marți, decembrie 28, 2010

Sarbatori fericite si La multi ani !!!

      O urare din inima pentru toti cei care s-au deschis cu sufletul pentru a patrunde esenta vietii, bucuria si implinirile ei.




      Multumesc tuturor celor care " au fost condusi " catre acest blog, prezenta voastra ma onoreaza si ma bucura in egala masura, mai ales ca pe cei mai multi dintre voi "nu va cunosc".


       Ma bucura ca sunt tot mai multe suflete care se deschid si cauta adevarul, iubirea autentica, pacea si armonia.Aici impartasesc invataturile maestrilor ( invatatorilor ) din toate timpurile, foarte rar scriu cate ceva. Le multumesc si lor pe aceasta cale pentru izvoarele de intelepciune din care ne adapam in aceste vremuri de profunde schimbari.
      
       Multumesc din suflet  maestrului meu Muntean Ioan care m-a ajutat si ma ajuta sa inaintez pe Cale cu blandete si armonie.




      Multumesc din suflet sotiei mele care m-a inteles si m-a sprijinit cand am avut nevoie.




      Multumesc din suflet tuturor discipolilor acestuia pe care i-am cunoscut in cadrul sedintelor de terapie directa si la distanta, de la care am invatat foarte multe si cu care am legat stranse prietenii.


                Multumesc Tatalui pentru tot ceea ce traiesc...


     
     Fiecare zi trati-o ca o sarbatoare.Sarbatoarea suntem noi pentru noi.Viata este un dar divin, este un joc divin ... hai sa ne jucam frumos de-a viata !!!









marți, decembrie 21, 2010

Fila 228 : Fiinta multidimensionala si Procesul Ascensiunii


În prezent ne aflăm într-o fază-tranziţie a expansiunii către tărâmurile unde se experimentează o conştiinţă mai înaltă, ca fiinţe "multidimensionale" trăind pe această planetă. În timpul acestei faze din ciclul ascensiunii, noi, în calitatea noastră de fiinţe omeneşti, vom face experienţa unor multe şi variate simptome, pe măsură ce la nivelul celulelor noastre vom trece la tiparele unor frecvenţe superioare.

Ascensiunea mai înseamnă aducerea, coborârea straturilor luminii, a forţei existente la nivelul corpurilor noastre spirituale (Sinele noastre Superioare Multidimensionale) la nivelul materiei şi ancorarea lor în planul fizic al realităţii.În acelaşi timp, ascensiunea reprezintă o mutaţie a tiparelor de frecevenţe energetice care sunt menţinute în spaţiul dimensional care, atunci când sunt absorbite şi activate în straturile câmpului bioenergetic uman şi planetar, îşi activează şi setul de instrucţiuni pentru tiparul ADN. Acest lucru catalizează un şir de evenimente care vor crea o transformare şi transmutare completă a diferitelor tipare şi programe ce se află în matriţele energetice ale călătoriei Sufletului omenesc, de-a lungul unui ciclu de timp aflat în evoluţie. Când sunt activate, aceste tipare încep să se schimbe, se reconfigurează din nou, curăţând din straturile experienţele codifiate în fiecare celulă şi tipar de memorie sub forma unei vibraţii energetice, în corpurile noastre.

Procesul ascensiunii se referă la mutarea conştiinţei de la o realitate la alta şi a conştientizării unor realităţi multiple posibile, simultan existente. De vreme ce "realitate" înseamnă dimensiune, ceea ce vom face noi, în esenţă, va reprezenta o mutaţie dimensională completă. Orice realitate dimensională este menţinută la locul ei de un strat complex de reţele energetice codificate, pentru a crea conştiinţei iluzia timpului şi spaţiului, pentru a putea percepe şi participa la propria sa experienţă care se desfăşoară pe lungimile de undă ale acelui registru particular de frecvenţă. Pe măsură ce reţelele dimensionale îşi vor schimba frecvenţa, iar atributele lor magnetice se vor schimba şi ele, toate lucrurile existente în cadrul acelei realităţi văzută ca "o lungime de undă" se vor muta şi schimba şi ele într-o sumedenie de feluri. Aceasta va mai însemna că percepţia conştientizării noastre a spaţiului, relaţia noastră cu timpul şi spaţiul se vor schimba şi ele destul de drastic.

Astfel, pentru a putea trece prin această mutaţie, va trebui să ne pregătim şi să ne adaptăm felul nostru de a gândi şi de a fi cu ceea ce va fi aliniat cu misiunea sufletului şi cu adevărata noastră esenţă divină. "Abandonarea" şi "acceptarea" sunt două din trăsăturile de care vom avea nevoie pentru a reuşi să ne strecurăm şi să ne rezervăm un proces mai facilitat. În scopul schimbării vechilor comportamente şi tipare ale gândirii care nu mai sunt de folos misiunii sufletului nostru, vom deveni conştienţi de credinţele şi comportamentele care se manifestă în noi sub forma unor dezechilibre, noi trebuind să adoptăm demersurile necesare pentru ale intergra şi curăţa. Acest proces ne va scoate la iveală cele mai profunde frici, credinţe despre limitare şi tipare vechi ale durerii, prin intermediul unor evenimente care vor face ca ele să fie declanşate pe ecranul conştiinţei noastre, pentru ca noi să fim în stare să le recunoaştem/îngăduim, soluţionăm şi vindecăm în mod conştient.

Unele din aceste probleme sunt ancestrale sau moştenite ca natură, astfel încât ele ne vor părea când stranii, când familiare, în momentul conştientizării lor. Este important să reţinem că noi nu ne vom curăţa doar propria noastră reţea "mentală" individuală, ci şi implicaţiile mentale karmice, ca şi implicaţiile din (in)conştientul colectiv de pe această planetă, ale ultimului ciclu evolutiv. Astfel veţi putea reformulaţi în minte împrejurările, pentru ca ele să aibă acea componentă impersonală şi detaşată, de a nu vă identifica cu acea problemă specifică, care a venit la suprafaţă, pentru a fi curăţată din corp. Apreciaţi şi manifestaţi recunoştinţă faţă de corpul vostru de lumină, pentru faptul că a acceptat însărcinarea acestei curăţări, mai degrabă decât să revendicaţi totul ca şi cum ar fi de la "voi".

Făcând aceasta într-un mod repetat, ne vom curăţa corpurile energetice şi emoţionale de îndelung menţinutele traume, credinţe şi frici, care ne-au împiedicat aptitudinea de a face experienţa adevăratei noatre "fiinţe", aducând mai multă bucurie în vieţile noastre. O dată ce vom fi curăţat şi soluţionat problemele corpului emoţional de o durere sau traumă veche, corpul fizic va fi şi el capacitat să cureţe echivalentul acelui blocaj, la nivelul său.
Toate acestea se petrec simultan, în cadrul tuturor starturilor câmpului bioenergetic, atunci când se mai realizează o vindecare. De fapt, aceasta reprezintă o curăţare şi eliberarea deplina de aceste evenimente dureroase care au fost menţinute ca tipare, în corpurile noastre, venite din registrul sufletului şi din memoria celulelor. Iar aceasta îţi inspiră o mare admiraţie, când realizezi felul în care va fi schimbată experienţa omenească, pe măsură ce vom merge mai departe!

De asemenea, pe măsură ce aceste tipare dureroase vor fi îndepărtate din registrele sufletului, acea curăţare ne va recodifica ADN-ul, pentru ca el să poată menţine mai multă lumină, susţinându-ne astfel noua noastră frecvenţă şi o stare sporită de conştientizare superioară şi de multidimensionalitate. Menţinând astfel mai multă lumină şi un pachet genetic mai avansat, în câmpul nostru bioenergetic, şi alţii vor putea, în baza principiului rezonanţei, să vibreze la o rată sporită de frecvenţă, activându-şi prorpiul potenţial interior şi moştenire divină, pe calea ascensiunii.

Curăţarea emoţională reprezintă principalul proces pe care îl vom experimenta şi conştientiza într-un mod acut, pe măsură ce vom suferi mutaţiile presupuse de procesul ascensiunii. De vreme ce durerea şi dezechilibrele emoţionale sunt răspunzătoare pentru stările noastre de "boală" (atunci când nu ne simţim în largul nostru), mulţi din noi vom face experienţa maladiei sau a unor eliberări fizice de dureri din corpurile noastre. Unii din noi, fiind lucrători cu lumina, ne-am ales să curăţăm stări de dezechilibru pentru întregul colectiv sau pentru un anumit grup şi vom resimţi cum această energie se mişcă şi se transmută prin noi, în vreme ce fiinţa noastră energetică se va comporta cu un "sistem cosmic de filtrare" pentru întregul cel de căpetenie.

Scopul acestei serii este acela de a vă informa asupra acestor dinamici pe care le experimentăm acum, pentru ca atunci când energiile se vor accelera să fiţi şi mai pregătiţi, printr-o discutare limpede a felurilteor simptome fizice posibile, de pe o poziţie "neutră" faţă de acestea. Folosind ceea ce funcţionează pentru voi personal, cultivându-vă discernământul intuitiv, printr-o conştientizare informată sprijinul intenţionat de mine îşi va găsi roadele. Cele spuse aici nu au scopul de a vă alarma, ci de a le folosi drept unelte şi informaţii care să vă facă să fiţi conştineţi de sine, suverani de-a lungul oricăror opţiuni/alegeri viitoare. Nu vom primi niciodată nimic din ceea ce nu am putea aborda. Multe necazuri pot fi prevenite prin conştientizare de sine şi dându-ne timp suficient pentru a ne vindeca prin curăţări emoţionale succesive şi ascultându-ne corpul, atunci când le ne-ar putea solicita alte tehnici de vindecare. Am primit de la Spirit multe unelte pentru trusa noastră pentru ascensiune, care ne vor asista şi susţine evoluţia în modul cel mai înlesnit cu putinţă. Cereţi sprijin şi îl veţi primi!


de Lisa Renee

luni, decembrie 20, 2010

Fila 227 : Sa invatam sa ne rugam... (poezie)

O iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni,
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut, adesea din Tine, robul meu, 
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.


În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer, Îţi cer într-una să faci Tu voia mea!
Îţi cer s-alungi necazul, să-mi laşi un loc în rai
Şi să-mi slujeşti în toate; să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai!


Gândindu-mă că, dacă Îţi cânt şi te slăvesc,
Am drept să-ţi cer într-una să faci tot ce-mi doresc.


O, iartă-mi felul acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta;


Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii tu robul meu,
Ci Tu cerându-mi mie iar robul să fiu eu,


Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
E să doresc ca-n toate, să fie voia Ta!




12.8 Să învăţăm să ne rugăm!

Ca să se poată duce încărcătura negativă care este în jurul nostru ne ajută şi să ne rugăm. Dar  este important aşa cum ne arată şi Iisus să învăţăm să ne rugăm. Iisus ne transmite că este bine să ne rugăm în linişte, fără cuvinte; iar dacă nu suntem în stare să ne rugăm în linişte ne spune cuvintele de la rugăciunea “Tatăl nostru”.
Dacă mintea ar fi liniştită şi am putea conştientiza că suntem parte din Creaţia Divină şi că de la Dumnezeu le primim pe toate şi prin intermediul nostru Dumnezeu Tatăl este cel care-şi face lucrarea, şi ne deschidem sufletul să vină puterea divină care dă viaţă tuturor să ne facă bine şi apoi se duce să facă lucrarea lui cu cei apropiaţi nouă, cu toţi oamenii şi cu creaţia divină, lăsând grijile în seama Tatălui  aceasta ar fi una din cele mai puternice rugăciuni.
Dacă simţim nevoia să ne rugăm cu cuvinte  singurele rugăciuni bune sunt cele în care mulţumim pentru ceea ce primim. Prin aceasta deschidem posibilitatea pentru a putea primi. Trebuie să înţelegem că le putem primi pe toate când suntem pregătiţi să le primim…
Când Iisus ne spune “acestea toate le puteţi face şi altele pe deasupra” ne arată că în noi este Dumnezeu care are puteri nelimitate, starea normală fiind de bogăţie, de sănătate,  de bine. Noi trebuie să ne înălţăm cu sufletul spre Dumnezeu pentru a le putea primi pe toate. Când noi cerem, punem în evidenţă faptul că nu avem şi creăm condiţii ca să nu putem avea, sau să primim foarte greu ceea ce cerem.
Ca să înţelegem mai bine ne poate ajuta un exemplu. Starea normală este de bucurie continuă şi de sănătate. Când, din necunoaştere, dacă suntem bolnavi  ne rugăm la Dumnezeu să ne dea sănătate, nemulţumiţi fiind că Dumnezeu nu ne dă sănătate, ne vedem bolnavi şi această imagine ne întăreşte boala, ajungând din ce în ce mai bolnavi. Mulţi începând să mulţumească pentru sănătatea pe care o au şi pentru cea pe care o vor primi, ştiind că starea normală este de sănătate, ajung destul de repede să fie tot mai sănătoşi.

miercuri, decembrie 15, 2010

Fila 226 : Dragoste inainte de masa...



Pe la inceputul verii trecute am primit invitatia unei prietene, care are o casuta la tara. „Vino sa-ti arat ceva”, m-a imbiat gazda la un moment dat. Tinea in maini o cratita mare, cu mancare pentru cainele ciobanesc (Rex), care locuieste acolo si in absenta stapanilor. Cainele nu are vreun regim special; ca toti cainii de la tara, sta in lant ziua si se bucura de libertate in fiecare noapte. Gazda a asezat cratita in fata cainelui, dar el a mirosit-o putin, apoi s-a indreptat catre piciorul femeii si a inceput sa se impinga usor, cu ajutorul capului, intr-un gest de mangaiere.
S-a urcat, apoi, cu labele din fata pe picioarele femeii, lipindu-se de ea tot mai provocator si mai tandru. „Ai sa vezi ca nu mananca pana ce nu-l mangai si-l iubesc”, imi spuse gazda, zambind. Femeia intinse apoi mainile catre blana lui Rex si-l mangaie copios, il alinta cu vorbe frumoase, iar ochii negri ai cainelui aruncau sclipiri candide, impanate cu un iz de tandrete „umana”. Dupa ce stapana se indeparta de Rex, el se indrepta tacticos si fara nici o graba catre cratita si incepu sa manance ca un caine „educat”! In ziua aceea am putut revedea scenariul „dragostei inainte de masa”, a carui frumusete intrece pana si frumusetea dragostei dintre oameni.
In ziua urmatoare experientei fantastice cu Rex, am fost invitata la o alta familie, tot la tara. Si familia cu pricina avea un caine de dimensiuni opuse ciobanescului Rex; poate ca unul dintre cei mai mici catei cu putinta; din nefericire, nu-mi amintesc rasa lui. Am observat cu mirare ca acest micut catelus, cu plete crete, se ducea intr-un colt, se aseza cu labele in sus si ramanea asa, nemiscat, minute intregi. Ma intrebam in sinea mea daca n-o fi murit bietul catel. Probabil ca stapana casei mi-a observat nedumerirea tacuta, caci si ea, ca si stapana lui Rex, mi-a spus: „Hai sa-ti arat ceva!”. si-l striga pe micut, care a iesit brusc din starea de nemiscare si se infiinta la picioarele noastre, miscandu-si codita neincetat.
Stapana ii dadu ceva de mancare de pe masa, iar catelusul manca fara vlaga, ca un om caruia nu-i place, dar „ce sa faca?”. „Sa-ti arat ce face cand ii dau ceva ce-i place”, spuse stapana bucuroasa. Si-i arunca pe jos o bucata grozava de friptura. Micutul catelus o mirosi intai, apoi incepu sa se balanseze pe dreapta si pe stanga, in ritm de dans. Dansa catelul, pur si simplu. Nu mai vazusem una ca asta niciodata, dar acest micut pletos dansa cu adevarat. „Asteapta, mai urmeaza ceva”, adauga stapana. Si catelusul se opri din dans, manca rapid friptura, apoi alerga grabit in coltul in care-l vazusem si eu, se aseza cu picioarele in sus si ramase nemiscat, vreme de cateva minute. „Acum e-n extaz”, imi spuse stapana..
De atunci am privit cu mai multa atentie animalutele si-am observat ca s-au cizelat pana si maidanezii. Ei nu mai traverseaza strada prin locurile nepermise, ci privesc in stanga si-n drepta, la trecerile de pietoni sau asteapta linistiti, culoarea verde la semafor. Daca un caine nu mananca pana ce nu este iubit si mangaiat, iar altul isi exprima placerea prin dans si apoi prin extaz, mai putem vorbi noi despre lipsa de inteligenta a animalelor? Putem vorbi despre afectiune si chiar despre discernamant animal, putem vorbi despre puterea lor de invatare si chiar despre o anume inteligenta emotionala?
Ne putem gandi la o cresterea a nivelului de constiinta in lumea animalelor, ceea ce presupune automat ca si noi trebuie sa ne modificam atitudinile si perceptia in relatia cu aceste vietuitoare. Ati vazut vreodata un om care nu mananca fara sa fie mangaiat mai intai? Ei, bine, se pare ca printre oameni gasim mai greu exemple de acest fel, dar iata ca animalele ne arata uneori ca frumusetea sufletului si bucuria lui poate fi pusa inainte de placere. Mai intai dragostea si apoi placerea si supravietuirea fizica. Minunata lectie de constienta, minunata lectie de iubire si minunata lectie despre „intaietatea sufletului”. Si-i lectie de la un caine!

Fila 225 : EPOCA DE AUR

Dragii mei, va reamintesc ca Editura FOR YOU a publicat mai multe carti in care Matei, plecat dintre noi, ii povesteste mamei sale cum este dincolo, cum ne ajuta civilizatiile de Lumina ca sa putem evolua si multe alte informatii la zi. In primul volum se spune cine este Matei si cum a ajuns sa ia legatura cu mama sa, Suzanne Ward. Le gasiti aici http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=publicatii&autor=4 
5 decembrie 2010
Sunt Matei, cu salutari pline de iubire din partea tuturor sufletelor de pe aceasta statie. Acest sezon in care diversele credinte isi sarbatoresc zilele sfinte si oamenii se bucura de festivitati impreuna cu familia si prietenii, reprezinta o perioada deosebit de emotionanta. Anul acesta este cu atat mai mult caracterizat de emotii. Vibratiile pe care planeta Pamant le-a atins in procesul inaltarii sale au intensificat toate sentimentele – iar cele doua extreme ale acestora, bucuria si tristetea, in functie de circumstantele personale, sunt mai puternice decat oricand.
Dorim ca fiecare suflet sa aiba motive sa simta numai bucurie si, intr-un interval relativ scurt, toti cei care sunt plini de Lumina vor simti aceasta bucurie. Resursele abundente ale lumii voastre vor fi distribuite echitabil, sufletele de pe Pamant ii vor vizita pe cei dragi in Nirvana si reciproc, iar fericirea, sanatatea si implinirea vietilor vor constitui regula pentru cei ce isi continua calatoria in plan fizic, impreuna cu planeta Pamant.
Dar, in acest moment, multe, multe suflete sufera. Va rugam sa va indreptati grija catre cei care sunt bolnavi sau in suferinta, ca urmare a pierderii unor persoane dragi, cu compasiune si ajutor catre cei lipsiti de adapost sau flamanzi, cu rugaciuni pentru toti cei aflati in nefericire, in tari indepartate. Celor care se tem in legatura cu starea lumii, le oferim asigurari ca, in viitorul nu prea indepartat, toti oamenii vor trai in pace si armonie cu Natura.
Acest sezon este de asemenea dedicat multumirilor si recunostiintei pentru binecuvantarile din viata noastra. Multi dintre voi vor asculta sau vor canta colinde de Craciun care se refera la ingeri si, chiar daca aceasta muzica este cu adevarat emotionanta, ea pozitioneaza ingerii doar intr-o anumita perioada a anului si intr-un anumit cadru foarte indepartat in timp, foarte departe de viata voastra de zi cu zi. Nimic nu e mai departe de adevar! Cel mai mult ar trebui sa va indreptati recunostiinta catre ingeri, pe care ii puteti considera pe buna dreptate bratele lui Dumnezeu care va cuprind pururi, cu blandete.
Aceste energii colective ale Luminii au misiunea de a va asigura siguranta, de a va ajuta si de a va mangaia si ele sunt permanent de straja, astfel incat sa poata raspunde nevoilor voastre. Un inger pazitor, sau un paznic, va este desemnat ca protector principal, ajutor si ghid permanent si nevazut, dar majoritatea ingerilor sunt agenti liberi, intotdeauna disponibili sa vina in sprijinul ingerului pazitor, la nevoie. Puteti cere ajutorul ingerilor oricand, dar chiar daca nu credeti in ei sau nu va ganditi sa le cereti ajutorul, energia nevoilor voastre anticipate ajunge la Dumnezeu si in sistemul Divin de comunicatii, emisarii Sai stiu imediat cum sa raspunda.
Multi oameni aflati in pericol de moarte au fost salvati de interventia ingerilor – dar daca urmarile unor circumstante teribile fac parte din experientele prestabilite ale sufletelor, atunci ingerii nu pot interveni. Li se permite, totusi, sa elimine chinurile mentale sau emotionale extreme. Fara pavaza ingereasca intre gandul limpede si disperare, intre actiunea inteleapta si cea irationala, sau intre calculul gresit si rezulatele sale, multe vieti in plan fizic ar fi mult mai scurte decat alegerile din contractul sufletului.
Contrar opiniei generale si descrierilor din operele de arta, ingerii nu au aripi. Ei au capacitatea de a le materializa daca doresc – si cateodata o doresc. Oricum, in situatia unor pericole de moarte, energia este atat de intensa incat unii oameni pot vedea corpurile eterice ale ingerilor si daca ei cred ca ingerii au aripi, atunci vad aripi, chiar daca acestea nu exista – atat de puternic pot credintele voastre sa va creeze realitatea.
Cateodata ingerii pot aparea la fel de solizi ca si corpurile voastre. Ei pot lucra prin intermediul entitatilor in forma umana, dar care au capacitati supraomenesti si sufletele din taramurile angelice inferioare isi pot petrece o viata in densitatea Pamantului. Ei materializeaza o forma umana si, cu multa atentie si tandrete, servesc oriunde vad ca este nevoie – daca va ganditi la cineva ca fiind un inger, s-ar putea sa aveti perfecta dreptate.
Un alt serviciu ingeresc extraordinar este crearea muzicii care este cunoscuta sub denumirea de „sunetul sferelor” sau „coruri de ingeri”. Vibratiile tonurilor ei maiestuoase va ating sufletul si inalta spiritele obosite, putand ajuta la vindecarea inimilor frante.
Chiar daca ingerii nu sunt singurele voastre ajutoare nevazute – spiritele ghizi si alte suflete din taramul spiritelor sau de pe taram fizic sunt si ele, la randul lor, emisari ai lui Dumnezeu, aflati la dispozitia voastra – ei sunt respectati de toti ceilalti si pe buna dreptate. Fiind co-creatii ale Arhanghelilor si ai Creatorului, ei reprezinta singurele suflete care nu au fost niciodata separate spiritual de Unime. Ei sunt de o puritate care e rar intalnita in afara propriilor lor taramuri si iubirea lor pentru omenire este neconditionata. Asadar, atunci cand in acest timp al zilelor sfinte si al festivitatilor se incheie si noul an incepe, fiti constienti si recunoscatori pentru prezenta constanta a ingerilor in viata voastra.
Acum vom raspunde la intrebari legate de Epoca de Aur.
Se vor realiza toate schimbarile benefice din viata noastra, pana cand Pamantul atinge a patra densitate, sau vor exista schimbari si in Epoca de Aur?Toate schimbarile care se petrec pana cand Pamantul atinge cea de-a patra densitate vor fi cu adevarat benefice, dar evolutia sufletului si, prin urmare, si multiplele voastre vieti vor continua, putem spune cu siguranta „in eternitate”. Calatoria sufletului catre auto-descoperire va continua sa se desfasoare pe parcursul Epocii de Aur si mai departe, mult mai departe, pana la atingerea Sursei Creatoare. Va putem garanta ca aceasta aventura minunata devine din ce in ce mai captivanta!
De ce tot ceea ce spuneti ca este esential pentru inaltarea Pamantului in Epoca de Aur, aflata la numai doi ani distanta, se desfasoara atat de lent? Ce se intampla daca nu se termina totul pana la sfarsitul lui 2012? Inaltarea reprezinta un proces evolutiv, nu o revolutie si etapele de tranzitie necesita o pregatire minutioasa, astfel incat toate reformele care se petrec in sistemele legale sa fie drepte si nimic sa nu fie minimizat sau trecut cu vederea. Fiti siguri ca tot ce este esential, va fi terminat!
Dupa cum am mentionat in mesajele anterioare, tenacitatea Iluminatilor a pastrat ascunse adevaruri care trebuie facute publice, astfel incat schimbarile majore care se petrec „in culise” sa fie aduse la lumina. Prin urmare, in locul planului de actiune initial – acela de a introduce adevarurile si reformele treptat, astfel incat popoarele sa se poata adapta la fiecare dintre ele, inainte de a trece la urmatorul – ritmul trebuie sa fie mai alert. Datorita faptului ca mentalitatea celei de-a treia densitati nu poate asimila cu usurinta noile credinte, sau nu poate accepta de bunavoie marile diferente, lunile care vor urma vor fi tumultuoase, deoarece multi oameni „buni”, dar neluminati vor opune rezistenta la schimbarile ce vin.
De aceea v-am indemnat pe voi, cei care stiti ce se intampla si de ce, sa le vorbiti tuturor celor care sunt receptivi – stabilitatea voastra in Lumina ii va atinge si le va usura temerile. Daca persoane care va sunt foarte dragi nu pot accepta adevarurile, respectati-le liberul arbitru, fara tristete sau regret. Nu numai ca vor avea alte ocazii pentru a depasi limitarile celei de-a treia densitati si pentru a trece mai departe in evolutia sufletului, dar legaturile iubirii sunt eterne si va veti regasi la nivelul sufletului, pe toate planurile de energie compatibila.
Ce se va intampla cu stiinta empirica a zilelor noastre? La fel ca in ultimele secole, stiinta va continua sa evolueze. Marea diferenta va fi ca, fara ezitari sau rezistenta, savantii vostri vor accepta realitatea universului si legile care guverneaza viata din interiorul sau.
Un cititor a pus sub semnul intrebarii descoperirea unor imense „bule de energie”, in centrul galaxiei Calea Lactee. Telescoapele si oamenii vostri de stiinta nu au capacitatea de a identifica, in mod corect, majoritatea minunilor care exista in univers, acolo unde totul este enegie fluctuanta, cu o anumita frecventa sau alta. Intr-adevar, materia celesta poate aparea sub forma de bula, dar energia nu pluteste pur si simplu, asemenea baloanelor de sapun.
Care este diferenta dintre casatoria in cea de-a treia dimensiune si sufletele pereche din dimensiunile superioare? Este o mare diferenta! Casatoriile pe Pamant nu se fac intotdeauna din iubire, ci din motive mai pragmatice, cum ar fi aranjamente ale parintilor pentru copii lor, sarcini neplanificate, consolidarea averilor, pastrarea familiilor „regale”, tineri care incearca sa scape de o viata de familie nefericita, sau pur si simplu pofte trupesti. Niciuna dintre aceste conditii nu exista in cazul civilizatiilor mai evoluate, unde numai prietenia profunda, compatibilitatea, respectul reciproc si iubirea conduc la un angajament pe termen lung, care este onorat de catre toti cei care cunosc cuplul. Formalitatile legale nu joaca niciun rol in aceste uniuni.
Pot animalele de companie sa isi insoteasca familiile care se califica din punct de vedere al Luminii, sa traiasca in Epoca de Aur? Raspunsul este un categoric ”da”. In primul rand, va spunem ca Lumina nu reprezinta singurul criteriu de calificare pentru a insoti Pamantul in Epoca sa de Aur – multi indivizi plini de Lumina aleg, in contractele sufletului lor, sa isi incheie viata in plan fizic, inainte de sfarsitul lui 2012. Aceeasi prevedere se aplica si ordinelor superioare ale animalelor. Inocenta animalelor – inclusiv a celor pe care le considerati animale de prada, care ucid numai pentru a se hrani si care vor deveni vegetariene, asa cum erau inainte – le asigura automat trecerea, daca contractul sufletelor lor prevede sa isi petreaca aceasta durata de timp in corp. Astfel, membri familiei si animalele lor de companie, care au ales vieti ce se extind in Epoca de Aur, vor intra impreuna in aceasta minunata epoca.
Unii si-au exprimat ingrijorarea ca, dat fiind ca simt o apasare pe suflet, din cauza treburilor lumesti, isi vor diminua Lumina atat de mult, incat nu vor putea trai in vibratia celei de-a patra densitati. Este natural sa simtiti compasiune pentru toti cei aflati in suferinta – oameni, animale, Mama-Pamant insasi – si chiar daca aceasta emotie va face sa simtiti o mare apasare pe suflet, in compasiune exista Lumina. Mila de sine este cu totul altceva, oricum, asa ca nu cadeti in aceasta capcana intunecoasa. Pentru a usura inimile grele, trimiteti Lumina vindecatoare catre intreaga lume, amintindu-va ca milioanele care sufera isi incheie, de fapt, experienta karmica pe care au ales-o. Simtiti-va recunoscatori si nu vinovati pentru toate binecuvantarile din vietile voastre si vizualizati Epoca de Aur a Pamantului, in care exista numai pace, iubire, cooperare si bucurie – iar lumea aceasta se apropie din ce in ce mai mult!
Cum vor fi rezolvate, in cea de-a patra densitate, problemele somajului si ale subdezvoltarii? Nici una nici alta nu fac parte din viata in a patra dimensiune. V-ati obisnuit sa va ganditi la ocupatie ca fiind o slujba cu salariu – pe cand aceasta inseamna folosirea timpului, a uneltelor si a servciilor in mod avantajos – si asta este ceea ce veti face in cea de-a patra densitate.
Multe tipuri de munca obisnuite in cea de-a treia densitate, nu mai exista in cea de-a patra. Nu mai exista, de exemplu, industrii asociate razboiului si nici cele legate de productia chimica, extragerea petrolului si a gazelor naturale, taierea copacilor sau mine, asa cum le stiti acum. Corporatiile multinationale nu exista in acele vibratii superioare si nici bolile, astfel incat nu mai este nevoie de medicamente, interventii chirurgicale, consiliere psihiatrica sau intreprinderi de pompe funebre. Nu exista slujbe monotone si plictisitoare, sau plimbatul hartiilor; nu exista program de la 9 la 5, sau lucru in week-end sau in schimburi; nu se mai face naveta la locul de munca si nu mai exista blocaje in trafic; nu mai sunt griji legate de pierderea locului de munca.
Daca pregatirea si experienta voastra sunt intr-un domeniu care nu face parte din viata in cea de-a patra densitate, nu va agitati, va rugam! Exista o mare varietate de ocupatii, studii academice si pregatire la toate nivelele. Puteti alege sa lucrati in orice domeniu va intereseaza – cum ar fi comunicatii, educatie, planificarea calatoriilor, design vestimentar, divertisment, sporturi, arhitectura, constructii, amenajare teritoriala, la ferme, in alimentatie, ingrijirea animalelor, biblioteci, toate formele de activitati culturale sau artistice, evenimente, publicatii, comert si administratie. Activitatile recreative includ tot ceea ce va face placere acum, cu exceptia uciderii animalelor ca sport sau a competitiilor care pot vatama corpul.
Nu veti simti lipsa acestor ocupatii si activitati recreative excluse, sau a orice altceva este daunator vietii si mediului inconjurator, pentru ca a patra densitate ofera atat de mult in plus! Vibratiile permit o mai buna folosire a capacitatii creierului, vieti mai indelungate si mai sanatoase, o productivitate mai buna, relatii mai pline de miez si aspiratii si realizari mult mai inalte decat va puteti imagina. Veti invata sa stapaniti materializarea a orice va doriti, prin vizualizare – eliminand astfel nevoia de a repara sau a inlocui aparatura care se strica. Nu exista constrangeri financiare, nu este nevoie de nicio forma de asigurare si nu mai exista ipoteci sau orice alte forme de indatorare.
Multumesc.  Si acum raspunsuri la o combinatie de subiecte aspura carora am fost rugat sa comentez.
Ce impact vor avea documentele furnizate de Wikileaks, asupra progreselor inregistrate „in culise”, pentru realizarea pacii mondiale?
Niciunul!
Unii si-au exprimat interesul cu privire la efectele Wikileaks, dar multi altii sunt preocupati pentru ca, in loc sa vada o stabilizare a eforturilor pentru pace in interiorul natiunilor si intre acestea, sunt dovezi ca se intampla contrariul, daca este sa ne referim la reaparitia violentelor in Irlanda pentru eliberarea de sub influenta britanica, incursiunile Coreei de Nord in Coreea de Sud, alegerile care mentin la putere, regimuri necrutatoare, continuarea oprimarii palestinienilor de catre Israel, continuarea sau acutizarea miscarilor sociale in sanul natiunilor africane, beligeranta Iranului sau amenintarea nucleara, mai mult sau mai putin reala, a Pakistanului. Aceste situatii, sau altele asemenea lor, care privesc razboaie, opresiune din partea guvernului, actiuni militare clandestine, incarcerarea protestatarilor si asasinatele care au loc, sunt exemple ale partii intunecate a dualitatii din omenire, care iese la iveala.
Altii au intrebat despre controlul guvernamental asupra internetului, despre masurile ofensatoare de siguranta in aeroporturi, despre reglementarile privind remediile naturale si suplimentele nutitionale, despre procesul de „fracturare a rocilor”, pentru obtinerea gazelor naturale, despre vinderea apelor publice, despre starea Golfului Mexic, despre impasul politicilor partizane, despre toxinele din deversarile chimice, despre razboiul drogurilor in Mexic, despre armele biologice, despre distrugerea padurilor amazoniene, despre exterminarea fara mila a faunei marine si terestre, despre hrana si semintele modificate genetic. Vor exista solutii satisfacatoare pentru toate aceste situatii aflate in stadiu incipient – sau deja in desfasurare – precum si pentru altele care au intentia intunecata de a afecta in mod negativ, sanatatea, mediul si libertatatile oamenilor.
Cu toate acestea, cand vedeti atata violenta gratuita, nedreptate, corporatii multinationale care influenteaza guvernele, poluare si atata suferita cauzata de razboi si saracie, atunci cand vi se spune:”Toate astea vor lua sfarsit” este firesc sa intrebati „CAND?!” Noi nu va putem da o data exacta, pentru ca acest camp de energie al potentialului planetei este in fierbere, dar va putem asigura ca veti vedea schimbari pozitive, pe masura ce Lumina se intensifica. Daca ramaneti statornici in Lumina, acest lucru va va ajuta sa va mentineti energia echilibrata si sa grabiti venirea zilei in care domnia intunericului pe planeta va lua definitiv sfarsit.
Nu cumva contribuie, in mod semnificativ, numeroasele limbi pe care le vorbim, la problemele lumii? Cum va fi tratata in Epoca de Aur, aceasta bariera a intelegerii intre noi? Intr-adevar, multiplele voastre limbi creaza probleme – aceasta a fost intentia fortelor intunecate, care au manipulat constructia genetica a oamenilor. Ei au eliminat cunoasterea fiecarui suflet in privinta capacitatii sale de comunicare telepatica si au introdus in tiparele de gandire, mijloace divergente de expresie, care au devenit limbile voastre diferite. Rezultatul a fost in conformitate cu acel planul intunecat – o comunicare necorespunzatoare, care da nastere, in cel mai bun caz, la multe neintelegeri si, in cel mai rau caz, constituie un teren foarte propice pentru erori deliberate de traducere.
Cuvantul vorbit va continua sa fie foarte important pentru voi si, printr-o crestere semnificativa a gradului de utilizare a creierului in cea de-a patra densitate, veti putea invata cu usurinta limbi noi, daca veti dori. Oricum, veti aprecia spontaneitatea, claritatea si onestitatea abosluta a conversatiilor de la suflet la suflet si veti alege deseori acest mod de comunicare. Un aspect inerent al acestei forme de comunicare il reprezinta un sistem automat care traduce simultan doua sau sute de limbi, intr-un limbaj universal, care este inteles de fiecare suflet. Aceasta forma de comunicare va fi folosita pentru intalniri internationale, la care acum este nevoie de traducatori individuali. Ne grabim sa va asiguram ca, in plus fata de aceasta capacitate extinsa, telepatia mai are calitatea de a asigura deplina confidentialitate a conversatiilor intre doi sau chiar intre mai multi oameni care discuta simultan.
Adaugam aici o nota de atentionare. Conexiunile telepatice se deschid  si trebuie sa fiti constienti ca entitati intunecate sunt la fel de nerabdatoare ca si fiintele de lumina sa intre in contact. Solicitati protectia Luminii Christice si cereti ca numai fiintele de lumina sa va poata vorbi. Va rugam sa nu percepeti cuvantul „Christic”ca fiind nepotrivit pentru ca ar avea de-a face cu religia crestina. Nu are. Lumina Christica este similara cu iubirea, ea reprezinta esenta pura a Creatorului si cea mai puternica forta din cosmos. Ea emana din taramul Christic, prima expresie a Sinelui Creatorului in suflete – acest taram este cel mai apropiat de Creator si in el isi au originea arhanghelii. Odata ajunsi in a patra densitate, veti putea comunica telepatic, fara nicio intruziune din partea entitatilor intunecate, deoarece energia lor densa nu poate ajunge la acele frecvente inalte.
Fiintele extraterestre descoperite la Roswell erau fiinte umane din viitor, care au calatorit inapoi in timp pentru a ajusta viitorul? Nu. Cei patru membrii ai echipajului apartinand uneia dintre civilizatiile care ajuta Pamantul se aflau intr-o mica nava spatiala de recunoastere in zona respectiva. Doi au murit atunci cand nava s-a prabusit; unul a trait pentru scurta vreme; celelalt, care nu era ranit grav, a fost dus de catre un general al Fortelor Aeriene la un spital al bazei militare si, curand dupa aceasta a fost transportat cu avionul la o baza din Midwest, unde a trait mai bine de un an. Cu toate ca nu a fost niciodata supus abuzurilor, el stia ca nu isi va mai revedea niciodata familia sau patria si se poate spune ca a murit de suparare.
Chiar si mijloacele media principale au relatat despre vaccinurile impotriva gripei, care poarta virusi activi. Au fost cu adevarat distruse aceste vaccinuri, dupa cum s-a anuntat si au fost ele inlocuite cu vaccinuri mai sigure? Nu si nu. Iluminatii ar fi putut interzice relatarile despre aceasta contaminare, care a fost intentionata; dar in lumina rezistentei crescute la toate vaccinarile, le-a fost mai util sa recunoasca – pacalind publicul, astfel incat sa creada ca o noua revizuire a facut ca vaccinurile sa devina mai sigure. Si, in totalitate impotriva dorintei intunecatilor – aceea ca vaccinurile sa infecteze si nu sa protejeze – tehnologiile fratiei noastre spatiale au facut inofensivi virusii activi si alte toxine, in masura in care s-a putut; oricum, ei sunt inca periculosi pentru persoanele al caror sistem imunitar este serios compromis. La un moment dat, vaccinurile erau pure si bine intentionate, dar asemenea tuturor lucrurilor care au fost dezvoltate spre bine , intunecatii le-au preluat si le-au transformat din instrumente, menite unor scopuri binefacatoare, in instrumente ale relei lor vointe.
Daca am plecat de undeva de acasa, acum mii de ani, isi mai aduce cineva de acolo aminte de mine? „Mii de ani”este o reprezentare in timp linear, care exista numai pe Pamant. Realitatea este ca Universul se afla intr-o continua miscare intr-un continuum in afara timpului, in care trecutul, prezentul si viitorul reprezinta o serie de evenimente care se petrec simultan. Asa ca „cineva de acolo” nu are nevoie sa isi „aminteasca” de voi, ei va cunosc si voi ii cunoasteti pe ei. Nu e posibil sa intelegeti acum aceste relatii continue, pentru ca nu aveti o memorie constienta a lor si nici un cadru de referinta pentru a putea intelege viata in continuum – dar in cea de-a patra densitate, veti intelege.
In curand veti sarbatori ultimele clipe ale anului 2010 si veti intampina prima zi a lui 2011. Atunci cand veti fi martorii marilor revelatii ce vor urma in acest nou an, sa tineti minte ca sunteti interconectati in Unime, cu toate celelalte suflete si sa lasati iubirea neconditionata sa ii indrume pe cei care naufragiaza, astfel incat ei sa poata vedea Lumina voastra si sa isi gaseasca siguranta in puterea adevarului si iubirii.
Lumina a castigat, victoria este a voastra! Atunci cand veti descoperi singuri asta, toate sufletele luminate din acest univers vor fi impreuna cu voi, sarbatorind magnificul vostru triumf.
                        IUBIRE si PACE
Suzanne Ward