In lipsa unei practici adecvate, nu este intotdeauna usor de ajuns la aceasta veritabila putere a rugaciunii. De multe ori se trece prin faze intermediare, care nu pot fi considerate o autentica rugaciune, nu pentru ca ele nu ar avea cel putin pe moment anumite efecte, ci pentru ca ele nu apar dintr-un plin al sufletului si inimii si reprezinta mai mult o nevoie de moment. Fara a minimaliza nici efectul acestora, ca posibile etape catre o stare interioara autentic inaltatoare, de natura sa ne apropie de Dumnezeu, este bine sa cunoastem aceste forme partiale de rugaciune si sa evitam sa ramanem doar la ele, ceea ce ar fi o greseala.
Iata, in aceasta directie, clasificarea pe care o face William Carr Peel in cartea sa “Cum raspunde Dumnezeu cand omul se roaga”, cu privire la modul inadecvat de a ne ruga, lipsit de sinceritate sau de o deschidere sufleteasca reala:
Rugaciunea de tip “Sunt in criza – ajuta-ma!”
Este cazul celor ce se roaga numai in situatii de urgenta, atunci cand se confrunta cu necazuri, uitand in restul timpului aproape complet de aceasta modalitate spirituala. Nu este nimic rau in a ne ruga atunci cand trecem prin momente grele, dar este o mare greseala sa uitam de sprijinul primit imediat ce ne simtim mai bine sau am depasit momentul dificil. Aceasta arata ca intelegerea noastra asupra vietii si relatia noastra cu Dumnezeu sunt inca firave… Pentru a schimba acest mod de raportare la Dumnezeu este in primul rand necesar sa nu uitam sa ii multumim cat mai des pentru ceea ce ne ofera si sa nu uitam sa ne rugam pentru cei apropiati sau pentru oricine simtim ca are nevoie de aceasta. Acest mod de a actiona ne va face sa fim mai cuprinzatori sufleteste si sa ne extindem timpul rugaciunii si asupra unor momente ce nu privesc doar nevoile noastre. A ne ruga si pentru altii poate sa constituie pentru unele persoane o cale de vindecare sufleteasca rapida, prin amplificarea compasiunii si a atentiei. In plus, intr-una dintre miraculoasele aparitii ale Fecioarei Maria de la Fatima, Ea afirma: “Multe fiinte sunt sortite sa ajunga in infern tocmai pentru ca nu au pe nimeni care ar putea sa se roage pentru ele.”
Rugaciunea “sablon”
Este rugaciunea facuta cu convingerea ca numai anumite formulari precise pot ajunge la Dumnezeu si ceea ce nu intra in aceste canoane este fie considerat un pacat, fie nu va fi ascultat de Dumnezeu. Nici aici, greseala nu este aceea de a folosi anumite formule precise de rugaciune, ci rigiditatea sufleteasca si micimea launtrica ce ne poate face sa credem ca numai asa este corect si orice alt fel de abordare a relatiei cu Tatal Ceresc prin rugaciune este eronata. Aceasta etapa se depaseste simplu prin purtarea unui gen de dialog interior liber cu Dumnezeu, in care ii impartasim bucuriile si suferintele noastre, chiar fara a-i cere absolut nimic. Aceasta ne va deschide si incalzi sufletul astfel ca formulele rigide care pana atunci erau un fel de invocatie stearpa pentru noi, vor deveni pline de forta si viata, datorita incalzirii inimii si trezirii sufletului.
Rugaciunea de tip „troc”
Fie ca este formulata clar in acest sens sau are doar ca substrat dorinta de a obtine cu orice pret un anumit avantaj, acest tip de rugaciune se traduce in genul: “Doamne, sa facem o intelegere. Daca tu raspunzi rugaciunii mele si imi oferi ceea ce eu iti cer, atunci eu voi face la randul meu cutare lucru (voi da bani saracilor, voi dona pentru biserica, voi renunta la fumat, etc.)”. Acest gen de rugaciune prezinta o greseala de abordare si arata in mod surprinzator chiar o lipsa de credinta in Dumnezeu. De ce? Pentru ca inainte de toate iubirea si credinta, precum si intuirea puterii divine, exclud trocul si presupun abandonarea dorintelor care de multe ori pot fi de genul “vreau casa” sau masina, avantaje, pozitie sociala, prieteni etc. Exista insa si o alta posibilitate, de data aceasta pozitiva, in care vizam un scop pur spiritual, cum este cazul vindecarii de obiceiuri nefaste, de invidie, gelozie sau orgoliu, caz in care Dumnezeu ne poate raspunde cu repeziciune in masura in care suntem dispusi cu adevarat sa ii oferim “in schimb” efortul nostru de transformare si actiunile orientate in sensul ajutorarii altor oameni.
Rugaciunea de tip combativ
Este caracteristica fiintelor orgolioase care ajung nu arareori sa se supere pe Dumnezeu pentru ca, desi l-au rugat in numeroase randuri, El nu le-a raspuns la cererile lor insistente. Ei tind atunci sa Il “traga la raspundere” pe Dumnezeu pentru ca nu le-a raspuns in modul in care ei au dorit aceasta. Pentru cei ce se afla intr-o astfel de situatie e necesar sa inteleaga ca, asa cum afirma un intelept, Dumnezeu nu va raspunde niciodata intrebarilor prost puse si nici cererilor ce nu sunt in acord cu Armonia Divina. Pe de alta parte, sunt numerosi cei care considera ca nu li s-a raspuns, dar de fapt ei nu au stiut sa identifice si sa inteleaga raspunsul pe care l-au primit.
Fara indoiala ca se poate scrie extrem de mult pe tema modului de a ne ruga, a felului in care Dumnezeu ne poate ajuta sau a modului in care poate sa apara vindecarea. Toate acestea, la fel ca si relatarile care ne infioara si ne emotioneaza prin caracterul lor de revelatie si de contact cu puterile divine, nu ne sunt insa de un real folos decat intr-un singur caz: acela in care ele ne mobilizeaza pentru a incerca si a reusi sa traim in fiinta noastra aceasta realitate a comunicarii cu Tatal Ceresc prin rugaciune sincera. Odata ce am trait intens in intreaga fiinta aceasta emotie a raspunsului divin, nu vor mai exista ezitarile, indoiala sau suspiciunea vor fi risipite, iar existenta noastra poate sa capete o dimensiune noua, in care simtim ca traim mai adevarat, mai plini de iubire, deschisi fata de ceilalti si in primul rand fata de aceasta lume spirituala care este permanent prezenta in noi. Un intelept oriental afirma ca aceasta lume a spiritului la care rugaciunea ne permite sa accedem este, pentru cei ce o simt, cu mult mai reala decat cele mai solide si concrete obiecte ale acestei lumi.
Raspunsul la aceasta intrebare este chiar cheia eficientei in rugaciune. Foarte multi credinciosi se roaga zilnic, in conformitate cu religia si credinta proprie, cu cuvintele si dupa cunoasterea pe care o are. Fiecare dintre cei ce se roaga doreste, aspira, comunica sau pur si simplu se bucura in rugaciunea sa, dorind sa obtina un anumit raspuns sau semn ca ea a fost ascultata.
Ce transforma rugaciunea in “medicament”?
Ce face insa ca pentru unii rugaciunea sa fie datatoare de bucurie si de sanatate launtrica, iar pentru altii sa fie doar un obicei oarecum mecanic ce nu aduce decat putine roade? Iata cativa factori esentiali pentru ca rugaciunea sa aiba o eficienta maxima, chiar si atunci cand ne confruntam cu o situatie dificila, o suferinta sau o boala:
1. Sinceritatea si iubirea
“Este mult mai bine ca in rugaciune sa punem multa inima si putine cuvinte, decat multe cuvinte si putina inima” – acesta este indemnul pe care un intelept il adresa discipolilor sai. Rostirea mecanica si lipsita de simtire a cuvintelor unei rugaciuni nu aduce niciodata efectele dorite si chiar mai mult, poate sa ne indeparteze de ea. Mai ales la inceputul practicii rugaciunii, este bine sa alegem momente in care putem sa ramanem in liniste, fara a fi deranjati de nimeni si astfel sa ne rugam in tacere, rostind rugaciunea in minte, sau daca ne este greu, sa o facem doar cu mintea, sa o murmuram in soapta. Pentru ca sinceritatea si afectivitatea sa poata inflori in fiinta noastra este necesar sa lasam inima sa vorbeasca cat mai liber si sa exprime intr-un mod total atat sentimentele, cat si necesitatile noastre. Dumnezeu stie intotdeauna ceea ce noi avem nevoie, insa cu siguranta nu se va supara atunci cand noi vom urmari sa dialogam cu el, asa cum am face cu cea mai apropiata fiinta, impartasindu-i nevoile si bucuriile noastre. De asemenea, citirea unor texte spirituale, cum ar fi vietile sfintilor sau Biblia, poate sa ne impulsioneze sa gasim starea launtrica adecvata pentru a declansa in noi aceasta forta vindecatoare. Cei ce nu pot citi datorita suferintei sau slabiciunii, pot sa asculte ceea ce le citeste o persoana apropiata, cautand nu doar sa asculte, ci sa traiasca fiecare cuvant.
2. Perseverenta in a dialoga interior cu Dumnezeu
Acesta este un factor de o mare importanta. Indiferent daca suntem intr-o stare fizica buna sau chiar foarte proasta, vointa si perseverenta de a continua sa ne rugam poate constitui un veritabil “colac de salvare”.
Un sfant afirma faptul ca atata vreme cat fiinta nu se opreste din ruga si prin urmare creeaza premizele unei transformari interioare, Dumnezeu nu o va parasi si ea nu se va pierde, nici chiar in cele mai grele conditii de boala sau suferinta. Cu atat mai mult in cazul bolilor grave sau a situatiilor limita, rugaciunea poate sa fie cel mai puternic sprijin. Este bine ca in astfel de cazuri grave, ea sa fie realizata continuu, cu tot sufletul, avand toate sansele sa fim ajutati atata vreme cat mai putem gandi sau rosti chiar si numai cateva cuvinte.
Efortul realizat astfel se va repercuta in mod misterios asupra intregii noastre stari si chiar daca la inceput ne va putea parea steril, este necesar sa continuam, cu o cat mai deplina stare de abandon in fata vointei lui Dumnezeu. Nu trebuie sa uitam in aceasta directie ca uneori rugaciunea poate sa para o lupta in care noi infrangem in propria noastra fiinta inertia, orgoliul, atasamentele inferioare, tendintele grosiere, inchiderea sufleteasca. Din aceasta lupta interioara, in care armele noastre sunt perseverenta, linistea launtrica si iubirea, este bine sa nu ne oprim pana cand nu simtim o transformare radicala in bine in intreaga noastra fiinta, chiar daca pot exista uneori si etape mai dureroase. Daca perseverenta este o calitate care ne lipseste, putem apela in ultima instanta la o modalitate ce amplifica foarte mult eficienta rugaciunii – aceea de a ne ruga impreuna cu alte fiinte deschise fata de aceasta, in mod constant, zilnic la aceeasi ora, fie ca suntem impreuna in aceeasi camera sau chiar la distanta.
3. Perceperea raspunsului la rugaciunile noastre
Este una dintre etapele esentiale, desi foarte des neglijate. Desi exista in multi convingerea ca rugaciunea este o modalitate spirituala importanta, se ignora faptul ca Dumnezeu are intotdeauna la dispozitie toate posibilitatile de a ne raspunde intr-un mod foarte accesibil noua si de multe ori surprinzator. Atunci cand vorbim sau il rugam ceva pe un prieten ni se pare firesc ca dupa formularea cererii noastre sa asteptam tacuti ca el sa ne raspunda. Cu atat mai mult, in dialogul interior purtat cu Dumnezeu, care este de mii de ori mai constient si mai atent la fiinta noastra decat cel mai apropiat prieten, este firesc sa “ascultam” interior in tacere raspunsul la rugaciunile noastre, sa oprim pentru cateva clipe fluxul vorbirii si al gandurilor pentru a crea timpul si conditiile necesare receptionarii raspunsului.
Raspunsurile pot surveni in nenumarate moduri: in primul rand, imediat dupa rugaciunea noastra realizata in mod foarte sincer si din inima, raspunsul poate sa apara sub forma unei STARI interioare, pline de puritate, de tacere launtrica profunda, de incurajare, de iubire coplesitoare, de intensa destindere si de aparitie a unor noi perspective interioare etc.
Pe termen mai lung, raspunsurile pot surveni sub forma unei inlantuiri de actiuni semnificative care au rolul de a ne arata cum este mai bine sa actionam, de a ne scoate in cale fiinte ce ne pot ajuta sau de a ne permite sa avem acces la remediile si metodele de care avem nevoie. Odata ce am inceput sa ne rugam constant, atentia noastra trebuie sa fie mereu treaza pentru a intelege corect mesajele ce sunt sugerate pentru noi prin tot ceea ce ni se petrece si prin toate conjuncturile care apar. Perceperea acestor raspunsuri interioare care apar in timp ce ne rugam este ceea ce ne ofera totodata puterea de a continua.
Traind astfel, rugaciunea nu este un efort, ci reprezinta o comunicare plina de savoare si de pace, care ne atrage din ce in ce mai mult. Putini oameni inteleg faptul ca marii duhovnici si cei ce s-au apropiat de o stare de mare curatenie interioara nu realizeaza diferite asceze (cum sunt postul indelungat sau retragerile in pustietate) cu o inima arida si dintr-o lipsa sufleteasca, ci aceste manifestari decurg ca urmare a unor aspiratii interioare, aspiratii ale sufletului treaz si viu care incepe sa se hraneasca din alte surse decat cele ale oamenilor obisnuiti: bucuria, dragostea de Dumnezeu si de oameni, extazul mistic. Trupul ajunge in aceste conditii sa fie la randul sau hranit de catre suflet, iar vindecarea lui poate sa apara ca o urmare fireasca a acestei transformari launtrice.
(material preluat de pe blogul "Drumuri catre tine" - http://drumuricatretine.wordpress.com/2009/10/13/rugaciunea-stim-sa-ne-rugam/)
-----------------------------------------------------------------------------
P.S. : Traim intr-un Univers perfect in care nimeni nu primeste mai mult sau mai putin decat merita.Aceasta este credinta autentica.In aceasta stare de constiinta, singurele rugaciuni bune cu cuvinte sunt cele de multumire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu