Am ales calea iertării, pentru că numai ea desface rana în cleştată de timp. Când nu există timp, nu există rană. Desprinde-te de trecut şi vei fi liber de reproşuri, resentimente şi nemulţumiri. E simplu, nu-i aşa? |
Timpul face ca rana să pară reală. Face ca moartea să pară reală. Face ca toate schimbările din viaţa ta să pară reale.
Şi totuşi, nimic din toate acestea nu e real.
Dacă măcar pentru o clipă ai putea să nu mai fii în timp - şi te asigur că poţi - ai înţelege ce înseamnă mântuirea. În acel moment atem poral, nimic din ceea ce ai făcut sau ai spus nu mai înseamnă nimic. In acel moment, nu mai ai nimic: nici trecut, nici viitor, nici identitate. Exis tă doar clipa fiinţării pure. momentul non-separării. al nejudecării.
Aceasta este clipa în care tu sălăşluieşti tot timpul, fără s-o ştii. Închipuie-ţi: eşti deja în Cer şi nu o ştii!
Eşti în Cer. dar Cerul nu este de acceptat pentru tine. Cerul nu oferă suport ego-ului tău, planurilor şi visurilor tale. Cerul nu te susţine în luptele tale pentru putere. În lecţiile tale şi nici măcar în procesul tău de iertare. Nu e nevoie de iertare în Cer. „De ce nu?”, ai putea întreba. Deoarece în Cer nimeni nu este vinovat! Nici unul dintre cei care sălăş luiesc în momentul prezent nu a comis vreo crimă şi nu a gândit vreun gând greşit.
Cerul nu oferă sprijin melodramei tale despre crimă şi pedeapsă, despre păcat şi mântuire.In Cer. nimic nu trebuie îndreptat. În această clipă nu există nimic ce are nevoie de reparaţie.
Aminteşte-ţi aceasta şi eşti în împărăţie.
Tu crezi că ajungi în Cer, fiind „bun”. Dar nu există doi printre voi care să fie de acord asupra a ceea ce înseamnă să fii „bun”. Să fie, deci, de mirare că „harta drumurilor” spre Cer este o păcăleală?
Unii dintre voi au o atitudine mai luminată. Ei cred că e în regulă dacă fac greşeli, dar că trebuie să fie mântuiţi de păcatul lor; că trebuie să se lepede de vechile obiceiuri şi să înţeleagă că eu am murit pentru pă catele lor!
Astea-s pur şi simplu prostii, dragi prieteni!
Vă întreb, de ce aş muri eu pentru păcatele voastre? Nu eu le-am comis! Presupun că gândiţi că eu sunt un tip mărinimos, că sunt atât de „bun”, încât să vă absorb ca un burete păcatele, fără a fi afectat de ele. Şi atunci suntem cu toţii în regulă, nu-i aşa?
Da, dar suntem oare? Voi credeţi acum că mântuirea voastră de pinde de mine. Şi ce se întâmplă, dacă nu v-o ofer? Mă veţi răstigni din nou? Sau vă veţi pune capăt zilelor? Este acesta modul vostru de a de monstra că totul este în regulă?
De fapt, ceea ce spun eu este cu totul altceva. Da, totul e în regu lă, dar nu într-un viitor îndepărtat sau printr-un act de credinţă din partea voastră. Fotul e în regulă acum, tară a fi nevoie ca voi să îndreptaţi ceva sau ca eu să îndrept ceva.
Dacă vrei să înţelegi asta. e nevoie să practici procesul iertării. Ori de câte ori gândeşti că cineva a greşit sau că ceva e greşit, iartă-te pe tine însuţi pentru că gândeşti acest gând. Ori de câte ori gândeşti că te afli în greşeală, iartă-te pe tine însuţi pentru că gândeşti acest gând.
Spune-ţi: „Acest lucru pare a fi greşit, dar aşa să fie oare? Probabil că există ceva aici la care trebuie să mă uit, ceva ce nu vreau să văd. De asta gândesc eu că este greşit, pentru că nu vreau să mă uit la el.”
Fii dispus să priveşti lucrurile pe care îţi vine să le condamni.
Aceasta este calea cea mai rapidă de a-ţi demonta vina.
Orice sau oricine ţi se pare că nu ar fi in regulă nu face decât să-ţi arate ceea ce ţi se pare că nu e în regulă cu tine însuţi. Aceasta este vina ta. frate al meu. Ai face bine să te uiţi la ea. căci. altfel, ea va continua să-ţi dirijeze viaţa.
Încetează de a mai încerca să faci ca iluziile să fie adevărate.
Încetează de a mai încerca să-ţi justifici judecăţile. Asta îţi va adânci doar convingerea că eşti separat de alţii.
Îndrăzneşte. Asumă-ţi un risc adevărat. Dă-ţi seama că ceea ce te deranjează nu e altceva decât propria ta vină. Contemplă ceea ce te deranjează şi iartă-te pentru că ai luat totul prea în serios. Numai o per soană vinovată ar lua atât de în serios ceva din lumea voastră nebună. Ai de iertat doar o singură persoană în călătoria ta - şi aceea eşti tu însuţi.
Tu eşti judecătorul, tu eşti juraţii. Şi tu eşti prizonierul.
O ne-sfântă treime, desigur!Destinde-te, prietene.
Tot ceea ce ţi se pare că le-ai făcut altora nu este decât o formă de autopedepsire. Tu eşti cel ce trebuie să trăiască cu vina, nu ei.
Cu cât te simţi mai vinovat, cu atât te vei chinui mai mult. Proiectând vina asupra altuia şi chinuindu-l, nu faci decât să mai adaugi la po vara vinei pe care o porţi. Singura cale de ieşire din acest labirint al fricii este practica iertării.
Iartă tot ce crezi că este greşit, iertându-ţi ţie însuţi faptul că ju deci. Contemplă fiecare judecată pe care o emiţi cu compasiune pentru tine însuţi şi pentru persoana pe care o judeci. Nu-ţi justifica judecăţile şi astfel, nu vei face ca iluziile tale să fie reale.
In clipa prezentă, frica, judecata şi aşteptările sunt date la o parte. Trecutul şi viitorul sunt aduse în clipa de acum. Şi. astfel, există numai acest moment şi modul tău de acum de a‑l privi.
Şi dacă îl vezi cu frică, te uiţi direct la frica ta. Şi dacă îl vezi cu judecată, te uiţi direct la judecata ta. Şi, atunci când îţi ierţi frica şi jude cata, ele dispar din calea ta. Şi nu mai priveşti printr-un geam înnegrit. Convieţuieşti lejer cu ceea ce este.
Iertarea este calea, pentru că numai ea desface rana încleştată de timp! Unde nu există timp, nu există rană.
Nu eşti vinovat de nici un păcat, doar crezi că eşti. Şi atâta vreme cât crezi asta, vei avea nevoie de iertare. Este singura cale de ieşire din iluzia ta autoimpusă.
Crezi, în mod eronat, că poţi răni pe altul şi că acesta te poate răni pe tine. Acestea sunt gândurile care conduc lumea ta.
Şi, astfel, ai venit aici ca să vezi toate efectele convingerilor şi credinţelor taie şi să recunoşti, în sfârşit, că ele nu sunt adevărate. Dacă unul singur dintre voi ar putea fi rănit, dacă întregimea voastră ar putea fi compromisă sau prejudiciată de suferinţă sau moarte, atunci lumea voastră ar fi inaccesibilă Cerului şi toate gândurile voastre criminale ar goni furioase prin întreaga eternitate. Lumea voastră ar fi o lume întune cată şi de nemântuit. Ştiu. câteodată pare adevărat. Dar nu e adevărat acum şi n-a fost nici în timpurile cele mai întunecate.
Lumea voastră, viaţa voastră, gândurile voastre nu au fost nicio dată dincolo de atingerea Cerului, pentru că Cerul este aici şi Cerul este acum.
Tu vezi ceea ce alegi să vezi, căci întreaga percepţie este o alege re. Şi când încetezi să impui înţelesurile tale asupra a ceea ce vezi. ochii tăi spirituali se vor deschide şi vei vedea o lume liberă de judecată, stră lucind în frumuseţea ei nesfârşită.
Cătuşele pământului vor cădea şi vei fi liber să te înalţi la locul tău printre stelele cele mai strălucitoare. Acolo, tu vei privi în jos spre pă mânt, aşa cum fac eu acum. şi vei spune cu compasiune: .Acolo am um blat şi eu când mi-era teamă şi am învăţat să păşesc prin toate fricile mele. Este un loc sfânt, un loc unde fiecare duşman a devenit prieten şi fiecare prieten un frate şi un învăţător. O ŢARĂ SFÂNTĂ, unde visul morţii şi cel al separării au luat sfârşit. Simt călătoria pe care am făcut-o ca pe un privilegiu şi sunt fericit că am venit, în sfârşit, acasă.”
Atunci vei şti că nu trebuia să faci călătoria, pentru ca să fii mân tuit. Ai ti putut rămâne acasă, fară să-ţi fi întinat inocenţa. Dar dacă nu ai fi făcut călătoria, nu ţi-ai fi cunoscut inocenţa, aşa cum o cunosc eu. şi cum o cunoaşte Tatăl nostru/Mama noastră.
Îngerii care nu au căzut din graţie nu pot fi niciodată co-creatori cu Dumnezeu, pentru că ei nu sunt capabili de creaţie conştientă.
Ca să creezi conştient, trebuie să-ţi înţelegi creaţia.
Şi, ca să-ţi înţelegi creaţia, trebuie să te alături lor şi să trăieşti ex perienţa călătoriei lor.
Asta ai făcut tu, prietene. Deci, bine ai venit acasă! Călătoria ta prin păcat şi moarte te-a făcut să fii imaculat, exuberant.
Dar şi cei care au făcut ei înşişi călătoria varsă lacrimi de bucurie
Paul Ferrini - Iubire fara conditii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu