Emoţia este energie.
Sensul vieţii pe planul Pământului este să ieşi din această energie, să controlezi şi să te distanţezi de corpul emoţional.
Doar făcând asta poţi vedea prin iluzia planului Pământului. Asta nu înseamnă că eşti golit de simţire, ci că sentimentele pe care le ai vor fi într-o manieră detaşată. Ai în continuare iubire, compasiune şi toate celelalte sentimente, dar fără condiţii, fără manipulare, şi fără legături emoţionale.
În decursul acestei încarnări, mulţi dintre voi îi veţi întâlni pe cei cu care aţi fost înainte. Pentru unii dintre voi, sentimentele şi emoţiile vor fi atât de copleşitoare, încât credeţi că sunteţi îndrăgostiţi, chiar dacă sunteţi căsătoriţi sau trăiţi împreună cu altcineva. Emoţiile care vin la suprafaţă împreună cu sentimentele pe care le aveţi, vor sfida tot ce vă puteţi imagina. De ce se întâmplă asta? Se întâmplă pentru că vă conectaţi cu o energie neterminată. Uneori, este de ajuns să spui persoanei că o iubeşti. Alteori, s-ar putea să trebuiască să petreci ceva timp cu persoana pentru a permite energiei să se disipe. Pentru unii, sufletul din viaţa anterioară este destinat să devină partener viitor, ceea ce poate evoca cea mai teribilă teamă înăuntrul tău.
În această încarnare, lucrezi la eliberarea vechii energii.
Pentru unii, aceasta poate de asemenea să însemne să laşi liber(ă) pe cineva care a fost în viaţa ta pentru o perioadă de timp pământesc. Aceasta se poate de asemenea manifesta ca furie, teamă şi probleme de sănătate, dar a fost în voi pentru multe încarnări, şi fiecare dintre voi va alege timpul pământesc potrivit pentru a o elibera. Faceţi asta în timpul tranzitelor planetare, care asistă declanşarea a tot ce aveţi nevoie pentru a învăţa din aceste experienţe.
Nu numai că veţi fi confruntaţi cu energia acestor suflete din viaţa anterioară, dar şi alţii din preajma voastră vă pot de asemenea asista în acest proces. Este ceva ce nu prea des faceţi singuri. Toţi cei care participă sunt actori în piesa voastră, şi voi sunteţi actorul principal. Odată ce începeţi să vedeţi astfel pe aceşti oameni, şi nu ca ameninţări la adresa existenţei voastre, atunci şi numai atunci vă puteţi debloca şi mişca înainte în planul conştiinţei. Lumea nu ştie cât de importantă este cunoaşterea despre energia vieţii anterioare, cât de important este să o lase să curgă, şi să meargă mai departe (continue viaţa).
Sufletul se îngroapă adesea în nisip, nevrând să vadă, dând vina pe orice în afara energiei pentru problemă.
Toata emoţia este energie. Din momentul în care te gândeşti la ceva, ea devine energie! Doar imaginează-ţi aceasta, apoi imaginează-ţi că nu eliberezi această energie, ci că o păstrezi în tine ca să supureze şi să se umfle ca un furuncul sau ca o mare rană pe corpul tău. Pot vedea pe unii dintre voi exprimându-şi dezgustul la această afirmaţie, dar aceasta se întâmplă când nu iţi exprimi sentimentele, când nu iţi exprimi adevărul liniştit şi clar, şi când nu te ocupi de energia vieţii anterioare. Toată energia neutilizată stagnează în corpul fizic şi în memoria sufletului. Dacă nu este exprimată, ea devine o problemă, nu numai în această viaţă, dar şi în multe încarnări ce vor veni. Energia nu a fost curăţată şi astfel ea rămâne acolo aşteptând această oportunitate într-o viaţă viitoare. Mă poţi întreba “Dar Maestre, de ce permiţi asta, de ce Fiinţa Supremă permite asta?” Nu noi permitem; ci tu, cu teama, îndoiala şi nesiguranţa ta, care creează această situaţie – nimeni altcineva.
De îndată ce se face faţă acestei probleme, energia este eliberată, dar atât de puţini doresc să facă asta. Teama îi opreşte să o facă, împreună cu furia şi toate celelalte emoţii care creează blocaje ce împiedică această eliberare să aibă loc. Te întorci acasă în următoarea dimensiune din lumea spirituală, cu energia încă necurăţată. Când energia nu este curăţată, ea uşor găseşte să se manifeste în sistemul endocrin şi să se manifeste în încarnarea următoare sau într-una viitoare sub formă de boală sau problemă de sănătate. De exemplu, dacă energia care trebuie să se cureţe este în gât, atunci este posibil să aibă loc probleme de sănătate la gât.
Cum se curăţă energia?
În primul rând, nu se fuge de acest lucru! Se înfruntă problema şi se lasă energia să se manifeste. De îndată ce acest lucru este făcut, energia este disipată şi cel în cauză poate merge mai departe. În orice fel se manifestă, ea va cauza durere şi suferinţă, pentru că se eliberează ceva ce a fost adesea în adâncul sufletului timp de multe încarnări. Dacă sunt lăsate să curgă şi se merge mai departe, se ajunge într-o stare de conştientizare în care conştiinţa, iluminarea sufletului se pot schimba, şi numai atunci se poate urca în vibraţie.
Maitreya - maestrul Iubirii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu