Dante Gabriel Rossetti, artist si poet faimos al secolului al XIX-lea, a fost abordat la un moment dat de un om mai în vârstã. Acesta avea la el câteva schite si desene pe care l-a rugat pe Rosetti sã le priveascã si sã îi spunã dacã au vreo valoare, sau dacã mãcar anuntau un potential talent.
Rosetti le-a privit cu atenþie si si-a dat seama imediat cã erau fãrã valoare, fãrã nici un semn al vreunui talent artistic. Dar Rosetti era un om bun, si i-a spus bãtrânului, cât mai blând cu putinþã, cã picturile aveau o valoare redusã. I-a pãrut rãu, dar nu îl putea minti pe acel om. Bãtrânul a fost dezamãgit, dar a pãrut sã se astepte la concluziile lui Rosetti.
si-a cerut scuze cã i-a rãpit din timp si l-a rugat sã mai priveascã niste desene, de aceastã datã, ale unui tânãr student. Rosetti s-a uitat la al doilea set de desene si imediat a fost entuziasmat de talentul pe care-l ascundeau. Acestea sunt bune, a exclamat. Tânãrul are talent. Ar trebui ajutat si încurajat în cariera sa artisticã. Va avea un viitor strãlucit dacã va munci din greu si nu va renunþa.
Rosetti a observat cum bãtrânul a fost profund miscat de aceste cuvinte.
- Cine e tânãrul artist? a întrebat. Fiul tãu?
- Nu, a spus cu tristete bãtrânul. Sunt eu, cel de-acum 40 de ani. Dacã as fi auzit atunci cuvintele tale… Pentru cã, vezi tu, am fost descurajat si am renuntat prea devreme.
- Nu, a spus cu tristete bãtrânul. Sunt eu, cel de-acum 40 de ani. Dacã as fi auzit atunci cuvintele tale… Pentru cã, vezi tu, am fost descurajat si am renuntat prea devreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu