Fila 84 : Cantecul si dansul

Eu am ajuns să cred că primele forme de manifestare religioasă ale omului au fost cîntecul şi dansul. Fiind forme religioase sînt totodată exerciţii excelente de dezvoltare personală.

Cîntecul trezeşte foarte uşor rezonanţe puternice cu diferite energii din macrocosmos favorizînd interiorizarea şi depăşirea stratului superficial al personalităţii pe care avem tendinţa să îl manifestăm datorită rutinei de zi cu zi. Cineva care cîntă din toată inima nu are cum să rămînă superficial în înţelegerea propriei fiinţe şi a celorlalţi. Prin cîntec se poate cumula foarte multă energie astfel încît putem deveni capabili să facem faţă unor obstacole sau chiar să schimbăm în bine diferite stări mentale negative. Un om cuprins de tristeţe în momentul în care începe să-şi cînte amarul va suporta mult mai uşor starea în care se află. Ba chiar este posibil să depăşească durerea sa datorită unor energii pozitive cu care poate intra în rezonanţă prin intermediul cîntecului. Un om cuprins de frică se poate controla foarte uşor dacă începe să „fluiere” sau altfel spus dacă începe să cînte.

Stresurile sînt mult mai uşor de suportat de către cei care au obişnuinţa să cînte. Nu mă refer la cîntăreţii profesionişti, ci la acei oameni care au obiceiul să cînte din tot sufletul tocmai pentru a-şi crea o stare sufletească de bucurie, de expansiune. Dacă nu aţi verificat niciodată pînă acum, vă recomand să învăţaţi cîteva cîntece şi să începeţi să le exersaţi. Efectele binefăcătoare ale cîntecului apar imediat.

Este bine să învăţăm acele cîntece care să dinamizeze în noi exact energiile care ne lipsesc. Sîntem o fire mai fricoasă - vom învăţa un cîntec care să ne trezească curajul. Sîntem o fire mai furioasă - vom învăţa şi cînta un cîntec care inspiră interiorizare, calm, linişte, dragoste.

Alături de cîntec, dansul reprezintă o modalitate foarte eficientă pentru dezvoltarea autocontrolului şi a altor calităţi care sînt deficitare sau, altfel spus, slab aspectate.

Dansul are o putere magică. El poate induce cu multă uşurinţă rezonanţe binefăcătoare în sufletul nostru. Datorită faptului că este angrenat corpul fizic în întregime, este favorizată conştientizarea şi viziunea globală asupra ta însăţi. Prin dans se dispersează inerţia, lenea, mintea devine mai limpede şi mai pătrunzătoare, se trezesc energiile sufletului.

În special datorită faptului că trebuie să-ţi controlezi permanent corpul în vederea executării diferitelor mişcări, în timpul dansului se creează rezonanţa cu autocontrolul. Pentru aceasta este absolut necesar ca dansul să nu fie doar o serie de mişcări lipsite de orice noimă. Aşa cum este înţeles şi practicat dansul astăzi, arată o eroare care nu pune în evidenţă decît lipsa oricărui interes faţă de autocontrol, autodisciplină etc. A te lăsa pur şi simplu în ritmul muzicii executînd tot felul de mişcări la întîmplare, mişcări mai mult sau mai puţin armonioase, înseamnă cel mult un bun prilej de defulare sexuală.

La origine, dansul era eminamente apanajul riturilor religioase şi magice. Era utilizat doar pentru a crea diferite rezonanţe benefice sau pentru a induce o stare de sacralitate. Mai tîrziu au început să fie stilizate mişcările războinicilor şi au apărut astfel dansurile de război. Acestea aveau darul de a crea rezonanţe specifice luptătorilor dîndu-le curaj şi putere. În sfîrşit, mult mai tîrziu au apărut şi dansurile „nupţiale” care nu reprezintă altceva decît o transpunere a mesajelor de origine sexuală într-o formă cît mai sugestivă şi armonioasă. Astăzi, majoritatea dansurilor cunoscute şi practicate sînt doar de sorginte sexuală. Prin intermediul lor se obţine o defulare la nivel sexual sau o trezire a capacităţilor erotice. Chiar şi aceste dansuri executate într-un mod conştient pot să conducă la cunoaşterea de sine.

În China s-a dezvoltat un fel de dans al energiei. El este în strînsă legătură cu artele marţiale, deci putem spune că este un dans de sorginte războinică, dar în realitate este vorba de o înlănţuire de mişcări ale corpului şi totodată ale gîndurilor, care trezesc energii foarte mari în fiinţă. Acest dans armonizează curgerea energiilor prin meridiane şi astfel ne asigură o stare de sănătate foarte bună şi o capacitate de muncă foarte mare. Dacă aveţi posibilitatea să vă însuşiţi unele tehnici de Chi Kong, sau Tai Chi merită să o faceţi pentru că vă vor introduce într-un univers fascinant.

Să spunem cîteva cuvinte şi despre dansurile de inspiraţie spirituală sau, cu alte cuvinte, despre dansurile realizate cu scopul de a trezi spiritul, de a induce starea de iluminare.

În această direcţie, occidentul cunoaşte foarte puţine. Creştinismul s-a dezvoltat sub impresia profundă a suferinţelor îndurate de Iisus pe cruce şi astfel nu prea întîlnim bucuria de a cînta şi de a dansa în cadrul riturilor sale. Muzica religioasă creştină este lipsită de exuberanţă, de bucuria vieţii. Este imposibil să dansezi pe o asemenea muzică. Nici nu este necesar vor spune unii şi le dau dreptate. Creştinismul autentic este o religie superioară care se bazează mai mult pe mişcările interioare ale gîndirii şi ale sufletului decît pe o participare a corpului fizic la celebrarea lui Dumnezeu. Îmi permit să spun că aici, creştinismul a greşit pentru că instinctul de a dansa este atît de puternic ancorat în mintea omului încît nu poţi să faci abstracţie de el. Dacă actul religios nu-ţi dă posibilitatea să te manifeşti prin dans, atunci vei căuta alte motive pentru a dansa. Şi nu mai sînt decît două: unul de sorginte războinică, iar celălalt de sorginte sexuală.

Marele iniţiat G. Gurdjieff, cetăţean rus de origine armeană, care a trăit în occident în ultimele două decenii ale vieţii sale, a revelat unele aspecte ale artei obiective făcînd foarte multe referiri şi la dansurile de sorginte spirituală. Toate aceste noţiuni (legate de dansurile spirituale) au fost descoperite de către Gurdjieff în unele mănăstiri greu accesibile din Orientul mijlociu şi îndepărtat.

El căuta în special o fraternitate despre care ştia doar că se numeşte Sarmung şi că ar deţine cele mai mari secrete ale vieţii spirituale.

Un obicei inedit al acestei mănăstiri era legat de modalitatea de a transmite învăţăturile. Iată ce ne povesteşte Gurdgieff: „Aveam acces aproape pretutindeni. În centrul celei de-a treia curţi se afla o clădire amplă care se asemăna cu un templu şi unde, cei care trăiau în curţile a doua şi a treia se adunau să privească dansurile sacre ale preoteselor sau să asculte muzica lor.[...]

Cunoscînd bine marele meu interes în ceea ce priveşte legile mişcării trupului uman şi ale psihicului, prinţul m-a sfătuit să fiu cît se poate de atent în timp ce asist la această lecţie, la aparatele cu ajutorul cărora tinerele candidate la rolul de preotese dansatoare erau învăţate arta lor. Aparenţa exterioară a acestor aparate atît de ciudate îţi lăsau impresia că erau construite din timpuri străvechi.”[...]

„Aceste dansuri corespund întru totul cărţilor şi scripturilor noastre. Aşa cum astăzi este folosită hîrtia, în trecut informaţiile privind anumite evenimente erau înregistrate sub formă de dansuri şi transmise din secol în secol generaţiilor următoare. De aceea, aceste dansuri sînt numite sacre.”

Pătrunderea adîncă în propriul suflet prin cîntec şi dans conduce întotdeauna la elevarea fiinţei. Dansul şi cîntecul sînt instrumente extraordinar de valoroase, la îndemîna oricui, prin intermediul cărora putem crea o artă de a trăi. Singura grijă este de a şti să alegem corect cîntecele pe care să le cîntăm şi să îmbinăm armonios manifestarea liberă, instinctivă, cu unele mişcări controlate în ceea ce priveşte dansul.

( material preluat de pe www.artadeatrai.ro, autor Veronica Dogărescu )