Dialoguri interioare
Eseu de
Elena Cocis
http://elenacocis.ro/
Moto: "Pentru a
deveni cine suntem,
mai întâi trebuie sa
murim fata de cine credem ca suntem!"
– Tom Kenyon, Intrarea în
Negedo
Stie cineva sa defineasca
"schimbarea"? Nu stiu de ce mi-a venit în minte aceasta întrebare,
dar iata ca a venit. Stim ca vremurile se schimba, ca noi ne schimbam, percepem
tot mai evident ritmurile naturii, parasimturile noastre parca ne vorbesc limbi
straine..., ne acomodam tot mai greu cu noi, cei noi si, cu cât zapaceala este
mai mare, folosim tot mai des cuvântul "schimbare"! Totul se
împrospateaza, se transforma..., vechiul pleaca clipa de clipa, noutatea se
aseaza ca la ea acasa.
Am sentimentul ca schimbarea seamana tot mai
mult cu niste zori care se încapatâneaza sa ramâna vesnic în starea lor, fara
sa lase ziua sa se instaleze. Se naste un flux tot mai vizibil, sau mai
simtibil. Pe masura ce totul capata sensuri noi, schimbarea iti pierde capacitatea
de a fi definita (mi-a venit sa spun definibila, dar am zis ca prea inventez
cuvinte noi!), iar eu cred ca totusi trebuie sa o facem, pentru ca daca nu o
recunoastem si nu o validam, va pleca asa cum a venit. Are o viteza...!
Nu apuc sa ma acomodez bine cu ceea ce a
venit..., ca a si plecat. Parca sunt un peron sau un aeroport pe care vin si
pleca trenuri, avioane..., rachete... Dar, în statii, "navele" mai
poposesc putin, macar cât sa urce sau sa coboare pasagerii. Miscarea poate fi
si qvasi-permanenta, când vrea ea. Uneori am impresia ca am prins-o, ca pot sa
o tin pe loc, ca pot dialoga cu ea si sper ca-mi va spune ce mi-a adus sau ce
trebuie sa fac! Dar... de fapt ma amagesc singura, pentru ca (ce sa vezi?)
miscarea este miscare, nu se opreste o clipa, nu are astâmpar.
Cum sa facem ca sa întelegem când Schimbarea
s-a instalat definitiv si cum sa facem sa o prindem, atunci când doar
cocheteaza cu noi? Hmmmm. Cred ca de fapt nici macar nu este vorba despre
Schimbare. Mai degraba este un proces prin care Viata vrea sa ne traiasca, sa
ne conduca spre tarâmuri pe care mintea noastra nu are cum sa stie nici macar
ca ele exista. Totul se întâmpla într-o nanosecunda. A prins o clipa în care
ne-am deschis spre Ea si a profitat de oportunitate pentru a ne cuprinde, ne-a
îmbratisat si ne-a invitat la dans. Asa actioneaza Schimbarea, te ia pe
nepregatite! Nu te anunta, ci doar prinde un teren fertil si se instaleaza.
Când acceptam sa dansam cu Viata..., chiar
dupa primii pasi, aflam ca doar EA este cea care stie totul despre Drum, despre
destinatie si ritm, despre inspiratie si expiratie... despre povestea ce va
prinde aripi spre cele mai înalte culmi ale constiintei. Când ne abandonam
total în bratele Ei, inima se extinde, viseaza si creeaza, totul curge lin si
firesc. În timp ce noi ne miscam catre o linie spatio-temporala însotiti de
Viata, în timp ce noutatea se aseaza comod alaturi de Esenta noastra Divina,
mintea – care ne-a fost si vrea sa ne mai fie utila – se tot întreaba: "Ce
face fiinta asta... ce i s-a întâmplat...? A..., daaaa, s-a schimbat! Hai sa
aflu si eu cum, ca sa stiu ce sa fac si cum sa o povatuiesc!"
Pâna la urma tind sa cred ca Uniunea Sacra
este cea care ma uneste doar pe mine cu Viata – si nimic altceva. EU si VIATA
devenim un cuplu, un cuplu perfect dar si miraculos, un ceva ce am pregatit cu
minutiozitate, vieti la rând, un ceva ce se dezvaluie, treptat, pe sine însusi
si care nu se lasa definit. Nu vrea sa primeasca nicio eticheta!
În clipa în care am spus "cuplu",
mintea iarasi a intervenit si a adus la suprafata imaginea tridimensionala si
bine explicabila a unei perechi feminin-masculin. Eu cel întrupat trebuie sa
înteleg si sa manifest energia feminina, pentru a ma lasa condus de Viata –
care, pentru ca are sens si miscare, pentru ca înseamna actiune, pot spune ca
este cea care exprima energia masculina a Creatorului. Sau... sa fie invers?
Pentru ca este creatoare si-si croieste drum pe cai nestiute si imprevizibile
sa reprezinte, oare, energia primordiala Feminina??? Cea condusa de Viata în
dansul ei sa fie oare partea masculina din noi? Cum sa existe dans fara
intuitie si simtire? Parca-parca as opta pentru aceasta din urma varianta si cu
siguranta ar fi cea mai corecta daca m-as mai lasa antrenata de paradigmele
separarii. Adevarul pe care cu totii începem sa-l vedem este ca nu exista
feminin si masculin în sine. Totul se întrepatrunde si conlucreaza, fiecare se
exprima atunci când are de împlinit o menire..., atunci când are ceva de
exprimat, într-un dans în care miscarile sunt când sincrone si când singulare,
întoarcerile sunt când într-un sens si când în altul..., totul se împleteste si
curge – lin sau învolburat – surpriza iese din tipar, regula dispare,
frumusetea se exprima pe ea însasi, într-o infinitate de imagini si culori.
Orchestra ramâne, devine punct central, dar muzica se schimba, permanent. O
mâna nevazuta o dirijeaza astfel încât, într-un mod numai de ea stiut, sa
ajunga la fiecare dintre noi doar ceea ce are fiecare nevoie.
Ce prostie!!! Ce aiureala!!! Vrem sa definim
ne-definitul! Vrem sa divizam indivizibilul! Vrem sa vedem nevazutul si sa
auzim cântul sferelor, în timp ce mergem cu metroul. Vrem sa ne pastram în
tipare, pentru ca avem cipul implantat eronat ca, fara tipare cunoscute, ne
pierdem în neant! Am ajuns sclavii subpersonalitatilor, am dobândit maiestria
în a re-actiona si am uitat ce înseamna a actiona constient.*
Schimbare..., feminin-masculin..., dans,
Viata, Eu... Sa fie oare singurele definitii care au explodat? Oooo.., nu!
Toate întelesurile explodeaza si asta este ceea ce genereaza miscare, magnetism
si electricitate... Tot ceea ce credeam ca stim arata, de fapt, ceea ce nu
stim. Întotdeauna este ceva mai mult si mai mult..., mai altfel!
Sunt convinsa ca daca ne urmam ghidul
interior, în curând vom atinge nemarginitul, ne vom scalda în infinit, în
eternitate si abundenta, vom atinge intangibilul, vom auzi linistea, vom auzi
soaptele de amor între Parintii nostri Divini si le vom urma exemplul. Doar asa
ne vom putea împlini menirea si vom fecunda Universul, Cosmosul, poate chiar
întreaga Creatie! Esenta noastra Divina va triumfa.
În acest weekend am avut marea sansa de a ma
întâlni cu mine însami. Mi-era tare dor de mine...! Credeam ca merg cu un mic
grup de suflete libere sa onoram si sa celebram solstitiul. Noi întotdeauna
trebuie sa credem ceva. Eu, asta credeam. Când colo... am avut o surpriza de
proportii: am avut sansa de a ma întâlni cu mine. Nu voi încerca sa descriu ce
înseamna asta. Este o experienta personala, diferita pentru fiecare. Nu am spus
la nimeni din micul meu anturaj prin ce miracole trec – sau ce miracole trec
prin mine. Am împlinit cu iubire si intentia de grup – am discutat despre
aspectele astrologice ale momentului, am privit triunghiul dintre, Jupiter,
Venus si Luna, am vazut soarele cum rasare în ziua solstitiului, am meditat –
am vorbit si m-am plimbat..., am facut o gramada de lucruri interioare si
exterioare care mi-au facut o mareeeee placere, dar, "pe ascuns", în
tacere, m-am întâlnit cu mine. A fost feeric, minunat.... Acolo, la Scoala lui
"Eu SUNT" se gasesc adevaratele comori. Tot ce pot spune este sa va
îndemn sa cauati prilejul potrivit pentru a va întâlni cu Divinitatea
Launtrica, cu Esenta voastra Divina. Dialogul interior este singurul dialog
autentic. În rest..., sunt doar informatii - utile, ajutatoare, lamuritoare...,
dar ramân doar la acest nivel daca nu le onoram si nu le validam în lumile
noastre interioare.
Lada mea de zestre, ca si a ta, este mult prea
vasta ca sa o pot aduce la Lumina, pe nerasuflate. De acum, chiar cred ca
timpul trece în favoarea mea, desi, daca ai curiozitatea sa te uiti în buletin,
nu ai spune nicicum asta! Dar, ce sa facem? Traim timpurile paradigmelor
rasucite. Cum ajungi sa stii ceva, cum imediat va trebui sa vezi din directie
opusa si sa te bucuri de bizareria paradoxului. Când privesti marele tablou al
Vietii, intri într-un spatiu al constiintei în care esti constient ca totul
este constiinta. Noi nu suntem altceva decât constiinta însasi. Te poti
identifica temporar cu corpul tau sau cu expresia ta lumeasca, dar la un nivel
profund, fundamental, stii ca totul este un joc.
"Când atingi starea în care te identifici
cu continuumul constiintei pure nu mai esti atasat de nimic. Viata vine si
trece. Ai zile bune si zile proaste... Totul vine si pleaca!" (Tom
Kenyon).
Mai aveti chef de a defini ceva?
* Pentru a studia acest aspect, va
recomand cu multa caldura toate cartile lui Eldon Taylor, publicate de editura
For You
http://editura-foryou.ro/carti/programarea-mentala/
Pe curând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu