"Am avut posibilitatea să văd oameni care au murit din cauza lipsei de autocontrol. Este o situaţie tragică şi din păcate destul de frecventă. Mă refer la oamenii bolnavi care nu sînt capabili să urmeze un regim alimentar sau să renunţe la fumat şi alcool pentru a face posibilă însănătoşirea. Dacă nici frica de moarte, care este guvernată de instinctul de conservare (unul dintre cele mai puternice instincte), nu‑i mai ajută să se autocontroleze, înseamnă că omul de azi, cu toată instruirea sa, dă dovadă de o natură foarte slabă. Acest fenomen are mai multe cauze. Printre cele mai importante se află scăderea eficienţei procesului educaţional în şcoli, lipsa de disciplină şi autodisciplină în societate şi familie şi mass‑media. În special televiziunea, datorită sugestiilor profund nesănătoase pe care le induce şi, mai ales, datorită faptului că „privitul” la televizor inhibă funcţionarea centrilor cerebrali superiori, are o acţiune dezastruoasă în ceea ce priveşte capacitatea de autocontrol. Aşa cum trupul este modelat în principal de hrana pe care o consumăm, mintea este modelată de informaţiile pe care le asimilează. Datorită faptului că mass‑media ocupă un loc însemnat printre sursele de informare în cazul majorităţii oamenilor, ar trebui să fie obligată să ţină cont de regulile de bază privind funcţionarea şi dezvoltarea minţii. Ori mass‑media apelează la tot felul de trucuri şi exagerări cu scopul de a cîştiga cît mai mulţi bani, fără să‑i pese deloc de consecinţele pe care le generează în mod artificial în sufletele oamenilor. Acţiunea inconştientă şi iresponsabilă a mass‑mediei asupra minţii umane tinde să pătrundă tot mai adînc în subconştient, perturbînd însăşi rădăcinile vieţii. Uneori acest lucru este realizat atît de bine încît am senzaţia că cineva acţionează în mod deliberat pentru a ne transforma în nişte marionete. Pe de o parte, există oamenii care nu cunosc nici o iotă despre structura emoţională şi mentală a fiinţei umane şi încep să scrie tot felul de articole şi sloganuri, care induc dezechilibre mentale şi emoţionale majore. Aceştia sînt cei mai periculoşi, deoarece, ei nici măcar nu‑şi dau seama de ceea ce fac. Pe de altă parte, există profesioniştii din umbră, care cunosc cele mai mici detalii ale minţii umane, care stăpînesc bine modalităţile de programare ale acesteia. Profesioniştii în manipulare sînt atît de abili încît reuşesc să ne facă să credem că ei nici măcar nu există sau, atunci cînd nu se mai pot ascunde, ne lasă să credem că de fapt acţionează conduşi de un profund altruism, spre binele nostru al tuturora. (Vezi diferitele expuneri despre acţiunile agenţiilor de informaţii CIA, KGB (FSB), MI6, MOSAD etc., agenţii care stăpînesc şi folosesc foarte bine psihologia mulţimilor sau controlul minţii la nivel de masă). Nu‑i aşa că aveţi senzaţia că sînteţi perfect liberi, că sentimentele şi gîndurile vă aparţin întru totul? Nimic mai fals. Citiţi cîteva lucrări de psihologia maselor şi vă veţi convinge. Gîndurile voastre sînt gîndurile lor, sentimentele voastre sînt înşelate fără nici o mustrare de conştiinţă din partea nimănui. Există foarte puţini oameni care gîndesc cu adevărat în mod autonom şi constructiv, restul fiind „gîndiţi” ‑ adică oameni care preiau gîndurile gata fabricate de alţii. Tendinţa minţii umane spre comoditate, care nu este altceva decît pervertirea unui program natural de economisire a energiei, este speculată la maxim în societatea actuală. Toate reclamele din mass‑media ne asigură că trebuie să depunem din ce în ce mai puţin efort şi vom avea din ce în ce mai mult confort. Pe de altă parte, în viaţa de toate zilele constatăm că nu este deloc adevărat. Detergentul cutare nu‑i chiar atît de miraculos, produsul cutare nu‑i chiar atît de rezistent etc. Dar programul mental a fost implementat de fiecare dată cînd a fost difuzată reclama şi astfel, logica bunului simţ a fost subminată. Vă veţi spune că aceste lucruri sînt minore, însă nu e deloc aşa. Ne‑a fost subminată de‑a lungul ultimelor două secole semnificaţia şi puterea profundă a mai multor cuvinte, cum ar fi: iubire, absolut, perfecţiune, rugăciune, Dumnezeu ş.a. Ce mai înseamnă azi cuvîntul iubire, sau cuvîntul Dumnezeu? Aproape nimic! Puterea acestor cuvinte a scăzut enorm faţă de acum o sută sau două sute de ani şi această stare de fapt a fost urmărită în mod sistematic. În mod sigur n‑a fost un proces natural. Gîndiţi‑vă numai la modul în care au acţionat comuniştii pentru a induce o scară de false valori, pentru a submina astfel valorile reale şi sfinte ale sufletului şi veţi înţelege că subminarea valorilor fundamentale ale omului a fost gîndită şi realizată cu multă viclenie. Faptul că între ceea ce prezintă o reclamă şi realitate există o discrepanţă majoră, ne induce treptat un sentiment de neîncredere, ne hrăneşte suspiciunea şi îndoiala ca mod de viaţă. Un suflet în care îndoiala şi suspiciunea au ajuns la cote ridicate este un suflet „pierdut”. Odată ce ai implementat în mintea unui om neîncrederea sau ideea că de la vorbă la realitate există un drum foarte lung, el va tinde să aplice această judecată în toate domeniile vieţii. Astfel, atunci cînd un preot îi va vorbi despre cele nevăzute ca şi cum ar fi cele mai bune soluţii pentru salvarea sufletului, el nu va mai crede. Apoi, constatăm că în mass‑media sînt susţinute credinţe din ce în ce mai aberante, cum că viaţa ar fi foarte simplă, că nu trebuie să depui efort, că nu este nevoie să înveţi să trăieşti frumos, că trebuie să‑ţi trăieşti clipa (ca să‑ţi risipeşti viaţa) ş.a. Iar acestea sînt induse în fiinţa umană încă de la o vîrstă fragedă prin intermediul programelor de desene animate. Credeţi că ar reuşi să supravieţuiască atîtea canale de televiziune care transmit desene animate, dacă nu ar fi susţinute din „umbră”? Credeţi că de dragul copiilor sînt susţinute toate aceste canale de televiziune care includ în programele lor cîteva emisiuni cu caracter educaţional pozitiv, iar în rest impregnează minţile copiilor cu tot felul de monştri, cu tot felul de atitudini care nu au nimic de a face cu un suflet curat şi sănătos? Cum ies din copilărie, alte canale de televiziune specializate în programe pentru adolescenţi îşi continuă aceeaşi aberantă acţiune de subminare a sufletului, de îmbolnăvire a conştiinţei. Este necesar să ne autoprotejăm împotriva tuturor acestor factori perturbatori prin dezvoltarea corectă a minţii şi prin trezirea sufletului. Este necesar să revenim la o inteligenţă naturală, la o conştientizare a profunzimilor vieţii, să reintegrăm în mod corect ideea de efort în viaţa noastră, disciplina şi autodisciplina, să ne revizuim idealurile şi credinţele. Autocontrolul devine în asemenea condiţii una dintre puţinele modalităţi de a ne dezvolta în mod armonios. Majoritatea oamenilor sînt nemulţumiţi de viaţa pe care o duc; sînt gata de a găsi permanent un vinovat pentru tot ceea ce trăiesc ca eşec. Dezvoltarea tehnologică a condus spre confort şi a creat o dependenţă prea mare a sufletului faţă de ceea ce îi este exterior. Sînt foarte puţini cei care mai acceptă ideea că adevărata fericire depinde numai de ei însăşi şi de ceea ce au înăuntru, adică de sănătatea sufletului lor. Căutaţi să abordaţi viaţa ca şi cum aţi fi singuri pe toată planeta. Eu nu spun să nu vă bazaţi pe ceilalţi, dar înainte de a căuta un ajutor în afară, căutaţi‑l temeinic în voi înşivă. Construiţi‑vă singuri un scop al vieţii, în conformitate cu valorile spirituale fundamentale şi nu vă mai lăsaţi angrenaţi în tot felul de direcţii „sugerate” de alţii. Obişnuiţi‑vă să dăruiţi mai mult decît primiţi, fiţi un producător de stabilitate şi bucurie şi nu doar un consumator. Producătorul poate să obţină un profit, pe cînd consumatorul întotdeauna trebuie să plătească pentru nevoile sale şi, în plus, mai este şi dependent de ceilalţi. Toate acestea nu vi le puteţi însuşi fără autocontrol, pentru că dezvoltarea tuturor acestor aspecte cere autodeterminare şi efort conştient asumat sau, altfel spus, înotul împotriva curentului. În ultimii ani au apărut mai multe lucrări referitoare la autocontrol. Din punctul meu de vedere, în lucrările respective s‑a abordat o perspectivă destul de îngustă asupra autocontrolului şi nu s‑a ţinut cont de condiţia reală a omului zilelor noastre, în special a omului de tip occidental. A spune că însuşirea autocontrolului depinde numai de nişte unde cerebrale şi de un proces de imaginaţie şi vizualizare mentală este un lucru puţin cam forţat şi nerealist. În lucrarea de faţă am urmărit să prezint problema autocontrolului din cît mai multe perspective, astfel încît să ne apropiem de condiţia reală a omului contemporan şi de contextul său social. Dacă prin modul de viaţă actual s‑a ajuns pînă la perturbarea instinctului de conservare, consider că „refacerea” fiinţei sau recuperarea sufletului trebuie să înceapă de la acelaşi nivel, adică acela al instinctelor primare. Astfel, consider că orice sistem de îmbunătăţire umană sau orice sistem educaţional, pentru a fi cu adevărat eficient, trebuie să se dezvolte pornind de la unele instincte de bază, la fel de puternice ca şi instinctul de conservare, cum ar fi: instinctul de reproducere sau instinctul religios. Ori tocmai acestea două, care ne‑ar putea readuce pe „linia de plutire”, constatăm că au fost aduse sub orice critică. Instinctele fundamentale au fost pervertite tocmai pentru ca actualul sistem de vieţuire să fie protejat. Este necesar să aveţi o minimă doză de curaj pentru a vă apropia din nou de sexualitate şi/sau spiritualitate dacă vreţi să vă recuperaţi sufletul din mrejele şi, totodată, condiţionările chinuitoare ale materiei. În lucrarea de faţă am abordat problema autocontrolului dintr‑o perspectivă predominant spirituală, deoarece instinctul religios este la fel de puternic ca şi instinctul de conservare. Puteţi observa cu uşurinţă că, atunci cînd existenţa noastră este ameninţată, începem să ne gîndim mai mult şi mai profund la Dumnezeu. Acest lucru este valabil atît la nivel individual cît şi la nivel de colectivitate şi pune în evidenţă faptul că există o urmă de credinţă în orice om. Deoarece am dorit să ofer posibilitatea unor categorii cît mai diverse de oameni să abordeze problema autocontrolului, am evitat să prezint unele programe concrete de antrenament. În schimb, am prezentat foarte multe noţiuni teoretice şi exerciţii practice pe baza cărora oricine, indiferent de nivelul de pregătire pe care îl are, îşi poate construi singur, dacă este cu adevărat interesat de dezvoltarea autocontrolului, un program de antrenament."
Cristian Constantin Ţurcanu - fragment din cartea Autocontrolul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu