1 octombrie 2012
Ne apropiem si mai mult de asteptata zi de 21 decembrie 2012. Data la care ar trebui insa sa ne gandim cu adevarat este 22 decembrie, pentru ca viata, Pamantul, universul vor contuinua sa existe. Intrebarea este incotro vrem sa sa indrepte si ce vrem noi sa facem. Este mai important decat oricand sa ne concentram acum asupra calatoriei noastre de zi cu zi, deoarece cu fiecare pas, cu fiecare alegere, cu fiecare lectie si fiecare experienta, ne schimbam dinamica intregii noastre cai spre inaltare. Si luna octombrie ne aduce o energie importanta, care sa ne incurajeze sa incepem sa actionam in conformitate cu cele invatate. De fapt, cuvintele cheie ale acestei luni sunt „recuperare” si „reorientare”.
In octombrie sunt cateva evenimente majore, care ne dau ocazia de a ne recupera si reorienta energia. Primul dintre ele il constituie tranzitul lui Saturn din Balanta, unde s-a aflat incepand cu octombrie 2009, in Scorpion. Astfel, se inchide circuitul inceput la ultima trecere a lui Saturn din Balanta in Scorpion, in decembrie 1982. Ce decizii sau alegeri, ocazii sau evenimente s-au intamplat atunci si se repeta acum? Saturn in Balanta ne-a aratat la cat de multe dintre realitatile noastre individuale si colective li s-a permis sa iasa din echilibru. In urmatorii trei ani putem patrunde in interior, pentru a descoperi in ce loc ne putem reface launtric, astfel incat sa-i putem face fata lumii, dintr-un spatiu mai echilibrat si mai puternic. Invatam, de la ceea ce se intampla in lume, ca puterea exterioara este o iluzie, daca nu are o Sursa interioara. Il mai avem si pe Mercur, care intra in umbra pe 18 octombrie, pregatindu-se sa devina retrograd in noiembrie. Si mai avem parte si de efectele in desfasurare ale cuadraturii Uranus/Pluton, care zguduie tot ceea ce nu este aliniat sau in integritate cu scopul nostru superior, chiar daca nu vrem sa il vedem cu adevarat. Toate ranile, nesigurantele, nealinierile, conexiunile gresite si fricile noastre apar pentru a fi eliberate. Alegeti sa le dati drumul, pentru ca ele reprezinta o imensa scurgere de energie, care are impact asupra nivelului energiei voastre si asupra modului in care procesati noile descarcari de energie.
Fie ca s-a intamplat in urma cu doua minute sau cu douazeci de ani, fiecare situatie traumatica pastreaza o parte din energia si Lumina noastra si noi, neintentionat si inconstient, sustinem energetic toate aceste conexiuni. In aceasta situatie, ne simtim energia imprastiata si dezechilibrata, deoarece nu ne putem concentra asupra calatoriei din prezent, atunci cand avem atat de multa energie prinsa in evenimente de mult trecute. Noile descarcari de energie sufera si ele pierderi din cauza acestor traume din trecut si acest lucru va impiedica sa traiti o schimbare a frecventei energetice, deoarece nu puteti integra complet noile frecvente, acestea avand pierderi asociate partilor voastre energetice imprastiate. Atunci cand ne revendicam energia, aducem inapoi acele bucati de Lumina si energie, care au sustinut realitatile pe care nu mai dorim sa le traim. Atunci cand decidem ca suntem gata sa alegem altceva, noi reorientam aceasta energie.
Reorientarea energiei inseamna, pur si simplu, sa o folosim in contextul unui scop diferit de cel avut pana acum. Daca scopul nostru initial fusese acela de a vindeca, atunci noul scop este acela de a pune vindecarea in actiune. Este usor sa ramanem blocati in ciclurile de vindecare, repetand permanent vindecarea, fara sa trecem mai departe. Am invatat, am curatat, am vindecat si am eliberat atat de mult, iar acum a venit vremea sa reorientam aceasta energie si sa incepem sa ne gandim la vietile noastre de dupa vindecare. Este momentul sa ne stabilim intentii puternice, pentru ca avem tot ce ne trebuie ca ele sa se materializeze. Singurul lucru care ne poate limita este sa nu avem toata energia disponibila pentru a ne sustine intentia, din cauza energiei care se pierde prin traumele noastre trecute. Odata ce le lamurim, suntem liberi sa mergem mai departe.
Calea calitatii noastre de maestru are nevoie de intreaga noastra energie asa ca, pe masura ce inaintam in luna octombrie, fiti atenti la orice domenii in care aveti pierderi de energie, prin regret, judecata, frica, lipsa de iubire de sine, furie sau critica. Amintiti-va ca pierdeti energie in fiecare dintre aceste spatii si revendicati-va energia astfel incat sa o puteti folosi, dobandind putere deplina in momentul prezent. Pe masura ce va veti recupera energia, amintiti-va sa o si reorientati, stabilindu-i o noua intentie – una care sa le dea putere viselor voastre, care sa sprijine dorinta sufletului pentru binele vostru cel mai inalt, pentru cea mai mareata exprimare energetica si pentru viata in bucurie, in raiul vostru de pe Pamant.
Copyright (c) 2012 by Jennifer Hoffman.
|
miercuri, octombrie 10, 2012
Energiile lunii octombrie - Un mesaj de la Jennifer Hoffman
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu