Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte. De aceea, aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis:
-Doamna, dal sunt puse invels…
Intr-adevar, erau puse gresit…
Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand cizmulitele au fost iar incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta asa cum trebuia. Insa atunci baietelul a zis:
-Cizmulitele astea nu sunt ale mele !!!
In loc sa tipe la el “De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sã
il descalte.
Cand s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus:
-Sunt cizmulitele flatelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi.
Acum ea nu mai stia ce sa faca… Sa planga sau sa rada? A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele.
Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat:
-Si acum, unde iti sunt manusile? Trebuie sa ti le pun in maini ca sa poti pleca afara!
-Le-am bagat in..... cizmulite ca sa nu le pield…
(Cati parinti au ajuns la acest nivel de iubire pentru copiii lor?Dincolo de toata teoria despre educatie, practica iti da masura calitatii iubirii, iubirea fiind singura educatie de care are nevoie un copil.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu