"Voi ati văzut cum copiii erau mîndri de a fi cîntat! Pentru ei era serios. Oh! la, la, ei au făcut ceva care contează! Toata viata lor ei îsi vor aminti că au cîntat în fata unui public. Pentru voi, poate, nu înseamnă nimic, dar pentru ei este un eveniment; dacă voi întrati în inima acestor copii veti vedea ca este un eveniment. Acum, voi trebuie să-i incurajati, să le spuneti ca a fost magnific, că noi avem nevoie să-i ascultam si că ei trebuie să învete încă alte cantece.
Trebuie să treziti la copii dorinta de a se arăta cei mai capabili posibil într-o activitate sau alta. Este cel mai bun mijloc de a-i împiedica sa facă prostii si de a-si pierde timpul lor în dreapta si stînga. Nu trebuie niciodată să lăsati un copil inactiv. Deseori pentru a-i cere unui copil sa rămînă linistit, îi spuneti: "fii cuminte". De ce se confundă intelepciunea cu imobilitatea, cu frustarea parintelui? A nu se misca, a nu face nimic, aceasta este intelepciune? Universul, Pamantul, totul este in continua miscare. Cel care stagneaza se imbolnaveste,moare.Să nu vă mirati dacă, copilul după aceea detestă întelepciunea, deoarece în capul său ea este legată la imobilitate, iar el este atît de dinamic! De altfel, este mai bine să nu-i cereti unui copil să nu se miste, ci totdeauna să-i dati ceva de făcut pentru a-l ocupa.
De aceea, părintii trebuie să accepte ca, copiii lor sa sufere putin pentru a face ceea ce li se cere la scoală sau în alta parte. Copiii au atîtea resurse, o asemenea rezistentă, încît uită imediat acest efort. Cu fiecare efort caracterul lor este cel care se formează si aceasta trebuie să-i bucure pe tati si pe mame. Dar dacă din contră , ei spun: "Oh, sărmanul, nu trebuie să-l obosim" pentru a-i evita cateva mici eforturi, ei îl vor face slab, lenes, incapabil, egoist. Iată iubirea si pedagogia adultilor! Priviti, oare copiii care urcă pe Stîncă pentru a asista la răsăritul soarelui sunt de plans? Sunt ei nefericiti de a nu fi rămas în patul lor? Nu , ei sunt fericiti, priviti-i! Părintii trebuie să-si dea sema că deseori ei sunt cei care, sub pretextul de a nu-i supraîncărca, îsi mentin copiii în slăbiciune. Ei trebuie să-si schimbe atitudinea, altfel ei vor fi cei care vor suferi toată viata de a fi făcut din copiii lor fiinte egoiste si capricioase.
Cunosc multi care au comis aceasta eroare si care acum îsi smulg părul din cap. Eu le spun: " Este din vina voastra. Foarte devreme trebuia să-i învătăti pe copiii vostri sa va ajute, să spele cîteva farfurii, să puna masa, să execute unele sarcini usoare". Evident majoritatea muncilor sunt prea dificile pentru cei foarte mici, ei nu au nici forta, nici abilitatea suficientă, dar puteti sa faceti în fata lor spunîndu-le: " mai tîrziu tu o vei face". În asteptare, sunt multe mici servicii pe care pot deja sa le facă. Numai ca părintii nu le dau nimic de făcut, pentru că este mai usor pentru ei de a executa rapid anumite munci, decît a le arăta copiilor cum să le execute si a-i supraveghea pe timpul cît o fac. Dar nu este o bună metodă de educare, deoarece mai tîrziu copiii nu mai vor să facă ceea ce ar fi trebuit să învete atunci cînd erau mici: facultătile lor nu au fost exersate destul de devreme. În acest moment părintii vor putea spune: "lenesule, du-te să faci asta, du-te să faci aia, ai grija să inveti"... dar copilul nu va voi deoarece este prea tîrziu.
Exista obiceiuri bune care trebuie inoculate copiilor cînd ei sunt încă foarte tineri, deoarece aceste obiceiuri nu îi vor mai părăsi. Odată, am întîlnit un om care a făcut mai multe zile de inchisoare pentru furt si el mi-a mărturisit ca, chiar în inchisoare, el îsi făcea dimineata si seara rugăciunea. Era un obicei pe care tatăl său i l-a dat cînd era mic si nu se mai putea debarasa de el. Eu i-am spus: "Dar atunci, vă rugati dimineata si seara si continuati să furati? - Ah, asta este altceva". Pentru el, a se ruga si a fura nu erau lucruri incompatibile. Evident, ar fi fost preferabil ca tatal sau să-i dea si obiceiul de a nu fura!
Nu vă dati seama ce este forta obiceiului. Dacă un copil este obisnuit ca părintii săi sa cedeze capriciilor sale, s-a terminat; mai tîrziu, chiar cînd nu va vea dreptate si cînd va fi constient ca nu are dreptate, el va continua să vrea să i se cedeze. Iar în acest moment va fi prea tîrziu pentru a-l schimba. Un copil care a fost răsfătat, alintat, răzgîiat va va cere să aveti întotdeauna această atitudine fată de el. Din nefericire nu va exista în acel moment decît o fortă capabilă să-l educe: viata, pentru că viata este neindurătoare. Atunci copilul va suferi si se va corecta. Dar ce suferinte inutile părintii au pregătit copiilor lor nestiind să se opună capriciilor lor!Se pot ei numi pariti?Ei fac copii fiindca e la moda, asa au facut si parintii lor.Cata inconstienta, cata lipsa de educatie!Daca ar fi constienti ca ei vor veni iar prin copiii lor sa-si culeaga roadele "educatiei" transmise de ei, n-ar mai indrazni sa faca copiii daca nu sunt in armonie, in pace, in liniste."Rodul" educatiei lor sunt mai multi criminali, hoti, violatori, etc.Voi sunteti creatorii acestei societati "moderne" a nefericirii.
De aceea eu le spun deseori părintilor: "Atentie, atentie, bunătatea voastră nu este în realitate decît slăbiciune, ignoranta... Mai tîrziu veti plînge pentru ca voi veti fi primele victime ale bunătatii voastre stupide". Cîti părinti nu au venit să mi se plîngă de atitudinea copiilor lor! Eram obligat să le spun că ei erau vinovatii si evident ei nu mă întelegeau. Nu trebuie sa fiti slabi cu copiii, pentru că după aceea abuzează ei si nu este din vina lor. Dacă nimeni nu arată unui copil că există reguli de respectat si dacă, foarte tînar deja el are impresia că totul se poate inclina în fata capriciilor sale, cum vreti voi ca apoi el să-l asculte pe cel care îi face o mică observatie? El nu va asculta si este normal. El va dori să infrunte totul, să sparga totul, să se piarda chiar cu conditia să nu cedeze. Pentru că astfel el a fost obisnuit si deci nu este vina sa.
Deci, cînd părintii îsi dau seama că proasta lor educatie a stricat caracterul copilului lor, nu le mai rămîne decît să roage Cerul, spiritele intelepciunii, pentru ca ele să-i dea o lectie care să-l determine să reflecteze. Copilul va plînge un pic, voi îl veti consola, dar el va întelege si astfel, dupa cîteva bune mici lectii el va fi salvat. Am observat cu atentie si am văzut deseori cum bunătatea, bunătatea stupidă este cea care incurajează viciile. Este minunată bunătatea, dar cu conditia ca ea să fie pusă în serviciul întelepciunii.
Într-o zi mă aflam într-o familie de oameni bogati si bine plasati în societate. Ei erau foarte preocupati din cauza fiului lor unic, care nu le făcea decît probleme. Ei îl răsfatau, îi dădeau multi bani si el, evident, se amuza si îsi neglija studiile. Am vrut să-i ajut, atunci eu le-am spus: "Vreti să vă salvati fiul? Mai întii trebuie să întelegeti că el nu este dotat pentru studii. Dacă as fi în locul vostru, l-as trimite ca ucenic într-un garaj, la un patron exigent care l-ar obliga să lucreze si as inceta să-i dau bani, deoarece aceasta usurintă nu dezvolta decît latura sa rea". Le-am explicat îndelung toate acestea, dar ei nu m-au înteles; ei erau chiar foarte nemultumiti de sfatul meu, deoarece se simteau umiliti la ideea că eu voiam sa fac din fiul lor un muncitor, pe cînd ei sperau pentru el o situatie stralucită. Ei nu m-au ascultat deci si au continuat să-si trimită fiul în cele mai bune scoli din Franta si străinatate, să-i dea cei mai buni profesori si mai ales au continuat să-l răsfete cu bani si cu cadouri. Cîtiva ani după aceea, situatia devenise atît de catastrofică încît ei si-au amintit de sfatul meu privitor la garaj. Dar si aici, ce surpriză pentru mine! Eu le-am spus să-si trimită fiul în ucenicie la un garajist, iar ei i-au cumpărat garajul cel mai mare, cel mai modern si cel mai scump pe care l-au putut găsi. Evident, nimic nu pregatea acest băiat să fie patronul unui asemenea garaj. Si s-a întîmplat ceea ce trebuia să se intample: putin timp după aceea el a dat faliment si ei au pierdut sume enorme. Nu va voi mai povesti urmarea acestei istorii dar iată părinti care au fost cauza nenorocirii fiului lor, din cauza slabiciunii si iubirii lor stupide.De fapt ei nu au cunoscut iubirea adevarata, care da putere, curaj, incredere si nu au putut s-o transmita fiului lor.
Astazi, părintii nu mai îndrăznesc sa utilizeze metode care călesc caracterul copiilor. Ei spun: "Ah, ei nu trebuie să sufere, ei trebuie să aibă tot ceea ce vor". Ei bine, ei îsi strica copiii cu aceasta slăbiciune. Intr-o buna zi nu vor mai putea obtine nimic de la ei, ei vor avea în fata lor călăi care îi vor călca în picioare si vor primi lectii usturătoare din cauza proastei lor pedagogii. Dar părintii nu mă cred, ei gîndesc că eu sunt crud. Eu nu sunt crud, eu cunosc cîteva mici legi, care sunt mari legi.Universul e guvernat de legi, iar cine nu le respecta, nu poate trai o viata plina de implinire, iubire, armonie.
În trecut, multi oameni îsi cresteau astfel copiii, chiar si regii, deoarece regii aveau totdeauna în palatul lor intelepti, care îi sfătuiau. Si iată de exemplu sfatul pe care puteau să-l dea acesti intelepti: "Maiestate, aveti un fiu care este destinat să domnească. Dar va fi el drept, va fi el cinstit, impartial? Iată ceea ce ar trebui să faceti: înainte ca fiul dumneavoastră să stie că este un print si viitorul mostenitor al tronului, trimiteti-l să traiască într-o familie săracă pentru ca el să vadă cum oamenii suferă si luptă pentru a castiga cea mai mică bucătică de pâine. Cînd el va reveni si va urca pe tron, va guverna cu dreptate, clementă si milă". Iar anumiti regi urmau aceste sfaturi.
În zilele noastre, familiile bogate nu vor să-si mai trimită copiii la un mic patron, în conditii dure si dificile, unde ei pot primi chiar cîteva lovituri. Îi vor trimite în marile capitale, sau în Elvetia, în pensiunile cele mai renumite, unde acestia vor frecventa printi, vor juca tenis si vor face schi, natatie,etc. Si cînd va iesi de acolo, acest fiu iubit va fi învelit în puf. Iată pedagogia oamenilor foarte bogati si foarte "inteligenti"!De cele mai multe ori bogatia acestor parinti nu are legatura cu inteligenta, cu atat mai putin cu intelepciunea.Daca ei ar fi obtinut prosperitate prin munca lor cinstita, ramanand in armonie si iubire fata de semeni, atunci si educatia lor ar fi autentica, plina de iubire si intelepciune.Cum insa cei mai multi oameni obtin prin forta bogatia de la semenii lor si educatia lor va fi prin forta.Isi vor forta proprii copii sa urmeze scoli inalte, cursuri scumpe care nu au nicio legatura cu ceea ce sunt fiii lor cu adevarat.De altfel, un tată care este foarte bogat nu trebuie să o arate copiilor săi deoarece ei vor tine prea mult cont de viitoarea mostenire si nu vor face nici un efort pentru a munci si a învătă să se descurce singuri; ei vor crede că toate capriciile si plăcerile le sunt permise, ei vor deveni lenesi, iar aceasta este cea mai rea dintre educatii. Părintii să-i lase deci cît mai mult timp posibil pe copiii lor în ignoranta bogatiilor care îi asteapta. Cînd acestia vor fi luat obiceiuri bune de muncă, de stăpînire de sine, atunci da, părintii vor putea să le vorbească de bogatia pe care o vor mosteni mai tîrziu, dar nu înainte. Este de altfel ceea ce face Dumnezeu cu noi toti.
Dumnezeu este cel mai mare educator, cel mai mare pedagog. El nu ne arată imediat mostenirea care ne asteaptă acolo sus, în băncile celeste. Atunci, cum noi ne credem saraci si mizerabili, noi muncim, noi ne chinuim si în fine, cînd cu strigăte si lacrimi am reusit să ne facem demni de mostenirea noastră El ne arată toate comorile adunate pentru noi. În acel moment, noi întelegem întelepciunea Eternului, care nu ne-a dezvăluit nimic dinainte. Initiatii, care vor să lucreze ca Dumnezeu, ascund si ei multe lucruri în interesul discipolilor lor, pentru ca ei să se dezvolte bine.
Părintii care vor să-si vadă copiii asumîndu-si mai tîrziu mari responsabilitati trebuie sa le dea o educatie care să-i facă să cunoască dificultătile vietii, altfel, cum ar întelege ei chinul muncitorilor lor, soldatilor lor, al subordonatilor lor? Cei care au plecat dîntr-un mediu foarte sărac si s-au ridicat prin munca lor, sunt fiinte întelegatoare si compătimitoare fată de suferinta altuia, pentru că au suferit ei însisi.
Pe cînd ceilalti vor spune ca regina Maria Antoaneta: "Ei nu au pâine? Dar atunci, să mănînce cozonac!" Ea nu putea să înteleagă.capacitatea de a intelege este harul pe care trebuie sa-l aiba prioritar conducatorii.Ei insa nu inteleg nevoile poporului pe care il coonduc si sunt rupti de realitatea lor.Ei nu conduc pe nimeni de fapt, isi conduc propriile interese.
OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu