De la Dumnezeu Tatăl le primim pe toate şi prin intermediul fiecăruia Dumnezeu îşi face lucrarea după cum ne spune Iisus. Când ne îndeamnă „toată grija cea lumească de la noi s-o lepădăm" ne arată că suntem o parte din Creaţia Divină şi să facem tot ce simţim nevoia să facem, dar, să lăsăm grijile în seama lui Dumnezeu. Când realizăm aceasta se rezolvă mai multe şi ne consumăm mai puţin. Aşa cum demonstrează şi medicina, grijile au ca efect o auto otrăvire...
Dumnezeu este pretutindeni. Tot ce e, e divin. Dumnezeu înseamnă pur şi simplu întreaga existenţă, totalitatea, oceanul care ne înconjoară, oceanul vieţii. Să-l vedem în toate pe Dumnezeu. O dată ce putem să vedem asta, fericirea e doar produsul secundar, pacea se produce pur şi simplu.
Primul lucru care trebuie ţinut minte - Divinul este aici şi acum, însăşi existenţa, însăşi respiraţia, noi înşine. Până când divinul nu este experienţa noastră, credinţa e zadarnică.
Întreaga existenţă este armonie. Nu poate exista altceva decât un joc cosmic. Să privim lumea ca pe un ocean în care noi suntem valurile şi apoi să continuăm să unduim, să ne jucăm.
Aşa cum arată şi dr. Janine Fontaine corpul nostru fizic reprezintă numai 5 – 10 % din ceea ce este omul, restul fiind energie şi informaţie de vibraţie înaltă(suflet, spirit...). Prin intermediul acesteia suntem în legătură cu întreaga creaţie şi în primul rând cu cei apropiaţi nouă: copii, neamuri, prieteni …Suntem parte a tot ceea ce considerăm a fi lumea noastră, şi strâns întreţesuţi cu tot acest tot. Suntem toţi expresiile aceleiaşi vieţi. Nu contează unde ne aflăm, rugăciunile noastre sunt auzite de toţi. Cu toţi Una suntem.
Suntem în rezonanţă – “acordaţi” la lumea noastră. Suntem parte a ceea ce percepem. Corpul nostru este un templu care ne adăposteşte sufletul. Orice se întâmplă cu lucrurile din această lume, este resimţit de corpurile noastre. Nu existăm decât ca Unul în această lume. Prin uşurarea durerilor altora, uşurăm şi durerile noastre. Iubindu-i pe ceilalţi ne iubim pe noi înşine. Cheia către unimea noastră este capacitatea pe care o avem de a transforma lumea în care trăim. Dar pentru aceasta trebuie în primul rând să ne acceptăm aşa cum suntem pe noi şi ceea ce este în jurul nostru. Transformându-ne pe noi, se transformă şi ceea ce este în jurul nostru, influenţa simţindu-se la nivel de întreg.
Cu voinţă proprie, suntem un fragment care se luptă cu tot universul, având o cantitate infimă de energie. Şi acea energie este dată de univers. Universul este atât de jucăuş încât ne şi lasă să ne luptăm cu el, ne dă energie. Orice voinţă este împotriva naturii. Când spunem din toată inima "Facă-se voia Ta, nu a mea" - "Ta" se referă la divinitate, la totalitate, întreg - devenim pentru prima dată puternici. Dar această putere nu ne aparţine nouă - noi suntem doar un canal, un culoar. Această putere îi aparţine cosmosului.
Dumnezeu există pretutindeni - unul în toate. Singură unitatea există, cele multe sunt doar formele ei. Ele nu există în realitate împărţite, divizate, numai par divizate; în adâncime una sunt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu