"Intr-o noapte, pe cand se ruga, fratele Bruno a fost tulburat de oracaitul unui broscoi. Incercarile lui de a ignora sunetele dizgratioase s-au dovedit inutile, asa ca, exasperat, a sfarsit prin a striga pe fereastra:
- Tacere! Imi fac rugaciunile!
Fratele Bruno era un sfant, asa ca porunca lui a fost imediat ascultata. Toate creaturile vii din preajma au tacut, pentru ca sfantul sa se poata ruga in pace. In mintea lui Bruno a aparut insa o indoiala, care i s-a parut chiar mai tulburatoare:
- Daca Dumnezeu asculta cu aceeasi placere oracaitul broastei ca si psalmii tai?
- Ce placere i-ar putea face lui Dumnezeu oracaitul unei broaste? nu s-a lasat mai prejos Bruno.
Dar vocea interioarã a insistat:
- De ce crezi ca a inventat Dumnezeu sunetul?
Bruno nu stia, asa ca s-a decis sa afle de ce. El a iesit la fereastra si a strigat:
- Canta!
Oracaitul broscoiului s-a auzit imediat, insotit cu veselie de toate broastele din vecinãtate. Bruno a ascultat cu atentie zgomotele si si-a dat seama ca daca nu le mai opune rezistenta, ele nu mai sunt suparatoare, ci dimpotriva, imbogatesc tacerea noptii.
Odata cu aceasta descoperire, inima lui Bruno a intrat in armonie cu universul si pentru prima oara in viata, el a inteles ce inseamna sa te rogi cu adevarat."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu