"CE ESTE ÎN INTERIORUL OAMENILOR DE ÎI FACE SA REACTIONEZE LA CEEA SPUI SI LA CEEA CE ESTI CU ATÂTA ANTAGONISM? DE CE NU POT OAMENII CARE NU SUNT DE ACORD CU TINE SA ÎSI TRAIASCA PUR SI SIMPLU VIETILE ASA CUM SIMT, SI SA TE LASE CU TINE ÎNSUTI?
Responsabilitatea nu este la oameni, responsabilitatea este la mine.
Ei nu fac nimic. Ei pot sa ma lase cu mine, eu sunt cel care nu îi lasa cu ei însisi. Ei reactioneaza pur si simplu, si reactia lor este naturala. Întotdeauna a fost asa, si întotdeauna va fi asa.
Eu sunt un rebel. Orice spun merge complet împotriva conditionarii lor. Ei au fost conditionati sa priveasca viata într-un anumit fel, sa gândeasca într-un anumit fel, sa traiasca într-un anumit fel. Ceea ce spun îi tulbura.
Si o fac cu buna stiinta, trebuie sa-i tulbur, altfel nu poate exista nici o transformare în viata lor. Si de fiecare data când spui ceva care destabilizeaza vechea minte, vechea minte devine defensiva. Nu este nimic gresit în asta – este natural, pentru ca mintea veche este obisnuita cu un anumit tipar de viata care este usor; calea care este a minimei rezistente, este usoara. Mintea cunoaste un anumit mod de a trai, apoi brusc spui ceva care tulbura mintea pentru ca acum apare o problema: daca ceea ce cred ei este adevarat sau nu. Eu creez o îndoiala.
Bineînteles ca eu creez o îndoiala pentru a-i face constienti de o încredere mai înalta, dar acea încredere mai înalta nu este vizibila pentru ei; ei doar devin tremuratori, ezitanti; orice ar fi facut devine îndoielnic.
De exemplu, daca spun: „Te duci la templu, si este inutil pentru ca acele temple sunt facute de om, si cum poate un om sa faca un templu al lui Dumnezeu? Tot ce este facut de mâna omului va fi cel mult uman, nu mai mult de atât." Daca esti într-adevar în cautarea templului lui Dumnezeu atunci trebuie sa gasesti ceva care este necreat, necreat de om.
Dar tu ai mers la o biserica, la un templu, si ai fost multumit de tine, ai fost consolat de ea, aveai o rutina fixa, si credeai ca totul merge bine, atunci intervin eu brusc în drumul tau si spun: „Acest templu este facut de om! Si ati adorat pâna acum propriile voastre creatii! Dumnezeu a creat omul, omul nu îl poate crea pe Dumnezeu! Deci daca vrei sa cauti cu adevarat templul lui Dumnezeu, mergi spre orizonturi mai largi ale existentei. Întreaga existenta este templul, si daca întregul nu devine templul nu vei ajunge niciodata la altarul sau cel mai intim, nu vei fi niciodata în stare sa descoperi ce este centrul totului."
Asa ca templele voastre sunt amagiri, jucarii cu care sa te joci – bineînteles ca te tulbura.
Un om care s-a dus la templu timp de cincizeci de ani deodata devine banuitor – ce va face? El va reactiona cu furie. El va deveni antagonic fata de mine, pentru ca eu am fost o tulburare în viata lui. Asa ca templele voastre sunt amagiri, jucarii cu care sa te joci – bineînteles ca te tulbura.
Tulburarea mea a fost bine intentionata, dar nu asta e esential. Daca el vine mai aproape de mine îl voi ajuta sa vada templul real – dar acesta e un lucru secundar. Mai întâi el trebuie convins ca templul sau este gresit si este pseudo. Asta e dureros.
Când traiesti într-un vis si cineva te trezeste brusc, te simti furios. Iar daca visul era frumos, dragut, dulce, trezirea va fi dureroasa si o suferinta. De aceea l-au crucificat pe Iisus. Oamenii care l-au sacrificat pe Iisus nu erau oameni rai – nu gândi niciodata asa – ei nu erau oameni rai. Erau buni, morali – oameni foarte buni, dar l-au crucificat pe Iisus pentru ca el le-a tulburat întreg modul de a gândi. El a fost un mare distrugator! O mare forta distructiva! El i-a fortat sa iasa din somnul lor, si ei vroiau sa doarma, iar visele lor erau dulci. Iisus trebuia sa fie crucificat.
L-au otravit pe Socrate. Oamenii care l-au otravit pe Socrate erau oameni buni, ei nu erau forte ale raului ci moralisti, judecatori ai acelor zile, politicieni, servitori sociali – ei erau toti uniti pentru a otravi un om simplu ca Socrate, care nu facuse nimic altceva decât sa vorbeasca oamenilor.
Dar acele vorbe erau foarte periculoase, foarte puternice, pentru ca el scosese multi oameni din visele lor, salvase multi oameni de consolarile lor, zguduise multi oameni din credintele lor moarte, era necesar , daca oamenii trebuie ajutati trebuie sa le spargi visele si sa le sfarâmi credintele. Desigur ca ei reactioneaza. Nu ar trebui sa te simti rau din acest motiv. Acea reactie este simpla si naturala. Ei devin antagonici, acel antagonism nu este decât o masura defensiva. Ei se apara.
Nu oamenii nu ma lasa sa traiesc în felul meu. Ei nu pot face nimic – eu continui sa traiesc în felul meu; indiferent ce fac ei, nu are importanta. L-au crucificat pe Iisus dar nu au putut sa tulbure felul sau de a trai. L-au otravit pe Socrate dar nu au putut sa tulbure felul sau de trai.
Judecatorii îi dadusera un ultimatum lui Socrate; curtea a simtit ca acest om nu facuse nimic gresit; poate ca ideile sale erau periculoase, rebele, dar el nu actionase în nici un mod injust; deci curtea i-a oferit o ultima alternativa: „Daca promiti curtii ca niciodata nu vei mai învata oamenii ceea ce tu numesti adevar, atunci poti fi gratiat."
Socrate a spus: „Este mai bine sa ma omorâti. Pentru ca aceasta este toata profesia mea – sa vorbesc despre adevar, tot obiceiul meu, nu pot sa renunt la asta, este mai bine sa mor."
El nu a fost gata sa renunte la stilul sau de viata, la felul sau de a gândi; el era gata sa renunte la trupul sau – asta nu e prea mult. Nu, nimeni nu poate tulbura felul meu de a trai, pentru ca nu este un lucru exterior, este ceva profund în interiorul meu unde nimeni nu poate intra cu exceptia mea. De fapt exact opusul se întâmpla: Eu tulbur vietile oamenilor si este natural ca ei sa reactioneze cu antagonism.
Nu am nici o plângere împotriva lor, nici un resentiment, stiu ca este natural. Si nu pot face altfel. Când vad ca ceva este gresit, trebuie sa spun ca este gresit. Când vad ca ceva este profund fals, trebuie sa spun ca este fals. Sa te ajut pe tine nu este ceva pe care îl fac pentru tine; nu ma pot abtine sa nu-l fac.
Acest lucru trebuie înteles. Exact asa cum o lumina nu se poate abtine sa raspândeasca lumina, o floare nu se poate abtine sa raspândeasca parfum, indiferent de cost – ceea ce vad va trebui sa spun.
Nu este ceva ce tine de decizia mea de a spune sau de a nu spune. Este exact asa cum o floare se deschide si parfumul se raspândeste, daca oamenilor le place sau nu, nu asta e esential. Daca le place, vor fi ajutati în curând; daca le displace, ei vor fi ajutati putin mai târziu, atât."
Osho - Sa abandonam vechile tipare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu