Rolul tatalui nostru este acela de a ne invata despre putere, energie, actiune si utilizarea corecta a energiei, in cea de-a treia dimensiune. Intr-o lume perfecta, tatal nostru ar fi bland, iubitor, respectuos si intelegator. El ar fi o prezenta puternica in viata noastra, instruindu-ne cu iubire, sa devenim barbati si femei puternice, care sa stim, inca de la o varsta frageda, cum sa ne gestionam cel mai bine energia. Daca e posibil ca unii dintre noi sa fi avut genul asta de tata, majoritatea nu l-a avut. Si in societatea noastra patriarhala, ne vedem conexiunea la Sursa prin prisma experientei personale cu tatal, ca fiind distanta, legata de putere, dominatoare si chiar absenta.
Timp de generatii intregi, relatia noastra cu tatal a fost limitata la furnizarea suportului financiar; ei erau cei care „puneau painea pe masa” si nimic altceva. Dar chiar si asta putea lipsi in cazul divortului, al abandonului fizic si emotional si al lipsei de compasiune si comunicare, care au condus la relatii inexistente tata/copil. Multe dintre experientele noastre cu tatii variaza de la tati absenti si distanti, la tati care au abuzat cumplit de copii lor. Daca trebuia sa invatam atat de mult de la tatii nostri, i-am ales oare gresit? De ce a fost relatia cu tatal nostru atat de dificila – si de ce nu i-am putut ajuta sa sa se vindece?
Majoritatea dintre noi, ca vindecatori ai grupului nostru de suflete, intram intr-o viata alaturi de tatii nostri, pentru a-i ajuta sa dobandeasca o puternica vindecare emotionala si energetica. Tatii nostri puteau alege fie sa se vindece, fie sa-si repete fata de noi, comportamentul din viata trecuta. Exista insa un scop mai inalt al relatiei noastre cu tatal – si acesta este de a ne restabili conexiunea directa la Sursa, fara sa credem ca ea depinde de altii. A trebuit sa invatam sa fim puternici fara ei – sau chiar in ciuda lor – iar asta este darul lor fata de noi.
Si nu am dat gres, pentru ca generatia noastra (cei nascuti in anii ‘50 si ’60) am venit sa schimbam paradigma tatalui, iar acta este ceea ce am facut cu copiii nostri. Am ales tati care sa ne invete ce aveam de invatat si care sa ne ajute sa devenim mai puternici, in ciuda lipsei sprijinului si indrumarii lor. Si ne-am folosit experienta asa cum trebuia, pentru a crea experiente paterne mai bune, alaturi de copiii nostri. Tatii de astazi sunt iubitori, grijulii, saritori, dedicati si implicati in cresterea copiilor lor. Acesta a fost scopul superior al experientei noastre paterne si putem inchide acum capitolul vechii paradigme a tatalui, deschizand un capitol nou pentru generatiile ce vor urma, cel al relatiei tata/copil, mai util, iubitor, sensibil din punct de vedere emotional si mai plin de suflet .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu