"Însănătoşirea, întremarea şi chiar trezirea plenară a sufletului a fost o preocupare constantă a oamenilor din toate timpurile. După mulţi ani de cercetare în domeniu am ajuns să identific etapele obiective prin care orice suflet pe calea sa spre desăvârşire. Indiferent de religia pe care o ai, indiferent de educaţia primită, indiferent de cultura căreia îi aparţii sufletul tău va trece prin cele şapte etape obiective dacă va evolua până la capăt.
Cartea se poate constitui atât într-un ghid preţios care să vă îndrume pe calea desăvârşirii cât şi într-un instrument de evaluare a nivelului de dezvoltare a sufletului.
Pe scurt, cele şapte etape ale trezirii şi împlinirii sufletului sunt următoarele:
1. Rezolvarea problemelor
Dezvoltarea sănătoasă şi sigură a sufletului începe cu rezolvarea tot mai multor probleme prin eforturi proprii. Încă de la o vârstă foarte fragedă învăţăm să mergem singuri în picioare, să vorbim, să mâncăm şi apoi să ne îmbrăcăm. Dacă omul ar menţine acelaşi ritm de învăţare ca în primii ani de viaţă, atunci ar fi capabil de lucruri cu adevărat uluitoare.
Rezolvarea cât mai multor probleme care ţin de existenţa noastră prin eforturi individuale este o condiţie necesară (nu şi suficientă) pentru dobândirea unei vieţi sufleteşti sănătoase. Rezolvarea problemelor prin eforturi proprii, declanşează dezvoltarea unor procese psihologice complexe care au ca finalitate formarea unei personalităţi puternice şi armonioase. Se spune că un om a reuşit să integreze corect în viaţa sa rezolvarea problemelor, dacă acestea s-au transformat din „poveri” sau „obstacole” în „provocări”. Astfel, orice problemă devine un mijloc de perfecţionare continuă a sufletului, un prilej de verificare şi dezvoltare a calităţilor psihice şi spirituale, la fel cum obstacolele din arenă sunt pentru jocheu şi calul său un mijloc de a-şi etala măiestria şi nu o sursă de stres şi griji inutile.
2. Asumarea responsabilităţii
Rezolvarea problemelor presupune în mod obligatoriu luarea unor decizii. Iar luarea deciziilor aduce cu sine responsabilitatea. Adeseori căutăm ajutorul celorlalţi nu neapărat pentru că nu am fi capabili să găsim singuri soluţii, ci pentru că nu putem să ne asumăm responsabilitatea deciziilor care se impun. Dezvoltarea sufletului cere ca de la un moment dat încolo să fim capabili să ne asumăm responsabilitatea unor decizii din ce în ce mai importante şi să acţionăm fără a mai aştepta „încurajările” unuia sau altuia.
Asumarea responsabilităţii este şi o problemă de creştere a puterii personale. Se observă cu uşurinţă că acele persoane care au o mare putere individuală sunt capabile să-şi asume şi responsabilităţi foarte mari. Asumarea responsabilităţii ne mai învaţă lecţia detaşării, a egalei distanţe faţă de eşec sau succes. Iar omul care a învăţat lecţia detaşării putem spune că a învăţat lecţia fundamentală a vieţii.
3. Munca dezinteresată
După asumarea responsabilităţii trebuie să învăţăm să muncim dezinteresat sau, altfel spus, să facem fapte bune. Prin fapte bune înţelegem acele acţiuni prin care noi îi ajutăm în mod voluntar pe ceilalţi să facă un lucru bun. În aceste acţiuni nu trebuie să fim nici constrânşi şi nici să ne gândim la o recompensă. Sunt fapte bune doar acele acţiuni complet dezinteresate, prin care am fost de folos cuiva într-un sens pozitiv. Atunci când binele celorlalţi a devenit mai important decât binele nostru, înseamnă că suntem capabili să facem fapte bune sau să muncim dezinteresaţi. Realizarea constantă, zi de zi, a faptelor bune conduce la trezirea sufletului.
4. Afectivitatea şi dragostea
În opinia mea, afectivitatea sau dragostea autentică apare numai şi numai după ce am parcurs cu adevărat primele trei etape. Transformările interioare pe care le atragem odată cu parcurgerea primelor trei etape, vor aduce sufletul în starea în care să poată vibra pe frecvenţa iubirii. Chiar şi aşa, fără să ţinem cont de toate observaţiile anterioare, ne dăm seama că după ce binele aproapelui va conta mai mult decât binele propriu, abia atunci va putea să crească în noi afectivitatea şi dragostea. Dragostea adevărată sau totală poate să apară doar în acele suflete care au ajuns la stadiul de a munci dezinteresat pentru aproapele lor. Dragostea sănătoasă apare numai şi numai ca o consecinţă firească a nenumăratelor fapte bune realizate de noi şi atunci când apare astfel, nu ne va mai părăsi niciodată.
5. Centrarea în inimă
Rezolvarea problemelor vieţii, asumarea responsabilităţii faţă de deciziile luate şi munca dezinteresată sau faptele bune ne pregătesc, după cum am văzut, pentru înflorirea iubirii în suflet. Etapa a patra este crucială, pentru că ea presupune apariţia unor transformări profunde de ordin calitativ la nivelul structurilor psihomentale. Dacă parcurgerea primelor trei etape se bazează mai mult pe o serie de transformări „mecanice”, pe o aranjare corectă a diferitelor componente psihice şi materiale, apariţia afectivităţii va aduce cu sine o transformare de ordin calitativ.
Trăirea preponderentă a vieţii din perspectiva iubirii presupune apariţia şi dezvoltarea unui nou centru de percepţie a lumii. Mintea nu mai este suficientă acum, pentru că toate mecanismele ei de percepţie se bazează pe faptul că realitatea ar fi o sumă de obiecte de sine stătătoare, în timp ce iubirea, vine şi ne revelează taina că, în esenţă, toate sunt Una. Se va dezvolta treptat un nou centru de percepţie a lumii pe care înţelepţii l-au numit în mod generic „inimă”. Centrul fiinţei se va deplasa din minte în inimă. Aceasta este centrarea în inimă şi se obţine prin contemplarea interioară a iubirii.
6. Iubirea pură
Pe fondul centrării în inimă se produc o serie de transformări calitative ale iubirii. De la o iubire-relaţie, trecem către cea de a şasea etapă, aceea a iubirii ca stare. În etapa a patra, iubirea este în strânsă legătură cu lumea exterioară a obiectelor şi a acţiunilor. Putem spune că ea este conexă lumii fenomenale. În etapa a şasea iubirea devine o stare, o formă de conştiinţă, un câmp de forţă universală, conexă cu lumea pur subiectivă a spiritului.
7. Împlinirea sufletului
Focul iubirii pure, amplificat prin centrarea în inimă va „aprinde” sufletul. Aşa cum căldura primăverii trezeşte la viaţă mugurii şi împodobeşte Pământul, la fel, iubirea va conduce sufletul către Pomul Vieţii. Trezirea sufletului este înflorirea spirituală, este cea mai înaltă împlinire, este începutul şi sfârşitul oricărui drum. Înţelepţii, preoţii, poeţii, artiştii geniali au afirmat de-a lungul veacurilor că omul doarme, că tot ceea ce trăieşte este doar un vis şi că datoria lui este de a se trezi. Desigur, s-a speculat în fel şi chip somnul şi trezirea omului. Din punctul meu de vedere contează doar faptul că sufletul trebuie trezit, trebuie adus la Viaţă şi se pare că toată lumea este de acord cu acest lucru. Trebuie să avem curajul de a parcurge etapele prezentate mai sus fără să ne gândim la o recompensă şi lumina spiritului ni se va dezvălui treptat, într-un mod unic, specific inimii fiecăruia în parte, tot aşa cum soarele răsare lent şi în fiecare zi altfel.
CUPRINS
- Cuvânt înainte
- Introducere
- Rezolvarea problemelor
- Asumarea responsabilităţii
- Munca dezinteresată
- Afectivitatea şi dragostea
- Centrarea în inimă
- Iubirea Pură
- Trezirea sufletului
- Observaţii cu privire la „etapele trezirii sufletului”
- Aplicaţii ale etapelor trezirii sufletului
- Rezumat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu