Pentru iniţiaţi, filosofi, preoţi, psihologi este limpede că cea mai înaltă cunoaştere posibilă este cunoaşterea de sine. Însă pentru cei mai mulţi oameni cunoaşterea de sine rămîne o problemă neclară, ambiguă şi, aş putea spune chiar, contradictorie.
Veţi şti sigur că aţi păşit pe calea cunoaşterii de sine atunci cînd veţi simţi în voi o sete de repaus. Desigur, nu mă refer la repausul pe care ni-l dorim atunci cînd sîntem obosiţi. Este vorba de un alt fel de repaus, de un repaus pe care atunci cînd îl veţi înţelege corect veţi avea totodată şi cunoaşterea de sine deplină. Acest repaus către care tînjiţi, adeseori în mod inconştient, este repausul la care face referire următorul verset din Evanghelia lui Toma: Veţi şti că Dumnezeu lucrează în voi atunci cînd veţi simţi prezenţa unei mişcări şi totodată a unui repaus. Însă tot aşa cum de-a lungul timpului oamenii au susţinut diverse teorii greşite cu privire la forma pămîntului, la fel şi în interpretarea şi rezolvarea setei de repaus pot să apară interpretări greşite. Cunoaşterea de sine este anevoioasă şi pînă cînd nu vom fi capabili să înţelegem corect repausul la care se referă textul evangheliei probabil vom face diverse confuzii, vom fi păcăliţi sau vom accepta diverse compromisuri.
De exemplu, nostalgia stabilităţii, a repausului perfect este transpusă în mod greşit în tendinţa inerţială de a ne complace în ceea ce trăim, de a fi cît mai comozi. Însă fluviul evenimentelor exterioare nu ne permite să ne complacem prea mult într-o anumită stare de lucruri. Iubirea scade sau creşte, averea scade sau creşte, sănătatea cînd este cînd nu este ş.a.m.d. Cum să rămînem nemişcaţi într-o lume a mişcării?
Dacă vrem să fim în repaus faţă de o căruţă trebuie să ne deplasăm în acelaşi sens şi cu aceeaşi viteză pe care o are căruţa. Este vorba aici de un repaus relativ. Repausul absolut nu poate fi atins decît cu acea parte a fiinţei care este absolută. Nu puteţi cere un repaus complet la nivelul corpului fizic, pentru că aceasta ar însemna şi oprirea inimii. Nici la nivelul minţii nu putem vorbi de repaus pentru că mintea este totuna cu gîndurile, iar gîndurile nu pot fi nemişcate. Unde şi ce se află cu adevărat în repaus în noi?
Starea reală de repaus nu poate fi trăită ca sentiment, nu poate fi gîndită şi nu se manifestă prin ceva material. Ea este percepută prin intermediul conştiinţei pure, prin care transcendem orice mişcare. Cunoaşterea reală de sine trebuie să ne conducă la această esenţă nemişcată a fiinţei. Astfel, această explorare a universului lăuntric în vederea obţinerii stării de repaus complet sau a perfectei stabilităţi, o numesc cunoaştere de sine.
Desigur, rămîn încă o mulţime de alte semnificaţii ale cunoaşterii de sine dar, în esenţă, sensul ultim al tuturora este acela al căutării lăuntrice în universul extraordinar şi fascinant al fiecăruia dintre noi, cu scopul de a atinge starea de nemişcare, originea a tot ce există şi a tot ce sîntem.
Cristian Constantin Turcanu - Arta de a trai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu