De la dependenta la transformare

Sunteti dependenti de droguri? Nu? Ganditi-va mai bine. Fumati? Beti tarii? Bere? Cafea? Mancati prea mult? Judecati semenii?

         Oare tutunul, acoolul si cafeaua nu sunt droguri care creeaza dependenta? Si mancarea din fast-food-uri, asa numita junk-food? Bauturile dulci? Ciocolata?

(Nota: Ciocolata este un alcaloid care produce o molecula care se combina cu receptorii opiaceilor prezenti in organism, printr-un mecanism analog celui al heroinei. Produce placere, creeaza dependenta si nu este o intamplare ca atunci cand exista probleme sentimentale, multi incearca sa le compenseze, refugiindu-se in dulciuri…)
          Atunci, din acest punct de vedere, putem sa ne consideram cu totii, dintr-un anumit punct de vedere, dependenti de droguri, chiar daca, cu siguranta, nu ne face placere sa o recunoastem. Totusi, nu este acesta faptul care ma intereseaza, ci mai de graba mecanismul care a creat acesta dependenta.Ganditi-va un moment la prima data cand ati fumat o tigara sau cand ati baut un pahar de whisky: care a fost reactia voastra? De entuziasm? De placere? V-ati spus: “Wow, ce experienta senzationala. Este ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. De acum inainte voi continua sa beau si sa fumez cu o placere maxima.”
Asa a fost? Nu cred.  

Oricine la primul contact cu tutunul sau alcoolul are o reactie de dezgust. Corpul semnaleaza cu toata puterea “Otrava! Fereste-te!” 

          Si nu reusim sa intelegem ce gasesc ceilalti asa de placut. Cu toate astea, incepe sa intre in joc presiunea sociala, faptul ca toti fumeaza si beau, folosirea tutunului si a alcoolului devin un fel de ritual de trecere la varsta adulta, in fine… dupa un timp, senzatia nu mai este asa de dezgustatoare, corpul este extraordinar de elastic si dezvolta o serie de sisteme de aparare.
          Dar ceea ce este mai extraordinar, si asupra caruia va cer sa reflectati, este ca dupa acesta perioada de adaptare, ceea ce inainte era perceputa ca o otrava de care sa ne ferim devine ceva tolerabil si in final o nevoie de care nu ne putem lipsi. E inutil sa spunem ca, in ciuda acestor fapte, daunele fizice continua si cand, mai devreme sau mai tarziu ne gasim bolnavi de cancer la plamani sau ciroza hepatica, este prea tarziu pentru a face ceva.Aceste droguri sunt vibratii joase care sunt introduse in organism.Corpul fizic este tras in densitati mai joase si pierde legatura cu celelalte corpuri de vibratie mai inalta.Si astfel o dependenta duce la alta si tot asa pana cand devii sclavul viciilor si traiesti o viata in sclavie.Dependenta este o energie care inunda toate aspectele vietii apoi.Devii dependent de tigari, apoi de alcool, de cafea, de hrana moarta, de cola, de servici, de bani, de jocuri dde nororc,de sotie, de guma de mestecat, de sport, de rezultat, de casa, de masina...
         Toate aceste lucruri sunt foarte bine cunoscute si in ciuda beneficiilor care sunt percepute imediat dupa cateva zile de abstinenta este foarte usor sa cadem din nou in dependenta, dupa cum stie oricine a incercat sa se lase de fumat sau de cafea.
          Un mecanism analog actioneaza si in cazul alimentelor pe care in aparenta le putem cu greu defini ca fiind droguri, dar care sunt totusi daunatoare si creeaza dependenta.
          Suntem atat de obisnuiti sa bem inca din copilarie bauturi racoritoare dulci sau gazoase, de exemplu, incat le percepem ca fiind ceva absolut natural; si totusi, incercati sa beti doar apa cateva luni: dupa aceasta perioada, doar o gura de Cola va avea asupra voastra acelasi efect pe care l-ar avea o lingurita plina de zahar!
         Oricum, nu am facut toata acesta pledoarie pentru a initia o campanie impotriva fumatului si a alcoolului, ci pentru a descrie mecanismul care intra in joc si atunci cand este vorba de stari mentale.
Adeseori, vorbind de noi insine, ni se intampla sa ne descriem ca fiind demotivati, nedecisi, anxiosi, deprimati, colerici, nervosi, ca si cum aceste caracteristici ar face parte din noi insine. In acelasi fel, permitem gandirii negative, criticii, justificarii sa ne domine mintea.
        Acum, poate sa fie greu sa acceptam acest fapt, dar aceste stari mentale, care ni se par indisolubil legate de propria persoana, nu sunt deloc naturale, nu mai putin decat sunt intoxicatia cu tutun sau cu alcool.

Depresia sau lipsa deciziei nu sunt stari naturale, ci mecanisme de aparare pe care le-am dezvoltat pentru a raspunde si a controla intr-un anumit fel mediul. Critica nu este un comportament innascut, ci un model pe care l-am dezvoltat pentru a ne apara la randul nostru de critica celorlati. 

         Un copil nu este deprimat si indecis, unui copil nu ii lipseste motivarea, nu renunta la propriile obiective. Imaginati-va un copil care invata sa mearga si care dupa doua sau trei cazaturi isi spune: “Nu o sa reusesc niciodata, este inutil sa insist, mai bine stau la locul meu si continui sa merg de-a busilea!”
Ati vazut un astfel de copil? Va imaginati un copil caruia sa ii lipseasca increderea in sine? Un copil care sa dea vina pe ceilalti daca nu reuseste ceva? Sau un copil care sa critice?Daca omul ar mentine ritmul de invatare al unui copil viata pe Pamant ar fi o sarbatoare pentru noi toti. Sa ne aducem aminte, pentru ca am fost cu totii copii, cu capacitatea de a explora, de a incerca, de a accepta caderile si de a ne ridica, de a actiona fara a ne pune problema ca trebuie sa facem totul bine din prima incercare, sau ca trebuie sa evitam criticile, sau ca trebuie sa demonstram ceva…
         Dar iata ca intra in joc mecanismul diabolic pe care l-am vazut in legatura cu dependentele: descoperim gandirea negativa, lenea si lipsa motivatiei (ati vazut vreodata un copil lenes?) Si descoperim ca din cand in cand acestea pot fi sisteme comode pentru a fugi de o indatorire, de o responsabilitate, de o pedeapsa, de o munca.
        In fond, de ce sa actionam si sa riscam nereusita cand este mai comod sa stam linistiti in carapacea noastra? De ce sa riscam sa descoperim noi cai cand este mai comod sa le urmam pe ale celorlati si sa criticam ceea ce a fost facut?  

Astfel de ganduri sunt otrava pura pentru minte si pentru dezvoltarea personala dar, ca si in cazul drogurilor, dupa putin, creierul se obisnuieste si termina prin a deveni dependent. 

       Nu numai, dar “renuntarea din start” devine parte din noi insine, devine ceva care ne defineste ca persoane. Acelasi lucru este valabil pentru orice alt gand care are drept unic scop evitarea confruntarilor, cresterea si constientizarea.
       Nu pot face aici un tratat de psihologie, dar de fiecare data cand aveti un sentiment negativ, un dubiu care va paralizeaza, o frica care va impiedica sa actionati, amintiti-va ca este ceva care ati INVATAT, nu este ceva NATURAL, nu este ceva care face parte din voi.
        Este o otrava cu care mintea vostra s-a obisnuit si de care nu mai reuseste sa scape. Chiar daca nu exista solutii simple, asa cum nu exista nici pentru a scapa de droguri, simplu fapt de a constientiza faptul ca este vorba de sentimente “parazite” si nu de ceva care face parte din noi, poate fi un prim pas catre anularea acestor sentimente.
        Este posibil sa fim atat de obisnuiti cu o viata mizerabila, incat ne este dificil sa ne imaginam una diferita. Dar orice copil de 2 ani ne demonstreaza ca este posibil si un alt mod de viata.
De ce sa nu incercam?
        In final voi vorbi putin despre PUTERE.Societatea aceasta bolnava in care traim si la care cei mai multi fac eforturi considerabile sa se adapteze a denaturat in timp si intelesul cuvintelor.Acum un om puternic este considerat un om instarit, un demnitar, un om plin de muschi, etc.Puterea omului nu a stat niciodata in personalitatea lui, in aspecte exterioare lui ci in interiorul lui.Puterea se refera la controlul interior, la capacitatea omului de a ramane in pace, armonie, iubire, echilibru, detasat de vicii, de acumularea de material.In fapt cu cat omul aduna mai multe in jurul lui cu atat este mai slab.El incearca sa compenseze lipsa lui de putere, de incredere in sine, de valoare prin acumularea de capital exterior...asa ajunge sa creada ca este functia lui, masina lui, vila lui, femeia lui, copiii lui, etc.Cei mai puternici oameni pe care noi ii cunoastem acum nu au fost imparatii, regii, presedintii, faraonii, guvernantii, etc...Cei mai puternici au fost inteleptii : Iisus, Buddha, Krisna, Osho, Aivanhov, etc.Ei nu au avut bodyguarzi sau armate in jurul lor si au atins inimile la miliarde de oameni.Iubirea lor a trasformat constiinte.Puterea unui sef consta in capacitatea lui de a-si ridica subordonatii la valoarea lui in armonie si pace.Aceasta sa fie marea lor bucurie, cand un subordonat il inlocuieste, il depaseste in cunoastere si virtute, la fel cum se bucurau maestrii artelor martiale atunci cand elevii ii depaseau. Puterea este inca inteleasa gresit, ca pe ceva sau cineva impotriva a altceva sau a altcuiva. 

Omul puternic este cel care rezista viciilor, gandurilor negative, atacurilor exterioare...El ramane in pace cu tot Universul, in armonie, in iubire fata de toti si toate, in bucurie si are in fiecare zi pofta de viata.El transforma totul in jurul lui, ridica totul.Omul acesta sfinteste locul si pe cei cu care intra in legatura.