O NOUĂ ÎNŢELEGERE A IUBIRII MATERNE
Să presupunem o tânără fată care pune pe primul loc viaţa spirituală: ea se roagă, ea meditează, ea face exerciţii pentru a se apropia cât mai mult posibil de înaltul ideal la care aspiră. Dar iată că ea se mărită. Face un copil. Ei bine, ea va pune viaţa conjugală, viaţa familială, viaţa copilului pe primul loc şi va abandona tot restul. Să analizăm această atitudine:
Toată lumea, bineânţeles, va aproba această tânără femeie, va găsi normal ca pentru copilul său ea să-şi sacrifice viaţa spirituală: ea este mama, iar el este copilul ei. Toate mamele şi toţi taţii îi vor da dreptate: în ochii unei mame nimic nu poate fi mai important decât copilul său. Pentru el ea trebuie să încalce toate legile divine, iar dacă acest copil se îmbolnăveşte sau moare, ea va merge să se certe cu Dumnezeu, ea îl va acuza de injustiţie şi de cruzime. Astfel se înţelege iubirea şi toată lumea este încântată de această iubire. Dar nu eu, deoarece pentru ca o femeie să fie ataşată de copilul său până la punctul de a-l uita pe Dumnezeu, în realitate înseamnă că nu se iubeşte decât pe sine însăşi. Ea nu se gândeşte decât la ea însăşi şi nu la copilul ei.
Ei da, este clar: Îndepărtându-se de CER pentru a se consacra copilului său, ea îl smulge vieţii divine care este adevărata viaţă, ea îl smulge acestei imensităţi de lumină şi de pace de care copilul nu va beneficia. În iubirea sa stupidă ea l-a făcut să părăsească singurul loc unde el ar fi fost fericit şi în siguranţă, unde ar fi devenit nemuritor. Crezând că îl salvează, ea îl duce spre Infern din moment ce ea îl ţine în afara frumuseţii şi armoniei. Deci vedeţi voi, există o neînţelegere milenară care trenează în societate. Mama care îşi iubeşte copilul nu trebuie să-l facă să iasă din Cer unde toate creaturile trebuie să înflorească. Dacă ea îl uită pe Dumnezeu pentru a nu se gândi decât la copilul său, gândirea sa nu mai conţine aceste elemente imponderabile venite din regiunile luminoase, venite de la Divinitatea însăşi şi deci îl hrăneşte cu o hrană moartă.
O mamă care nu păstrează obiceiul de a merge lângă Dumnezeu, nu poate să radieze în apropierea copilului său particule vii şi luminoase care ar face din el o fiinţă excepţională. Ea va fi săracă, ea nu va putea să-i dea nimic. Iubirea ei obişnuită va crea un copil obişnuit. El va fi poate sănătos, bine îmbrăcat, dar el va rămâne mediocru, pentru că a fost educat departe de prezenţa lui Dumnezeu. Pe când mama instruită în Ştiinţa Iniţiatică va merge spre Dumnezeu şi Îi va spune:” Doamne vin lângă Tine , astfel ca Tu să-mi dai pentru copilul meu lumina, iubirea, sănătatea, frumuseţea Cerului.”Iar când ea va reveni, îl va impregna cu elemente pe care mamele obişnuite nu le-au cunoscut niciodată, nici simţit. Ele spun că ele nu au timp. Ba da, dar iubirea lor egoistă nu le permite să aibă o asemenea filosofie, de aceea lumea continuă să fie populată de fiinţe mediocre si mame stupide.
Mama nu trebuie niciodată să se ocupe de copilul său înainte de a fi mers lângă Dumnezeu, pentru a lua viaţa şi a i-o da. De ce îşi imaginează ea că dacă ea îl părăseşte câteva minute, copilul său va muri? Nu, chiar dacă, copilul este în pericol de moarte, pe timpul cât mama sa este lângă Dumnezeu, când va reveni ea îl va salva. Dar dacă ea neglijează să meargă la Dumnezeu pentru a rămâne lângă copil, în ziua în care i se va întâmpla ceva copilului ea nu va putea face nimic pentru el.Fiindca viata unui copil nu sta in mainile ei.Copilul poate alege el insusi sa nu mai traiasca langa o mama inconstienta.
Atât timp cât taţii şi mamele sunt ataşaţi familiei lor până la punctul de a nu îndrăznii să o părăsească din când în când pentru a se instrui, ei nu vor putea să o transforme, nici să o facă într-adevăr fericită. Nu puteţi transforma membrii familie voastre atâta timp cât rămâneţi prea aproape de ei. Nu este vorba de a-i părăsi fizic, ci de a-i părăsi în concepţiile lor (gândirea pe care o au ei), adică a abandona un mod eronat de a-i iubi şi de a-i înţelege. Veţi spune: „dar este o cruciadă împotriva copiilor noştrii!” Deloc şi poate că eu îi iubesc mai mult pe copii voştri decât îi iubiţi voi înşivă; aceasta este de analizat . Dacă este cineva care vă iubeşte copiii, eu sunt acela, singurul; voi, voi nu-i iubiţi.Voi nu stiti ce este iubirea, altfel ati trai-o.
A fost odată un fiu care cerea banii mamei sale pentru a face nebunii şi care o ameninţa că se va sinucide dacă ea nu-i va da. Atunci mama lui i-a spus:” du-te copilul meu, du-te şi sinucide-te, nu avem nevoie pe Pământ de oameni ca tine. Doream ca tu să fii o finţă nobilă, mare, iar tu te porţi ca un criminal, du-te şi sinucide-te, este mai bine. Voi mulţumi Cerului când tu vei dispărea”. Ei bine, din cauza acestei îndrăzneli, pentru prima dată fiul s-a cuminţit şi a devenit o fiinţă minunată. Ani mai târziu, el spunea: „mama mea este cea care m-a salvat”. Dar dacă mama şi-ar fi smuls părul din cap spunând: „ Oh, sărmanul meu fiu, nu face asta, iată bani”, ea ar fi făcut din el un călău.
Şi asta fac majoritatea părinţilor, din cauza bunătăţii lor oarbe, a slăbiciunii lor, a moleşelii lor, ei fac din copiii lor călăi. Iar după aceea ei spun: ”Da, dar noi îi iubim.” Ei se justifică pentru lipsa lor de pedagogie şi de psihologie prin această frază: „noi îi iubim”. Iată cum se înţelege iubirea! În loc de a spune: ”cât de slabi şi de stupizi suntem noi!”, ei spun : „noi îi iubim!”. Eu sunt singurul care nu-i cred. În spatele acestor cuvinte: ”noi îi iubim”, eu înţeleg: „cât de idioţi suntem!” Da, iată ce înţeleg eu.
Abraham îl iubea pe Isaac, dar a acceptat să-l sacrifice pentru a-i arăta lui Dumnezeu că pe El îl iubea mai mult decât pe fiul său. Problema de a şti dacă pe Dumnezeu sau pe copilul vostru îl iubiţi mai mult se pune totdeauna, dar taţii, mamele niciodată nu bănuiesc că şi aici este o problemă de pus. Dumnezeu a vrut să-l încerce pe Abraham şi El i-a cerut să-şi sacrifice fiul. Veţi spune: ”Cum? Dumnezeu nu era destul de clarvăzător pentru a cunoaşte iubirea lui Abraham, El avea nevoie s-o verifice? Nu, Dumnezeu ştia încă dinainte ce va face Abraham; El vedea inima sa, gândurile sale, dar Abraham era cel care nu ştia ceea ce era mai puternic în el şi trebuia ca el să o afle. De aceea Dumnezeu i-a dat această încercare . Această încercare nu era destinată pentru a-l lămuri pe Domnul, ci pe Abraham însuşi.
De altfel toate încercările pe care Dumnezeu ni le trimite ne servesc să ne cunoaştem. Pentru că noi nu ştim până la ce punct putem fi rezistenţi, inteligenţi, puternici, buni, generoşi sau slabi, stupizi, vă faceţi iluzii, vă spuneţi: „Am învins aceasta, am învins aceea, nu-l iubesc decât pe domnul”, dar în faţa celei mai mici încercări capitulaţi şi nu înţelegeţi cum s-a întâmplat aceasta. Şi iată că Abraham iubea pe Domnul mai presus de toate, el ştia că din moment ce Domnul i-a dat acest fiu, Domnul putea să i-l ia.
Atunci de ce mamele nu gândesc astfel? Ele vor să-şi salveze copilul abandonându-l pe Domnul; ele gândesc că este suficientă protecţia lor pentru ca el să fie la adăpost. Dar ce protecţie îi pot ele oferi când ele însele nu sunt protejate, din moment ce ele întorc spatele marelui Protector? Ce orgoliu ce vanitate!
Abraham care era într-adevăr un iniţiat , nu s-a revoltat împotriva ordinului Domnului, ci s-a pregătit să-şi sacrifice fiul. Şi cum Dumnezeu nu este un monstru sanguinar, în ultimul moment, El l-a înlocuit pe Isaac cu un berbec. Din moment ce Abraham ştia acum până unde putea să meargă iubirea sa pentru Domnul, de ce sacrificiu era el capabil, aceasta era suficient. O mamă care nu este pregătită să accepte acelaşi sacrificiu ca Abraham, în primul rând nu este o mamă inteligentă, iar în al doilea rând este prea orgolioasă. Cum îndrăzneşte ea să-şi imagineze că ştie mai bine decât Dumnezeu, dacă, copilul ei trebuie să trăiască sau să moară? Cu o concepţie atât de ordinară despre iubire, ea nu poate să-şi ajute într-adevăr copilul pentru că în loc de a-şi aduce copilul spre lumină, din contra, ea îl îndepărtează. În gândirea ei, iubirea pentru ea însăşi este pe primul loc, iubirea de sine este totul. Nu, iar într-o zi ea va trebui să plătească această eroare într-un mod sau altul:pentru că ea nu şi-a îndeplinit datoria. Datoria sa era de a fi în Cer şi de a-şi aduce copilul împreună cu ea.
NU trebuie niciodată să abandonaţi Cerul, pentru nimic altceva, nici pentru un copil, nici pentru o soţie, nici pentru un soţ, deoarece doar rămânând în Cer, simbolic vorbind, le puteţi face bine. Dacă voi părăsiţi lumina pentru a face plăcere nu ştiu cui, nu veţi avea nici cerul , nici pământul, adică nu-l veţi avea nici pe Dumnezeu , nici pe aceşti oameni pentru care aţi făcut atât de mari sacrificii şi voi rămâneţi singuri. Trebuie să căutaţi cerul şi veţi avea şi pământul deoarece pământul urmează întotdeauna Cerului, el vine să i se supună şi să-l servească.
Dacă întotdeauna sentimentalismul, ataşamentul orb sunt cele care predomină, nu numai că nu-i veţi ajuta pe ceilalţi dar veţi suferi. Pentru a evita aceste suferinţe, va trebui să puneţi inteligenţa, înţelepciunea şi pe Dumnezeu pe primul loc şi din acest moment tot ceea ce iubiţi vă va aparţine. Toţi copii pe care voi îi iubiţi în mod divin sunt ai voştri şi ei sunt în orice caz mai mult ai voştri decât al mamelor lor dacă ele îi iubesc în mod stupid. Veţi spune:” dar nu este posibil! Legăturile de sânge sunt aici.” Dar aceste legături nu sunt cele mai puternice, credeţi-mă, există legături şi legături.
Doar pe cei pe care îi ştiţi să-i iubiţi, fie că sunt copii, bărbaţi sau femei, vă aparţin. În aparenţă legăturile cărnii sunt cele mai puternice, dar în realitate se întâmplă deseori ca membrii aceleaşi familii să nu aibă nici o afinitate unii cu ceilalţi, deoarece ei aparţin la diferite familii spirituale.Voi puteţi , de exemplu , să aparţineţi fizic unei famili de ţărani şi spiritual unei familii de regi. Şi din contră , voi puteţi fi fizic copilul unei familii regale, pe când în realitate aparţineţi unei familii de mizerabili şi cerşetori.
Cum va acţiona în caz de nevoie cel care îşi iubeşte într-adevăr familia? El va avea curajul să o abandoneze un timp pentru a merge în străinătate să câştige bani. Pe când altul, care nu are aceeaşi iubire, nu va avea curajul să plece. Deci vedeţi, în aparenţă, primul şi-a abandonat familia, dar pentru a o ajuta: el a mers în străinătate să câştige bani şi când el revine toţi vor fi fericiţi. Pe când cel care nu a vrut să-şi părăsească familia, o lasă în sărăcie cu el împreună. Acum să traducem: adevăratul tată, adevărata mamă, îşi va abandona copilul, îşi va abandona familia şi prin meditaţie, prin rugăciune, va merge „în străinătate”, adică în lumea divină unde va strânge bogăţii, iar când va reveni, toţi vor fi în opulenţă; pe când cel care nu înţelege, va rămâne lângă familia sa, dar ce i-ar putea el aduce? Nu mare lucru, câteva lucruri, câteva resturi mucegăite care au rămas prin dulapuri.
Adevăratul tată, adevărata mamă, merg „în străinătate”. Cât timp? Acesta depinde: poate o ½ ora, o oră... Poate o zi sau trei luni, iar când revine, ei îşi revarsă toate bogăţiile. Deci, vedeţi voi, eu am argumente formidabile pe care nici toată logica voastră nu le poate zdruncina. Şi dacă ele nu sunt de acord, fie ca mamele să discute cu mine! Le voi spune: „voi pretindeţi că vă iubiţi copilul, dar analizaţi dacă îl iubiţi. Dacă îl iubiţi, veţi merge acolo, „ în străinătate”, cel puţin 10 minute, o1/2 de ora, iar în acest moment, da , copilul vostru va fi în abundenţă”.
Mama face totul pentru copilul său; ea îl iubeşte zi şi noapte se ocupă de el. Dar de ce acest copil rămâne un copil obişnuit, când încă el nu devine un vagabond sau un criminal? Pentru că mama nu a învăţat că ea putea să-şi proiecteze iubirea spre regiunile sublime, spre a lua alte elemente de care copilul va avea nevoie mai târziu şi să le infuzeze: particule care vor lucra asupra lui pentru ca el să devină o fiinţă excepţională. Cum poate o mamă să creadă, cu îngustimea minţii sale, cu ignoranţa sa, cu preocupările sale prozaice, că ea va putea obţine elementele indispensabile pentru ca mai târziu copilul său să facă minunăţii, să contribuie la binele societăţii şi a întregii umanităţi?
Atât timp cât mama nu caută să atingă regiunile cele mai elevate pentru a atrage particule de lumină, de puritate, de eternitate, orice ar face ea, ceea ce va da copilului său va fi întotdeauna obişnuit. Nu cantitatea elementelor este cea care contează, ci calitatea lor, iar această calitate trebuie ca ea s-o caute şi s-o adauge. Este la fel ca în matematici: nici o cantitate de figuri din a doua dimensiune nu poate să dea o figură din a treia dimensiune. Nici o cantitate de corpuri din a treia dimensiune nu poate să fabrice un corp din a patra dimensiune. Adică , nici o cantitate de oameni obişnuiţi nu va da un geniu, nici o cantitate de genii nu va da o divinitate. Pentru a putea să pregătiţi o fiinţă divină, trebuie să adăugaţi alte elemente care nu se găsesc decât în lumea spirituală, în lumea divină.Trebuie să înţelegeţi aceasta.
Trebuie deci ca mamele să înveţe să lucreze asupra copiilor lor, ca din când în când, câteva minute, de mai multe ori pe zi, prin gândurile lor, prin rugăciulnile lor, ele să se prezinte în faţa lui Dumnezeu spunându-i:” Doamne vreau ca acest copil pe care Tu mi l-ai dat să fie servitorul Tău, dar pentru aceasta am nevoie de alte elemente care nu se găsesc decât lângă Tine. Acordă-mi-le, te rog, altfel acest copil nu va da nimic bun şi nu va fi avantajos nici pentru el, nici pentru Tine, nici pentru mine.” Dumnezeu „se va scărpina în cap” şi va chema unii dintre servitorii săi cărora le va ordona să se ocupe de mamă.
Sunteţi miraţi de modul meu de a prezenta lucrurile? Dar important, este ca voi să înţelegeţi şi să avansaţi; Prea puţini contează că acesta este prezentat într-un mod catolic, literar, filosofic, academic sau nu. Eu aş vrea să fac totul pentru mame, le admir pentru sacrificile de care ele sunt capabile, dar trebuie în ce priveşte conştiinţa lor să se lărgească şi ca ele să înveţe să lucreze pentru copiii lor cu mijloace noi, mijloace spirituale. Ele gândesc întotdeauna că îngrijirile lor şi sacrificiile lor sunt suficiente.
În realitate, nimic nu este niciodată suficient, trebuie totdeauna să adăugaţi particule, forţe, puteri celeste. Un copil care este în fiecare zi hrănit şi impregnat cu aceste elemente, va mira mai târziu lumea întreagă.
Veţi spune că nu este atât de uşor să mergi să te prezinţi în faţa lui Dumnezeu. Dar este un mod de exprimare! Deja, legându-se prin gândire la regiunile celeste, mama atrage elemente de natură mai subtilă şi le proiectează asupra copilului său. S-au văzut cazuri când iubirea unei mame reuşea să smulgă un copil din ghearele morţii. Da, această iubire este de o asemenea putere încât ea putea să producă transformări în copil. Graţie acestui puternic curent de iubire, multe elemente nocive erau astfel îndepărtate şi copilul era salvat. Dar, evident, sunt cazuri excepţionale şi fără a aştepta circumstanţe atât de dramatice, în viaţa curentă mamele au numeroase ocazii de a-şi manifesta iubirea faţă de copiii lor.
Dimineaţa la răsăritul soarelui, de exemplu. Eu sunt foarte mişcat să văd în fiecare dimineaţă mamele aducându-şi bebeluşii pe Stâncă. Aş vrea să le dau mijloace de a face o mai bună muncă asupra lor şi le voi spune deci aceasta:” în loc de a vă plimba copilul încolo şi încoace pentru a-l calma, a-l adormi sau mai ştiu eu ce, aşezaţi-vă liniştită undeva şi adresaţi-vă lui: „ tu comoara mea, iubirea mea, splendoarea mea...”şi vorbindu-i astfel voi îl spălaţi în lumină. Ca Soarele, îl penetraţi cu iubirea voastră, voi invitaţi toţi îngerii şi arhanghelii prin puterea iubirii voastre. Voi spuneţi: Doamne, vreau ca acest copil să fie servitorul Tău, ca el să fie cel mai frumos, cel mai inteligent, cel mai radiant, cel mai luminos, cel mai sănătos” şi să vi-l imaginaţi în această splendoare.
Femeia posedă o mare putere de imaginaţie, graţie căreia ea modelează copilul său şi cum toate sentimentele şi dorinţele sale se înregistrează în corpurile eteric, astral şi mental al copilului, acţionând astfel, nu numai că mama ajută enorm copilul în evoluţia sa, dar între ea şi el se crează o legătură foarte puternică.
Una din principalele cauze ale rupturii care se vede acum între copii şi părinţi, este că părinţii nu au ştiut să influenţeze copiii lor cu propriile lor vibraţii, ei n-au ştiut să-i impregneze cu iubirea lor, înţelepciunea lor, cu forţa lor, cu viaţa lor. Cum nu au descoperit mamele aceasta până acum? Dacă, din când în când, atunci când ei sunt bolnavi sau când ele vin să le îmbrăţişeze, ele au un pic de iubire pentru ei, dar este ineficace această iubire, deoarece este înlocuită imediat cu alte sentimente. A şti să lucrezi conştient, inteligent, oh este atât de rar! Deci, iată ce trebuie să facă mamele la răsăritul soarelui şi vor fi mirate de a vedea că ele devin neobosite din cauza iubirii lor. Deoarece iubirea este cea care trezeşte, care stimulează toate celulele creierului.
Într-o altă conferinţă, în care vă vorbeam de puterea gândului şi a cuvântului,vă explicam cum să vă influenţaţi copilul vorbindu-i când doarme în leagăn. Chiar dacă el nu aude, chiar dacă el nu înţelege, anumite legi ale universului fac ca tot ceea ce voi sunteţi pe cale să înregistraţi în el, să încolţească când el va fi mai mare. Puteţi să-i vorbiţi de bine, de adevăr, de legi morale, cu convinge-rea că aceste cuvinte ale voastre sunt înregistrate. Dealtfel, cine ştie dacă, după toate , el nu înţelege ceea ce voi spuneţi? El doar nu are posibilitatea de a se exprima şi de a vă arăta că el înţelege pentru că organele sale nu sunt pe de-a-ntregul formate.
Chiar un copil handicapat este în realitate un spirit tot atât de puternic, tot atât de inteligent ca şi ceilalţi, dar care nu se poate manifesta, deoarece creierul său, corpul său fizic sunt deteriorate. Luaţi cel mai mare virtuoz din lume, daţi-i un pian dezacordat, oare va putea el cânta? Nu bineînţeles; el este perfect capabil, dar pianul este într-o stare proastă. Ei bine, creierul este pianul, instrumentul prin care spiritul se manifestă; proprietarul sau poate fi un geniu, un virtuoz, dar atât timp cât instrumentul nu este acordat nu va putea cânta. Poate este la fel cu copiii; ei văd, ei înţeleg multe lucruri dar nu se pot exprima. Se relatează cazuri stupefiante şi inexplicabile. Rămân încă mistere de clarificat pentru viitor. Bebeluşii, se ştiu încă atât de puţine lucruri despre ei! Uneori, se văd unii care au, timp de câteva clipe o expresie atât de inteligentă, încât rămâi înmărmurit, iar imediat după aceea ei îşi reiau fizionomia obişnuită de bebeluşi. Eu observ copiii; pentru mine sunt cărţi în care eu pot să citesc multe lucruri.
Mă adresez deci mamelor: vreţi voi într-adevăr ca, copilul vostru să devină un servitor al lui Dumnezeu, un geniu, un sfânt, un binefăcător al umanităţii, o fiinţă magnifică? Ocupaţi-vă de el, cu toată iubirea voastră. Doar iubirea poate tot.. Vorbiţi-i când doarme, mângâiaţi-l blând, penetraţi-l cu toate culorile luminii: roşu , orange, galben auriu, verde, albastru, indigo, violet. Dar dacă voi vreţi să cunoaşteţi adevăratele culori ale luminii solare, trebuie să aveţi o prismă, deoarece nicăieri în altă parte natura nu oferă culori atât de frumoase, atât de puternice ca printr-un cristal. Voi veţi putea astfel să contemplaţi culorile îndelung şi să le regăsiţi apoi prin imaginaţie. Nu lucraţi asupra copilului vostru cu orice culoare, ci doar cu culorile prismei, deoarece sunt adevăratele culori.
Încercaţi deci să vă impregnaţi copilul cu aceste raze luminoase, să vă imaginaţi că ele trec în toate celulele corpului său. În acest moment sunteţi pe cale să repetaţi cel mai mare mister al creaţiei, acela al lui Dumnezeu Însuşi care penetrează materia pentru a o anima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu