Fila 148 : EDUCATIE SI INSTRUIRE ( XI )

      Deseori mi s-au pus întrebări referitor la educatia copiilor iar eu spuneam: "vedeti voi, s-a făcut mult în scoli în acesti ultimi ani, pentru copii si adolescenti. Dar ce s-a ameliorat?: partea exterioara. Li s-au dat scoli mai mari, mai frumoase, cu laboratoare, radio, cinema, TV, terenuri de sport, piscine... dar cu toate acestea copiii nu s-au ameliorat.”

      În trecut, nu se acorda atîta importantă laturii exterioare. Orice casă, orice grajd chiar puteau servi drept scoala; vîntul sufla prin ferestre astupate cu putină hîrtie; nu exista provizie de lemne iar copiii care veneau de departe aduceau fiecare cîte un bustean pentru a întretine focul. Cîteodată ei nu aveau nici măcar cărti, doar profesional avea una. Dar iată ca din aceste scoli ieseau fiinte excepsionale, caractere puternice, nobile, modele. În timp ce astăzi cînd s-au asigurat toate conditiile materiale, pungasi, fiinte viclene, interesate, necinstite, ies din scoli. Ah! ei sunt foarte instruiti, da; pentru a recita, pentru a va uimi, ei sunt capabili, dar caracterul lor nu este atît de solid sau nobil.Sunt copiii falsi adaptati unei societati construite pe non-valoare, pe neadevar.

      Si dacă va povestesc cum eu mergeam la scoala! Tatal meu a murit cînd eu eram încă foarte mic si noi eram săraci, atît de saraci, încît mama mea nu putea să-mi cumpere cărti. Deseori chiar, plecam la colegiu dimineata fără a mînca si pe timpul cursurilor eram somnolent, aproape adormeam. În timpul recreatiei împrumutam cărtile colegilor mei, încercînd să învăt rapid cîte ceva din lectie, iar cînd profesorul mă întreba încercam să regăsesc cîte ceva din ceea ce am citit pe timpul acelor cîtorva minute. Acum văd ca toate aceste dificultati pe care a trebuit să le înfrunt au trezit în mine anumite facultăti de care am beneficiat mai tîrziu.

      Cînd trăiesti confortabil, te cloroformezi. Nu oamenii foarte bine instalati în viată au fost cei care au dat mari lucruri umanitatii. Toti cei care nu au dus lipsă de nimic, mergeti să vedeti ceea ce ei vorbesc, cu ce se ocupă! Cu lucruri neînsemnate, idiotenii. Unii vor spune:"dar toate aceste scoli bine echipate sunt foarte utile, copiii nostri vor deveni tehnicieni, ingineri". Da, de acord, ei vor deveni tot ceea ce veti dori voi. Dar oare fericirea umanitătii depinde absolut de progresul tehnic, de confort, de viteză? Cunoasteti voi vreun om bogat care a ramas in istorie pentru bogatia lui.Eu nu sunt împotriva progresului, dar trebuie să stiti ce directie ia el. Actualmente, oamenii nu se interesează decît de progresul material ca si cum nu ar exista multe alte domenii unde de asemenea ar trebui să progreseze. Eu sunt întru-totul de acord cu progresul, dar ce fel de progres? Cu toate ameliorările tehnice care au fost realizate, viata nu s-a ameliorat: oamenii nu sunt mai fericiti, mai linistiti, mai luminosi, nici măcar mai sănătosi!

      În dorinta, laudabilă bineînteles de a ameliora partea exterioară, s-a uitat partea interioară, SUFLETUL. Învătătorii, profesorii si chiar părintii au gîndit că este suficient sa dea copiilor cele mai bune cărti, un material mai perfectionat, dar din nefericire aceasta nu a dat atît de bune rezultate. Multi, bineînteles îsi dau seama, ei văd că, cu toate aceste ameliorări si în pofida tuturor observatiilor si pedepselor, copiii nu se ameliorează, din contra. De ce?      

      Pentru că ei nu au în fata lor exemple vii.Pentru a obtine rezultate bune trebuie ca învătătorii, educatorii să fie modele. Si cum primii educatori sunt părintii, dacă părintii îsi ratează vocatia, dacă ei dau sfaturi si fac contrariul a ceea ce ei spun, copiii îsi dau seama că ceva nu este în regulă. În acest moment, nu numai ca părintii îsi pierd autoritatea, dar copiii încep să le urmeze exemplul: ei îsi dau seama ca exista doua adevăruri, unul pentru altii si unul pentru sine insuti si că pot face tot ceea ce vor cu conditia să salveze aparentele. Deci, toti se exersează pentru a deveni capabili de a însela, de a face fraude, deoarece acesta este exemplul pe care îl au în fata ochilor.

       La ora actuală, majoritatea pedagogilor sunt intelectuali care nu au o adevarată vocatie pentru meseria lor: ei au citit cărti care le-au dat cîteva cunostinte superficiale, dar în interiorul lor nu au nimic pedagogic. Nu au iubire, vocatie, Lumina.Un veritabil pedagog trebuie să fie născut pedagog si doar prin prezenta sa, privirea sa, prin emanatiile sale, copiii sunt educati. S-au văzut în istorie bărbati si femei care s-au născut cu aceasta iubire, aceasta calitate morală care influenteaza copiii. Deoarece copiii sunt sensibili, ei sunt ca animalele care simt de departe dacă voi sunteti un stăpîn sau nu. Priviti calul: dacă, călăretul este un fricos calul o simte si hop, la Pămînt! altfel, el se supune. Iar copiii au si ei această intuitie naturală.

       Din ce în ce mai mult, se văd totusi profesori si învătători care pun la îndoială metodele lor pedagogice si putin mai tîrziu ei vor întelege că pentru a educa tinerii trebuie să fii tu insuti impecabil, altfel nu se poate avea o bună influentă asupra lor. Si de ce este astfel? Copiii, v-am spus-o, au flerul animalelor si judecata lor este infailibilă. Nu îmi este teama de judecata adultilor, dar mi-e frică de cea a unui copil deoarece este o judecată teribilă. Opinia copiilor este foarte importantă pentru mine, pentru ca ei văd, ei simt, ei au simtul adevărului.

     Cînd eram elev la colegiul din Varna, pe timpul războiului din 14-18, majoritatea profesorilor nostri au trebuit să plece pe front si aveam înlocuitori care veneau pentru un anumit timp sa ne tină cursurile. Intr-un an am avut succesiv doi profesori de matematici. Primul, de îndată ce întra în clasa declansa un vacarm asurzitor: elevii începeau sa rîdă, să glumească, putea sa facă orice pentru a restabili linistea: să strige, sa gesticuleze, să ameninte. Inutil. El mergea chiar să-l caute pe director, dar odată directorul plecat, zgomotele si rîsetele reîncepeau. El era totusi blînd si îmi era milă de el si nu întelegeam de ce camarazii mei erau atît de cruzi. O dată am fost chiar atît de indignat de atitudinea lor, încît în absenta sa am luat cuvîntul pentru a le spune că ceea ce ei făceau nu era prea frumos. Ei au fost de acord să se cumintească si pe timpul a o zi sau doua a fost mai bine. Apoi, din nou dezordinea a reînceput. În realitate s-ar fi zis că, prin modul său de a fi, profesorul însusi era cel care provocă reactia elevilor, ca si cum ceva se degajă din el spre a provoca vacarmul si ilaritatea. Într-o zi el a plecat si a fost înlocuit de un omulet care întra în clasă usor fără ca măcar să ne privească. Dar de îndată ce el apărea, elevii se asezau la locurile lor în tăcere si nu mai miscau; el îsi punea registrul pe birou si începea lectia cu o voce linistită. Niciodată nu se infuria, niciodată nu ne ameninta, niciodată nu ne pedepsea. El cunostea perfect tot ceea ce ne învăta, el nu ezita niciodată si noi eram cu totii obligati să muncim. La aceasta epocă aveam 15-16 ani si aceasta m-a impresionat foarte mult. Iar acest omulet care nu avea în exterior nimic remarcabil, mi-a rămas în memorie. Nu numai cunostintele sale ne impuneau, dar si prezenta sa, ce emana din el. În scoli, în universitati, se întalnesc unele cazuri asemănătoare de profesori care, imediat, fără a face aproape nimic pentru aceasta, se impun elevilor si studentilor.Este si cazul acelor yoghini care traiesc în pădurile Indiei, în mijlocul tigrilor, cobrelor, fără ca acestia să indrazneasca vreodată sa se apropie de ei pentru a le face rău. Din cauza puritătii lor, a virtutilor lor, acesti yoghini au vibratii pe care animalele le simt si de aceea ele îi respectă, pe cînd pe ceilalti ele îi ataca pentru a-i musca sau devora.

       Dacă instruirea ia din ce în ce mai multă importantă, este pentru ca toti stiu că gratie ei, vor putea ajunge la cele mai bune situatii, cele mai glorioase, cele mai bine plătite. În acest timp educatia este neglijată pentru că ea nu dă niciunul din aceste avantaje. Din contra chiar, cel care a dat preferinta calitatilor morale este aproape totdeauna înlăturat de indivizi descurcareti si fără scrupule. Si apoi este mai dificil să lucrezi pentru a-ti ameliora caracterul decît pentru a obtine diplome universitare.

      Oricum, aici este si greseala părintilor. Bineînteles, ei sunt multumiti să aibe copii ascultatori, sinceri, respectuosi, cinstiti, dar ei sunt si mai multumiti dacă acestia sunt primii în clasă sau dacă se pot remarca recitînd cîteva poezii sau jucînd mici piese. Pentru părinti, esentiale sunt calitătile intelectuale ale copiilor lor si nu cele morale; aceasta eu am văzut-o, am constatat-o si mai tîrziu, cînd copiii sunt instruiti, eruditi chiar si influentati de nu se stie ce filozofie, ei se întorc împotriva părintilor lor pentru a-i critica si a le face reprosuri. Si atunci, săracii părinti sunt stupefiati: ei au făcut atîtea sacrificii pentru a-si instrui copiii si iată cum acestia se servesc de această instruire pentru a-i lovi mai bine!

       De aceea eu spun tuturor celor care au copii: "Dacă voi vreti ca instruirea pe care o dati copiilor vostri să nu se intoarcă într-o zi împotriva voastră, acceptati adevărurile Stiintei Initiatice, măriti lumina în voi si veti putea marca spiritul copiilor vostri de o sută de ori mai bine decît profesorii lor".

      Nu trebuie ca părintii să-si imagineze că au făcut esentialul pentru copiii lor asigurandu-le instruirea. Nu, această iluzie nu poate decît să provoace războiul între cele două generatii, pentru că în scoli copiii vor achizitiona cunostinte pe care părintii sunt departe de a le avea si cînd ei vor reveni cu diplomele si cu asa zisa lor superioritate, ce nu vor auzi părintii! Ei vor fi tristi si nemultumiti de a vedea că, copiii lor se arată ingrati, grosolani, violenti, dar a cui este vina? A lor însisi! De ce nu au făcut ei nimic pentru a obtine o lumina si virtutii astfel încît, cu toată cunoasterea lor copiii să-i simtă întotdeauna superiori lor? Da, aici trebuie să fie scopul tuturor părintilor: sa devină atît de nobili, de elevati, luminosi, puternici încît sa fie absolut de netrecut.

        Dacă părintii vor într-adevăr să-si păstreze copiii foarte aproape de ei, dacă vor ca ei să-i iubeasca, să-i admire si să nu-i abandoneze niciodată, trebuie ca ei sa le dea un exemplu extraordinar. Altfel, eu îi previn, copiii vor fi pierduti pentru ei. Contînd doar pe solutii de facilitate, ei devin slabi, vulnerabili si ziua în care problemele se prezinta îi va găsi prăbusiti. Si care este utilitatea de a fi prăbusit? Nu trebuie să ajungă acolo, ci să reflecteze si să facă în asa fel încît să depasească dificultatile, în momentul în care ele se vor prezenta.

       La ora actuală, asistam la tot felul de manifestări anormale ce au drept cauza importanta exagerată acordată instruirii. Bineînteles, instruirea este necesară, indispensabilă, dar suntem pe cale să ucidem copiii si studentii cu prea multe cunostinte inutile. De altfel, de îndată ce si-au terminat studiile si au trecut examenele, ei se grabesc să steargă totul din creierul lor. De ce să fi strîns atîtea cunostinte inutile, de ce să fi pierdut atîtia ani, dacă în definitiv este pentru a se grăbi să uite totul si să nu fi învătăt nimic din ceea ce este esential în viată? Iar ceea ce este esential, vă voi spune prezentandu-vă acum modul în care văd Initiatii această problemă a educatiei.

      Initiatii stiu că fiintă umană este comparabilă cu o împărătie ai cărei locuitori sunt propriile sale celule, iar el este regele. Din nefericire, în majoritatea cazurilor nu este decît un rege detronat, deoarece el a fost răsturnat de poporul sau pe care nu a stiut să-l guverneze în mod întelept: el nu a înteles că trebuia să-si educe celulele astfel ca ele să-si poată îndeplini, toate, în mod corect sarcina. În loc să intre în locul său de monarh, el era ocupat să alerge în căutarea plăcerilor de toate felurile, încît nu-i mai rămînea timp pentru a se apleca asupra nevoilor poporului său. Pe timpul cît era acolo, scufundat în activitătile sale inutile sau chiar criminale, anturajul său nu-si dădea seama de nimic, era poate pe cale să-l admire, dar propriile sale celule îl spionau, deoarece el nu se putea ascunde de ele si într-o zi ele au decis să-l rastoarne pe acest suveran nedemn.Celulele noastre sunt vii, inteligente si ele ne supraveghează. Cum ele sunt întotdeauna în comunicare cu noi, nu putem sa scapam vigilentei lor: Cele mai mici fraude, cele mai mici viclenii se înregistrează asupra lor, si cîtva timp după aceea, ele ne urmează exemplul ele îsi spun:"haideti, să bem, să mîncăm, să stricăm, stăpanul nostru este ca noi si noi suntem ca el!" Iată ceea ce nu se stie: că celulele noastre ne urmează exemplul.

        Înainte de a ne lansa în educatia altora, fiecare trebuie să fie pedagogul propriilor sale celule stiind ca un popor al cărui rege îi da un exemplu prost, îl imită, iar mai apoi îl detronează. Pe cînd un rege dacă dă un exemplu de bunătate, de noblete, de cinste, celulele sale, care îl imită, fac totul pentru a-l sustine, ele devin atît de ascultătoare, atît de radiante încît aceasta radiatie ajunge să se manifeste chiar în exterior. Această radiatie, această emanatie este cea care actionează asupra oamenilor, animalelor si chiar asupra vegetatiei.

        Ceea ce omul a creat interior prin munca sa, prin meditatiile sale, prin puritatea sa, se reflectă înainte de toate în interior, asupra propriilor celule; abia după aceea creatiile sale ies pentru a-i influenta pe ceilalti. Dacă voi nu cunoasteti aceasta lege, nu veti ajunge niciodată la nici o realizare veritabilă, deoarece mai întii în interior lucrurile trebuie să se creeze si să se organizeze, întainte de a se concretiza în planul fizic. Să nu credeti ca doar celorlalti le dati bunul sau prostul exemplu. Nu, voi îl dati întii celulelor voastre, iar cînd ele văd că voi trăiti în anarhie, ele la fel devin anarhice, imposibil să le faceti să vă asculte! În momentul cînd vreti să vă impuneti, ele nu vă ascultă si astfel nu mai este posibil să vă stăpîniti senzualitatea, furia, lăcomia etc... Pe cînd, dacă reusiti să cîstigati încrederea celulelor voastre, voi puteti avea o mare putere asupra lor: dacă vi se întîmpla să fiti într-o proastă dispozitie, după cîteva minute de concentrare, ele vă ascultă si voi regăsiti pacea si lumina.

       Deci, dacă ati dat pînă acum un exemplu rău celulelor voastre, trebuie ca de acum înainte să le arătati o mai bună atitudine, un mai bun mod de comportare. Deoarece celulele vă privesc, vor lua aceste schimbări în considerare si vă vor imita. Mai întii, bineînteles, noul vostru comportament nu li se va părea prea natural, dar putin cîte putin el va deveni astfel si veti fi fără încetare sustinut, împins în aceeasi directie.Un om care a lucrat mai întii asupra propriilor săi copii din interiorul lui, cînd trebuie să educe pe alti copii în exterior, sau chiar bărbati si femei, nu are nimic gol în el, nimic nu este vid: din contra, este plin, puternic, vibrant si toti simt ca este un adevărat pedagog, că există în el o integritate, o unitate, ca nu se preface. Da, deoarece în interiorul lui toti locuitorii săi îl sustin si îi dau forte. De aceea prezenta sa este magică; orice ar spune, el obtine rezultate, pentru că toată fiinta sa este obisnuită să lucreze în această directie, el nu este divizat: exterior asa, iar interior contrariul.

Trebuie să ajungeti la aceasta integritate, la această unitate: asa cum vă arătati în exterior, sa vă aratati si în interior. În acest moment, deveniti foarte puternici ca pedagogi, ca educatori. Aceasta este adevărata putere, puterea magică, deoarece toate celulele omului degaja ceva veridic. Altfel, doar partea care vorbeste degaja cîteva raze de adevăr, dar tot restul strigă: "Nu, nu, nu, este fals!"

       În adevăr, în unitate se găseste adevărata magie. Magia subîntelege întotdeauna o unificare a tuturor fortelor, a tuturor energiilor; în dislocare, în risipire, nu există nici o magie. Dar cînd eu vorbesc de magie, voi trebuie sa mă întelegeti: eu nu mă ocup de magie, eu nu citesc cărti de magie sau de vrăjitorie. Este mult timp de cînd am răsfoit cîteva pentru a avea o idee, dar eu nu am timp de pierdut cu aceste lecturi. Pentru mine, tot universul, toată viata este magie: adevarată carte de magie este etalată aici, în fata tuturor, dar nu stiti să o cititi.

       În realitate, există trei categorii de educatori: 

• cei care pretind de la copiii lor sau de la elevii lor respectul anumitor reguli, dar în acelasi timp aratînd că ei însisi nu respectă nimic; 
• cei care dau într-adevăr exemplu altora prin amor propriu, prin vanitate, pentru a-si conserva prestigiul, dar care în secret îsi permit multe incălcări;
• si în fine a treia categorie, Initiatii, adevaratii pedagogi care, nu sunt divizati: ceea ce spun, ceea ce doresc, sunt chiar ei, chintesenta lor. Trebuie să ajungeti aici.

      De aceea vă voi spune că pentru mine, cel mai mare pedagog este Soarele. Da, iar el este Maestrul meu. El mi-a spus: "crede-mă, toti asa zisii pedagogi nu cunosc nimic din adevărata pedagogie. Ei nu stiu că pentru a-i incălzi pe ceilalti, trebuie să fii cald, că pentru a-i lumina pe ceilalti trebuie să fii luminos, că pentru a-i insufletii pe altii trebuie să fii viu. Educatorii vor să impună tinerelor generatii calităti morale pe care ei însisi nu le posedă, si deci pe care nu pot să le dea exemplu. Cum vrei tu ca tinerii să nu se revolte? Este normal ca ei să nu mai asculte". 

Da, iată ce mi-a spus Soarele.

       Un adevărat pedagog trebuie să emane calitatile care vrea sa le insufle, trebuie să facă în asa fel încît să fie contagios, stimulant, irezistibil! Un adevarat poet, un adevarat muzician îi impinge pe ceilalti să devină poeti, muzicieni. Un adevărat purtător , un adevărat muzician îi impinge pe ceilalti să devină poeti, muzicieni. Un adevărat purtător de iubire, îi face pe ceilalti plini de iubire. Un general indrăznet, plin de bravură, influentează soldatii săi: ei se aruncă la asalt si obtin victoria. Imaginati-vă un fricos, un temător care strigă: "înainte!" cu o voce tremurătoare, nimeni nu-l va urma. Educatorii spun: "trebuie să fii bun, să fii cinstit, să fii..." dar ei sunt oare? Atunci, cum vreti voi ca tinerele generatii sa fie antrenate?

      Educatia actuală rămîne la suprafată, la periferie. De aceea tinerii de azi nici n-o mai baga in seama.Ei s-au nascut cu alta zestre iar educatia actuala este depasita, prafuita.In fapt ea a fost dintotdeauna depasita si nefolositoare. Ea are in prim plan memoria si nu intelepciunea, inteligenta. Cel mai destept copil este cel care are cea mai mare memorie. Initiatii cunosc insa faptul ca mintea trebuie sa ramana limpede, in prezent si ca acumularea de cunostinte cu toptanul este o reala pierdere de timp. Copiii, la randul lor, simt mai bine decat adultii adevarul din toate.Adultii sunt adevarata frana a dezvoltarii copiiilor lor.

      Adevărata pedagogie este o pedagogie de centru. Dacă interior sunteti nobil, drept si cinstit, chiar fără a spune nimic, veti face fiintele din jurul vostru nobile, drepte si cinstite.

A da exemplu, toată puterea magică a pedagogiei se află aici, eu nu o voi repeta niciodată indeajuns. Restul nu sunt decît amuzamente, baliverne. Se stie, se citeste, se scrie, se explică, se fac teorii si sunt incapabili să dea un exemplu. Nu, eu nu mai citesc cărti de pedagogie, sunt prea multe si se contrazic. Dacă voi îmi puneti întrebări asupra educatiei din diferite tări, asupra noilor sisteme, asupra tendintelor moderne, vă voi spune că nu cunosc nimic din toate aceastea. La mine, toata energia mea, toată vointa mea, sunt concentrate asupra acestei singure idei; cum să ajung să fiu un model. Asta este tot.

        Dacă la sfarsitul anului scolar, învătătorii, profesorii sunt atît de obositi, nu înseamnă că a se ocupa de copii este o muncă epuizantă, ci că prea deseori îsi fac meseria cu spirit de mercenari: ei se gîndesc înainte de toate să-si cîstige existenta. Nu copiii sunt cei care îi preocupă si ei încearcă să-si termine lucrul cît mai rapid posibil fără a lua vreodată cunostintă de grandoarea misiunii lor, de a lucra asupra sufletului tuturor acestor copii care le-au fost incredintati de Cer.Copiii au multe defecte, bineînteles, dar din momentul în care au îmbrătisat cariera de educatori, sunt obligati să se gîndească la viitorul acestor copii, sa fie, atenti, să-i iubească... iar cum copiii sunt sensibili la iubire si la tandrete, după un anumit timp vor sfîrsi prin a se schimba.

        Cînd eram încă în Bulgaria, acum mai mult de 50 de ani, am cunoscut o foarte bătrînă femeie care, spre sfîrsitul vietii sale, a decis să invete să citească si să scrie. Niciodată nu a putut sa o facă cînd era tînară si la vîrsta de 70 de ani a cerut să meargă la scoală. Era într-un foarte mic sat si învătătorul a acceptat. Dar vă dati voi seama... reactia copiilor fată de o femeie bătrînă asezată ca si ei în băncile scolii ! Îsi băteau joc de ea si îi făceau necazuri. Iar ea, nu numai că nu se supăra, dar îi mîngaia, îi săruta, le aducea mici cadouri. Atît de bine încît după cîtva timp copiii nu-si mai băteau joc de ea si o adorau. Într-o zi cînd ea s-a imbolnăvit si nu a mai putut să vină la scoală, toti copiii au fost la ea pentru a o implora să se vindece repede: ei nu mai voiau să mai studieze dacă ea nu era acolo cu ei.

        Ei da, dar pentru a putea produce un asemenea efect asupra copiilor, trebuie să ai o mare iubire, o mare răbdare. Au existat uneori EDUCATORI EXTRAORDINARI, CA PESTALOZZI care nu era atît de instruit, dar care, gratie iubirii sale, a obtinut numeroase succese cu copii foarte dificili; dar este rar. Eu înteleg ce sarcină enormă este de a educa copiii, dar dacă pot să vorbesc asa cum o fac, este pentru că în Bulgaria am fost si eu învătător, apoi director de colegiu si am văzut rezultatele pe care iubirea si răbdarea le produc asupra copiilor. Din cauza a tot ceea ce copiii le povesteau, părintii veneau să-mi multumească si să-mi aducă cadouri. Eu nu stiam chiar ce să mai fac! Iar cînd am plecat în Franta, toti au venit să mă conducă la gară si plîngeau! Nu voi uita aceasta niciodată. Si chiar deseori ma gîndesc la acesti copii, care multi deja au devenit bunici!

       Dacă pedagogii s-ar gîndi să întroducă în mod constient elemente spirituale în inimile si sufletele copiilor, cum aceste elemente continuă după aceea să actioneze, toată viata lor acesti copii îsi vor aminti de acesti bărbati si femei care au muncit asupra lor. 

      În starea acutală a lucrurilor copiii nu-si mai amintesc nici măcar de învătătorii si profesorii lor sau dacă îsi amintesc, este aproape totdeauna pentru a-i detesta si a-si bate joc de ei încă ani multi după aceea. Munca lor nu a avut deci nici un sens, deoarece nu continea nici lumină nici constiinta, nici iubire.

       Cînd iubim copiii, nu ne simtim osteniti pentru că ne-am păstrat sistemul nostru intact. Dar inlaturati iubirea, inlaturati rabdarea, inlaturati credinta, că veti reusi si că va veti cîstiga prieteni care toată viata îsi vor aminti de voi si veti fi pierduti. Dar mai ales cînd copiii sunt încă foarte mici, cei pe care îi cîstigati iubindu-i sunt îngerii lor păzitori. Fiecare copil are un înger păzitor care se ocupă de el, care veghează asupra lui, care vrea să-l educe dar deseori el întîmpină mari dificultăti deoarece copilul este supus altor influente. Îngerul păzitor veghează, îl supraveghează, dar nu poate să facă totul de aceea el este atît de fericit cînd vede că cineva ajută copilul a cărui răspundere o are si îl recompensează. Atunci, prin munca voastră bună, nu numai ca voi cîstigati copiii si părintii - deoarece copiii povestesc totul părintilor despre învătătorii si profesorii lor- dar si pe îngerul păzitor al copiilor. Oare asta nu merită efortul, în loc să vă gînditi să scăpati de copii cît mai repede posibil? În acest caz este mai bine să nu fiti pedagog, trebuie să vă schimbati meseria.

       Există deci metode de cunoscut pentru a lucra cu copiii. Dacă voi vreti, nu vă gînditi nici măcar la ei, gînditi-vă la voi. Pentru a nu termina extenuati, prăbusiti, încercati să fiti mai calmi, mai răbdatori, mai atenti si voi veti economisi multă energie. Altfel veti fi totdeauna enervati, veti fi totdeauna încordati si veti sfîrsi prin a vă îmbolnăvi.

       Multi învătători si profesori îsi pierd timpul înfuriindu-se împotriva copiilor deoarece nu reusesc să-i schimbe. Dar ce perfectiune prezintă ei însisi pentru a-i vrea să-i schimbe? Majoritatea sunt atît de ordinari, atît de mediocri, cum pot ei pretinde să-i educe pe copiii? Nu este nici măcar vocatia lor. Unii erau construiti pentru a fi măcelari si iată-i educatori! Niciodată ei nu s-au gîndit că sarcina lor este sa lucreze asupra sufletului si spiritului copiilor si, prin puterea iubirii, să le imprime ceva divin. În ce universitate se relevă viitorilor pedagogi puterea iubirii; că iubirea este cea care transformă, care educă, care ameliorează?

       Am spus-o totdeauna, cea mai bună meserie, cea mai nobilă este cea de educator, de pedagog. Evident, nu este părerea întregii lumi. Majoritatea nu stimează această meserie. A fi fizician, avocat, medic, asta da, merită osteneala. Pe cînd învătătorii si chiar profesorii sunt putin dispretuiti. A se ocupa de copii, ce înseamnă aceasta? Aproape nimic. Si iată că este tocmai meseria cea mai importantă, cea mai semnificativă. A educa pe copii, este o muncă divină! De aceea am spus întotdeauna că va veni o epocă în care psihologia si pedagogia, care sunt încă subestimate vor fi pe primul loc. Iar acest moment se apropie.

       Aud că din ce în ce mai mult atentia se concentrează în jurul acestei probleme: fiinta umană, psihologia sa, educatia sa. Deoarece si-au dat seama că nu poate există nici succes, nici fericire, stabilă pentru umanitate atîta timp cît această problemă nu este pusă la punct. Curînd, cu totii nu vor vorbi decît despre aceasta. Numai că, un lucru este de a simti că schimbările sunt necesare, iar alt lucru de a putea să aduci într-adevăr aceste schimbări. 

       Priviti ceea ce se întîmplă în politica. Toti vorbesc de schimbare: trebuie să schimbi asta, trebuie să schimbi cealaltă. Este usor să vorbesti de schimbări, dar cînd nu esti pregătit să le aduci, devii grotesc, asta este tot.

       Pentru a asuma această sarcină de pedagog, nu este deci suficient a studia trei sau patru ani la universitate, trebuie o întreagă viată si chiar mai multe vieti. Deoarece secretul pedagogiei se găseste în Stiinta initiatica. Inăuntru, în inima, în suflet, în spirit, trebuie să posedati un element pedagogic si acest element care vibrează, care emană, îi influenteaza pe ceilalti; fără chiar ca voi să deschideti gura, ei au dorinta de a vă imita. Ei îsi dau seama că există ceva în voi luminos, călduros, viu si această lumină, această căldura, această viată îi ajuta mai bine să înteleagă tot ceea ce voi vreti să le explicati.

       De altfel, nu etalandu-vă cunostintele puteti actiona asupra oamenilor. Cunostintele sunt bineînteles mijloace puternice; oamenii pot fi făcuti sa înteleagă multe lucruri cu argumente bune, dar aceasta nu este de ajuns: ei pot foarte bine sa înteleagă, dar ei nu se vor misca. Doar iubirea, convingerea, încrederea sunt puteri care stimulează, care inspiră. Sunt forte vii.    

      Iubirea si credinta, iată puterea adevărată! În fata dificultătilor vietii, cel care posedă cunoasterea intelectuală, dar care nu posedă decît aceasta, este slab, temător, se clatină, pe cînd cel care posedă iubirea si credinta, chiar fără a sti mare lucru, continuă să meargă, să se ridice, să infrunte toate obstacolele.

       Este spus în Evanghelii: " Dacă aveti o credintă cît un bob de grîu, veti putea spune acestui munte misca-te si el se va misca". Evident, este simbolic. Iisus nu a vrut niciodată ca oamenii să se apuce să mute muntii de la locurile lor. Muntii stau bine acolo unde sunt, nu încercati să-i puneti în altă parte, lasati-i linistiti. Natura i-a plasat cu foarte multă întelepciune pentru a transmite anumiti curenti si radiatii. MUNTII DE CARE VORBESTE IISUS, SUNT ALTFEL DE MUNTI SITUATI IN INTELECT, IN INIMA, IN VOINTA. SUNT NEGLIJATI ACESTI MUNTI DE OBSCURITATE, DE EGOISM, DE LENE SI VOI VRETI SA ATACATI FRUMOSII MUNTI INOCENTI PE CARE DUMNEZEU I-A FACUT! OARE IISUS A DEPLASAT MUNTI? NU, EL NU SE OCUPA DE ASTFEL DE LUCRURI, DAR EL A DEPLASAT MUNTI, IMPARATII SI CONTINENTE INTREGI IN CAPUL SI INIMA FIINTELOR; EL A ZDRUNCINAT TOT PAMINTUL.

       Intelegeti-mă bine astăzi: nu este suficient de a acumula cunostinte, trebuie să lucrati asupra iubirii, credintei, îndraznelii, altfel veti rămîne slabi. Veti fi ca cel care îsi petrece tot timpul sau în biblioteci si care, atît de scufundat în cartile sale, uita sa mănînce: el citeste, el citeste , dar devine pal, slab, fără viata si după un anumit timp este obligat să abandoneze totul, chiar lecturile sale. Acum, dacă voi preferati cunostintele livresti, dati-i drumul, dar vă veti usca, nu veti emana nici iubire , nici bunatate: nu vom intalni decît un intelect rece si sec care discută, critică, disecă, dar care este incapabil de a iesi din dezordinea care este el.

Este ceea ce se întîmpla deseori studentilor în filozofie. Cînd ei îsi termina studiile la Universitate, ei sunt complet dezorientati de toate aceste idei, toate aceste heteroclite si contradictorii pe care le-au studiat. Si este normal, deoarece în studiile de filozofie veti găsi totul, mai putin adevărata filozofie. Vi se prezintă toate elucubratiile umane din toate secolele si din toate tarile, dar acesti pretinsi filozofi nu sunt deseori decît oameni destul de obisnuiti care nu au văzut lucrurile decît prin intelectul lor limitat. Exceptand pe cei care posedau adevărata cunoastere a lumii superioare si eu i-am mentionat în conferintele pe care le-am făcut despre initierile egiptene, gînditorii pe care îi studiază tineretul sfîrsesc prin a-i dezaxa, prin a le indepărta capacitatea de a discerne adevăratul de fals si prin a le îndepărta credinta.

       Ce se poate face cu un tineret care nu mai crede în nimic, care trăieste în dezordine? Acesta este oare scopul filozofiei? Ce interes aveti de a sti că un anume individ a gîndit asa, iar altul, altfel. Trebuie să dăm tinerilor o singură filozofie, adevarată, unica: cea care este continută în marea carte a naturii vii. Dar profesorii nu o cunosc ei însisi si ei prezintă un amestec de idei false si adevărate, putin adevăr si mult fals.Trebuie să stiti că dacă, continuati să-i instruiti pe studenti în acest mod, pregătiti valuri de anarhie si sinucideri.

        Întelegeti deci, de acum înainte, că adevarata filozofie este cea care vă dă viată, iubire, credinta. Încercati să nu o abandonati pentru a vă arunca nebuneste în elucubratii, originale poate, dar care nu vă vor aduce nimic bun. Dovada, este că voi nu sunteti nici mai puternici, nici mai frumosi, nici mai luminosi, deoarece voi nu mîncati viata, voi nu beti lumina: voi vă multumiti cu mici detalii superficiale în loc să munciti în profunzime.

        În fine, fiecare este liber să facă ceea ce vrea, dar eu stiu dinainte care vor fi rezultatele dacă voi vă hrăniti cu adevărata viată sau dacă vă veti petrece timpul citind cărti. Pînă în prezent voi nu ati văzut bine diferenta care exista între a se hrăni si a citi. Eu nu citesc, eu nu am timp, dar eu citesc cartea naturii si mai citesc si pe fetele si în inimile voastre. Dar mai ales, eu citesc în soare: el este cartea pe care o citesc în fiecare zi. Zilnic el îmi face noi revelatii si din cînd în cînd, eu vi le comunic. Voi la fel, mai tîrziu, veti citi mai putine cărti pentru că veti învătă să cititi cartea naturii vii.

        Dimineata, voi începeti ziua luind micul dejun pentru a avea forte necesare îndeplinirii tuturor sarcinilor voastre. Dacă va veti petrece ziua într-o bibliotecă fără a fi mîncat în prealabil, veti fi somnolent si nu veti întelege nimic din ceea ce cititi. Pentru a munci, trebuie să aveti forte, iar pentru a avea forte, trebuie să mîncati, toata lumea o stie. Atunci, de ce să nu întelegeti că aceeasi lege este si în plan spiritual?

      INVATATI DECI SA CAUTATI O HRANA SPIRITUALA VIE, PROASPATA SI ABSORBITI-O ASA CUM ABSORBITI RAZELE SOARELUI, DIMINEATA. 

      Voi aveti nevoie de o hrană pură care vine de la Sursă, care este ca viata insăsi: o hrană simplă, puternică, care satură, care învie ! Această hrană este cea pe care o primiti aici.  
      De altfel, eu v-am spus deseori: aici, nu este o Universitate, este un restaurant.

      Deci, veseliti-vă, deoarece chiar dacă voi nu învătăti nimic aici, primiti cel putin un elan, entuziasmul, viata si aceasta este esential. Voi trebuie, înainte de toate, să fiti viu si după aceea puteti merge să învătăti tot ce vreti!

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Fila 147 : O IUBIRE FĂRĂ SLABICIUNE ( X )

         Lectura gîndului zilei:

       "Tatăl si mama nu trebuie niciodată să cedeze capriciilor copilului lor. Ei trebuie să fie tandri, plini de iubire, dar inflexibili. Cînd au dat un ordin copilului, ei trebuie să pretindă ca el să asculte. Anumite mame cedează în fata copilului pentru că el plînge si ele nu vor să-i facă rău. Iată o induiosare stupidă, deoarece mai tîrziu, copilul, prost obisnuit, se vă urcă în capul părintilor săi. 

        Mama trebuie să rămînă plină de blîndete, să nu se infurie, să nu bată copilul, dar nici să nu cedeze, exact ca si natura pe care nici o dorinta sau capriciu uman nu o pot face să cedeze.

       Dacă, copilul pune degetul în foc sau pe gheata, legile căldurii si ale frigului nu se modifică pentru a-l cruta. Natura asistă impasibilă la actele copilului, de aceea el învătă să o respecte. Pentru copil, mama reprezintă natura iar dacă ea nu o reprezintă corect, copilul va ignora ca exista limite care nu trebuie depasite si el va fi pierdut. Deseori din cauza slăbiciunii mamei lor anumiti copii devin mai tîrziu adevarati călăi.

       Da, deseori iubirea prost luminata a părintilor este cea care face nefericirea unei familii, pentru ca ei nu au stiut sa arate copiilor lor ca exista legi în fata carora toata lumea este obligata sa se supuna, atît părintii cît si copiii. Un copil care a fost lasat sa facă totul, nu va sti niciodată ceea ce este bun si ceea ce este rău si nu va fi din vina sa, a fost prost obisnuit. Încă de mic, copilul trebuie să inceapă să invete ca exista legi si ca părintii lui sunt cei care trebuie să-l invete. "Da, dar sarmanul, dacă plînge?... Ei bine, să plînga!

       De îndată ce copilul plînge, mama cedează pentru că micul scump să nu fie nefericit. Atunci, s-a terminat, ea va ceda toata viata sa, ea va deveni sclava, copilul sau se va purta rău cu ea si ea va fi cea care va suferi pentru ca a confundat iubirea cu slăbiciunea. Copilul plînge? Lăsati-l să plîngă, aceasta îi exersează plămînii si în tot acest timp el întelege ca exista reguli de respectat  si de aplicat. Dacă la prima lacrimă voi reveniti asupra deciziei voastre, copilul va continua totdeauna să utilizeze plansul pentru a va face sa cedati si să-si satisfacă toate capriciile. Stiti voi ca, copilul este mai inteligent si mai viclean decît mama sa? El stie sa se servească de lacrimi pentru a o obliga să cedeze si după aceea se va urca pe capul ei pentru a face pipi... În fine, ce vreti, astfel si mamele îsi învătă lectia!

       Părintii nu trebuie sa astepte pentru a face un copil sa înteleagă ca ei nu vor ceda în fata capriciilor sale, altfel, ziua în care ei se vor decide să reactioneze, va fi prea tîrziu. Cînd ei îsi dau seama de gravitatea situatiei anumiti părinti devin dîntr-o data inflexibili si atunci, ce lupta! Ei lovesc chiar copilul, dar nu pot obtine  nimic deoarece au întîrziat prea mult. Atunci cînd el este foarte mic ei trebuie să arate fermitate, trebuie ca părintii sa ajunga sa învinga aceasta slabiciune de a vrea sa facă plăcere copilului pentru ca el este mic, deoarece ei trezesc astfel tendinte rele în inima si în sufletul sau. Din contra, tocmai pentru ca este mic, el va accepta  constrîngerile, observatiile, ordinele. Iar  mai tîrziu, cînd va întelege, îsi va iubi părintii si le va fi recunoscator de a-l fi scutit astfel de mari suferinte.

       Anumiti părinti nu stiu ce sa facă pentru a place copiilor lor pentru a-i amuza iar rezultatul  acestei dorinte atît de exagerate de a place copiilor are consecinte catastrofale. Să luăm doar  problema jucariilor. Ce jucării se fabrică pentru a-i amuza pe copii? Revolvere, tancuri, tunuri, arme de toate felurile. S-a mers chiar pînă la a se vinde ghilotine în miniatură. Iar părintii, ce fac ei? În loc să se unească pentru a protesta si a face să se interzică acest gen de jucării, ei chiar le si cumpăra. Iată cum se pregătesc micii golani. Daca aveti ocazia vreodata sa vorbiti cu o persoana certata cu legea intrebati ce jucarii a folosit in copilarie.Veti ramane uimiti de raspunsuri.Ce stupiditate, ce ignoranta! Cum nu s-a gîndit nimeni ca aceste jocuri vor avea repercursiuni asupra comportamentului si mentalitatii copiilor? Dacă unii dîntre ei devin monstri, este din cauza că au primit o educatie aberantă din partea oamenilor care nu cunosc marile adevăruri initiatice.

       Am văzut ieri un copil care facea grimase extrem de dezagreabile si inestetice. Am întrebat-o pe mama sa: "unde a învătăt  el asta? - Oh!  Tatal sau a făcut-o pentru a-l amuza si el l-a imitat. Priviti deci cum sunt educati copiii! Pentru a-i amuza, pentru a-i face sa rada, li se arata orice grimasa stupida pe care ei o vor imita. Niciodata nu trebuie sa aratati ceva urat sau stupid copiilor, nici macar pentru a-i amuza. Exista alte moduri de a-i amuza.Nu trebuie sa va stranbati sa va maimutariti.

       Părintii nu trebuie sa facă decît ceea ce este educativ, inteligent, chiar dacă aceasta nu face plăcere copilului. Dar orice fac sa fac cu iubire si bucurie. Copilul este cel care trebuie să accepte, să se obisnuiasca. Lumea întreagă nu caută decît plăcerea, dar plăcerea este cel mai rău dîntre ghizi, ea urîteste omul si îl face sa se intoarca la stadiul de animal. Părintii ignoranti fac placere copiilor lor pentru că ei îi "iubesc". Dar există iubire si iubire. Trebuie să alegeti iubirea care educă, infrumusetează, fortifică copilul vostru si îl face perfect. Fiintă umană este în mod natural egoistă, ingrată si acest egoism si această ingratitudine voi riscati să le incurajati prin prea multa indulgentă. Pentru că iubiti copiii, vreti să le dati totul, dar intelepciunea sfatuieste să-i privati putin de anumite lucruri.

       Eu vorbesc, eu vorbesc, dar stiu ca părintii nu-mi vor da dreptate, ei vor găsi că sfaturile mele sunt în contradictie cu metodele lor. Dar din moment ce ei au probleme cu copiii lor, asta dovedeste că parerile lor au nevoie sa fie ameliorate, nu?

       În pagina pe care v-am citit-o, spunem că nu trebuie să loviti copiii. În realitate în cazuri exceptionale, o palmă sau o bătaie la fund nu poate sa le facă rău. Doar ca, iată, dacă loviti un copil fiti atenti la privirea voastră. Da, privirea voastră nu trebuie să exprime nici furie, nici ostilitate, nici un fel de sentiment negativ, deoarece copilul va uita repede palma sau bătaia la fund pe care i-ati dat-o, dar nu va uita niciodata o privire rea: el vă va purta pica pentru aceasta si mai devreme sau mai tîrziu va încerca sa se răzbune. Atentie la privirea voastra dacă va loviti copiii!

       Deseori părintii lovesc un copil deoarece sunt exasperati de el, si-au pierdut răbdarea, ceea ce este o foarte proastă reactie. Palmele si bătaile la fund nu trebuie sa fie rezultatul enervării părintilor - enervarea nu este un sentiment pedagogic - ci dorinta lor de a-l face pe copil sa înteleagă existenta unor reguli ce trebuie respectate. De aceea am dat uneori această metodă pe care multi - eu o stiu, au găsit-o bizară.  

       Cînd o mamă trebuie să-si corijeze copilul, trebuie ca ea sa rămînă stăpînă pe ea insăsi, să arate copilului cît de tristă este de a-l lovi, chiar să plîngă în fata lui spunandu-i: "nu voiam să te bat, dar sunt obligată pentru că tu ai actionat rău si trebuie sa fii pedepsit". Iar  apoi, dati-i drumul: bătaia la fund! Atunci, copilul simte că mama sa este nefericită, că ea suferă si că din vina lui ea este obligată să actioneze asa cum o face. 

        Astfel copilul va reflecta si va întelege că există legi care nu trebuie încălcate. Insist asupra acestui punct, deoarece eu stiu că părintii nu au obiceiul de a fi atenti la modul în care îsi corijeaza copilul.  

         Ei nu trebuie niciodata să-l bata cînd sunt furiosi, deoarece lasă în capul său o impresie de ură, de răutate si nu de justitie, pe cînd tocmai pentru buna sa educatie el trebuie să simtă că tatăl si mama sa îl pedepsesc pentru că sunt drepti. 

        Dar acest mod de a proceda este foarte rău si din punct de vedere magic si eu vă voi explica de ce.

       Cînd loviti un copil pe un fond de furie, curentul dizarmonios produs de sentimentele voastre i se transmite lui si provoacă efecte extrem de distructive. Furia care a iesit din voi sub forma unui curent de ostilitate va continua să actioneze în mod defavorabil asupra lui timp de luni, ani de zile si astfel, fără să o stiti, ati lăsat copilul vostru pradă fortelor negative care îl vor acapara. Iată ignoranta părintilor care, în loc să-si ajute si protejeze copilul, distrug în el elemente sacre, divine, deoarece ei i-au comunicat prea multe forte negative iesite din inima lor. Părintii trebuie de acum înainte să-si interzică aceste iesiri de furie.

       Cum noi nu putem educa părintii din lumea întreagă, cel putin această lumină să fie acceptată de fratii si surorile din Fraternitatea Albă Universală. Fie ca ei să-si corijeze copiii din moment ce este necesar, dar fără a simti acest  sentiment distructiv care expune copiii influentei spiritelor tenebroase. Deoarece iată ceea ce se va întîmpla: cînd mai tîrziu vor voi să-si corijeze copiii, ei nu vor putea; în loc de a fi docili si ascultători în mîinile lor, ei vor asculta de aceste spirite tenebroase. Iată o problemă asupra careia voi trebuie să reflectati. Corijati-vă deci copiii doar pentru a-i face constienti că există legi pe care ei nu le pot încălca fără a se expune la mari pericole.

       La fel face si natura. Este iarna, este frig si voi vă spargeti fereastra: ei bine, dacă voi nu o înlocuiti va trebui să suportati consecintele: veti tremura de frig. Puteti foarte bine spune naturii. Ea va rămîne impasibilă, implacabilă si voi veti fi obligati sa reflectati asupra neindemînării voastre, să reparati geamul si să încercati sa fiti mai indemanatici pe viitor. Fată de copil, mama trebuie să fie ca si natura: impasibilă si implacabilă si în acelasi timp să-i arate că si ea se supune legilor. În acest moment ea inoculează copilului ideea unei ordini, a unei ierarhii si se pot astepta minuni din partea unui copil care a fost crescut în această constiinta si în acest respect al legilor.

       Evident nu sunt toti copiii la fel. Sunteti deci obligati de a-i educa functie de gradul lor de evolutie,de temperamentul lor, de forta lor, de sănătatea lor si încă multi alti factori. Există atîtea cazuri diferite încît nu se pot da reguli generale, nici sa se spuna: "faceti asa". Trebuie o metodă pedagogică particulară pentru fiecare copil, iar părintii sunt cei care trebuie să-si studieze copiii si să se arate destul de inteligenti si luminati pentru a sti ce metodă trebuie să folosească cu ei.Daca ii vor educa asa cum au fost ei educati, educatia lor nu are legatura nici cu iubirea nici cu inteligenta, chiar daca au primit o astfel de educatie.Educatia este unica si adaptata fiecarui copil.

       Dar sigur este ca în toate cazurile părintii trebuie să fie implacabili în fata copiilor lor, să nu-si arate nici o slăbiciune, nici o lacuna. Se cunosc cazuri de mame care aveau amanti, sau chiar care pe timpul războiului se culcau pe câmp cu soldatii tării inamice. Copilul mic era acolo, pentru că mama nu putea să-l lase singur acasă si el privea fără a întelege. Dar cativa ani mai tîrziu, cînd el îsi amintea si întelegea, se puteau vedea în comportamentul său fata de mamă pagubele pe care această scenă le-au produs în el. De ce mamele sunt atît de inconstiente? Ele comit orice act negativ în fata micilor copii crezînd că ei nu înregistrează nimic. Ei ba da, tocmai că ei înregistrează totul. Sunt evenimente din al treilea, al patrulea, al cincilea an pe care un om nu le poate uita  vreodată. El va uita ceea ce s-a întîmplat ieri, dar îsi va aminti totdeauna ceea ce a trait acum 60 sau 80 de ani.

       Cînd părintii lasă să se vadă că au slăbiciuni, copiii sunt tulburati, dezorientati, ei nu mai au de ce să se agate. Copiii cauta totdeauna din instinct să se sprijine de fiinte care încarnează dreptatea, nobletea, puterea, perfectiunea; ei poartă cu totii în ei o nevoie instinctivă de dreptate si adevăr, iar cînd ei îi văd pe părintii lor comitînd acte reprobabile, ceva se deregleaza în ei. Copilului care se simte mic, slab, îi place să simtă deasupra lui o autoritatea infailibilă care îl protejează. El este ignorant de toate, dar stie că este slab, de aceea el are nevoie de protectie si se adăposteste lîngă mama sa pentru a-i simti căldura. Si nu numai în domeniul fizic el caută un sprijin, dar si în domeniul psihic. De aceea cînd un copil întelege că mama sau tatăl sau nu sunt la înăltimea situatiei, el se simte pierdut sau se revolta si iată originea a numeroase tragedii.

       Un copil are nevoie ca părintii săi să nu lase să apară nici o slăbiciune si de aceea este foarte rău ca după ce au dat un ordin copilului, părintii să accepte ca el să nu asculte. Cînd părintii au dat un ordin, ei trebuie să pretindă ca, copilul să-l execute, altfel el îsi va da seama ca părintii săi nu au nici o fermitate, nici o stabilitate si această imagine pe care o va avea fata de ei îi va impiedica educatia. Fată de acest subiect as vrea să mă opresc asupra unei probleme foarte interesante.

       Cînd un adult vrea să actioneze, el trebuie înainte să reflecteze. Copilul nu are de reflectat deoarece creierul său nu este pregătit pentru reflectie. La copil, actiunea este cea care primează, el trebuie deci să actioneze executînd fără a discuta ceea ce adultii îi cer. Demersul copiilor este invers de cel al adultilor. Dacă copilul vrea înainte de toate să înteleagă înainte de a actiona, el nu va face niciodată nimic. El trebuie să actioneze înainte de a întelege, pentru că sunt altii care au înteles înaintea lui si avand încredere în ei, el faciliteaza propriul sau proces de întelegere care nu se va manifesta decît mai tîrziu.

       Actionînd exact după cum părintii le cer, copiii au posibilitatea de a deveni inteligenti. Deoarece inteligenta, cea adevărată, este deja o muncă. Realizarea presupune întotdeauna că o inteligentă a precedat executiei. Cînd o munca este bine facută, se spune că a fost opera unei inteligente; că această inteligentă este vizibilă sau invizibilă, constienta sau inconstienta, asta este altă problema.

       Copilul trebuie deci să execute ceea ce i se cere fără a avea nevoie de explicatii. Cînd mama îsi duce micul băiat cu ea, nu este necesar ca ea să-i explice în detaliu unde îl va duce. El are încredere si dă mînuta mamei sale stiind că ea nu-l va conduce într-un loc unde sunt serpi, ursi sau mistreti care îl vor devora - simbolic vorbind - si astfel copilul progresează. Dar copiii care nu au încredere în părintii lor, sau care să fie independenti, liberi, nu-si pot dezvolta corect inteligenta.

       Acum nu începeti să-mi spuneti povesti :" da,dar noi cunoastem familii unde copiii sunt cu mult mai inteligenti decît părintii lor , de aceea ei le tin piept . Eu stiu bine că se pot întîlni copii într-adevăr exceptionali, dar sant cazuri extrem de rare . Eu, eu vă  vorbesc în general si în general nu cred de loc ceea ce vreti să mă faceti să cred: că majoritatea copiilor sunt abrutizati. Nu, din moment ce un copil s-a născut într-o familie sau alta, înseamnă că există un motiv, acum că este aici, este prea tîrziu pentru a judeca si critica. Dacă este atît de genial, de ce a venit el sa se încarneze într-o familie de tampiti? Dacă el a venit aici, este tocmai pentru a face un stagiu si făcînd un stagiu el trebuie să-si asculte părintii. După aceea, vom vedea. Au existat fii de regi care au fost trimisi în armată ca simpli soldati pentru a fi tratati si cateodata maltratati - ca toti ceilalti!

       Deci, copilul nu trebuie sa discute si să critice, lui nu i se cere să aducă dezordine si anarhie. Din moment ce a venit aici, în această familie, el trebuie să inceapă prin a merge în acord cu ea. Cînd el va dovedi adevărata superioritate, el va putea face ceea ce vrea, dar nu înainte. Cînd copilul îi ascultă pe părintii săi si accepta să facă ceea ce ei îi cer, inteligenta sa începe să se trezeasca. Apoi, putin cîte putin, copilul insuti întelege ratiunea a ceea ce face.

       Evident, există cazuri cînd întransigenta părintilor poate fi catastrofală. Să presupunem că ceea ce copilul cere este de natura spirituală si ca el are părinti grosieri, ignoranti si necinstiti care îl impiedică să-si realizeze idealul pentru că aceasta depăseste prea mult întelegerea lor. Dacă ei se arată inflexibili, ei îi pot face mult rău. De aceea, de fiecare dată cînd se dă o regulă generală, trebuie aduse nuante si explicatii.

       Înainte de a se pronunta, de a da o permisiune sau de a o refuza în mod categoric, părintii trebuie să cîntărească foarte bine consecintele. Dar cum o vor face, dacă ei nu au discernămînt? Ei trebuie să înceapă un mare număr de factori de luat în considerare: dacă copilul este destul de puternic, dacă este momentul propice, dacă este pentru binele său dacă el posedă daruri particulare care trebuie protejate. Chiar si în ceea ce priveste hrana, părintii trebuie să ia anumite elemente în considerare si sa nu forteze copiii să mănînce ceea ce ei găsesc bun pentru ei însisi.Deci, repet: un tata, o mama, nu trebuie sa pretinda o ascultare absoluta copilului înainte de a-si fi pus întrebarea: "oare eu îi cer ceva bun, drept, divin? Oare sufletul sau o doreste, năzuieste profund, sau va fi nocivă pentru evolutia sa?" Odată ce ei s-au documentat bine, că au văzut si înteles în mod clar ce ar fi bun pentru copil, ei să-i dea ordin - fie că este o permisiune sau un refuz în mod categoric, irevocabil, iar copilul trebuie să se supună.

       Copilul trebuie să înteleagă că există legi cărora părintii însisi sunt obligati să se supună. Chiar si initiatii ascultă de aceste mari legi ale naturii si de altfel ei sunt primii care le respectă. Ei respectă poate mai putin legile umane care nu sunt totdeauna juste, dar în fata legilor divine, legile eterne, universale, ei sunt întotdeauna plini de respect si de supunere. Discipolii Fraternitatii Albe Universale trebuie să învete si acest respect si să-l transmită mai departe copiilor lor.

       Deci, iată, întelegeti-mă bine. Trebuie să aveti multă iubire pentru copii, este de la sine înteles, dar trebuie să stiti cînd si cum să o manifestati. Există momente în care nu trebuie să vă arătati iubirea ci să vă serviti de intelepciune; numai cu această conditie puteti vorbi într-adevăr de o iubire luminată si benefica. Iubirea slabă si stupida este o catastrofă.

Fila : PASTRATI SIMTUL FANTASTICULUI LA COPIL ( IX )

      Priviti acesti copii care mă ascultă: dacă ati sti cum ei imi înteleg cuvintele! Fata lor vibreaza. În momentul în care trebuie sa rîdă, ei rîd; în momentul în care ei trebuie sa gîndească ei gîndesc. Ei reactionează într-un mod magnific. Am aici un auditoriu care vă depăseste. Numai Dumnezeu stie ce se petrece în micile lor capete, cum văd si înteleg ei lucrurile! Ei găsesc adevărul de prima data, pe cînd voua, vă vor trebui încă ani de zile. Da, eu sunt sigur că ei văd adevărul mai rapid si mai bine decît adultii.Aveti multe de invata de la copiii vostri si nu ei de la voi.Ei nu vor sa devina ca voi, plini de griji, suparari, violenta, voi ii obligati sa devina asa.Ei, micutii, se opun din toate puterile, dar voi sunteti bine antrenati si le reduceti la tacere Vocea Interioara, prin care primesc o educatie desavarsita si nu una prafuita si blazata.

      În replicile copiilor există multe lucruri pe care adultii le găsesc absurde, deoarece ei nu le înteleg. De cîte ori nu am fost stupefiat în fata profunzimii anumitor reflectii ale lor. Aceasta pentru că ei sunt încă simpli, naturali si apropiati de regiunile celeste de unde au coborat. Mai tîrziu, familia, societatea reusesc să le inoculeze propriul lor mod de a vedea lucrurile si de rationament, iar copiii sfîrsesc prin a accepta aceste puncte de vedere eronate.Da, adultii nu fac deseori decît să deformeze copiii.Uitati-va la fetele adultilor si vedeti cat demult va uratiti si priviti apoi copiii.Ei nu au nevoie de masti, de farduri, de creme sau operatii estetite.Cînd copiii sunt foarte mici, ei au un simt innăscut al supranaturalului, ei cred că totul este viu, ca totul este inteligent: ei vorbesc insectelor, pietrelor, plantelor, animalelor. Cînd ei se lovesc de o piatră, ei îi dau o lovitură de picior adresandu-i reprosuri deoarece ei gîndesc că piatra i-a lovit în mod intentionat! Iar cînd li se povestesc povestiri cu zîne, uriasi si animale extraordinare, ei cred, este formidabil! Cîtiva ani mai tîrziu, ei pierd acest simt al fantasticului, pentru că adultii îsi bat joc de credulitatea lor si chiar dacă ei nu-si bat joc, atitudinea lor materialistă si grosieră sfîrseste prin a se repercuta si asupra lor. Iar odata ce copiii au pierdut acest simt al minunatului, ei au pierdut într-adevăr esentialul. Deoarece nu trebuie să vă imaginati că este o mare dovadă de superioritate, din partea adultilor, de a crede că universul nu are nici suflet, nici inteligentă, că omul este singura fiintă vie si gînditoare din creatie.Toată natura este vie, inteligentă si populată de creaturi vii si inteligente, iar unele mult mai inteligente decît omul. Din ziua în care omul neagă această viată si această inteligentă, în el moartea începe să se instaleze. Dacă voi credeti că totul este mort în jurul vostru, moartea se instalează în voi, nu uitati niciodată aceasta. Dar să credeti că totul este inteligent si viu si veti mări în voi inteligenta si viata.

Iată un adevăr asupra căruia psihologii si pedagogii trebuie să se oprească, pentru că ei nu au studiat încă consecintele magice ale unui simplu gînd. Dacă voi credeti că toti oamenii de pe Pămînt sunt răi, urîti, depravati, criminali, este foarte rău, deoarece nu numai că aceasta se reflectă asupra voastră, dar mai devreme sau mai tîrziu veti deveni ca ei. Iar dacă voi credeti că lumina, frumusetea, splendoarea, grandoarea domnesc peste tot, voi lucrati asupra voastra insivă si deveniti din zi în zi mai frumosi, mai nobili, mai expresivi.

      Nu ucideti deci niciodată simtul fantasticului la copii. Cultivati-l chiar, pentru ca ei să se hrănească din el toată viata lor. Si tocmai povestile păstrează viu în ei simtul lumii invizibile si al fiintelor care o locuiesc.

      În copilăria mea, am cunoscut printre membrii familiei noastre anumite persoane foarte vîrstnice ale căror cuvinte erau întotdeauna pline de o mare întelepciune. Ele nu aveau nici o instruire, majoritatea nu au fost nici măcar la scoală (într-un mic sat pierdut din Macedonia, acum mai mult de un secol, asta nu este de mirare) dar toata atitudinea lor era de o asemenea demnitate, de o asemenea stăpînire, încît eu admiram aceste fiinte, ele erau pentru mine modele. Cînd ei veneau să ne facă vizite acasă (aveam sase sau sapte ani), cu ce fericire si cu ce bucurie îi primeam, cu ce atentie îi ascultam! Eu le ceream totdeauna să-mi spună povesti. Era mai ales unul care se numea Mikhael si care mă impresiona mult. El era foarte întelept. Cînd vorbea, el îsi măsura întotdeauna cuvintele si gesturile. Ca si bunica mea, îmi povestea istorii extraordinare unde se derulau lupte între bine si rău, lumina si tenebre, magicieni albi si vrăjitori si întotdeauna binele era cel care sfîrsea prin a învinge. Toată viata mea după aceea, am simtit că, cu aceste povesti bunica mea si el mi-au dat o impulsiune spre bine, spre lumină, dorinta spre a face să triumfe întotdeauna lumina.Eu îmi dau seama acum că trebuie să aud aceste povestiri, pentru că ele au lăsat o amprentă profundă în mine. Tot ceea ce am învătăt din cărti si la universitate s-a sters, singurele care au rămas au fost aceste povesti în care lumina sfîrsea întotdeauna prin a învinge tenebrele.

      Părintii, rudele apropiate influentează mult copiii. De aceea nu lăsati copiii vostri să frecventeze oameni care îi vor impinge pe o cale îndoielnică, povestindu-le orice. sau invatandu-i sa injure. La aceasta vîrstă, ceea ce ei văd, ceea ce aud, se imprimă în el si ei vor fi influentati pentru toată viata. Trebuie deci să vegheati asupra copiilor vostri. Alegeti-le chiar si camarazii, dacă este posibil: încercati totdeauna să stiti ce băiat, ce fată, copiii vostri sunt pe cale să frecventeze. Deoarece si voi, dacă vă uitati în urma, veti găsi în copilăria voastră ratiuni ale gusturilor voastre, ale tendintelor, comportamentelor voastre actuale.

      Copilăria este cea care determină întreaga viată. Amprentele primite pe timpul copilăriei nu se sterg niciodată. De aceea responsabilitatea adultilor este imensă. Dacă influentează un copil prin vulgaritate si urîtenie, el va rămîne marcat pentru totdeauna. Ei trebuie deci să se supravegheze si să tremure de frică de a le da o proastă orientare în viată.

Acum, să mă întelegeti bine. Trebuie să cunoasteti si anumite legi ale psihologiei initiatice. Eu nu spun că trebuie să cresteti un copil în mod unic într-un climat de vis, de poezie, ireal si imaginar. Ar fi si un mare pericol pentru el. Fiecare metodă are întotdeauna o parte bună si o parte rea si trebuie să stiti cînd si cum să o aplicati. Părintii, pedagogii trebuie să trezească intelectul copilului si simtul său practic, să-l învete să se descurce în planul material si să-l pregatească pentru a face fată mai tîrziu realitatilor vietii, dar ei nu trebuie să ucidă gustul său pentru fantastic si sensibilitatea sa fată de lumea invizibilă. Ei pot să-i vorbească de spiritele naturii: spiritele pămantului (gnomii), spiritele apei (ondinele), spiritele aerului (silfe), spiritele focului (salamandrele) si de munca pe care ele o fac în univers. Dar mai ales ei trebuie să-i dea simtul lumii divine si pentru aceasta ei pot începe prin a-i vorbi despre Arborele vietii, de ierarhiile celeste.

      Bineînteles, trebuie să vă coborîti la nivelul copilului. Nu se pune problema de a-i enumera toate numele cabalistice ale Arborelui sefirotic, dar este posibil să-l faceti să înteleagă notiunea de ierarhie, spunîndu-i: "Iată, tu stii că deasupra animalelor, există oamenii, care sunt mai inteligenti" si îi explicati de ce. "Iar printre oameni, unii dîntre ei îi depăsesc pe altii: ei sunt mai buni sau mai intelepti". Copilul recunoaste că este adevărat. "Acum, de ce nu ar exista si alte fiinte care îi depăsesc chiar pe oamenii cei mai buni si mai intelepti?" Copilul acceptă si astfel el începe să aibe notiuni de existenta Îngerilor, Arhanghelilor si a tuturor entitătilor ierarhiilor spirituale. Un copil care va fi educat astfel va păstra întotdeauna constiinta unei lumi superioare în intelepciune si lumină si dorinta de a tinde spre aceasta lume.

    Omul care neagă existenta lumilor si entitatilor care îl depăsesc se limitează si se întunecă. Dacă multi oameni nu avansează, nu evoluează, este pentru că ei ignoră sau nu vor sa admită că deasupra oamenilor există această ierarhie sublimă, a Ingerilor, a Arhanghelilor pînă la Tronul lui Dumnezeu. Si de aici ei nu au nici un scop, nici un ideal foarte elevat de care să se agate pentru a căpta energii de un ordin superior. Bineînteles, ei trăiesc, ei se descurcă, dar din punct de vedere spiritual ei nu avansează, ei nu acceptă nici măcar idea existentei Maestrilor pentru a-i instrui, iar unii sunt chiar morti, morti spiritual. Pe cînd cei care acceptă în mod constient existenta acestor ierarhii spirituale au un scop superior si acesta le da un elan pentru a întreprinde mari realizări.

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Fila 146 : PREGĂTITI COPIII PENTRU VIITOAREA LOR VIATA DE ADULTI ( VIII )

       Eu stiu prea bine că problemele filozofice nu sunt chiar potrivite vîrstei copiilor si adolescentilor care sunt aici si ca ei sunt mai degraba interesati de tot felul de amuzamente si distractii. 

        Dar cu toate acestea, ramanand printre adulti, care fac tot posibilul de a trăi după regulile Învătămîntului, chiar dacă ei nu înteleg încă profunzimea si sensul, totul se înregistrează în ei.

       Iar cînd, mai tîrziu, se vor găsi în fata unor grave probleme de rezolvat, ei vor sti să actioneze si să se dirijeze mai bine decît ceilalti, pentru că au primit aici o impulsiune spre bine; prea putin contează ca nu au simtit nimic pe moment, ceea ce ei au văzut si auzit  va continua să-i influenteze toată viata lor. Iată de ce tinerii trebuie să participe la munca noastră.

       Chiar dacă aveti impresia că ei sunt prea tineri, trebuie să pregătiti copiii pentru viata pe care o vor duce mai tîrziu si este deci preferabil pentru aprofundarea întelegerii lor ca ei sa poată să arunce o privire în lumea adultilor. De altfel, priviti: ce face o mică fetită? Instinctiv ea cere să aibe păpusi pe care le leagană, le hrăneste, le spală. Aceasta ocupatie este o pregătire pentru rolul său de viitoare mamă. Există deci ceva în ea care o impinge să exploreze deja terenul pentru viitor. Trebuie să reflectati la toate acestea.

       Se aduc copiii la biserică unde totusi ei nu pot întelege mare lucru din ceea ce se petrece. Dar solemnitatea ceremoniei, reculegerea adultilor produc în sufletul lor impresii care vor fi aprofundate mai tîrziu. Iar altii, din cauza mortii unui părinte sau unui prieten asistă la o înmormîntare unde ei încep să se întrebe ce este o disparitie. Moartea este un eveniment cu care ei vor fi în  mod obligatoriu confruntati mai tîrziu si este util pentru ei de a fi pregătiti. Astfel este pentru tot în viata. Fiecare copil este într-o anumită măsura obligat să anticipeze evenimente care nu sunt  încă pentru vîrsta sa si pentru aceasta el trebuie să beneficieze de experineta adultilor.

       Să luam încă un exemplu foarte simplu: un student în chimie începe prin a studia tot ceea ce a fost descoperit în aceasta stiintă pînă astazi; iar dacă el este capabil va adăuga propriile sale descoperiri. Dar el începe prin a se apleca asupra experientelor si descoperirilor altora, el nu decide să le ignore pentru a găsi el însusi totul, iar la capatul a 20 sau 30 de ani de cercetare să sfîrsească prin a descoperi (dacă încă o descoperă!) că o molecula de apă este compusă dîntr-un atom de oxigen si doi atomi de hidrogen. El acceptă aceasta notiune si este mai întelept, aceasta îi permite să cîstige timp.

       Dacă obisnuiti un copil să participe la viata adultilor, în clipa în care va trebui să facă fata el însusi la anumite evenimente el va fi deja pregătit deoarece îsi va aminti si va imita ceea ce a văzut făcîndu-se. De aceea este foarte util ca tineretul să nu fie limitat la activitatile care se cred a fi de vîrsta lui. 

       Intr-o zi, vorbeam mamei a două tinere fete încîntătoare în varsta de l5 ani. Eu îi spuneam: "Le-ar face bine fiicelor dvs. să vină la Fraternitate pentru a asculta adevăruri care le vor ajuta mai tîrziu în viată. Si stiti voi ce mi-a raspuns ea? "Oh, nu, ele sunt prea tinere, la vîrsta lor trebuie ca ele să se amuze: lor le plac balurile, petrecerile, ele vor avea destul timp pentru a se gîndi la lucruri serioase!"  Ei bine, iată o mamă care pregatea catastrofe pentru copiii săi.

       Bineînteles, trebuie să lăsati tineretul să danseze, eu nu sunt  împotriva dansului, dar trebuie să-l obisnuiti să aibă si preocupari de alt ordin. Natura umană nu este făcută doar pentru muncă, efort, reflectie, este de la sine înteles; si chiar initiatii au fost cei care, în trecut au instituit sărbatori unde poporul, prin cîntece, dansuri, deghizari, putea să dea o cale de iesire tuturor acestor forte care comprima munca si grijile vietii cotidiene. Dar a se gîndi că esentialul este de a se amuza si distra, înseamnă într-adevăr a-si rata existenta.Fiindca sufletele vin aici pentru a invata lectiile restante din alte vieti, aceasta este esenta vietii pe Pamant.Este timp suficient pentru toate, invatarea lectiilor aduce cu sine si o bucurie, o pace, o intelepciune mai profunda a vietii.

       Eu nu sunt împotriva unei mame care vrea ca fiica ei să se amuze. Si eu mă amuz, eu nu ma gîndesc decît sa mă amuz, ce credeti voi? Dar exista amuzamente si amuzamente si trebuie să vedeti pericolul amuzamentelor care nu sunt echilibrate prin reflectie. Foarte repede această fiică pe care mama să o trimite să se amuze, va fi murdărită si mîncată de prima haimana venită si nu numai că ea îsi va pierde sarmul si prospetimea, dar ea îsi va pierde si luciditatea si va merge foarte repede să îngroase lumea tuturor acestor femei care traversează existenta fără a sti niciodată unde ele se afla, de ce au venit aici si unde ar trebui sa ajunga.Cate sute de vieti irosite...

       Nu va gînditi ca eu sunt limitat. Nu exista om mai larg decît mine. Eu vreau doar ca toti băietii si fetele să petreacă, să cînte si să danseze, dar în acelasi timp ca ei să accepte să studieze stiinta Initiatilor, ca ei să invete să se lege la fortele nobile si insufletitoare ale naturii. În acest moment ei vor deveni fiinte formidabile, capabile de a actiona benefic pentru familia lor, tara lor si chiar pentru lumea întreaga.

       Deci iată, au fost cîteva cuvinte pentru a vă spune că nu trebuie să lăsati tineretul să caute în mod unic ceea ce-i place lui, ceea ce-i este agreabil, la gradul la care el a ajuns, ci să vizati un pic mai departe si să anticipati viitorul. Oh! Eu stiu bine, multi copii anticipează, dar nu asa cum ar trebui. De exemplu, o mică fată delicată, gratioasă, vrea sa devină ca mătusa ei pentru ca are buzele si unghiile vopsite, iar degetele pline de inele; iar un mic băiat vrea să devină ca bunicul său din cauza pipei sale si a marilor sale mustăti. Tinerii anticipează deci deseori fără a o sti, dar ei sunt prea grăbiti de a deveni bătrani, de a avea aerul important, blazat, lipsit de viata. Să nu se grăbească, Dumnezeule, aceasta va veni  chiar  fără voia lor. Dacă exista un lucru absolut cert, este ca ei vor imbătrîni, nimic nu va putea impiedica aceasta.

           Tineretul să încerce să rămînă tînar cît mai mult timp posibil! Eu vreau sa spun tînăr în inima sa: spontan, simplu, surîzător, vesel. Eu, eu prefer să rămîn copil, din toate fortele mele eu mentin în mine spiritul copilariei. Tinerii vor sa devină batrani, iar eu vreau sa prelungesc tineretea, pentru că tineretea a trecut atît de repede! Este de altfel ca primavara... Atît de efemera!

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Fila 145 : NU LASATI NICIODATA UN COPIL INACTIV ( VII )

      "Voi ati văzut cum copiii erau mîndri de a fi cîntat! Pentru ei era serios. Oh! la, la, ei au făcut ceva care contează! Toata viata lor ei îsi vor aminti că au cîntat în fata unui public. Pentru voi, poate, nu înseamnă nimic, dar pentru ei este un eveniment; dacă voi întrati în inima acestor copii veti vedea ca este un eveniment. Acum, voi trebuie să-i incurajati, să le spuneti ca a fost magnific, că noi avem nevoie să-i ascultam si că ei trebuie să învete încă alte cantece.

      Trebuie să treziti la copii dorinta de a se arăta cei mai capabili posibil într-o activitate sau alta. Este cel mai bun mijloc de a-i împiedica sa facă prostii si de a-si pierde timpul lor în dreapta si stînga. Nu trebuie niciodată să lăsati un copil inactiv. Deseori pentru a-i cere unui copil sa rămînă linistit, îi spuneti: "fii cuminte". De ce se confundă intelepciunea cu imobilitatea, cu frustarea parintelui? A nu se misca, a nu face nimic, aceasta este intelepciune? Universul, Pamantul, totul este in continua miscare. Cel care stagneaza se imbolnaveste,moare.Să nu vă mirati dacă, copilul după aceea detestă întelepciunea, deoarece în capul său ea este legată la imobilitate, iar el este atît de dinamic! De altfel, este mai bine să nu-i cereti unui copil să nu se miste, ci totdeauna să-i dati ceva de făcut pentru a-l ocupa.

De aceea, părintii trebuie să accepte ca, copiii lor sa sufere putin pentru a face ceea ce li se cere la scoală sau în alta parte. Copiii au atîtea resurse, o asemenea rezistentă, încît uită imediat acest efort. Cu fiecare efort caracterul lor este cel care se formează si aceasta trebuie să-i bucure pe tati si pe mame. Dar dacă din contră , ei spun: "Oh, sărmanul, nu trebuie să-l obosim" pentru a-i evita cateva mici eforturi, ei îl vor face slab, lenes, incapabil, egoist. Iată iubirea si pedagogia adultilor! Priviti, oare copiii care urcă pe Stîncă pentru a asista la răsăritul soarelui sunt de plans? Sunt ei nefericiti de a nu fi rămas în patul lor? Nu , ei sunt fericiti, priviti-i! Părintii trebuie să-si dea sema că deseori ei sunt cei care, sub pretextul de a nu-i supraîncărca, îsi mentin copiii în slăbiciune. Ei trebuie să-si schimbe atitudinea, altfel ei vor fi cei care vor suferi toată viata de a fi făcut din copiii lor fiinte egoiste si capricioase.

Cunosc multi care au comis aceasta eroare si care acum îsi smulg părul din cap. Eu le spun: " Este din vina voastra. Foarte devreme trebuia să-i învătăti pe copiii vostri sa va ajute, să spele cîteva farfurii, să puna masa, să execute unele sarcini usoare". Evident majoritatea muncilor sunt prea dificile pentru cei foarte mici, ei nu au nici forta, nici abilitatea suficientă, dar puteti sa faceti în fata lor spunîndu-le: " mai tîrziu tu o vei face". În asteptare, sunt multe mici servicii pe care pot deja sa le facă. Numai ca părintii nu le dau nimic de făcut, pentru că este mai usor pentru ei de a executa rapid anumite munci, decît a le arăta copiilor cum să le execute si a-i supraveghea pe timpul cît o fac. Dar nu este o bună metodă de educare, deoarece mai tîrziu copiii nu mai vor să facă ceea ce ar fi trebuit să învete atunci cînd erau mici: facultătile lor nu au fost exersate destul de devreme. În acest moment părintii vor putea spune: "lenesule, du-te să faci asta, du-te să faci aia, ai grija să inveti"... dar copilul nu va voi deoarece este prea tîrziu.

      Exista obiceiuri bune care trebuie inoculate copiilor cînd ei sunt încă foarte tineri, deoarece aceste obiceiuri nu îi vor mai părăsi. Odată, am întîlnit un om care a făcut mai multe zile de inchisoare pentru furt si el mi-a mărturisit ca, chiar în inchisoare, el îsi făcea dimineata si seara rugăciunea. Era un obicei pe care tatăl său i l-a dat cînd era mic si nu se mai putea debarasa de el. Eu i-am spus: "Dar atunci, vă rugati dimineata si seara si continuati să furati? - Ah, asta este altceva". Pentru el, a se ruga si a fura nu erau lucruri incompatibile. Evident, ar fi fost preferabil ca tatal sau să-i dea si obiceiul de a nu fura!

      Nu vă dati seama ce este forta obiceiului. Dacă un copil este obisnuit ca părintii săi sa cedeze capriciilor sale, s-a terminat; mai tîrziu, chiar cînd nu va vea dreptate si cînd va fi constient ca nu are dreptate, el va continua să vrea să i se cedeze. Iar în acest moment va fi prea tîrziu pentru a-l schimba. Un copil care a fost răsfătat, alintat, răzgîiat va va cere să aveti întotdeauna această atitudine fată de el. Din nefericire nu va exista în acel moment decît o fortă capabilă să-l educe: viata, pentru că viata este neindurătoare. Atunci copilul va suferi si se va corecta. Dar ce suferinte inutile părintii au pregătit copiilor lor nestiind să se opună capriciilor lor!Se pot ei numi pariti?Ei fac copii fiindca e la moda, asa au facut si parintii lor.Cata inconstienta, cata lipsa de educatie!Daca ar fi constienti ca ei vor veni iar prin copiii lor sa-si culeaga roadele "educatiei" transmise de ei, n-ar mai indrazni sa faca copiii daca nu sunt in armonie, in pace, in liniste."Rodul" educatiei lor sunt mai multi criminali, hoti, violatori, etc.Voi sunteti creatorii acestei societati "moderne" a nefericirii.

       De aceea eu le spun deseori părintilor: "Atentie, atentie, bunătatea voastră nu este în realitate decît slăbiciune, ignoranta... Mai tîrziu veti plînge pentru ca voi veti fi primele victime ale bunătatii voastre stupide". Cîti părinti nu au venit să mi se plîngă de atitudinea copiilor lor! Eram obligat să le spun că ei erau vinovatii si evident ei nu mă întelegeau. Nu trebuie sa fiti slabi cu copiii, pentru că după aceea abuzează ei si nu este din vina lor. Dacă nimeni nu arată unui copil că există reguli de respectat si dacă, foarte tînar deja el are impresia că totul se poate inclina în fata capriciilor sale, cum vreti voi ca apoi el să-l asculte pe cel care îi face o mică observatie? El nu va asculta si este normal. El va dori să infrunte totul, să sparga totul, să se piarda chiar cu conditia să nu cedeze. Pentru că astfel el a fost obisnuit si deci nu este vina sa.

       Deci, cînd părintii îsi dau seama că proasta lor educatie a stricat caracterul copilului lor, nu le mai rămîne decît să roage Cerul, spiritele intelepciunii, pentru ca ele să-i dea o lectie care să-l determine să reflecteze. Copilul va plînge un pic, voi îl veti consola, dar el va întelege si astfel, dupa cîteva bune mici lectii el va fi salvat. Am observat cu atentie si am văzut deseori cum bunătatea, bunătatea stupidă este cea care incurajează viciile. Este minunată bunătatea, dar cu conditia ca ea să fie pusă în serviciul întelepciunii.

        Într-o zi mă aflam într-o familie de oameni bogati si bine plasati în societate. Ei erau foarte preocupati din cauza fiului lor unic, care nu le făcea decît probleme. Ei îl răsfatau, îi dădeau multi bani si el, evident, se amuza si îsi neglija studiile. Am vrut să-i ajut, atunci eu le-am spus: "Vreti să vă salvati fiul? Mai întii trebuie să întelegeti că el nu este dotat pentru studii. Dacă as fi în locul vostru, l-as trimite ca ucenic într-un garaj, la un patron exigent care l-ar obliga să lucreze si as inceta să-i dau bani, deoarece aceasta usurintă nu dezvolta decît latura sa rea". Le-am explicat îndelung toate acestea, dar ei nu m-au înteles; ei erau chiar foarte nemultumiti de sfatul meu, deoarece se simteau umiliti la ideea că eu voiam sa fac din fiul lor un muncitor, pe cînd ei sperau pentru el o situatie stralucită. Ei nu m-au ascultat deci si au continuat să-si trimită fiul în cele mai bune scoli din Franta si străinatate, să-i dea cei mai buni profesori si mai ales au continuat să-l răsfete cu bani si cu cadouri. Cîtiva ani după aceea, situatia devenise atît de catastrofică încît ei si-au amintit de sfatul meu privitor la garaj. Dar si aici, ce surpriză pentru mine! Eu le-am spus să-si trimită fiul în ucenicie la un garajist, iar ei i-au cumpărat garajul cel mai mare, cel mai modern si cel mai scump pe care l-au putut găsi. Evident, nimic nu pregatea acest băiat să fie patronul unui asemenea garaj. Si s-a întîmplat ceea ce trebuia să se intample: putin timp după aceea el a dat faliment si ei au pierdut sume enorme. Nu va voi mai povesti urmarea acestei istorii dar iată părinti care au fost cauza nenorocirii fiului lor, din cauza slabiciunii si iubirii lor stupide.De fapt ei nu au cunoscut iubirea adevarata, care da putere, curaj, incredere si nu au putut s-o transmita fiului lor.

       Astazi, părintii nu mai îndrăznesc sa utilizeze metode care călesc caracterul copiilor. Ei spun: "Ah, ei nu trebuie să sufere, ei trebuie să aibă tot ceea ce vor". Ei bine, ei îsi strica copiii cu aceasta slăbiciune. Intr-o buna zi nu vor mai putea obtine nimic de la ei, ei vor avea în fata lor călăi care îi vor călca în picioare si vor primi lectii usturătoare din cauza proastei lor pedagogii. Dar părintii nu mă cred, ei gîndesc că eu sunt crud. Eu nu sunt crud, eu cunosc cîteva mici legi, care sunt mari legi.Universul e guvernat de legi, iar cine nu le respecta, nu poate trai o viata plina de implinire, iubire, armonie.

       În trecut, multi oameni îsi cresteau astfel copiii, chiar si regii, deoarece regii aveau totdeauna în palatul lor intelepti, care îi sfătuiau. Si iată de exemplu sfatul pe care puteau să-l dea acesti intelepti: "Maiestate, aveti un fiu care este destinat să domnească. Dar va fi el drept, va fi el cinstit, impartial? Iată ceea ce ar trebui să faceti: înainte ca fiul dumneavoastră să stie că este un print si viitorul mostenitor al tronului, trimiteti-l să traiască într-o familie săracă pentru ca el să vadă cum oamenii suferă si luptă pentru a castiga cea mai mică bucătică de pâine. Cînd el va reveni si va urca pe tron, va guverna cu dreptate, clementă si milă". Iar anumiti regi urmau aceste sfaturi.

       În zilele noastre, familiile bogate nu vor să-si mai trimită copiii la un mic patron, în conditii dure si dificile, unde ei pot primi chiar cîteva lovituri. Îi vor trimite în marile capitale, sau în Elvetia, în pensiunile cele mai renumite, unde acestia vor frecventa printi, vor juca tenis si vor face schi, natatie,etc. Si cînd va iesi de acolo, acest fiu iubit va fi învelit în puf. Iată pedagogia oamenilor foarte bogati si foarte "inteligenti"!De cele mai multe ori bogatia acestor parinti nu are legatura cu inteligenta, cu atat mai putin cu intelepciunea.Daca ei ar fi obtinut prosperitate prin munca lor cinstita, ramanand in armonie si iubire fata de semeni, atunci si educatia lor ar fi autentica, plina de iubire si intelepciune.Cum insa cei mai multi oameni obtin prin forta bogatia de la semenii lor si educatia lor va fi prin forta.Isi vor forta proprii copii sa urmeze scoli inalte, cursuri scumpe care nu au nicio legatura cu ceea ce sunt fiii lor cu adevarat.De altfel, un tată care este foarte bogat nu trebuie să o arate copiilor săi deoarece ei vor tine prea mult cont de viitoarea mostenire si nu vor face nici un efort pentru a munci si a învătă să se descurce singuri; ei vor crede că toate capriciile si plăcerile le sunt permise, ei vor deveni lenesi, iar aceasta este cea mai rea dintre educatii. Părintii să-i lase deci cît mai mult timp posibil pe copiii lor în ignoranta bogatiilor care îi asteapta. Cînd acestia vor fi luat obiceiuri bune de muncă, de stăpînire de sine, atunci da, părintii vor putea să le vorbească de bogatia pe care o vor mosteni mai tîrziu, dar nu înainte. Este de altfel ceea ce face Dumnezeu cu noi toti.

      Dumnezeu este cel mai mare educator, cel mai mare pedagog. El nu ne arată imediat mostenirea care ne asteaptă acolo sus, în băncile celeste. Atunci, cum noi ne credem saraci si mizerabili, noi muncim, noi ne chinuim si în fine, cînd cu strigăte si lacrimi am reusit să ne facem demni de mostenirea noastră El ne arată toate comorile adunate pentru noi. În acel moment, noi întelegem întelepciunea Eternului, care nu ne-a dezvăluit nimic dinainte. Initiatii, care vor să lucreze ca Dumnezeu, ascund si ei multe lucruri în interesul discipolilor lor, pentru ca ei să se dezvolte bine.

       Părintii care vor să-si vadă copiii asumîndu-si mai tîrziu mari responsabilitati trebuie sa le dea o educatie care să-i facă să cunoască dificultătile vietii, altfel, cum ar întelege ei chinul muncitorilor lor, soldatilor lor, al subordonatilor lor? Cei care au plecat dîntr-un mediu foarte sărac si s-au ridicat prin munca lor, sunt fiinte întelegatoare si compătimitoare fată de suferinta altuia, pentru că au suferit ei însisi. 

      Pe cînd ceilalti vor spune ca regina Maria Antoaneta: "Ei nu au pâine? Dar atunci, să mănînce cozonac!" Ea nu putea să înteleagă.capacitatea de a intelege este harul pe care trebuie sa-l aiba prioritar conducatorii.Ei insa nu inteleg nevoile poporului pe care il coonduc si sunt rupti de realitatea lor.Ei nu conduc pe nimeni de fapt, isi conduc propriile interese.

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV