Ceea ce ne influenţează cu adevărat de la celule şi pînă la gînduri nu face parte din ceea ce se poate vedea sau simţi. Un om îmbunătăţit, un om cu sufletul bun purifică spaţiul prin care trece. El este ca o ploaie pe timp de secetă, aduce viaţă fără să ştie, luminează şi despovărează fără să facă nimic. În jurul unui om bun timpul curge altfel, lumina poposeşte mai mult, spaţiul însuşi se ondulează. În jurul unui om bun se respiră mai uşor, se gîndeşte mai profund, se iubeşte mai intens. În preajma omului bun poţi să devii om bun.
Omul bun nu e neapărat celebru. Adeseori neştiut trece printre noi şi la fel ca şi aerul care nu se vede, el este cel care ne menţine în viaţă toate părţile bune ale sufletului. Omul bun e sursa oxigenului cu care se hrăneşte sufletul. Cu cît o comunitate are mai mulţi oameni buni, cu atît e mai pur aerul care hrăneşte sufletul. Dacă mai există bunătate în oameni, cu siguranţă pe undeva încă mai există surse ale bunătăţii. Însă, bunătatea din noi trebuie să înveţe să meargă pe propriile sale picioare. Atunci vom deveni izvor de bunătate şi nu vom rămîne doar băutori de bunătate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu