Câte anomalii în atitudinea părinţilor faţă de copii lor! Sub pretextul că un copil este prea mic pentru a înţelege ceea ce se petrece în jurul lui, ei îşi permit tot felul de cuvinte, de gesturi, de comportamente, fără a-şi da seama că aceasta acţionează foarte defavorabil, totul se înscrie în el şi deseori anumite dereglări ce apar mai târziu vin de la scene sau conversaţii la care el a asistat când el nu era decât un bebeluş. Mulţi părinţi nu sunt destul de atenţi la modul în care vorbesc copiilor lor. Ei nu încetează să-i trateze drept incapabili, puturoşi, idioţi, iar copiii, sugestionaţi, hipnotizaţi, devin după un timp în mod real stupizi şi incapabili. Aceşti părinţi nu ştiu deci că, cuvântul este puternic, acţionează şi că ceea ce spun poate avea o influenţă imensă asupra copiilor lor. Părinţii sunt uneori cei care îşi ucid copiii. Pentru a-i determina să rămână liniştiţi sau a-i obliga să-i asculte, de ce trebuie ca ei să-i ameninţe cu Bau-bau, cu lupul, cu poliţia sau ţiganul cu sacul? De ce trebuie ca la ceea mai mică prostie să-i copleşească cu reproşuri şi cu blesteme? Ei nu ştiu că toată viaţa lor aceşti copii se vor simţi ameninţaţi, în pericol şi că ei vor deveni nevrozaţi. Trebuie ca părinţii să înveţe ca de acum înainte să se servească de puterea cuvântului pentru a face bine copiilor lor şi eu vă pot da o metodă. Ea este pentru mamele care au copii foarte mici. Pe timpul cât bebeluşul este adormit, mama poate să stea în apropierea patului său, sau să-l ia în braţe şi să-i spună foarte blând: copilul meu, te iubesc mult, mă gândesc la tine, vreau ca tu să devii mare, nobil, luminos, divin, ca tu să fii plin de inteligenţă, de forţă, de puritate, de bunătate...” Ca ea să-i vorbească astfel de tot ceea ce ea doreşte mai bun pentru el. Se poate ca unii să găsească această metodă lipsită de sens, dar cei care cunosc marile legi ale universului mă vor aproba, deoarece ei ştiu că verbul este atotputernic. Chiar dacă pe moment copilul nu înţelege nimic, cuvintele mamei sale se vor înregistra în subconştientul său şi ele vor lucra asupra lui în sensul în care ea a ales să le dirijeze.
Fie ca mamele să facă asta în fiecare zi, în fiecare seară, sau chiar pe timpul nopţii. Fie ca ele să vorbească, copilului lor mângâindu-i capul cu blândeţe, menţionând toate forţele, calităţile, virtuţile pe care el le posedă şi pe care le va dezvolta mai târziu. Fie ca ele să-i vorbească de viitorul său: el va fi fericit, va fi mare, va deveni o fiinţă excepţională. Ca ele să pronunţe cuvintele cele mai poetice, cele mai minunate.
În general, se aşteaptă pentru a-i educa pe copii ca ei să fie capabili de o anumită înţelegere intelectuală. În acest moment li se dau explicaţii şi se crede că aceasta este educaţia. Nu, dealtfel, explicaţiile nu au avut niciodată o mare valoare pedagogică. În pedagogie, singura metodă cu adevărat eficace este exemplul. Arătaţi concret copiilor ceea ce ei trebuie să facă, faceţi-o în faţa lor şi nu le explicaţi nimic. Arătaţi-le cum se spală, cum se curăţă, cum se pune în ordine, cum se pregăteşte masa. Copiii sunt mici maimuţe: de îndată ce ei vă văd făcând ceva, o vor face şi ei.
Iar dacă acum cineva îmi spune:”dar înainte de a face ceea ce mă sfătuiţi, eu vreau întîi de toate să înţeleg exact cum aceasta se petrece şi care sunt procesele declanşate în domeniul eteric”. Oh la, la, dacă voi aşteptaţi să vedeţi totul şi să înţelegeţi totul pentru a începe să exersaţi, veţi aştepta secole, iar în acest timp copilul vostru va deveni un Şnapan. Daţi-i drumul încă de acum, ocupaţi-vă de el, pentru că aveţi o mare responsabilitate.
Şi ceea ce este minunat este că, în momentul în care voi pronunţati aceste cuvinte magice pentru copilul vostru, culori ies şi radiază din inima voastră, din capul vostru, şi chiar anumite entităţi luminoase, atrase şi mişcate de toată această frumuseţe, decid să rămână lângă copil pentru a lucra asupra lui. Atunci , vă implor, impuneţi un pic tăcerea intelectului vostru care este întotdeauna pe cale să obiecteze şi să pună întrebări şi să credeţi în ceea ce vă spun eu astăzi; voi veţi câştiga şi mai ales copiii voştri vor câştiga.
Oare cunoaşteţi suficient de mult toate legile lumii psihice, ale lumii spirituale, pentru a veni să vă pronunţaţi şi să puneţi la îndoială tot ceea ce eu vă spun? Atât timp cât sunteţi încă ignoranţi, aveţi nevoie să credeţi şi să urmaţi pe cineva care a mers mai departe decât voi pe calea cunoaşterii. Deci, mamele să vorbească copiilor lor, chiar dacă ei dorm, chiar dacă ei nu înţeleg. Sufletul lor intelege totul.Unele vor spune că ele le vorbesc în gând. Dar aceasta nu ajunge, deoarece este o mare diferenţă între gând şi cuvânt.Copii vin sa ne invete pe noi si noi nu avem mare lucru a le transmite, doar obiceiuri invechite.
Într-o zi mă aflam la o conferinţă la care erau în auditoriu reprezentaţi ai mai multor mişcări spirituale. Printre alte lucruri, eu spuneam că meditaţia produce o mare acumulare de energie psihica şi că multe persoane care se mulţumesc să mediteze fără a pronunţa niciodată cuvinte, simt că aceste forţe sfârşesc prin a-i perturba. De ce? Pentru că ele nu au ştiut să le dea o ieşire, o orientare. Trebuie deci ca ele să pronunţe câteva cuvinte, pentru ca toate entităţile adunate prin meditaţie să se precipite în direcţia pe care cuvântul lor le-a indicat-o.
De ce cuvântul? Gândul singur nu este el foarte puternic? Ba da, însă gândirea fără cuvânt, este ca şi cum aţi scrie pe o hârtie tot felul de promisiuni şi de angajamente, dar fără a vă pune semnătura. Atât timp cât nu semnaţi, promisiunile nu sunt valabile. Puteţi declara , promite sau lăsa prin testament tot ceea ce doriţi, dar fără semnătura voastră nimeni nu vă va lua hârtia în considerare. În faţa lumii,Semnătura este cea care contează. Ei bine, pentru munca spirituală cuvântul este ca o semnătură.
Când am spus aceasta, preşedintele societăţii Antroposofice din Olanda a exclamat: „ah , iată ceva nou pentru noi!” El era încântat. Ei da! Sunt adevăruri pe care mulţi nu le cunosc: Cuvântul este deci foarte important. Voi puteţi gândi timp de ore întregi dacă vreţi, dar dacă doriţi să declanşaţi ceva, să daţi o impulsiune pentru ca gândirea voastră să se concretizeze aici în planul fizic, cuvântul este cel care trebuie să intervină. Gândirea este puternică în planul psihic, dar cuvântul este puternic în planul fizic. Deci luaţi acest adevăr şi veţi obţine mari rezultate. Doar că, bineînţeles, nu pronunţaţi cuvinte fără să fi format în prealabil în voi, un gând viu susţinut printr-un sentiment puternic, altfel cuvintele voastre vor rămâne vide, găunoase, fără forţă şi nu vor produce nici un rezultat.
Chiar şi copiii care mă ascultă, aici, înregistrează totdeauna puţin din ceea ce eu spun. Mai târziu, tot ceea ce ei vor fi înregistrat astfel fără a înţelege, va apare în conştiinţa lor şi în acest moment ei vor putea profita; ei se vor servi şi vor reuşi mult mai bine decât copiii care au fost îndepărtaţi de anumite preocupări sub pretextul că acestea nu erau încă pentru vârsta lor.
Este valabil şi pentru copiii ai căror părinţi îi aduc în fiecare dimineaţă pe Stâncă pentru a asista la răsăritul soarelui.
Puteţi gândi că ar fi preferabil pentru aceşti copii să rămână liniştiţi în pat. Ei nu, deoarece chiar dacă ei adorm pe Stâncă, ei se impregnează cu această ambianţă de rugăciune, de meditaţie, de contemplaţie; ei primesc razele soarelui care sunt spirite conştiente şi aceste raze lucrează asupra corpului lor eteric şi lasă urme. Câţiva ani după aceea, dacă anumiţi camarazi vor încerca să-i antreneze în comiterea unor acte reprobabile, aceşti copii vor simţi în ei o forţă, o rezistenţă care îi va menţine pe drumul purităţii, al luminii, al înţelepciunii. Chiar dacă ei nu ştiu originea, această influenţă rămâne atât de înrădăcinată în ei şi vor fi obligaţi să o constate. Iată de ce educaţia trebuie să se facă înainte chiar ca înţelegerea să apară la copil.
Eu am mers de altfel mult mai departe, spunând că după naştere este deja prea târziu pentru a începe educaţia copilului. Da, deja din acest moment părinţii nu mai au nici o putere să influenţeze copilul. Ei trebuie să se apuce înainte de naştere şi chiar înainte de concepţie. Din acel moment începe veritabila educaţie, cea care este puternică, eficace, reală, indestructibilă.
Pedagogia mea este nouă, o ştiu, bizară chiar, dar ea dă rezultate. Când un copil mănâncă, el nu înţelege încă toate energiile pe care hrana i le va aduce şi cum aceste energii vor contribui la dezvoltarea sa fizică, morală, intelectuală, dar nu se aşteaptă ca, copilul să înţeleagă pentru a i se da de mâncare. Ei bine, nu trebuie nici să aşteptaţi ca el să înţeleagă pentru a introduce în el elemente divine. Dacă ar trebui să aşteptaţi ca, copiii să înţeleagă viaţa spirituală pentru a le-o da lor, ei bine, vor fi repede morţi, din punct de vedere spiritual morţi. Şi este ceea ce se întâmplă deseori. Se aşteaptă ca copiii să aibă vârsta de a primi o educaţie spirituală şi în această aşteptare, sunt lăsaţi să se înglobeze în viaţa mediocră încât atunci când vreţi să-i redresaţi este mult prea târziu, nu mai este nimic de făcut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu