios de voi. Grațios.
Și asta este ceea ce sper că vom face în Seria noastră următoare, această Serie al cărei nume îl voi împărtăși cu voi într-o clipă. Hm. (câțiva chicotesc) Voi lăsa anticiparea să crească puțin.
Dar, într-adevăr, există acest tot ce merge dincolo de personalitate. Mintea nu-l poate sonda/aprofunda. Nu poate. Mintea încearcă să-l justifice într-un mod, spunând: "Bine, voi fi un pic mai puțin din mine." Dar nu puteți fi într-un fel sau altul. Mintea spune: "Am de gând să scap de obiceiurile mele proaste." Ei bine, veți descoperi - și eu sunt înregistrat când spun asta – veți descoperi că de fapt obiceiurile voastre proaste v-au servit într-adevăr, destul de bine. Pentru obiceiurile voastre bune îmi fac griji. (râsete) Cu adevărat. Acestea sunt obiceiurile, acestea sunt lucrurile pe care le faceți crezând că sunteți îndreptățiți, le faceți ca să vă apărați, de care vă țineți strâns, chiar și atunci când eu încerc să vi le iau, chiar și atunci când încerc să le dau afară, voi vă țineți strâns de ele.
Obiceiurile voastre proaste, desigur, nu vă plac, încercați să scăpați de ele, încercați să le depășiți. Sunt propriile voastre câmpuri de luptă ale puterii, în interiorul vostru - mulțumesc (către Linda) – așadar, nu de obiceiurile voastre proaste îmi fac griji. Ci de ceea ce considerați obiceiurile voastre bune, blocurile din care v-ați construit stima (de sine), personalitatea voastră.
Sunteți într-o foarte amuzantă - heh, amuzantă pentru mine – amuzantă schimbare de la ceea ce ați numi personalitatea voastră, identitatea voastră, în ceva care este ca un mare abis. Nu este, dar trebuie să-l abordați ca pe un abis. Trebuie să-l abordați fără să știți ce va urma. Altfel, personalitatea voastră va tot încerca să-l înșface și să-l modeleze după imaginea pe care și-ar dori să o aibă despre sine. Și, după cum ați descoperit, acea imagine pe care ați dori să o aveți despre voi este imposibil de obținut... imposibil de obținut.
Totuși, voi tot încercați să o obțineți. Tot încercați să umblați după ea. Vă pot spune chiar acum - iar acest mesaj este, evident, pentru voi, nu pentru lumea din afară - nu veți fi în măsură să o obțineți. Așa încât opriți-vă din a mai încerca. De aceea, eu nu sunt un fan al tuturor obiectivelor, al planurilor și programelor. Acestea sunt pentru muritori. Heh. (chicoteli ale lui Adamus și ale audienței) Iar când spun muritori, eu nu vorbesc despre corpul fizic. Vorbesc despre aceia care se agață de o iluzie, să spunem o percepție, despre ce este viața și unde se încadrează ei în ea. Într-adevăr, aceasta este viața multor oameni - încercarea de a se potrivi în ea, punându-și în mod constant întrebarea: "Unde mă potrivesc? Cum să fac să mă pot potrivi?", plus acea întrebare de temut a veacurilor: "Cine sunt eu?"
Nu mai întrebați asta din nou. Ah, în momentul în care simțiți că vine din interiorul vostru – acea întrebare - "Cine sunt eu?" - și orice repetare pe care ați pus-o în interiorul ei, indiferent în ce formă ați pus-o - în momentul în care simțiți că vine, respirați profund și (spuneți) - "Eu Sunt Cel Ce Sunt. Taci din gură!" (unele chicoteli)
Actualizare despre Sam 
Haideți să începem sesiunea de astăzi cu puțină actualizare despre Sam. (audiența răspunde: "Ooh") Ooh. Sam (încarnarea actuală a lui Tobias).
Am auzit că s-au împlinit 15 ani pentru Cercul Crimson și, destul de ciudat, 15 ani pentru Sam. Acum, nu este asta o coincidență? Sau nu. Nu, niciun pic.
Așadar, Sam are 15 ani acum. Imaginați-vă pentru o clipă cum a fost atunci când voi aveați 15 ani. Acesta este unul din lucrurile rele despre care vorbeam mai înainte. (Adamus chicotește și câțiva din audiență râd) Așa o vârstă provocatoare, a avea 15 ani. Sunteți – între – legat de orice. Nu sunteți încă un adult, dar nu mai sunteți un copil. Nu sunteți destul de mari pentru a conduce (mașina), dar arătați penibil mergând pe bicicletă. (râsete) Nu aveți încă însușirile sau chiar înțelepciunea de a vă ocupa de viață, dar încercați. Așa cum îl aud pe Cauldre spunând chiar acum, la vârsta asta credea că știe totul, nu-i așa, la fel ca mulți dintre voi. Părinții nu știau nimic. El credea că a înțeles ce înseamnă "marfă/tare" (în engl. – cool), iar părinții habar nu aveau.
Dar, cu toate acestea, o vârstă ciudată la 15 ani - pentru băieți începând să iasă din pubertate, sperăm, iar fetele uitându-se la băieții de aceeași vârstă și gândind: "Ei sunt atât de necopți." (Adamus chicotește)
Iată-l pe Sam, având 15 ani, iar el duce o viață foarte interesantă. De fapt, nu prea a avut cine știe ce viață, pentru că mulți, mulți ani, el nu a fost nimic altceva decât un înveliș/o carapace de corp. Vă puteți imagina asta? Doar fiind o coajă. La fel ca și o cutie de carton goală. Doar așteptând ca cineva să pună ceva în ea și să o expedieze mai departe, prin intermediul UPS. (cineva chicotește) Mulțumesc. Am crezut că veți aplauda sau vor fi hohote cu lumini sau...
LINDA: Aș putea folosi pad-ul.
ADAMUS: Ok. Deci, aici este el, de 15 de ani, în acea stare de nici cal nici măgar, însă atât de mulți ani, a fost cu adevărat în acest corp-coajă/înveliș, ne-infuzat în întregime cu energia sau conștiința lui însuși, a lui Tobias.
Apoi, când el, când Tobias, esența lui Tobias, a început să ocupe acest corp, atunci a început și el să-și dezvolte propria identitate. Dar a fost întotdeauna ceva în el, o rezistență de a se identifica pe sine, de a-și dezvolta o personalitate așa cum aveți și voi; a avut întotdeauna o reticență de a face ceva care urma să-l blocheze într-un anumit rol sau mod sau identitate de sine.
Acum, este interesant de observat că, de asemenea, călătoria lui Sam este și călătoria voastră. Destul de diferită – voi nu ați fost corpuri-înveliș, unii dintre voi s-au transformat în asta, dar nu ați fost așa atunci. (râsete) Niciunul dintre voi, desigur. Niciunul dintre voi. (Adamus chicotește)
Ei bine, de fapt, este un pic de adevăr în asta, pentru că o parte din voi a plecat o vreme. O parte din voi a pășit într-o oarecare măsură departe, și nu este vorba că ar fi intrat ceva sau altcineva înăuntrul vostru, dar a fost totul atât de confuz, în această perioadă de pubertate spirituală. Atât de confuz încât nu știați ce să faceți. Literalmente v-ați  retras pentru o vreme.
Și, făcând asta, ați aflat că resursele, abundența, chiar pofta, dorința de viață păreau să se estompeze. Dar nu vă mai puteați descurca (în felul vechi). Nu vă mai puteați descurca făcând același lucru, mai mult, din nou și din nou. Ați știut că nu era în rezonanță cu voi. Ați știut că nu vă conducea în locul în care doreați să mergeți, dar nu știați ce să faceți.
Este foarte asemănătoare trecerea prin pubertate a unui copil. Nu știe prea mult ce să facă cu corpul său. Gândurile sale se schimbă. Totul se schimbă. Deci, mulți dintre voi v-ați retras.
Este interesant de observat că, de fapt, ați încercat să săriți mai adânc. Ați încercat să activați unele pasiuni vechi și, pur și simplu, nu a mers. Nu a mers. Era acea rezistența internă, ​​aș spune o inteligență divină în voi, care a spus: "Aceasta nu va funcționa, pur și simplu." Și, într-un fel, v-ați luat mâinile de pe ele. V-ați predat. Ați devenit propriul vostru înveliș.
Corpul a continuat să răspundă. Personalitatea era ca pe pilot automat. Era capabilă să funcționeze, să vorbească. Și, într-un fel, în modul de pilot-automat, a continuat să încerce a se reconstrui sau a se re-identifica pe sine. Aceasta v-a înnebunit, absolut v-a înnebunit. Apoi, v-ați pus acea întrebare pe care v-am rugat să nu o mai puneți. Ați tot spus: "Cine sunt eu?" V-ați furișat în colțul vostru, noaptea târziu, când ați crezut că eram la o petrecere în Franța și ați spus: "Dar cine sunt eu? Cine sunt eu? Dragă Doamne, dragă oricine, dar nu Adamus, Cine sunt eu?" (râsete)
Apoi v-ați dus pe ascuns la un cititor de energii. Știu că ați făcut-o. V-am văzut. Știu că v-a fost rușine făcând asta. V-ați simțit vinovați și nefericiți și ar trebui să vă simțiți așa. Dar ați dat fuga la un fel de cititor de energii, medium, orice – orice altceva în afară de voi, A-B-U (în engl. A B U vine de la Anything But You – orice în afară de voi). Orice altceva în afară de voi dar, de fapt, săpând adânc în voi, pentru că durea și, într-o anumită măsură, încă doare. Până la un punct pot înțelege, într-un fel, de ce ați plecat pe furiș, de ce m-ați înșelat (râsete) și v-ați dus la un cititor de energii, deoarece a existat o disperare. Nu știați ce altceva să faceți și v-ați gândit că cineva, undeva, cu siguranță, trebuie să aibe răspunsul.
Apoi, ce s-a întâmplat? Ei bine, știm povestea. Nici măcar nu trebuie să creez o poveste despre asta, precum Memoriile unui Maestru, dar o voi face. Ați dat fuga la cititorul de energii și ați dat chiar mai tare de necaz. Pentru un timp ei v-au dat un pic dintr-o identitate. "Oh, da, ai fost o prințesă din Egipt." Ei bine, de fapt, ai fost, dar este vorba de mai mult decât atât. (râsete) Îmi pare rău. Voi extrage asta. Nu vă veți aminti. E ca și cu Oamenii în Negru (filmul Men in Black) - zzzzt! - Nu-mi amintesc asta. (râsete) Oh, mă uit la filmele voastre stupide. (Adamus chicotește)
Așadar, v-au dat o infuzie temporară de identitate. V-ați reconstruit-o. V-ați simțit bine pentru câteva zile și apoi ce? Voșșșs! Mare prăbușire. Mare prăbușire. Dar mă abat de la subiect. Vorbim despre Sam, sau vorbim despre voi? Hmmm. Hmmm.
Deci, Sam, de 15 ani, foarte interesant. Niciodată nu a dezvoltat cu adevărat o personalitate. Unii au spus că era un pic amorțit/prostănac. Unii au spus că era, într-un fel, plictisitor. Unii au spus că era  complet neîmpământat, că nu se putea conecta la nimic, că visa mereu cu ochii deschiși și, într-adevăr, așa a fost. A trecut printr-un proces foarte important în interiorul său.
El învăța abilități pentru viață, dar nu atât de bine. Sam, 15 ani, un elev nu prea bun. Nu. Cam ca majoritatea dintre voi. (unii chicotesc) Calificativele B (notele 7, 8) erau considerate foarte bune. Acestea erau zile în care era sărbătorit acasă. Calificativele C (notele 5, 6) erau acceptabile. Nu era deosebit de inteligent, dar era incredibil de intuitiv.
Când iese din capul său, când se oprește din a încerca să înțeleagă structurile, tiparele, când încetează să intre în minte și în logică - incredibil. Poate rezolva repede orice, rapid. El nu trebuie să cunoască fapte și cifre.
La 15 ani, Sam nu este interesat de a merge la universitate. Probabil o va face,  pentru o perioadă scurtă de timp, iar apoi va deveni incredibil de plictisit de toate, ei bine, de toate învățăturile plictisitoare care au într-adevăr foarte puțin de a face cu viața reală, cu adevărata bucurie a vieții. Nu este un elev deosebit de bun, în mod particular, dar este incredibil de intuitiv, ca atât de mulți dintre voi.
Diferența este că Sam nu a avut 20 sau 30 de ani de programare pentru a acoperi acea intuiție. Sam a rămas relativ curat și limpede. Chiar dacă părinții lui, acum divorțați, au fost amândoi profesori universitari, ei nu l-au înțeles pe Sam. Vorbesc despre Sam sau despre voi? Într-adevăr, ei nu-l înțeleg pe el - voi - prea bine și astfel îl ignoră, într-un fel, ceea ce i-a oferit lui Sam o mulțime de timp liber pe cont propriu.
Este interesant că acum, la 15 ani, Sam se află în zilele de final ale propriei sale pubertăți, iar de acum vom putea vorbi despre el mai mult. Într-un fel, l-am lăsat în pace în timpul acestor ani foarte sensibili ai pubertății sale. Vom vorbi despre el tot mai mult, deoarece el simte acea legătură profundă cu fiecare dintre voi, așa cum a făcut-o Tobias și cum încă o face.
El (Sam) simte o conexiune. El nu știe despre ce este vorba încă și nu-i pasă că nu știe exact ce este. Lui nu-i pasă că nu știe despre acest lucru numit Cercul Crimson, Shaumbra individuali și detalii, pentru că el le simte. Și asta este ceea ce el dă voie să iasă din interiorul său. Știe că există ceva acolo.
El știe, cred, că este vorba de susținere, camaraderie, acceptare, compasiune. El știe că sunt acolo, dar nu știe exact unde. Însă nu-i pasă și acesta este un punct foarte important. Nu trebuie să cunoască detaliile. De fapt, într-un fel, acest lucru l-ar putea îndepărta un pic de plenitudinea pe care o simte chiar acum, deoarece, dacă ar fi redescoperit brusc Cercul Crimson și Shaumbra, ar fi intrat prea mult în detalii. Dar acum, el simte plenitudinea/măreția fiecăruia dintre voi. Da.
Acum, nu aș fi deloc surprins... Cauldre filtrează puțin aici, așa că doar o să-l dau afară. Dar nu voi fi deloc surprins dacă el (Sam) va începe să vorbească cu unii dintre voi, se va conecta cu unii dintre voi.
El lucrează la o fermă în această vară și îi place mult asta. Îi place să lucreze cu Pământul. Nu sunt prea multe animale la fermă, sunt mai ales legume și fructe. Dar îi place să lucreze în acest mediu, afară, să atingă natura, să urmărească cum cresc lucrurile, văzând frumusețea vieții. Este împreună cu niște prieteni ai săi, care au plecat din mediul urban, din oraș și care lucrează la ferme, iar aici el a găsit o pasiune. O pasiune pe care nu a mai simțit-o înainte. Kaiko al său. Și nu este vorba doar de plante, de pământ sau de camaraderia din timpul serii, însă simte ceva în el, ceva care se deschide.
În același timp simte, de asemenea, senzualitatea vieții. Începe, ca să spunem așa, să simtă acel minunat sentiment foarte sexual, ce se ridică în el. Împreună cu unii dintre prietenii săi de școală a văzut - de multe ori – a văzut pe Internet și pornografie. Nu i-a păsat prea mult de ea. De fapt, pentru el este ceva confuz, deoarece simte energia acesteia. El simte abuzul și hrănirea care au loc și se miră în el însuși, gândindu-se că este așa o frumusețe în acest lucru numit intimitate, sexualitate, dar unde este aceasta? Nimeni nu vorbește despre asta. Indiferent de sex, este ceva rău, sexul este ceva interzis sau se găsește în aceste referințe pornografice. Prin urmare, chiar acum este foarte confuz legat de asta, întrebându-se de ce alți oameni nu vorbesc despre sexualitate într-un mod sacru, într-un mod frumos.
Acum, există unii care o fac, desigur, dar, în general, în conștiința de masă, este vorba fie de vinovăție și rușine sau de ceva întunecat și decadent sau de hrănire energetică. Acest lucru, împreună cu lucrul la fermă, îl inspiră chiar acum pentru ceea ce va trebui să urmărească mai târziu în viața sa. Foarte evolutiv/progresiv, ceea ce se întâmplă chiar acum.
Sam este înalt și, ceea ce ați considera, arătos, dar în mod surprinzător el nu mai arată ca niciunul din părinții săi. Semăna cu ei când era mai tânăr. Apoi, trecând prin tot acest proces al pubertății, el a făcut ceva genial, ceva ce vă cer fiecăruia dintre voi să faceți - să renunțați la corpul vostru biologic ancestral. Nu este al vostru. Este închiriat. Este moștenit.
De fapt, el niciodată nu a petrecut prea mult timp în corpul său biologic ancestral. A folosit părți ale acestuia, atribute ale sale pentru a se naște într-un corp fizic. Dar, în timpul pubertății, el a trecut printr-o etapă foarte interesantă în care l-a eliberat, de fapt. Nu știa că asta era ceea ce făcea. Dar, de fapt, la un nivel (de conștiință) foarte ridicat, și-a eliberat corpul biologic ancestral.
Au rămas încă câteva urme ale acestuia, dar el nu arată ca părinții săi - foarte frumos, înalt. Desigur, atât bărbații, cât și femeile sunt atrase de el. Și nu doar pentru sexualitatea fizică, dar și din cauza personalității sale sau, îndrăznesc să spun, a lipsei de personalitate.
Sam este foarte iubitor, foarte sensibil, dar ca și voi, constată că acest lucru îl afectează. Trebuie să se adăpostească. Trebuie să stea departe de lucruri și ,de aceea, în această vară, a lucra la fermă este ideal pentru el.
Da, el a avut relații intime cu femei. A făcut sex, chiar dacă este încă destul de tânăr, dar într-un mod foarte, foarte frumos. Spre deosebire de, ei bine, în special pentru mulți dintre voi – am să închid ochii pentru o clipă - dar reamintiți-vă când aveați voi această vârstă, neavând cu adevărat nicio sensibilitate reală sau conștiență, stângăcia sau, oh, graba... (Adamus chicotește) Oh, bine. Trecem mai departe. (câteva chicoteli)
Deci Sam, din nou, este foarte înzestrat, artistic, foarte talentat, dar nu are încă modalități reale pentru a exprima acest lucru. Așadar, cel mai bun lucru care i s-a întâmplat într-o lungă perioadă de timp a fost această vară în altă parte, vara la fermă, unde va descoperi atât de multe lucruri, așa cum mulți dintre voi ați făcut când aveați această vârstă.
Este puțină actualizare despre Sam. Vom rămâne într-un contact apropiat acum, când el iese din pubertate.
Pubertatea Spirituală 
Vorbind despre ieșirea din pubertate, pubertatea spirituală, pe care atât de mulți dintre voi o experimentează. Este ciudat. Ieșiți dintr-o personalitate foarte densă - o personalitate care a fost dezvoltată timp de multe, multe, multe vieți - iar acum este dizolvată imediat.
Există o rezistență. Voi încercați să vă agățați de ea în mai multe moduri. Și atât de des, așa cum cred că ar fi firesc, voi doriți să eliberați unele lucruri ale sinelui, iar apoi să vă concentrați sau să dezvoltați alte lucruri despre sine.
În esență, în dezvoltarea spirituală, în special în această parte a procesului de pubertate care se apropie de sfârșit, realizați că ați dat drumul la unele lucruri și realizați că este similar cu multele, multele, multele straturi de ceapă, coaja de ceapă, dezlipiți/curățați mai mult și mai mult și mai mult. Ajungeți la punctul de a realiza că doar continuați să decojiți, să dezlipiți mai departe și vă spuneți: "Când se va termina odată această decojire de straturi și straturi și straturi?"
Când ajungeți, într-adevăr, în acel punct și sunteți efectiv sătui de a îndepărta lucrurile continuu, când sunteți absolut obosiți morți de asta, atunci totul, ați putea spune, explodează, se dizolvă, se dezintegrează, se duce departe.
Acesta este un proces înfricoșător, pentru că, din nou, cei mai mulți dintre voi ați ajuns la această gândire... sunt două niveluri care apar. A fost o dorință interioară fundamentală - voi o numiți spiritualitate, înțelegerea Sinelui sau a lui Dumnezeu, descoperirea Sinelui real. Întotdeauna ați avut acest curent fundamental, însă nu ați realizat cu adevărat, încă, ce era. Nu neaparat... nu ați fost capabili să-l articulați. Nu ați fost capabili să spuneți: "Ei bine, adânc în miezul meu există această dorință profundă." A fost justificată la alte nivele, mai ales pe cel mental, spunându-vă: "Eu sunt sătul și obosit de viața mea. Vreau ca unele lucruri să se schimbe" sau "Vreau ca lucrurile să fie mai bune".
Prin urmare, la un alt nivel, v-ați aflat aici spunând: "Vreau mai multă abundență. Vreau să fiu mai tînăr. Vreau să fiu mai inteligent. Vreau să-mi ating obiectivele." Deci, asta se întâmplă aici, în timp ce dedesubt există o dorință profundă doar de a vă cunoaște pe voi înșivă în mod autentic, într-un mod real. Aceste două lucruri au fost în conflict în multe sensuri, deoarece personalitatea nu vrea să se vadă pe ea însăși distrusă. Nicidecum. Personalitatea vrea să se îmbunătățească pe sine. A fost programată pentru a se îmbunătăți în decursul vieților, programare și programare – pentru a vă  îmbunătăți inteligența, pentru a vă îmbunătăți abundența, pentru a vă îmbunătăți aspectul, pentru a vă îmbunătăți capacitatea de a vă face prieteni și de a câștiga în fața altor oameni și toate aceste astfel de lucruri. Deci, personalitatea, identitatea nu poate pricepe faptul că, de fapt, urmează să se dizolve.
Cu toate acestea, dedesubt există ceva care spune: "Slavă Domnului! Este timpul. Când se va întâmpla asta vreodată? Când vom ieși din această șaradă pe care o jucăm? Când vom ajunge dincolo de jocuri și vom intra în autenticitate?"
Ei bine, apoi mintea sare înăuntru și spune: "Oh, da, autentic. Asta e..." Pentru că mintea a simțit ceva, personalitatea a simțit "Da, autentic." Și încearcă apoi să fie autentică dar nu poate. (cineva chicotește) Nu poate. Și este ridicol într-o măsură, pentru că încercați să fiți autentici în legătură cu ceva care nu este absolut deloc autentic. Nu e rău, dar nu este autentic. Nu este cine sunteți cu adevărat.
Corpul de Lumină
Simțiți-vă în momentul acesta. Simțiți-vă pe voi înșivă, corpul vostru, gândurile voastre, sinele vostru. Ce e la suprafață, ce văd ceilalți, ce proiectați – nu ce este cu adevărat în interior ci ceea ce proiectați în afară – este un corp biologic vechi. Vom lucra la corpul de lumină. De fapt, nu vom lucra la el. Vom permite corpul de lumină.
Aveți ideea asta și știu că unii dintre voi sunteți foarte frustrați pentru că – și fiți atenți la asta – pentru că încercați să creați corpul de lumină din vechea minte umană, iar cele două nu funcționează prea bine împreună. Încercați să vă folosiți personalitatea, conceptul minții voastre despre ce ar trebui să fie corpul de lumină, pentru a aduce corpul de lumină. Tot ce reușiți să faceți este să vă dați peste cap corpul actual. Provocați un conflict în corpul vostru existent pentru că gândiți prin el.
Vă imaginați că veți merge la un metru deasupra pământului și veți fi strălucitori și diafani ca un neon într-o noapte cețoasă și bzzzt! bzzzt! bzzzt! (râsete) Nu are legătură cu asta! Absolut deloc. Așa că înainte să facem ceva cu corpul de lumină vom scăpa de multe din gândurile despre ceea ce este un corp de lumină.
E interesant. Sunteți împărțiți. Spuneți: "Da, dar îmi doresc atât de mult un corp de lumină. M-am săturat de corpul ăsta uman. De la un minut la altul e mai bătrân, mai greu, mai dezechilibrat." Ce simțiți la un nivel foarte adânc, și de asta am vorbit despre Kaiko, pasiunea interioară, focul arzător dinăuntru. Acesta este motivul pentru care am vorbit luna trecută despre Kaiko, pentru că această pasiune, acest lucru inexplicabil, cunoașterea necunoscută este cea care aduce corpul de lumină.
Și apoi capul vostru preia controlul și vă dă toate motivele pentru care vă doriți corpul de lumină și, știu că unii dintre voi deja ați început să scrieți cărți despre corpul de lumină, și nu aveți idee despre ce este de fapt. Și doar veți zăpăci alți oameni cu ideile voastre greșite despre corpul de lumină. Vom ajunge la acel moment și vom ajunge acolo în ciuda voastră, pentru că există această cunoaștere profundă a faptului că corpul biologic nu este de fapt al vostru. Așa că scăpați de șmecherii și scurtături și orice altceva la care v-ați gândit pentru cartea asta pe care vă pregătiți să o scrieți și pentru cursurile pe care aveți de gând să le țineți despre corpul de lumină. Lăsați-le pentru o vreme până când înțelegeți cu adevărat ce este corpul de lumină, până când înțelegeți și simțiți cu adevărat Kaiko – dorința foarte, foarte arzătoare.
Flacăra Kaiko, cum am zis, dacă sunteți în ea, dacă o permiteți, este un foc rece; 'rece' în sensul că nu vă va arde. Este un foc al transmutării, iar adevăratul foc al transformării sau alchimiei este o flacără rece. Dar dacă stați în afara ei și încercați să o manipulați și încercați să o pliați pe personalitatea voastră curentă, vă va arde ca dracul. Vreau să spun ca în iad, adevăratul iad. Va arde rău.
Este despre a intra în acea pasiune și a o permite. Dar iarăși m-am îndepărtat de subiect. Hm.
Deci acest corp de lumină și transformarea corpului vostru biologic se vor petrece natural. Înțelegeți asta? Se întâmplă natural. Asta ați simțit. De asta vorbesc de Sam acum, când spun că Sam nu e foarte inteligent, dar e foarte înțelept și intuitiv, în moment, cum vreți să-i spuneți. El nu gândește, el permite.
Dincolo de Identitate & Validare 
În aceeași idee de a ajunge la sfârșitul pubertății spirituale, au fost atât de multe încercări de a vă îmbunătăți sau dezvolta personalitatea. Și, iarăși, mă întorc la motivele pentru care nu sunt de acord cu planurile și programele și țelurile. Tot ce fac e să intensifice și să facă mai densă personalitatea voastră. Există o așa de mare dorință a oamenilor să facă asta – să se identifice ca ceva, cu ceva. De aceea formează grupuri de interese. Fac parte din cluburi și asociații ca să-și creeze o identitate. Încearcă în mod constant să se perfecționeze.
Ei bine, ne vom elibera, și s-ar putea să fie înspăimântător. Ei, ați avut destule experiențe de genul ăsta până acum. Poate fi înspăimântător uneori, eliberarea cu adevărat a lucrului numit personalitate.
Dar, personalitatea, lucrul cu care v-ați identificat, cu care v-ați conectat, cu care v-ați validat, nu mai este valabil. Înțelegeți că ceea ce se întâmplă de cele mai multe ori când oamenii simt nevoia să se valideze pe ei înșiși – știți voi, în viața de zi cu zi sunteți în mod constant invalidați de diverse lucruri – așa că încercați tot timpul să vă validați pe voi înșivă. Încercați să puneți piesele la locul lor, piesele de „cine sunt eu” – ești mamă sau ești tată; ești director sau șofer de taxi; ai o vârstă sau alta; ești deștept sau prost – și nu contează. Când vă validați, nu e mare diferență între a spune "Sunt deștept" și "Sunt prost". Cel puțin este o validare, o identificare care spune: "Am avut o copilărie grea; Am avut o copilărie frumoasă. Sunt frumos; sunt urât." Sunt toate validări, chiar dacă sunt validări negative.
Acestea sunt cârlige cu care vă agățați de lucruri pentru a vă identifica. Și cu cât vă identificați mai mult, cu cât vă asociați mai mult cu alte lucruri, cu atât mai bine vă simțiți pentru un timp. Dar, după un timp, începe să se erodeze și atunci găsiți un plan nou sau program sau țel sau ceva.
Nu mă înțelegeți greșit. Este minunat să vă exprimați ca ființe creative. Dar, uneori, aceste planuri și programe nu sunt căi de exprimare ci doar o cale de validare iar, uneori, o metodă de a vă distrage atenția de la voi înșivă.
Vom intra într-o frumoasă etapă de eliberare cu adevărat a personalității. Nu vorbesc despre uciderea personalității sau anihilarea ei, ci de a elibera toate aceste puncte de conectare, punctele de validare a cine sunteți.
Acum, probabil, ați observat în ultima vreme că, ocazional, poate în multe ocazii, ați avut unele vise foarte interesante, bizare. Încercați să le găsiți un sens și ele nu au sens. Nu sunt vise profetice. Nu sunt despre ce se va întâmpla în lume sau cu voi. Sunt efectiv lucruri care se întâmplă în viața voastră.
Voi, prin acest proces de a încerca să vă validați identitatea, ați creat din ce în ce mai multe aspecte și deja aveați o mulțime înainte de asta. Dar ați creat și mai multe aspecte.
Și a fost interesant. Înțelegerea Aspectologiei este foarte, foarte importantă, dar se poate ajunge să fiți puțin obsedați de ea. Și, în ciuda la ce a spus Tobias, ați încercat să controlați aceste aspecte, de parcă ar fi niște căței sau copiii voștri.
Sau vă e frică de ele, de parcă ar avea mai multă putere decât voi sau mai multă ființă decât voi, poate acesta e un cuvânt mai bun. Foarte interesant și mai ales ar fi o discuție de psihologie spirituală foarte interesantă despre cum înțelegerea Aspectologiei creează, de fapt, mai multe aspecte pentru o vreme și creează, de fapt, aș spune, o frică de aspecte sau ființa creatoare – imaginați-vă asta, ar fi o carte sau un film S.F. bun – ființa creatoare, când începe să înțeleagă aspectele pe care le are, cedează puterea sau mai multă ființă unuia dintre aspecte sau mai multor aspecte. Cu alte cuvinte: "Aspectele mele întunecate sunt mai puternice, mai în ființă decât mine." Și asta se întâmplă. Am văzut-o la mulți dintre voi. Nu voi privi pe nici unul dintre voi în ochi. Mă voi uita în camera video. Am văzut-o întâmplându-se acolo. Dați mai multă ființă, mai multă autoritate, mai multă identitate unora din aceste aspecte ca și cum ar fi mai deștepte decât voi sau mai talentate decât voi sau mai înzestrate decât voi. E un fenomen ineresant, pentru că voi sunteți ființa creatoare a fiecăruia din aceste aspecte.
Poate există o dorință ascunsă sau o speranță că unul din ele este mai bun decât voi. O speranță că: "Doamne, sper că există ceva mai bun decât asta, așa că poate există un aspect care este mai magnific decât mine", sau chiar într-un mod pervers: "mai puternic decât mine. Atât de întunecat încât e mai măreț decât mine." Un fel de dorință perversă să existe ceva mai măreț decât voi, pentru că nu sunteți mulțumiți cu voi înșivă. Asta se întâmplă pentru că este o personalitate, nu este a voastră.
Corpul, desigur, este ușor de înțeles când spun că nu este al vostru. Voi spuneți: "Da, la naiba! Arăt ca mama. Nu vreau să arăt ca mama. Vreau să arăt ca tata." Este aproape un consens când vorbim despre eliberarea corpului biologic ancestral. "La naiba. Era și timpul." Dar spun că este și timpul să recunoașteți că personalitatea nu este cu adevărat a voastră. Ciudat. Desigur, mintea intervine și spune: "Bun, și a cui este?" A nimănui. Dar nu este autenticul voi. Nu este adevăratul voi.
Am simțit, am auzit întrebările pe care vi le puneți în ultima vreme și una din întrebările mari pe care le aveți este: "Sunt autentic? Sunt real?"
Când erați mai tineri, mai ales cei dintre voi care au avut un fond religios, întrebarea era: "Sunt bun sau rău?" Sau dacă credeați în Moș Crăciun: "Am fost bun sau rău?" Și acum a fost înlocuită de: "Sunt real? Sunt autentic cu mine însumi?" Ei bine, sigur că nu! Sigur că nu.
Vreau să vă uitați la personalitatea voastră. Vorbesc despre fațadă. Vorbesc despre vitrină, despre decorațiuni. Nu vorbesc despre camera ascunsă. Ajungem la asta mai târziu. Vorbesc despre fațada pe care o arătați. Pe ce se bazează? Ei bine, se bazează parțial pe felul în care ați crescut, cu alte cuvinte: mediul, părinții și frații, profesorii. Pe asta se bazează. Nu e cu adevărat al vostru.
Personalitatea voastră se bazează pe multe reacții la circumstanțe din trecut pe care nu le percepeți cu adevărat în totalitatea lor. Am vorbit despre asta de multe ori. Voi vedeți o fâșie din ceea ce s-a întâmplat în trecut. Dar luați acea fâșie și o puneți în dezvoltarea personalității voastre, o puneți în sinele vostru, o adaptați și spuneți: "Ei bine, acesta sunt eu."
Luați lucruri care vi s-au întâmplat în viață și le acceptați fără să înțelegeți cu adevărat ce s-a întâmplat sau fără, cum să spun, să extrageți înțelepciunea. Să dați la o parte frica, detaliile, trauma și orice altceva și doar să extrageți înțelepciunea. Avem multă înțelepciune de extras. Și luați lucruri care zboară din exterior. Știri - le acceptați ca fiind ale voastre.
Și, că veni vorba, tot acest proces prin care treceți, și mulțumesc Marty pentru replică. A căscat - "Aghhh" - tot acest proces vă obosește și e și plictisitor să vorbim despre el. Nu ați prefera să cântați? Dar vă obosește și apoi vă mirați, în toată această dezvoltare a personalității care acum degenerează în deraiere a personalității, e ca și cum ați fi la pubertate. Vă amintiți când aveați 13, 14, 15 ani? Nu reușeați să dormiți destul. Nu reușeați nici să mâncați destul, dar mai ales nu reușeați să dormiți destul. Mereu obosiți, anemici, fără energie, excepție făcând câte o explozie de energie pentru gânduri și experiențe sexuale. Dar alfel era … (câteva râsete) Vorbesc mai mult cu băieții. Băieții râd. Bărbații. Ar trebui să spun bărbații.
Mai ales acum sunteți obosiți foarte des și ce faceți? Spuneți: "Ohhh, doar îmbătrânesc." Și ce faceți în continuare? E atât de clasic. (cineva zice "Somn") Dormiți. Nu. Spuneți: "Ce e în neregulă cu mine? Ei. Ce-i cu mine? Am nevoie de mai mult exercițiu fizic pentru că am auzit la știri sau am auzit un doctor spunând 'mai mult exercițiu fizic'." De fapt, nu aveți nevoie. Serios. Când vom intra în corpul de lumină veți realiza că mare parte din exerciții sunt o aiureală. Chiar sunt. (audiența aplaudă) Nu, serios, pentru că ați auzit undeva: "Trebuie să fac exerciții fizice și trebuie să fac atâtea ore pe săptămână și e ..." - oh geez! Ce viață lipsită de bucurie.
Apoi spuneți: "Trebuie să mănânc altfel și eu ..." Vedeți ce faceți? Construiți toate aceste atribute, construiți personalitatea. Nu. Sunteți obosiți pentru că treceți prin pubertatea spirituală. Este un proces foarte mistuitor. Scăpați de toate rahaturile pe care le-ați târât după voi de multă vreme, care nu sunt ale voastre. Nu e personalitatea voastră.
Când ajungeți acasă diseară sau când vă treziți dimineața, uitați-vă în oglindă vă rog, pentru că acel corp nu este al vostru. Și acea personalitate? Ar trebui să ovaționați acum în câteva momente, dar nu este a voastră! (râsete) Slavă Domnului! Nu este. Nu este.
Acum, aceasta ridică câteva chestiuni. Ce este personalitatea voastră? Ei bine, de aceea am vorbit despre Kaiko luna trecută. Pasiunea. Și în al doilea rând, nu mai aveți nevoie să vă identificați cu diverse lucruri. Nu mai e nevoie să spuneți: "Sunt un bărbat de 42 de ani, înalt de 1,80 și am absolvit cutare sau cutare școală". Lucrurile acestea nu sunt importante. Chiar nu sunt. Nu contează acolo unde mergem noi.
E distractiv să vă jucați cu ele după ce realizați că sunt doar jucării. E foarte distractiv să vă jucați cu ele. Și atunci începeți cu adevărat actoria, și intrați în rolul a orice vreți să fiți și apoi ieșiți din rol. Dar, în acest moment, voi nu credeți că jucați un rol. Credeți că este real. Încercați să găsiți mai multă autenticitate. Tot auziți dinspre părțile voastre profunde: "Sunt autentic? Sunt real? Sunt veritabil?" Asta iese la lumină, iar și iar. Nu sunteți. Nu sunteți deloc. Și asta e vestea bună.
Și aceasta lasă un mare loc gol. Un fel de: "Wow, ce voi face? Cu ce voi umple golul? Cum voi fi eu?" Nu e interesant, în întreaga misiune de a deveni voi, vă vom extrage pe voi din voi, ca să puteți înțelege cine sunteți. Atât de mult din aceasta - doar o fațadă.
Oh, lucruri minunate legate de asta. Nu mă înțelegeți greșit. Lucruri minunate, dar trebuie să realizați că este un joc. Este creativitate manifestată. Trebuie să treceți dincolo de simpla încercare de a rafina sinele, corpul sau personalitatea sau mintea.

Seria Nouă 
Deci, acestea fiind spuse, am petrecut mult timp pentru a lua în considerare cum să denumim Seria noastră următoare. Am aruncat o privire încotro vom merge, ce vom face în Seria noastră. Pentru un moment am vrut să o numesc Seria Iubirii și … (cineva spune "Hmmm") Hmm. Și duce spre iubirea de Sine. Iubirea, o experință atât de frumoasă. Și, da, ai vrea să scrii pe lista noastră de "Lucruri de făcut". Nu, nu acolo.
LINDA: Nu pe acea listă.
ADAMUS: Nu, lista ta, lista cu "Lucruri de făcut". Te rog, avem nevoie de asta – Cartea Iubirii. Cartea Iubirii.
LINDA: Bineînțeles.
ADAMUS: Iubirea, experimentată prima dată aici, pe această planetă. Dumnezeu, Spiritul, nu cunoștea niciun lucru despre iubire până când voi ați experimentat-o. Este acest întreg lucru despre "Dumnezeu este iubire." Dumnezeu nu avea niciun indiciu despre iubire. Cum ar fi putut, când ea nu o experimentase niciodată până când a experimentat-o prin intermediul vostru și numai prin voi?
Deci m-am gândit să o numesc Seria Iubirii, dar sună cam ieftin. Sună cam ușor. Daaa, am vrut să o fac mai profundă. Dar, desigur, vom vorbi despre iubire, dar nu despre vechea iubire a personalității care spune că iubește pe altcineva, deoarece nu asta este iubirea. (Linda pune un bilețel pe Adamus, câteva chicoteli pe măsură ce el privește la acesta și i-l dă înapoi) Okay, ține tu asta.
Cartea Iubirii. Vă rog să-i amintiți Lindei. De fiecare dată când o vedeți, dați-i o îmbrățișare și spuneți: "Cartea Iubirii!" (mai multe chicoteli)
Așa că am vrut să o numesc Seria Iubirii, dar m-am gândit: nu, e prea ușor. E prea ieftin. Vreau să o numesc Seria Corpului de Lumină, deoarece vom...
LINDA: Vrei ca eu să o pun aici? (este un nou fel de aparat pentru scris)
ADAMUS: Încă nu. Oh. Daaa. O vom denumi Seria Corpului de Lumină. Dar, m-am gândit, vom vorbi despre corpul de lumină. Vom face corpul de lumină. Și, oh, în timp ce spuneți cât de mult amuzament și că va fi minunat, va fi dur, până când faceți o respirație profundă și încetați să lucrați la asta și încetați să aveți așteptări. O primiți natural. Daaa.
Așa că m-am gândit, nu, nu vreau să o numesc Corpul de Lumină, deoarece vor fi așteptări bizare. Toți ar trebui să fie frumoși și sexy și mai tineri. Și, în timp asta s-ar putea întâmpla, n-ar trebui să fie adevă-... aaa. (câteva chicoteli) De ce nu? Dar este acesta motivul real pentru care o faceți? (câțiva oameni repeta "Nu") Nu. Ați spune nu acum, dar știu adevărul... da. (râsete)
Dar vom explora corpul de lumină, dar m-am gândit: nu, asta trimite un semnal greșit și vom atrage ... la naiba, vom primi înapoi câțiva oameni pe care i-am îndepărtat! (multe râsete)
LINDA: Daaa! Whoaa!
ADAMUS: Nu, nu, nu, nu, nu, nu. Nu. Nu face asta. Am ajuns mult prea departe.
Așa că am evaluat. De fapt, m-am consultat cu câțiva alții din Clubul Maeștrilor Ascensionați și am spus: "Da, este timpul pentru o nouă Serie cu Shaumbra. Mă uit la câteva lucruri diferite. Încă nu le spun lui Cauldre sau Linda. Dar cum, oh cum ar trebui să o denumim?" Și ei au avut câteva sugestii pentru aceasta, de asemenea, și, probabil, câțiva dintre voi aveți câteva sugestii. Aveți sugestii?
(o pauză)
Oh, nimeni nu îndrăznește! (Adamus chicotește) În afară de Pete. Pete, cum a-i denumi-o?
PETE: A permite …
ADAMUS: Permiterea.
PETE: … Ascensiunea Mea.
ADAMUS: A Permite Ascensiunea Mea. Eh, asta nu e rău.
LINDA: Mm hmm. Oh, oh! Alta.
ADAMUS: Îi lipsește un fel de sfârâială totuși, știi tu. Mă gândesc că suntem într-un fel obosiți de permitere acum. Este ca "Ah rahat!" Daaa, dar …
PETE: Ei bine, ai spus despre a permite mai devreme.
ADAMUS: Ei bine, mai devreme și apoi am obosit de aceasta! (râsete)
PETE: Oh! Eu nu, dar tu da. Okay.
ADAMUS: Daaa, cum a-i numi-o?
SUE: Călătoria Iluminării Mele.
ADAMUS: Întreaga Serie despre călătoria iluminării tale? Numai a ta?! (râsete) Vom petrece un an vorbind despre călătoria ta? Nu cred că va fi așa.
Înțeleg că ești …
SUE: Dar fiecare o ia personal.
ADAMUS: Călătoria Iluminării Mele. Daaa, știi …
SUE: Sau numai Iluminarea.
ADAMUS: Iluminarea. Daaa.
SUE: Da.
ADAMUS: Nu am făcut asta sau …
SUE: Cam plicticos.
ADAMUS: Daaa.
SUE: Într-un fel.
ADAMUS: Nu, dar ajungem acolo. Ajungem acolo.
ADAMUS: Aceasta este … Cauldre îmi spune că ar trebui să … nu sunt idei rele.
SUE: Okay.
LINDA: Ohhhh! (audiența răspunde "Ohhhh!" de asemenea)
ADAMUS: Ajungem acolo.
LINDA: Ascultăm, daaa.
ADAMUS: Ce altceva? Orice alte gânduri? Nu, nu este rău. Este doar un fel de – care este pasul următor? Care este – dorrința‼
SUE: Ei bine, ce ne spui tu este …
LINDA: Așteaptă, așteaptă, așteaptă! Vorbește la microfon pentru ca oamenii să te poată auzi.
SUE: Ne spui prin ce vom trece în drumul spre ilumi-... noi înșine vom deveni un corp mai ușor. Corect?
ADAMUS: Da.
SUE: Deci …
ADAMUS: Posibil. Ei bine...
SUE: Posibil.
ADAMUS: Daaa.
SUE: Dar nu vom zbura și bâzâi. (râsete)
ADAMUS: Doar … vrei să o faci acum? Doar ca să termini cu asta? (mai multe chicoteli) Ai o scenă întreagă. Vom pune ceva muzică. Vom aduce ceva …
SUE: Nu, nu, nu. Nu vom face asta.
ADAMUS: Ei bine, ai putea.
SUE: TU ai putea.
ADAMUS: (chicotind) Nu merge cu acest channeler! (râsete)
SUE: Oh!
LINDA: Ohhhh! Ohhhh! Despre ce a fost asta? Ohhhh!
ADAMUS: Conflict interior. Încearcă să mă împingă afară!
LINDA: Ohhhh! Oww‼! Wowwww! (râsete pe măsură ce Adamus face gesturi amuzante și figuri ale feței ca și cum el și Cauldre se luptă)
ADAMUS: Pfffzzzzz! M-am întors! (mai multe râsete) Stau înăuntru. El va încerca să mă împingă în afară. Eh. Următorul. Mai departe.
Seriile. Cum ați denumi Seria?
LINDA: Mofo.
ADAMUS: Seria Mofo.
MARTY (Mofo): Să Trecem Mai Departe cu Această Serie de Rahat! (râsete și audiența aplaudă) Este destul de picantă?
ADAMUS: Îmi place asta.
MARTY: Are un mic șuierat, ha?!
ADAMUS: Îmi place asta. Daaa, asta este bine.
MARTY: Daaa.
ADAMUS: Dar trebuie să o scurtăm puțin. Dă-mi doar două sau trei cuvinte.
MARTY: Fă-o să fie terminată! (n.tr. aluzie cu notă sexuală)
ADAMUS: Fă-o să fie terminată. (râsete) Daaa, am putea atrage oameni nepotriviți cu asta.
MARTY: Adevărat. Foarte adevărat, daaa.
ADAMUS: Daaa, daaa.
MARTY: Nu vrem să mergem înapoi!
ADAMUS: Daaa. Ne-ar plăcea ca audiența noastră să aibe dinți, dacă înțelegi ce vreau să spun. (mai multe râsete)
LINDA: Ai terminat cu el?
ADAMUS: (chicotind) Da. Următorul. Orice alte idei înainte de a dezvălui? Da, cum ai numi-o?
ALAYA: Este un act greu de urmărit aici cu Fă-o să fie terminată!
ADAMUS: Daaa, daaa!
ALAYA: Seria Inițierii.
ADAMUS: Inițiere în ce?
ALAYA: Inițiere în mai mult din noi înșine.
ADAMUS: Daaa. De fapt, nu e rău și, de fapt, este bine, dar sunt multe inițieri care au loc în fiecare zi în afacerile new age. Ca realitate, chiar acum cineva este în mijlocul Oceanului Pacific și inițiază vreun portal care este plin doar de pești și nimic altceva. (râsete) Dar se gândește că deschide ceva. Dar ce-mi place despre asta este auto-inițierea, ceea ce ați gândi că o vor face mai mulți oameni, dar nu o fac.
LINDA: Oooh!
ADAMUS: Este mereu inițiere a altceva.
Această săracă planetă – dacă aș putea pentru un moment să ajung la tribuna mea – această săracă planetă cu toți acești lucrători ai luminii care aleargă peste tot și inițiază tot, de la copacii de nucă de cocos la pietrele de pe jos și lucruri similare. Lăsați-o în pace pe Gaia! Vă rog! Încetați cu inițierile. Știți, inițierile sunt ca și cum ți-ai face nevoile peste tot.
Și, știți, ei folosesc inițierea, inițierile, inițierile sacre și orice altceva, le folosesc ca distragere. Distragere imensă astfel încât să nu trebuiască să se auto-inițieze.
ALAYA: Auto-inițierea.
ADAMUS: Daaa. Deci, îmi cam place, dar ar trebui să o cuantificăm. Inițierea a nimic altceva, numai a ta. Nimic altceva. Dar, apoi, nimeni nu ar fi interesat, deoarece vor să meargă și să inițieze ceva. Da. Bun.
LINDA: Dar asta te face să te simți mare.
ADAMUS: Da, mai departe.
SHAUMBRA 1 (bărbat): Folosesc cuvântul tău, Kaiko. (îl pronunță "Ki-ko")
ADAMUS: Kaiko. (Adamus repetă pronunțarea greșită) Kaiko are un fel de conotație negativă. Este Kaiko. (pronunțat "Kay-ko")
SHAUMBRA 3: Kaiko.
ADAMUS: (chicotind) "Ki-ko" are asociată un fel de negativitate culturală. Este exact motivul de ce nu vreau să o denumesc Kaiho, pentru că cineva – atenție, Linda – l-ar transforma în seria 'altceva'-ho. (câteva chicoteli) Dar îmi place și m-am gândit la aceasta, de fapt, și, de fapt, m-am gândit la vreo două lucruri. Și dacă am putea pune tabla noastră de scris aici. (Linda merge la podium-ul său unde este un iPad) Nu, tabla de scris.
LINDA: Oh, lucrul mare și urât?
ADAMUS: Ce este aceea?
LINDA: Mica tablă de scris. Haide!
ADAMUS: Dar cum … cum ar trebui să … dulce mamă a lui Isus. Ea scrie pe … Ehh! Ohhh! Abia aștept să le povestesc Maeștrilor Ascensionați despre asta. Sunt în rai. Uitați-vă ce avem aici. Ce aparat. Ce instrument. Putem să-l arătăm?
LINDA: Afișează-i conținutul pe ecran.
JOHN (K): Nu este conectat.
ADAMUS: Du-l la John. (Linda aleargă spre spatele studioului cu tableta)
Deci, m-am gândit să o denumesc Seria Kaiko și îi voi da Lindei scrierea corectă pentru Kaiko imediat. Și am fost foarte, foarte aproape de a o denumi așa, deoarece în acest an  – și, în realitate, absolut pe calea corectă – acest an va fi despre pasiune. Nu pasiunile false. Nu vechiul 'încerc să sap și să scot ceva care vă mișcă puțin' un fel de pasiune. Ci vorbesc despre pasiunile înflăcărate, arzătoare, minunate, consumatoare, transformatoare, uluitoare. Acel lucru care a fost mereu la suprafață, dar nu i-ați permis să iasă, care depășește personalitatea, care trece dincolo de încercarea de a dezvolta personalitatea voastră... (audiența râde pe măsură ce cuvântul scris de Linda apare pe ecran "Idiot!"). Mă gândesc că vreau tabla mea de scris cu mâna, tabla mea de scris.
Despre primele cuvinte scrise pe acest nou aparat voiam să le povestesc Maeștrilor Ascensionați seara aceasta. Și știți ce ar spune? "Ei bine, ce tehnologie minunată; ce a fost scris pe aceasta?" (mai multe chicoteli) Să trecem în modul de ștergere.
Kaikho scris K-a-i-k-h-o. Am vorbit data trecută despre aceasta, cuvântul Kaikho, acea pasiune interioară, care se scrie fie cu k-o sau h-o. Dar haideți să inventăm un cuvânt. De ce nu? În realitate, cuvintele sunt unele dintre cele mai ușoare lucruri de creat. Doar inventați propriul vostru cuvânt, cu toate că își are rădăcinile în înțelesul de pasiune interioară adevărată.
Deci, m-am gândit să o denumesc Seria Kaikho, pentru că vom avea de-a face cu pasiunea. Acea pasiune, acel foc va ieși afară și va consuma personalitatea voastră cu grație și nu va construi o personalitate mai bună peste vechea personalitate. Va consuma cu grație, Paul, tot ceea ce știai că era Paul.
Și când spun consumă, nu distruge, și nu va... ei bine, era să spun că nu vă va omorî. Mă gândesc că nu o va face. (câteva chicoteli) Dar va consuma tot ce a fost Paul, inclusiv numele tău "Paul" pentru nu este cu adevărat numele tău. Va consuma într-un mod foarte frumos, grațios gândurile tale. Când am spus mai înainte: "Uitați-vă la cine vă gândiți că sunteți. Uitați-vă în oglindă." Sunteți o compoziție de ceva corp biologic și gânduri care nu sunt ale voastre cu adevărat, de la bun început. De asta a fost atât de dificil.
Cu cât ne apropiem mai mult de centru și cu cât trecem mai mult prin această pubertate spirituală, de fapt, este cu atât mai dificil, pentru că autenticul real este acolo. Este acolo, dar a fost zăvorât acolo. A fost închis la fel cum și Kaikho a fost. Adevăratul Eu Sunt a fost închis și au fost tot felul de haine puse împrejurul său și tot felul de activări și toate aceste alte lucruri. Nu sunt ale voastre.
Și se simte ca și cum ar fi dezbrăcat la început când Kaikho începe să-l consume. Se simte dezbrăcat deoarece va fi acea dorință de a reconstrui, dorința de a vă re-identifica. Și va fi o perioadă de timp, aproximativ 21 de zile de a vă simți atât de neconectat. Dar, față de vremurile din trecut în care a fost mizerabil, de fapt, va fi foarte eliberator, puțin înspăimântător, dar, în general, foarte eliberator. Probabil că se va întâmpla în acest an care urmează.
Douăzeci și una de zile de a simți că nu mai sunteți nimic, că a dispărut. Este istorie. Pe parcursul acelei perioade în care sufletul vostru va lua fiecare detaliu, fiecare gând, fiecare experiență și, așa cum vorbim despre aceasta în Keahak, va da deoparte detaliile deoarece sunt neînsemnate, va da deoparte emoțiile deoarece sunt false și le va distila în înțelepciune.
Și, apoi, în acest an următor vom învăța să permitem cu adevărat acelei înțelepciuni să iasă afară, deoarece nu iese acum. Este ca și cum ar fi altundeva. Este ca și cum ar fi îngropată, sunt foarte, foarte puține momente de a aduce înțelepciunea. Dar asta este ceea ce, de fapt, Sam a învățat cum să o facă. El a scurtcircuitat toate aceste alte lucruri. Merge direct la înțelepciune.
Și de asta, întâi de toate, totul pare să iasă bine pentru el până la punctul în care alți oameni devin geloși. Poate doar să facă lucrurile și nu este foarte deștept. Știți, dacă îl întreabă, știți voi, despre istoria lumii sau matematică sau orice altceva de felul acesta, el nu știe și nici nu-i pasă cu adevărat și nu trebuie să-i pese.
El se conectează la înțelepciune, acea înțelepciune interioară veritabilă.
Deci, m-am gândit să o denumesc Seria Kaikho foarte serios. Apoi am făcut multe respirații profunde și am spus: "Dar care este esența? Ce încercăm să facem cu adevărat aici?"
Și apoi m-a trăznit. Ești gata să scrii pagina următoare? (către Linda) M-a trăznit. Și asta este despre Kaikho și despre iubirea Sinelui și a permite și a elibera și tot ce facem despre a intra în corpul de lumină, aceasta este despre un cuvânt foarte important – carisma. Carisma. Și aș vrea să denumim aceasta Seria Charisma. Daaa. Dar o vom scrie cu un "k." Poți să scrii… nu, scrie-l ca pe primul, Linda, și, apoi, dedesupt scrie-l cu un "K" în loc de "C."
Kharisma 
Kharisma vine de la cuvântul grecesc "Kharis". Kharis înseamnă a da cu grație. A da cu grație. A da grațios.
Când ajungeți cu adevărat la aceasta … că veni vorba, este un fel de … în definiția englezească pentru carisma, adeseori vă gândiți la o persoană carismatică. Și o parte din aceasta este adevărată. Este ceva numit carisma. Majoritatea nu știu unde este. Majoritatea par să nu poată să o extragă. Nu o pot transforma într-o formulă chimică. Sunt sigur că după această după-amiază cineva va ieși cu pastile Kharisma făcute numai pentru Shaumbra. (câteva chicoteli și cineva spune "fără gluten") Daaa, daaa. De fapt, mă gândesc că o voi face eu. (Adamus chicotește)
Dar carisma, ce este? Ei bine, spuneți că este o persoană care are o anumită radianță, bănuiesc, o anumită personalitate. Persoanele din politică care au carismă, folosind definiția standard, pot atrage oameni. Cu toții ați întâlnit persoane carismatice. Sunteți în prezența lor și doar este ceva, ei bine, carismatic la ei.
Dar aici va fi puțin diferit. Nu este numai despre o personalitate strălucitoare, fericită. Kharisma este grația din interior. Kharisma este acel autentic tu natural, fără personalitate care nu este ceea ce ești, care va ieși la suprafață. Este adevăratul tu. Este Eu Sunt în expresie.
Acum, va fi o tendință de a pleca repede de aici și să spuneți: "Îmi voi dezvolta Kharisma mea. Voi intra în contact. Îmi voi act-..." – asta ar trebui să facem, sesiuni de activare pentru Kharisma – "Îmi voi activa carisma mea." Unde este apa aceea de aruncat, găleata de aruncat? Nu. Nu.
Kharisma. Este acolo. Este deja în interiorul vostru. Este deja în interior gata să apară. Este acel tu autentic, cel despre care continuați să vă întrebați. Continuați să spuneți: "Ei bine, sunt autentic?" Ei bine, nu. Mai exact, nu ați fost. Așa că retrăgeți-vă astfel încât autenticitatea voastră să apară, astfel încât adevăratul tu să apară.
Tu, frate John (M) – mă voi lua de tine dacă tot mi-ai dat un zâmbet mare – o dezvoltare a personalității atât de interesantă. Dar mă uit la tine, vreau să spun, mă uit la cine gândești că ești și trebuie să râd puțin, să zâmbesc. Aceasta nu te reprezintă pe tine. Și tu știi și te lupți cu asta – așa cum faceți voi toți, dar îl iau de exemplu pe Fratele John aici – și spui: "Dar trebuie să continui să lucrez asupra mea, să-mi dezvolt sinele meu, să-mi fac sinele mai bun și apoi mergând și căutându-mi sinele." Ei bine, mă face să vărs. Nu mai este nevoie. Nu mai ai nevoie să faci niciuna dintre acestea.
Nu ai nevoie să faci nimic John – ex-John, fostul John. Nu ai nevoie să faci nimic altceva decât să lași acea Kharisma să apară. Este deja acolo. Nu ai nevoie să o activezi. Nu trebuie să o uzi. Nu trebuie să-i faci nimic și asta va fi provocarea. Vei vrea să faci ceva. Vei spune, personalitatea ta va spune: "Ei bine, rahat, trebuie să fac ceva cu Kharisma mea. Am nevoie să o dezvolt. Trebuie să respir în ea." Nu, nimic altceva decât să o lași să apară. Deci, a permite a fost corect. Este Seria Permiterii, de asemenea, dar este unul dintre lucrurile pe care le faceți voi.
Kharisma este acea, ce ați numi, acea lumină din interiorul vostru. Dar nici măcar nu vreau să o numesc lumină. Kharisma este Eu Sunt în expresie și, odată ce ștergeți praful, curățați toate celelalte lucruri – corpul biologic ancestral și personalitatea care nu sunt ale voastre … nu pot să subliniez acestea destul. Identificarea voastră, personalitatea voastră nu sunt cu adevărat voi. Cu adevărat, au fost asamblate împreună cu multe cărămizi care au venit din ținuturi străine. Au fost asamblate împreună într-un fel întâmplător foarte interesant, bănuiesc că ați putea spune într-un fel artistic creativ, dar acum sunteți obosiți de aceasta și știu asta și știu că și voi știți asta. Noi toți știm asta. Ei bine, majoritatea dintre noi cunosc asta.
Kharisma este Sinele natural care apare. Lucrul interesant despre Kharisma: este deja acolo dacă doar o lăsați să apară. Nu veți putea să-i identificați atributele, nici toate celelalte lucruri.
Nu am transmis un mesaj psihic pentru ceva cafea cu cremă?
LINDA: Da, da, da! Am priceput!
ADAMUS: Da. Dar, între timp, am nevoie să scrii …
LINDA: Oh … (râsete)
ADAMUS: Nu, nu. Adu … daaa. Dragă Linda, ai putea atribui sarcina cuiva.
Deci Kharisma. Lucrul important despre Kharisma, și sunt puțin reticent chiar despre a menționa aceasta, deoarece va stabili unele așteptări și, apoi, vom uita despre Kharisma și, apoi, va trebui să facem o sesiune bătaie la fund Kharisma data viitoare. (câteva chicoteli)
Kharisma este …
SART: Vei arunca apă pe mochetă din nou?!
ADAMUS: (chicotind) Daaa.
Kharisma este adevăratul atractant. Adevăratul atractant. Sunt cărți care au fost scrise despre Legea Atracției. Interesant, merg în direcția corectă, dar tind să fie foarte mentale. Toți încep să se gândească la ceea ce vor – jzzz, jzzz, jzzz, jzzz – nu funcționează. Nu este prea eficientă. Și, apoi, toți ajung foarte deprimați și, apoi, se simt rău față de ei înșiși și, apoi, se identifică cu ei înșiși: "Nu sunt prea eficient la atragerea lucrurilor. Nimeni nu mă place și, din acest motiv, nu pot să atrag nimic." Nu. Doar nu sunteți prea veritabil față de asta. Doar sunteți foarte mentali despre asta.
Mental are puțin sau deloc Kaikho, foc, pasiune. Nu este autentic. De fiecare dată când gândiți un gând, în majoritate nu este, cu adevărat, al vostru. Nouăzeci și cinci la sută dintre acestea, când vă gândiți la ceva, nici măcar nu sunt ale voastre. Dar, totuși, pretindeți că sunt. Vă purtați ca și cum ar fi. Manifestați ca și cum ar fi. Deci, vom da jos toate acestea și vom ajunge la ceea ce este al vostru.
Kharisma voastră nu înseamnă că trebuie să ieșiți și să fiți un extrovertit. Nu înseamnă că veți merge pe stradă să dați mâna cu toată lumea, spunând glume la băcănie. Nu, veți părea niște idioți dacă faceți asta. (câteva chicoteli)
Kharisma este un atractant natural. Aceasta atrage energia în mod natural. Aceasta atrage oameni.
De fapt, este interesant pentru că Sam nu este prea vorbăreț. Nu spune multe cuvinte, deoarece nu are nevoie. Cuvintele pe care le spune sunt clare și vorbește din interiorul său. Astfel că el nu le rostește în barbă (bolborosind). Când Sam vorbește, sunt câteva cuvinte, dar ele sunt într-adevăr clare și toată lumea îl ascultă. Ei nu ascultă doar undele sonore care vin din gura lui. Ei îi simt Kharisma și o are din plin.
Acum, oamenii vor spune: ei bine, el este carismatic sau este atractiv deoarece este arătos fizic sau pentru că … este ceva cu el.  El are un zâmbet frumos sau ochi frumoși. Dar ei doar încearcă să găsească o explicație, pentru că nu știu cum să își explice, nu știu cum să vorbească despre această Kharisma. Așa că trebuie să se gândească la alte lucruri. El este carismatic pentru că îi dă voie propriului său sine să apară. Nu toate aceste alte gânduri și el nu s-a poluat cu o grămadă de lucruri care nu îi aparțin. În perioada sa de pubertate a corpului biologic, el a trecut și prin propria sa pubertate spirituală. El are tone de Kharisma. 
Kharisma – dacă ajungeți la definiția reală – este darul grației pe care cineva și-l oferă sie însuși mai întâi și este dăruit în mod natural celorlalți.
Kharisma este autenticul. Este Eu Sunt. Nu are nevoie de personalitate. Nu are nevoie să se identifice pe sine. Kharisma  nu are nevoie de planuri și programe și scopuri. Nu are nevoie. Oamenii au nevoie de scopuri doar pentru a se ține ocupați și pentru a se simți mai bine atunci când și-au atins un scop. Kharisma nu are nevoie de asta.
Kharisma sunteți voi. Și știu că acestea sunt cuvinte chiar acum în timp ce vă vorbesc, sunt doar cuvinte, dar am să vă rog acum să simțiți în acest mic – eh, este o porțiune de merabh, dar sunt ceva mai mult de zece, cincisprezece minute în care să vă simțiți Kharisma voastră.

Merabhul Kharisma 
Deci să pregătim muzica. Nu începeți până când vă spun eu.
Faceți o respirație foarte profundă și micșorați luminile, vă rog.
Ați căutat ceva de foarte mult timp, ceva ce știați că era acolo dar nu știați cum să ajungeți la aceasta. A fost acoperit de gânduri care nu erau cu adevărat ale voastre, purtate într-un corp care nu este al vostru.
Haideți să respirăm profund și vă invit să simțiți acest lucru numit Kharisma.
Acum, nu vă gândiți la asta, ci lăsați-o să apară. Nu ieșiți să o căutați, ci realizați că această Kharisma se află deja aici. Nu să o identificați nici măcar cu numele vostru. Nu este Kharisma lui Tammie. Nu este Kharisma lui John sau a lui Stephan. Este Kharisma ta.
Nu este o parte a construirea personalității. Nu este o parte din construirea personalității.
(începe muzica; o selecție din înregistrările PremiumBeat.com) 
Nu este o altă cărămidă din zid. Este ceea ce se afla în spatele zidului.
Nu ai nevoie să faci nimic cu ea. Nu ai nevoie să o  activezi.
(pauză) 
Nu o vei introduce în poveștile vieții tale.
(pauză ) 
Kharisma, grația din interior, darul grației, este acea parte autentică a ta; acea parte a ta care doar vroia să fie simțită.
Astfel, faceți o respirație foarte profundă și micșorați luminile – mulțumesc – și dați muzica mai tare.
(pauză) 
Starea naturală a lui Eu Sunt este Kharisma.
Curge în felul său, dragi prieteni. Nu poate fi controlată. Nu poate fi așezată în mici cutiuțe ordonate. Este expresivitate.
(pauză) 
Kharisma, în mod natural, nu se simte niciodată nesigură. Personalitatea – personalitatea voastră –  s-a simțit nesigură de multe ori. Kharisma nu este niciodată nesigură. Nu încearcă să protejeze un corp sau o identitate, deci, cum ar putea să nu fie în siguranță/
(pauză) 
Kharisma este ca o radianță. Nu se află în minte deloc. Dacă încercați să vă gândiți la Kharisma voastră, veți deveni un pic confuzi. Mintea nu o poate înțelege.
Și dacă managerul personalității voastre se străduiește să o priceapă, nu va reuși. Nu va face niciodată parte din personalitatea voastră, nicicând.
Aceasta într-un fel îl frustrează pe managerul personalității voastre, pentru că îi place să ia lucrurile și să le dirijeze, să devină parte din anturajul personalității.
Kharisma nu are aspecte și nici nu își va acorda vreodată permisiunea să aibe aspecte.
Kharisma nu ține cont de treburi spirituale, financiare, oricare dintre acestea.
Kharisma plutește, zburdă, se extinde, dansează.
(pauză) 
Nu suportă detaliile. Nu suportă trecutul. Nu suportă filosofia.
(pauză) 
Nu tolerează deloc lucrurile care nu sunt autentice.
(pauză) 
Nu poate fi zăvorâtă nici controlată sau forțată și nici rănită.
Cel mai bun și poate singurul său prieten este Kaikho. Kaikho trăiește chiar la ușa de lângă Kharisma.
Ei împărtășesc multe cântece împreună.
Ei se înțeleg unul pe celălat pentru că amândoi sunt de nedefinit, nestructurați și neinhibați.
Kharisma, Kaikho, pasiune.
Claritatea și grația.
(pauză) 
Această Kharisma este ceva ce nu puteți să meșteriți. Nu poate fi vreodată îmbunătățită. Astfel, vă cer să nu încercați măcar. Nu încercați să o îmbunătățiți, să o faceți mai mare, pentru că aceasta este doar o personalitate foarte lipsită de autenticitate jucându-și jocul ei de-a makyo.
Kharisma este inima inimilor. Este Sinele veritabil.
Astfel, vă rog să renunțați înainte de a vă trece vreodată prin minte să încercați să o dominați, să o organizați, să o prelucrați sau să o prostiți.
(pauză) 
Voi ați pus întrebarea pentru multă vreme – "Sunt  Eu adevărat? Sunt Eu autentic?" Nu.
Vă invit să respirați profund pentru o clipă. Încetați să vă străduiți să dirijați totul în interiorul vostru.
Încetați să vă mai străduiți să deviați apele naturale, energiile naturale și doar permiteți ca aceasta, Kharisma voastră, să strălucească prin, să iasă la suprafață dincolo de orice lucru cu care v-ați identificat până acum – orice gând, orice trăsătură de personalitate, orice eșec și orice reușită.
Permiteți Kharismei să se ridice la suprafață și să apară deasupra.
Voi începeți să realizați că a fost cu adevărat în zadar să încercați să vă dezvoltați această personalitate și apoi să o șlefuiți; apoi să încercați să o faceți să devină nemuritoare, trecând chiar de la o viață către alta, poate cu un alt corp. Dar ați încercat să o faceți cu o personalitate.
În timp ce vă simțiți Kharisma – propria voastră Kharisma – vă dați seama că a fost cu adevărat în zadar. Nu aveați nevoie.
Cât de multă energie ați investit – ați investit pentru a proteja, a modela, pentru a apăra ceva ce știți al naibii de bine că nu sunteți de fapt voi?  
(pauză) 
Și totuși această Kharisma, dacă o lăsați în pace – dacă nu încercați doar să o strecurați în personalitatea voastră actuală, dacă doar vă dați voie să fiți liberi -  veți începe să înțelegeți cine sunteți cu adevărat.
Kharisma este personalitatea eliberată, Eu Sunt cel liber.
Veți începe să realizați faptul că această Kharisma nu necesită muncă. Sunteți atât de obisnuiți să lucrați la orice și aceasta nu necesită muncă.
Aceasta nu necesită nici timp. Sunteți obisnuiți ca lucrurile să se desfășoare în timp. Voi chiar îmi spuneți: "Hai să terminăm odată cu asta". Ei bine. Este aici. Ale voastre sunt Kharisma, Kaikho. Kharisma, pasiunea – pasiunea lui Eu Sunt grația.
Acum o puteți lăsa să apară?
Puteți să permiteți ca aceasta să fie cine sunteți voi cu adevărat?
(pauză) 
Este o simțire, dragi prieteni. Nu este un gând, este o simtire. Este o cunoaștere.
(pauză) 
Este ca și cum ați lua un șervet curat și o soluție de curățat geamuri și ați curăța praful, vechile depuneri, astfel încât să puteți lăsa această Kharisma să strălucească.
Vă va purta spre locuri în care mintea, personalitatea voastră nu și-ar fi putut imagina. Așa că nici nu încercați. Nu încercați să o controlați sau să o manipulați.
Va atrage către voi lucruri pe care nici nu vi le-ați fi putut imagina înainte. Kharisma este adevăratul magnet. Ea este. Este un magnet. Am vorbit despre Legea Atracției și de ce eu nu sunt în mod special un mare fan al ei, pentru că este mentală. Nu implică Kaikho, pasiunea. Ea vine din minte și este limitată.
Dar aceasta, Kharisma voastră, este atractantul, este magnetul, magnetismul și aduce lucrurile către voi. Nu pentru că vă gândiți la ele, nu pentru că vă străduiți sau vă stresați pentru ele, nu pentru că vă concentrați mental pe ele. Le aduce atât de natural, cu atâta ușurință și grație, încât va fi un pic șocant la început. Va aduce persoane. Va aduce oportunități. Va aduce ființe angelice. Va aduce ființe ale Pământului – devași, zâne. Va aduce aceste lucruri în grație. Nu prin forță, ci în grație, în bunătate. Aduce energie, pentru că, în sfârșit, sunteți autentici. În sfârșit vă acordați vouă înșivă permisiunea de a fi liberi.
Respirați foarte profund, pentru că aceasta este Seria Kharisma, cu litera "K".
Respirați foarte profund și, încă o dată, doar simțiți această Kharisma. Simțiți cum este să o lăsați să curgă deschis, liber, prin corpul vostru.
(pauză) 
Eh. Văd pe câțiva dintre voi încercând să o controlați. Nu. Deschis, liber. Nu aplicați mental gânduri ca să o determinați să meargă să vă vindece anumite locuri din corpul vostru. Vedeți, deodată încercați din nou să o dirijați. Dați-vă la o parte din calea ei.
Lăsați Kharisma, grația sufletului, oh, permiteți-i să apară în gândurile voastre. Gândurile voastre sunt niște ticăloși vechi, dar lăsați Kharisma doar să curgă înăuntru. Oh, ei chiar sunt. Marinari vechi scorțoși, cam așa sunt ei. Rămași afară pe mare de prea mult timp.
Lăsați Kharisma, Kharisma voastră – aceasta nu este un fel de energie universală a unității; aceasta este a voastră – lăsați aceasta să vină în gândurile voastre, în mintea voastră.
Acum, dacă o puteți lăsa să vină în mintea voastră, o faceți foarte bine pentru că, vedeți, voi v-ați programat mintea să fie așa o fortăreață. Nu aveți de gând să lăsați să pătrundă toate aceste lucruri străine, deși, de fapt, o faceți.
Astfel vă invit să respirați profund și să simțiți cum este pentru câteva clipe – Kharisma voastră, autenticitatea voastră, venind în propriile gânduri. Seamănă cumva cu apa și uleiul, nu-i așa? (Adamus chicotește ușor)
Kharisma are un mod minunat de a elimina reziduurile, de a curăța țevile, și așa ar fi, dacă doar ați permite, fără să o forțați. Aceasta este despre a permite.
Simțiți cum este pentru o clipă, în timp ce Kharisma doar curge prin gândurile voastre.
(pauză) 
Aproape că pot să văd asta – ar face deliciul unei mari piese de treatru – gândurile voastre spunând "Salut, Eu sunt Gândurile. Tu trebuie să fii Kharisma. Bine ai venit. Locul acesta îmi aparține. Eu am creat acest loc. Ești binevenită aici atâta vreme cât o să faci ce iți spun eu, atât timp cât mă susții pe mine și mă faci să arăt mai bine. Da, deoarece tu ești doar Kharisma. Eu sunt personalitatea aici". Kharisma voastră – scuipă!  - scuipă pe podea. Ea nu va fi, nu poate fi controlată, manipulată sau să îi spună niște idioți ce să facă.
(pauză) 
Respirați profund dragi prieteni, o respirație foarte profundă în Kharisma.
Kharisma, corpul de lumină, toate aceste lucruri minunate – iubire – despre toate celelalte lucruri vom vorbi anul acesta. Și în centru este Kharisma.
Pentru clarificare 
Acum, doresc să subliniez un punct înainte să încheiem ziua. Sunteți obisnuiți cu înțelesul cuvântului charisma ca fiind ceva încântător, poate chiar un pic sexy. O caracteristică a personalității căreia pur și simplu nu-i poți rezista.
Aceasta depășește cu  mult acest sens. Aceasta este esența voastră. Din nou, mergeți către rădăcina cuvântului pe care Grecii l-au utilizat atunci când l-au inventat. Aceasta înseamnă darul grației. Ceea ce ei au vrut să spună prin aceasta a fost să îți dăruiești grație ție însuți - să îți dăruiești grație ție însuți – și apoi vei oferi grație celorlalți în mod natural. Nu este făcut cu intenția de a oferi grație celorlalți, nici cu intenția ca oamenii să fie atrași în mod natural către tine pentru că ești carismatic.
În orice caz, este un atractant natural foarte puternic. Atrage în mod natural energie și persoane și toate aceste alte lucruri. Aceasta doar le aduce la voi. Din acest motiv persoanele carismatice au câte ceva din această calitate. Oamenii vor să fie prin preajmă, energia vrea să fie în preajmă, fluturii vor să fie în apropierea oamenilor care sunt carismatici. Dar aceasta nu este ceva ce poate fi construit artificial. Aceasta înseamnă să aduci la suprafață ceva foarte real din interiorul tău.
Deci, la ce să vă așteptați? Ei bine, așa cum am mentionat, va urma o perioadă de aproximativ 21 de zile  - acum sau poate ceva mai târziu în decursul anului - în care veți avea senzația că ați ajuns la o frontieră, frontiera personalității voastre. Ați ajuns la un mare abis încă o dată. Dar acest abis nu va mai fi înspăimântător. Nu va mai fi dureros. Vă va speria într-o oarecare măsură, dar veți ajunge la acest nou punct care, mai mult decât oricând, vă dezvăluie decepția personalității; dezvăluie ceea ce nu este atât de adevărat și apoi vă dezvăluie de asemenea – vă dezvăluiți vouă înșivă – vă dezvăluiți cum ați încercat și v-ați străduit din greu să o faceți să devină reală și cum să o faceți corect și să vă perfectionați și cu toate acestea nu erau. Acesta nu erați voi de fapt. Apoi permiteți să fiți învăluiți de Kharisma.
Aceasta – voi spune că înlocuiește – dar aceasta consumă, aceasta învăluie ceea ce obișnuiați să denumiți personalitatea voastră, sinele vostru.
Nu veți fi capabili să o măsurați imediat cu adevărat. Este o simțire. Este o experiență. Nu veți trece prin cei cinci sau zece pași sau oricâți vor fi implicați în aceasta, la fel cum nu vom trece prin diferiții pași ai integrării la diferite nivele ale corpului de lumină. Sunt nivele diferite? Oarecum, dar nu are importanță.
Aceste nivele ale corpului de lumină sau ale Kharisma, am putea să le parcurgem și să le disecăm științific și să spunem că sunt 18 puncte sau atribute ale Kharisma, care de altfel și sunt, dar haideți doar să permitem. La fel și cu corpul de lumină. Am putea spune că sunt toate aceste nivele diferite pe care le putem măsura științific și vorbi despre ce face fiecare la diferite nivele, dar pentru ce? Aceasta nu ar face decât să vă distragă.    
Vă invit acum doar să respirăm profund și să permitem.
Un lucru amuzant este, este că voi deja ați ajuns acolo. Amuzant este că voi deja ați ajuns acolo. Așa cum Tobias spunea adesea, voi deja ați ascensionat; iar acum doar treceți prin cum a fost să ajungeți acolo. Astfel că vă rog să nu uitați că este deja împlinit. Este deja împlinit. Așa că încetați să vă mai străduiți atâta cu acestea.
Doar respirați profund și realizați că …
ADAMUS ȘI AUDIENȚA: Totul este bine în întreaga creație.
ADAMUS: Mulțumesc, dragi prieteni. Mulțumesc.







Traducere realizată de: 
Carmen Rivalet, Nicolae Bogdan Ioniță, Anca Apostol, Florin Mandiuc; 
revizuire: Loredana Ioniță și Mirela Ghenea.



sursa:

http://www.crimsoncircle.com/LibraryTextViewer.aspx?ContentID=641