Fila 164 :Fiecare dintre noi suntem profesori sau oglinzi...

        De ce criticaţi? Nu realizaţi că ce nu vă place să vedeţi în alţii este ceea ce nu vă place să vedeţi în voi? Vă uitaţi la propria reflecţie. Puteţi spune: "Dar de ce este aşa? Eu nu sunt ca ceilalţi", dar adesea voi nu puteţi vedea aceast lucru deoarece este ascuns.

      Fiecare în viaţa personală este un învăţător sau o oglindă, chiar acei pe care voi îi numiţi "duşmani". Aceste persoane pot fi prieteni foarte buni în lumea spiritului. Ei au venit să vă ajute să învăţaţi.

Adesea sunteţi ofensat de spusele lor, dar ei doar vă arată sau vă învaţă lucruri pe care aveţi nevoie să le cunoaşteţi. Dacă voi nu înţelegeţi lucrul acesta şi nu învăţaţi ce este necesar, sufletul nu va evolua spiritual. El va stagna în zona confortului, un loc minunat pentru alţii, dar nu un loc pentru dezvoltarea spirituală.

Am fost întrebat alaltăieri, de ce scriu aceleaşi lucruri. Am spus că scriu aceleaşi lucruri, dar într-o manieră diferită. Deoarece, dacă mintea este expusă informaţiei mai intens, atunci ea şi programarea au posibilitatea să se schimbe odată ce primeşte mesajul. Data viitoare când cineva vă jigneşte, făcând comentarii care nu vă plac, se creează o situaţie pe care voi o evitaţi fugind. Întrebaţi-vă: ”De ce reacţionez? Ce trebuie să învăţ din aceasta? Câtă risipă de energie are loc prin reacţie şi prin evitarea situaţiei.

Odată ce vă uitaţi la situaţie şi o confruntaţi, ea nu va mai exista. Da, poate noi vă vom testa de câteva ori, doar să vedem dacă aţi învăţat lecţia sau v-aţi uitat cu adevărat în oglinda personală şi dacă mesajul care v-a fost furnizat a fost folositor. În cele din urmă, nu vor mai fi teste. Reacţia este frica şi este negativă.

Dacă nu reacţionaţi, energia va putea fi folosită într-un scop mai înalt. 

   Maestrul Maitreya - mesaj de Sus

Fila 163 : POVESTIRI ZEN

Povestiri zen

Gustul clipei Un călător întîlni un tigru. Fugi, urmărit de tigru, pînă ajunse la o prăpastie. Se agăţă de corzile unei viţe sălbatice şi-şi dădu drumul în prăpastie. Tigrul îl aştepta sus. Omul privi în jos şi văzu că în fundul prăpastiei îl pîndea alt tigru. Şi doi şoareci începură să roadă corzile viţei ... Atunci, omul văzu, crescută într-o crăpătură a stîncii, o fragă. Ţinîndu-se de corzi, se întinse şi o culese. O băgă în gură, incet. Ce gust minunat avea ! *** O ceaşcă cu ceai Nan-in, un maestru din epoca Meiji (1868-1912), a fost vizitat de un profesor universitar, care dorea să cunoască ce înseamnă filozofia Zen. Nan-in îl servi cu ceai. A umplut ceaşca oaspetelui, dar a continuat să toarne. Profesorul îl privi mirat şi-i spuse: - Ceaşca s-a umplut, nu mai încape nimic ! - Tu, ca şi această ceaşcă, eşti plin de părerile tale, de prejudecăţi. Cum să-ţi explic ce înseamnă Zen, dacă nu are unde să intre ? Goleşte-ţi întîi ceaşca ... *** Cel ce dăruieşte trebuie să fie recunoscător Pe cînd Seisetsu era maestru în Kamakura, a avut nevoie, la un moment dat, de o clădire mai mare, iar Umezu Seibei, un negustor din Edo, hotărî să-i dăruiască invăţatului cinci sute de ryo, pentru cladirea noii şcoli. Îi duse maestrului, care-i spuse: - Bine. Primesc. Umezu îi dîdu lui Seisetsu sacul cu aur, dar reacţia maestrului nu-i plăcuse. Cu trei ryo se putea trăi un an, iar acolo erau cinci sute ! - Sunt cinci sute de ryo, remarcă Umezu. - Mi-ai mai spus, răspunse Seisetsu. - Sunt o grămadă de bani, chiar dacă sunt un om bogat ... - Vrei să-ti mulţumesc ? - Aşa s-ar cuveni ... - De ce ? spuse Seisetsu. Cel ce dăruieşte ar trebui să fie recunoscător ! *** Povestea ceaiului Imaginaţi-vă o potecă îndepărtată care duce la locuinţa unui înţelept. Iată pavilionul ceaiului. Arhictectura sa este simplă, este construit din lemn si din bambus. Nu este vorba de un lucru care să se împotrivească timpului, să-l sfideze printr-o eternitate derizorie de piatră. Încăperea în care intrăm are o suprafaţă modestă: aproximatv nouă metri pătraţi (două rogojini şi jumătate); trei-patru prieteni pot sta aici în voie. O pictură zen şi un buchet de flori de cîmp înveselesc atmosfera. În vatră ard cărbuni de lemn, ceainicul rotund e din metal şi poartă patina timpului; şi mai poţi vedea recipientul de apă, lingura din bambus, o pînză albă imaculată, cutiile de ceai şi bolurile tradiţionale obişnuite. Maestrul ceaiului execută gesturile rituale cu eficacitate, lentoare, atenţie şi dragoste. Conversaţia curge domoală; se vorbeşte despre poezie, despre istorie sau despre arhictectură. Încetişor, zgomotul uşor al vocilor se stinge. Contemplăm în tăcere bolurile familiare, o floare de cîmp... În depărtare se aude trilul unei păsări. Timpul s-a oprit. Armonie, seninătate. De-a lungul secolelor, ritualul s-a complicat, au fost fixate sute de reguli referitoare la aranjarea florilor, modul de a turna ceaiul, etc., dar Rikyu, cel mai celebru dintre maeştrii ceaiului, amintea: Ceaiul este doar atît: Fierbi apa. Infuzezi ceaiul, Şi îl bei… Asta este tot ce trebuie să ştii. *** Călătoria - Povestire de origine tibetană Doi călugări plecaseră în călătorie. De trei zile nu întîlniseră decît o femeie bătrînă în pragul colibei sale. Ea le-a oferit puţin orez prăjit, amestecat cu ceai si unt rînced. Aceasta tsampa modesta le fusese oferită cu o zi înainte. Acum le era foame şi frig. Deodată, a început să plouă. Cel mai tînăr dintre călugări se proteja cum putea mai bine cu o parte a veşmîntului său lung. Cel mai în vîrstă mergea mai departe în tăcere. La căderea nopţii, la orizont nu se vedea nici un adăpost, nici templu, nici sihăstrie, nici cea mai umilă colibă. Poteca pe care mergeau se pierdea departe în munţi. Tînărul novice nu mai rezistă. El nu cunoştea ţinta acelei călătorii interminabile. „Templul zen nu poate să fie departe, îşi zicea el. Mi se pare că ne apropiem de Kamakura. Dar oare aceasta este destinaţia noastră?” Încălcînd cerinţa strictă de a păstra tăcerea, a îndrăznit să-l întrebe pe călugărul în vîrstă, care mergea cu un pas egal: - Maestre, unde mergem? - Am ajuns, a răspuns maestrul. - Vrei să spui că popasul e aproape? a insistat tînărul călugăr. - Aici, acum. Am ajuns. Novicele, înspăimîntat, s-a uitat la poteca plină de pietre care se pierdea în ceaţă. În depărtare, piscurile munţilor dispăreau deja în noapte. Îi era frică, frig şi foame. Şi, brusc, într-o străfulgerare, a înţeles. Şi-a amintit de cuvintele care îi fuseseră repetate deseori la mînăstire: „Zenul este un drum care duce… În fiecare pas făcut pe acest drum se află eternitatea. În prezent se cuibăresc viaţa, oaza, infinitul.” Trăiesc prezentul, trecutul a zburat, viitorul este un vis; doar prezentul este.

Fila 162 : Ce este Dumnezeu?!...

"Într-o zi frumoasă de primăvară, învăţătorul le-a spus micuţilor săi elevi:
– Am văzut ieri ceva interesant, şi mă întreb dacă aţi văzut şi voi acelaşi lucru. Dacă ştiţi despre ce este vorba, nu le spuneţi celorlalţi. Am ieşit afară şi am văzut ceva crescând din pământ la circa douăzeci şi cinci de centimetri. În vârf avea o sferă pufoasă. Dacă suflai în ea, creai în jur o întreagă galaxie de stele, care zburau pretutindeni. Ce a fost acest lucru, înainte de a se transforma într-o sferă pufoasă, alcătuită din steluţe?
Un copil i-a răspuns:
– A fost o floare galbenă, ca un fel de floarea soarelui, dar mai mică.
– Şi cum a fost înainte de a deveni o floare galbenă?
O altă fetiţă a spus:
– A fost ca o umbreluţă verde, pe jumătate închisă, având în mijloc ceva galben.
– Bravo! Şi cum a fost înainte de a se transforma într-o umbreluţă?
Un alt copil a răspuns:
– A fost ca un fel de rozetă care ieşea din pământ, alcătuită din frunze verzi.
– Perfect! Aşadar, ştie toată lumea despre ce este vorba?
– Despre păpădie, a tunat la unison clasa.
– Şi aţi cules vreodată păpădii?
Cei mai mulţi au răspuns că da, dar învăţătorul le-a spus:
– Nu, nimeni nu poate culege o păpădie. Acest lucru este imposibil. O păpădie este alcătuită din toate aceste lucruri pe care le-aţi menţionat şi chiar mai multe. De aceea, atunci când o culegi, nu culegi practic decât un fragment din tot acest proces. Nu poţi culege o păpădie, căci o păpădie nu este un lucru. Ea este un proces şi o realizare. De altfel, orice există în univers este un proces şi o realizare, chiar şi voi.

      Nu poţi culege nici chiar o păpădie în totalitatea ei, căci totalitatea este uriaşă. Cum l-aţi putea prinde atunci pe Dumnezeu? Nu poţi culege nici măcar o floricică. Dumnezeu este întregul demers. Tot ceea ce există în momentul prezent este Dumnezeu. Tot ce a existat vreodată este Dumnezeu şi tot ce va exista vreodată este Dumnezeu. Dumnezeu nu este un obiect, ci un proces. Este atât de infinit şi de vast, încât nimeni nu îl poate vedea vreodată. Este imposibil. Tot ce poţi face este să te scufunzi în acest ocean al divinităţii. În acel moment, uşa ţi se va deschide instantaneu. Nu va mai trebui să aştepţi."

Fila 161 : Viata traita pe un nivel mai inalt

     "Problema stă în felul următor: eu stau sub un copac şi tu stai în copac. Tu spui că vezi un automobil pe drum, dar eu nu-l văd. Eu spun că nu este nici o maşină pe drum; drumul este liber. În ceea ce mă priveşte, drumul este liber.
      Pentru mine, vehiculul este în viitor. Tu stai în copac, pentru tine, autovehiculul este prezent. Tu spui: "Acela este un autovehicul", iar eu spun: "În această clipă nu este nici un autovehicul. Poate va fi unul în viitor." Dar pentru tine, el este în prezent; tu vezi autovehiculul.
      După un timp încep şi eu să-1 văd. Viitorul s-a transformat în prezent pentru mine. Apoi trece pe drum, iar apoi iar nu-l mai văd. Pentru mine el este în trecut. Dar, din vârful copacului, tu îmi spui că încă îl vezi. Pentru tine, el este prezent.
     Pentru mine, autovehiculul era în viitor, iar apoi a ajuns în prezent şi apoi a dispărut în trecut. Pentru tine, autovehiculul s-a deplasat într-un prezent continuu. Tu doar te afli la un nivel mai înalt decât mine, asta este tot."

O s h o

Fila 160 : Spiritualitate si/sau bogatie?...

        O parte dintre credintele limitative legate de bani reflecta ingrijoararea ca pentru a putea avea o viata spirituala, bogatia materiala trebuie exclusa. 

       Poate ca multi ati citit cartea lui Paulo Coelho, Alchimistul. Un tanar cioban viseaza ca va descoperi la Piramide o comoara, si pleaca sa o descopere - iar calatoria se dovedeste a fi una de descoperire spirituala. Intr-un interviu preluat de Revista Misterelor, Paulo Coelho este intrebat despre alegerea lui ca la final tanarul sa gaseasca acea comoara materiala pe care o visase:

“- Altii se declara foarte dezamagiti de faptul ca tezaurul descoperit de personalul Alchimistului la capatul cautarii sale este o comoara materiala, facuta din monede de aur.

- M-am gandit mult la asta. De fapt, cand isi atinge telul, Santiago se afla deja dincolo de planul material. El si-a parcurs deja calea. In general, in acest moment, spiritualul se incarneaza in concret; el se manifesta in mod material in viata noastra. In cele din urma am ales sa infatisez acest aspect.”

       Mi-a placut mult o povestire din cartea Sa refacem trecutul si sa vindecam viitorul, prin recuperarea sufletului, aparuta la editura ForYou:

       “Era odata un calugar care traia langa un rau. In fiecare zi pescuia si le oferea celor flamanzi ceea ce prinsese - tot ceea ce pastra pentru el era un singur cap de peste, cu care-si facea o supa, seara.

        Intr-o zi, unul dintre invataceii sai i-a spus ca va calatori catre muntele sfant. Dascalul era foarte fericit si l-a rugat pe elevul sau sa-l viziteze pe batranul sau maestru si sa-i ceara ajutorul.

- Intreaba-l de ce m-am blocat in practica mea spirituala, a spus el.

       Elevul si-a inceput calatoria. Atunci cand a ajuns la poalele muntelui sfant, el l-a intrebat pe un hangiu:

- Unde traieste maestrul?

- El traieste pe varful muntelui. Livezile pe care le vezi sunt livezile lui. Cirezile de vaci sunt ale lui. De asemenea si ogoarele plantate cu grau si orz.

      Calatorul era uimit ca un maestru spiritual este atat de bogat. In timp ce urca pe munte, s-a oprit si a vorbit cu unul dintre gradinari, care i-a confirmat ca erau cu adevarat livezile maestrului.

      Cand a ajuns pe varful muntelui, el a gasit un castel maret. A batut la usa, iar sotia maestrului l-a poftit inauntru. In timp ce ii oferea un festin cum nu mai vazuse pana atunci, ea l-a informat ca sotul ei va veni mai tarziu.

      Spre inserat, maestrul a venit intr-o caleasca trasa de patru cai si condusa de un vizitiu. El i-a urat bun venit calatorului si a intrebat despre vechiul sau elev. Calatorul i-a spus:

- Profesorul meu m-a implorat sa va cer ajutorul. El doreste sa stie de ce s-a blocat in practica sa spirituala.

     Maestrul a inchis ochii pentru un moment, apoi i-a redeschis si a spus:

- Aha! Este din cauza ca e prea materialist!

     Calatorul era sigur ca batranul gresea. Dar maestrul i-a zis:

- Nu. Spune-i exact ce ti-am spus.

     Si i-a urat calatorului drum bun spre casa. La intoarcere, calatorul s-a apropiat de calugarul pescar si i-a spus:

- Am vesti de la maestrul tau, dar cred ca trebuie sa fie o greseala. El a spus ca motivul pentru care esti blocat este faptul ca esti materialist.

     Calugarul a stiut imediat ca acesta este adevarul.

- Da, a exclamat el, bineinteles!

     Calatorul era mirat.

- Cum se poate asa ceva? La urma urmei, tu ai renuntat la tot.

- Aici e problema, a raspuns calugarul. Seara, atunci cand imi gatesc supa din capul de peste, nu ma pot gandi la altceva decat la restul de peste pe care l-am dat. Pe de alta parte, maestrul stia ca el personal nu este atasat de posesiunile sale si nici definit de bogatia pe care o avea.”

de Corina Marin

Fila 159 : Cu ce ne ocupam timpul de fapt?!...

        Un barbat a intrat in statia de metrou Washington DC si a inceput sa cante la vioara; era o dimineata friguroasa de ianuarie. Timp de 45 de minute a cantat 6 piese de Bach. In acest timp, aproape o ora, s-a calculat ca pe langa el au trecut mii de oameni, multi dintre ei in drum spre job-uri.
        Doar trei minute au trecut si un barbat de varsta mijlocie a remarcat ca se aude un muzician cantand. A incetinit mersul apoi s-a oprit cateva secunde... insa si-a reluat grabit mersul spre programul zilnic.
        Un minut mai tarziu, violonistul a primit primul dolar bacsis: o femeie i-a aruncat banul in palarie fara a se opri din mers.
        Cateva minute mai tarziu, cineva s-a rezemat de zid sa-l asculte, insa barbatul si-a privit ceasul si si-a continuat drumul. In mod cert, intarzia la munca!
         Primul care i-a acordat intradevar atentie a fost un baietel de 3 ani.Mama sa mergea grabita mai in fata si s-a infuriat cand pustiul s-a oprit .Intr-un final, a reusit sa-l urneasca din fata violonistului si sa-si continue drumul, desi copilul a ramas cu capul intors tot timpul spre muzician. Situatia s-a repetat si cu alti copii. Toti parintii, fara exceptie, i-au obligat sa-si continue drumul.
         In cele 45 de minute in care violonistul a cantat, doar 6 persoane s-au oprit pentru a-l asculta o vreme. Cam 20 dintre ei i-au oferit bani fara a-si incetini pasul. A strans $32. Cand a terminat si s-a asternut tacerea, nimeni n-a remarcat. Nimeni n-a aplaudat, nimeni n-a facut un semn de apreciere.
        Nimeni nu stia ca violonistul era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni violonisti din lume. A cantat cele mai dificile piese care au fost compuse vreodata pentru vioara cu un instrument care valoreaza astazi mai mult de 3,5 milioane dolari.
        Cu doua zile inainte de a canta in metrou, Joshua Bell a cantat cu casa inchisa (s-au epuizat toate biletele) in teatrul din  Boston desi un bilet costa in medie 100$.
       Este o poveste reala. Joshua Bell cantand incognito metrou a fost un experiment organizat de Washington Post (celebrul ziar) ca parte a unui experiment social despre perceptie, gusturi si prioritati ale persoanelor.
        Intrebarea era aceasta: intr-un loc banal si la o ora inadecvata mai apreciem frumusetea? Sau n-o mai apreciem? Recunoastem un talent intr-un context neasteptat?
        Una dintre posibilele concluzii ale acestui experiment ar putea fi:
daca nu avem un moment sa ne oprim si sa ascultam unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata...cat de multe alte lucruri  ratam in viata? Ce mai ramane de "trait"?Daca pierdem frumusetea interioara, bunatatea, iubirea, suntem capabili sa le recunoastem in altii?Cu ce ne ocupam timpul de fapt...

Fila 158 : Viata este o calatorie de vindecare a sufletului

ARHANGHELUL URIEL - Vindecarea paradigmelor (ii multumim Alexandrei Stan)

Calatoria vietii noastre are un singur tel: vindecarea unui aspect al sufletului care a fost ranit prin separarea noastra de Sursa. Aceste rani ne-au urmat de-a lungul diferitelor noastre vieti, dand nastere la o paradigma energetica prin intermediul careia putem experimenta rana, ii putem intelege originile, ii putem invata lectiile pentru a o vindeca si a o elibera. Pentru ca acest proces este insotit de durere, confuzie si frica, uitam ca scopul calatoriei este de a descoperi si vindeca paradigmele pe masura ce ne apropiem de maiestria noastra spirituala.

Paradigmele reprezinta energii elementare, toate fiind centrate intr-un aspect de frica apartinand polaritatii, care este modul nostru individual de experimentare a separarii. Fiecare dintre noi purtam cel putin una dintre aceste paradigme ca parte a ADN-ului nostru emotional si, din aceasta cauza, repetam lectiile in fiecare viata. Acesta reprezinta si motivul pentru care ramanem in grupurile noastre de suflet pe parcursul acestui proces de vindecare, deoarece impartasim aceleasi modele de ADN emotional, aceleasi paradigme energetice si rani ale sufletului. Scopul nostru, deseori uitat, este acela de a ne ridica vibratia astfel incat sa nu mai traim paradigmele si ranile, permitandu-ne sa ne vindecam si sa trecem mai departe. Ramanem insa blocati in interiorul lectiilor, viata dupa viata, si le repetam conform acelorasi tipare pana cand unul dintre noi vede si accepta lumina Adevarului si vindecarea.
Cea care da nastere la atata confuzie este tendinta noastra de a privi viata ca pe ceva ce ni se intampla, in loc de ceva ce cream pentru a ne descoperi si vindeca paradigmele. Dar, perspectiva noastra se schimba atunci cand ramanem focalizati asupra faptului ca ne aflam intr-o calatorie a vindecarii si ca fiecare experienta, fara exceptie, face parte din aceasta calatorie. Punerea intrebarii potrivite, adica „Ce aspect al vindecarii este descoperit prin aceasta experienta?”, in loc de „De ce mi se intampla asta tocmai mie?” ne va ajuta sa vedem dincolo de iluzia care ne inconjoara realitatea calatoriei catre vindecare.Este utila si rememorarea faptului ca fiecare se afla pe calea sa. Chiar oamenii care par sa treaca prin viata fara nicio grija, care par sa fie fericiti, plini de succes si care se simt bine cu ei insisi, chiar si ei se afla in propria calatorie a vindecarii. Nu va lasati distrasi de ceea ce credeti ca fac ceilalti. Ramaneti concentrati asupra propriei cai, amintindu-va ca paradigmele pe care le purtati sunt si cele ale grupului vostru de suflet, asa incat, atunci cand o vindecati pe a voastra, ajutati si la vindecarea celorlalti. Si, astfel, intreaga familie a omenirii se vindeca de paradigme pentru a curata energia, asa incat sa poata fi creata pacea pe Pamant, iar noi sa putem trai asemeni unor oameni spirituali complet integrati.e altfel, stabilim standarde la fel de inalte si pentru noi insine si, la un alt nivel, pentru Creatorul nostru. In propriile vieti avem standarde pentru succes, bucurie, realizare si satisfactie. Dar, in loc sa stabilim niste repere intermediare ale atingerii acestora in functie de propriile puteri, ne uitam la ce au facut altii si folosim realizarile acestora ca fiind propriile noastre standarde. Cand o luam pe aceasta cale, uitam care este sensul calatoriei: de a invata sa ne gasim propria putere, de a invata sa ne exprimam propriile daruri in modul nostru unic si de a trai scopul nostru de vindecare, crestere si transformare. Depinde de noi sa gasim frumusetea caii noastre si sa stabilim standarde pe care le putem atinge fiind fericiti cu perfectiunea caii noastre. Stabilim standarde inalte si pentru Creatorul nostru. Ne asteptam ca Dumnezeu sa ne faca viata perfecta, sa ne faca fericiti si sa ne dea ceea ce noi insine nu credem ca ne putem da. Cand lucrurile nu merg asa cum ne-am astepta, ne suparam pe Dumnezeu in loc sa ne reamintim cine detine controlul crearii detaliilor vietii noastre. Ne sunt promise toate lucrurile bune atunci cand vedem acele lucruri ca fiind posibile pentru noi. Dumnezeu nu ne va da niciodata mai mult decat cerem sau decat credem ca putem avea.Vom continua sa avem eroi pentru ca avem nevoie de exemple pentru aspiratiile noastre. Dar eroii sunt si ei oameni, ca si noi. Presiunea perfectiunii trebuie sa fie enorma si, dupa cum am vazut, perfectiunea este greu de atins. Ne putem stabili standarde inalte, dar sa tinem minte, in acelasi timp, ca suntem raspunzatori de transpunerea lor in realitatea noastra. Atunci cand eroii ne arata slabiciunile lor, sa ne amintim ca suntem cu totii oameni si ca poate nu fac altceva decat sa ne arate ca nu putem cauta eroi in afara noastra, ci trebuie sa devenim eroii propriei noastre povesti, stabilindu-ne standardele in cadrul nelimitat al propriei noastre perfectiuni.

Mesajul lui Uriel : Stapaniti-va Maiestria!

Familia Omenirii a ales energiile karmei si ale fricii pentru a experimenta dualitatea, separatia si polaritatea. Fiecare viata a fost un exercitiu de reconectare, de reaprindere a flacarii Divinitatii in fiecare dintre voi, de reactivare a potentialului sau in cadrul energiei Pamantului. Energia umana, fara Spirit, nu are putere si traieste din energia fricii. Atunci cand este complet separata de Spirit, ea exemplifica cele mai joase vibratii. Separatia dintre omenesc si divin a fost intentionata, la fel si calea catre reconectare. Toate sunt parte a Planului Divin de inaltare a voastra spre Maiestrie. Fiecare dintre voi are putere asupra energiei tridimensionale si parteneriatul vostru in aceasta transformare va reaminteste puterea de a va stapani Maiestria.

Voi sunteti Maestri si modul in care va conduceti Maiestria in fiinta este dovedit de cuvintele si gandurile voastre. Potentialul nelimitat al Universului se afla sub comanda voastra pentru a va crea realitatea voastra - nu a altora. Va cunoasteti puterea, si totusi va simtiti neputinciosi in fata alegerilor altora. Va cunoasteti forta, si totusi va simtiti slabi atunci cand lectiile implica depasirea. Puteti transmite semnale puterilor Raiului, si totusi ramaneti tacuti chiar daca intreg Raiul va asteapta sa va stapaniti Maiestria.
Maiestria voastra rezida in acceptarea puterii si in felul in care o folositi in realitatea voastra. Aveti stapanire asupra iluziei fricii, si, totusi, cati dintre voi nu se tem? Fiecare cuvant si gand poarta puterea nemasurata de a va pune in actiune Maiestria, care reprezinta triumful Luminii asupra intunericului si al iubirii asupra fricii in viata voastra. Fiecare dintre voi se Inalta intru Maiestrie, devenind Lumina in lumea voastra si pentru lume. Insusi Pamantul poarta energia polaritatii si voi il asistati in Inaltarea sa atunci cand va stapaniti Maiestria. Pamantul are nevoie de Maiestria voastra de a crea pace, bucurie si iubire in campurile sale. Acesta este domeniul vostru: aveti stapanire asupra Pamantului care participa in calatoria de reconectare si Inaltare alaturi de voi. Va vedem ca fiind puternici si trebuie sa asteptam pana cand va veti stapani Maiestria. Nu exista nicio forta in Rai care sa actioneze in locul vostru fara participarea voastra. La fel cum credeti ca insusi Creatorul are stapanire asupra tuturor, asa si puterea de a va stapani realitatea v-a fost incredintata voua, drept co-creatori ai energiilor Pamantului. Cand nu o acceptati sau nu o folositi, va negati rolul in Inaltare si in aducerea Raiului pe Pamant. Stapaniti-va Maiestria si creati-va realitatea pe care o doriti, astfel incat sa puteti aduce reconectarea pentru Pamant si sa stabiliti noi paradigme pentru familia Omenirii, paradigme care sa puna capat karmei si distrugerii si sa aduca pacea, bucuria si iubirea pe care le tineti minte de Acasa!