Pentru a se elibera, fiinta umana trebuie sa permita individualitatii sale (natura sa superioara) sa se manifeste, degajându-se de influenta personalitatii sale (natura sa inferioara).
Pentru a avea o idee clara despre personalitate si individualitate, trebuie sa va dau câteva imagini, iar una dintre cele mai bune vine, de altfel, de la cuvântul “persona” - ea este o masca, un om care-si pune diferite masti pe chipul sau, îsi schimba personalitatea, dar ramâne mereu acelasi. Iata ca teatrul ne va da o idee exacta, un actor, un artist care este obligat sa joace mai multe roluri, si în fiecare piesa este îmbracat altfel, joaca în alt mod, se manifesta diferit. Iata ceea ce reprezinta personalitatea: rolul pe care îl joaca, pentru putin timp, pe care-l schimba apoi, dar omul însusi ramâne neschimbat, rezista timpului. Aceasta comparatie este foarte potrivita pentru personalitate. Asadar fiinta umana, care trebuie sa traiasca o încarnare, o existenta, se îmbraca, îsi pune o masca, ceea ce înseamna ca îsi ia o personalitate si se manifesta într-un fel sau altul, este femeie sau barbat, si iata ca într-o alta reîncarnare revine un altul, cu o alta personalitate, dar de fapt, el este mereu el însusi. Atunci, acest “el însusi” care ramâne este etern, nemuritor, iar “persona”, ea este trecatoare. Iata, ceea ce este personalitatea. Ca în teatru.
Si tot ceea ce ramâne, care se înscrie ca o mostenire, ca o bogatie, din toate achizitiile, din toate uceniciile prin care a trecut în timpul vietii, tot ce ramâne înscris si care trebuie transmis de la o reîncarnare la alta, este deci, ceea ce se pastreaza în individualitate. Iar personalitatea se duce, dispare, nu mai ramâne nici o urma de ea. Dar, toate achizitiile, toate bogatiile, toata întelepciunea, acumulate, ramân mostenire, ca o bogatie inseparabila de individualitate.
Atunci, individualitatea poate fi comparata cu soarele, si personalitatea cu luna. Si, ca si luna, ea este schimbatoare, tot timpul se modifica, fara o lumina proprie, si fara un centru ca soarele; personalitatea este si ea schimbatoare, instabila si fara centru, pe când individualitatea este ca soarele, mereu stralucitoare, luminoasa, puternica.
Si acum, când va întrebam pentru cine lucrati?... Daca lucrati numai pentru personalitate, adica pentru ceea ce se schimba, se transforma, si care în final nu va va lasa nici o urma, atunci toata munca, toate bogatiile, toate achizitiile sunt pierdute, risipite, ati lucrat în zadar. Iar acum, pentru a ne face o idee mai clara despre când si unde lucram pentru personalitate si unde lucram pentru individualitate, trebuie sa analizam câteva exemple din viata.
Care este cea mai puternica, cea mai remarcabila calitate a personalitatii? Ei bine, ea vrea întotdeauna sa ia, sa posede, sa se cramponeze, sa retina, sa pastreze, sa amplifice. Atunci, în acel moment, ea lucreaza, dar în domeniul intelectului, al inimii si al vointei, pentru ca personalitatea este o trinitate, si ea - ceea ce nu v-am spus - personalitatea este o trinitate rasturnata. Individualitatea este o alta trinitate, dar redresata, asezata. Asta înseamna ca personalitatea gândeste, simte si actioneaza, dar într-un scop cât se poate de egoist, egocentric, de acaparare, de îmbogatire, si în acel moment, daca nu exista alte persoane sau alte forte care sa-i împiedice aceasta tendinta, care este cu adevarat o tendinta posesiva, egoista, ea se irita, devine rautacioasa, cruda, vindicativa, rauvoitoare, nociva, ea se înarmeaza, si iata toate manifestarile personalitatii, care vrea sa pastreze ce-a câstigat, ceea ce vrea ea. Asadar, toate gândurile sunt îndreptate mereu catre ea, adica catre a lua. Inima, adica sentimentele, sunt permanent orientate catre ea, catre bucuriile vietii, iar vointa sa este tot timpul axata pe ideea de a actiona în folosul sau. Iata ce este personalitatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu