vineri, ianuarie 18, 2013

Energiile lunii ianuarie, de Jennifer Hoffman


ii multumim Alexandrei

Un An Nou fericit! Cred ca urmeaza un an minunat si ca vom vedea, in sfarsit, rezultatele muncii noastre de zeci de ani. Nu asteptati insa prea multe schimbari in luna ianuarie, intrucat in luna aceasta asezam temelia pentru ceea ce va urma. Este un timp al intentiei, al echilibrului, analizei, alinierii si integrarii. Acum ne stabilim frontierele drumului, iar actiunea si miscarea vor veni mai tarziu. Chiar daca am vrea sa luam startul imediat, de indata ce credem ca rotile se pun in miscare, sa ne indepartam de tot ceea ce ne-a limitat, asta ar fi ca si cum am pleca in excursie, fara sa stim incotro vrem sa ne indreptam sau cum anume vom ajunge acolo si daca avem destul combustibil in rezervor, chiar si numai pentru a pune masina in miscare.
Energiile lunii ianuarie vor fi resimtite ca fiind relativ linistite, dupa activitatea din ultimele trei luni. Cu cuadratura Uranus/Pluto, eclipsa din noiembrie si activitatea din decembrie, avem nevoie de ceva timp pentru a ne regrupa – si asta se intampla in luna ianuarie. In loc sa simtim ca nu se intampla nimic, este mai degraba ca si cum am privi cum plutesc ratustele pe apa. La prima vedere e ca si cum ar pluti, pur si simplu, pe suprafata apei; sub apa insa, piciorusele lor pedaleaza frenetic. Suprafata poate parea calma acum dar, dedesubtul ei se intampla o multime de lucruri pentru noi toti.
A venit vremea sa luam in serios ceea ce vrem sa facem, incepand cu a identifica unde suntem prezenti in viata noastra. Ce ne preocupa - unde am fost sau incotro ne indreptam? In ce directie curge energia noastra spre trecut sau in momentul prezent? Cum ne miscam energia prin intentie sau prin confundarea dorintelor cu realitatea? Intentia inseamna directionarea constienta, orientata si puternica, a atentiei, asupra a ceea ce vrem sa materializam in viata. Atunci cand confundam dorintele cu realitatea, speram ca lucrurile se vor termina cu bine, dar simtim ca nu le putem controla, ca suntem neputinciosi si lipsiti de echilibru. Suntem fiinte divine puternice, a caror experienta umana este o oglinda a capacitatii noastre de a ne cunoaste ca maestri ai energiei. Putem misca energia, dar trebuie sa ne stabilim intentia, pentru ca ea sa se miste in directia pe care o dorim. Si trebuie sa tinem cont de bugetul nostru energetic.
Avem cu totii un anumit buget energetic, care determina cat de multa energie avem pentru a ne crea realitatea. Cantitatea de energie pe care o putem folosi, chiar daca resursele ei sunt nelimitate, depinde de prezenta noastra si de obiectul atentiei noastre. Orice ar fi fie ca e vorba despre problemele acestei saptamani, de angajamentele pentru saptamana viitoare, de regretele legate de trecut sau de fricile legate de viitor toate reprezinta locul in care suntem prezenti si directia in care se indreapta energia noastra. Si atunci cand energia noastra se indreapta in multe directii diferite, fara concentrare sau intentie, bugetul nostru energetic se epuizeaza rapid.
Avem tendinta de a cheltui o multime de energie cu problemele noastre si foarte putina pentru solutionarea lor. Facem o multime de lucruri in acelasi timp (se eu ma fac vinovata de asa ceva) si foarte rar ne concentram sa facem doar cate un lucru odata, chiar si atunci cand sunt lucruri pe care ne place sa le facem. Intentia este raspunsul, deoarece ea creaza o focalizare a energiei noastre, asemenea unui laser indreptat spre o tinta. Atunci cand ne stabilim intentii puternice, pentru ceea ce dorim – lucruri ca bucurie, pace, abundenta, iubire – bugetul nostru energetic creste pentru a crea aceste lucruri in viata noastra, deoarece intr-acolo se concentreaza atentia noastra, in acel spatiu suntem prezenti. Dar, daca ne concentram asupra grijilor, fricii, indoielii si limitarii, bugetul nostru energetic scade, deoarece nu suntem prezenti in clipa de fata, suntem ingrijorati in legatura cu trecutul. Energia lucreaza cu forta in prezent, trecutul nu are energie. 
Nu conteaza ce s-a intamplat luna sau anul trecut, acum este momentul cu care trebuie sa lucram si orice schimbare incepe cu momentul prezent. Folositi aceasta luna pentru a va stabili intentiile, pentru a va stabili frontierele in limitele carora vreti sa se miste energia voastra, eliberati-va de grijile trecutului (nu puteti fi ingrijorati in legatura cu nimic din prezent, pentru ca nu s-a intamplat inca) si scapati de indoiala si frica ce va limiteaza bugetul energetic. Inchipuiti-va bugetul energetic crescand pana la starea sa adevarata – adica, fara limite. Aveti toata energia necesara pentru a rezolva orice problema, pentru a va transforma orice aspect al vietii, pentru a fi cat de puternici intentionati sa fiti; daca va traiti viata din prezent, amintindu-va ca energia curge intotdeauna spre voi si de la voi.
Cum veti folosi energia pe care o primiti si la ce anume ii dati forta, cu energia voastra? Pe masura ce treceti de la o clipa la alta, fiti atenti unde anume sunteti prezenti – la ce va ganditi? Acolo sunteti prezenti. Folositi-va energia si nu gandurile pline de ingrijorare, pentru a va transforma viata si a evolua spre iubire, pace, bucurie, belsug si realitatea miraculoasa pe vreti sa v-o creati. Sa aveti o luna minunata!
Copyright (c)2013 by Jennifer Hoffman. All rights reserved.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu